În România bate vântul, dar statul nu-l valorifică. De ce nu avem mai multe parcuri eoliene în țară

Laura Popa

Redactor Șef

Potențialul eolian al României este uriaș, însă rețelele de distribuție muribunde și lipsa de investiții fac ca producția de energie pe bază de vânt să bată pasul pe loc. 

Prin valorificarea potențialul eolian din doar cinci județe din țară s-ar putea produce o cantitate de energie electrică dublă față de consumul energetic al țării din 2021, de exemplu. Mai mult, experții consultați de PressOne spun că pe un sfert din suprafața României ar putea fi montate turbine eoliene pentru producerea de energie verde. 

Pentru a înțelege mai bine care este potențialul eolian al României, dar și cum poate fi el valorificat, PressOne a discutat cu Victor Gavrilă, project manager la EFdeN, ONG românesc parte din studiul realizat de Austrian Institute of Technology. 

PressOne: Ce capacitate de producție eoliană este instalată în prezent în România? În zilele în care această capacitate de producție funcționează la maximum, ce se poate face cu energia respectivă? Se poate alimenta, de exemplu, un oraș ca București? Sau unul de dimensiunile Brașovului? 

Victor Gavrilă, EFdeN: În momentul de față avem cam 3 GW putere instalată doar în eoliene. Și ele sunt predominant în județul Constanța. Cum consumul de energie în Constanța este mai mic decât producția, o mare parte din energie se duce înspre București. Cam 90%. 

Dacă poate susține un oraș ca Bucureștiul? E relativ, dar probabil că pentru orice alt oraș, în afară de București, ar fi foarte probabil. Însă una dintre mari provocări ale regenerabile în România e că avem multă producție, dar consumul este destul de mic, în general. Și nu avem metode prin care să ne folosim de toată această generozitate a vântului și soarelui.

Care sunt motivele care duc la acest consum mic de care vorbiți?

Pentru că România consumă alte tipuri de energie, cum ar fi gazul natural, biomasă, care este doar un termen mai pompos pentru lemn. Pe cap de locuitori, consumul de electricitate e cam cel mai mic din toată Uniunea Europeană.

Asta pentru că nu mai avem industria, cel puțin nu cea din anii 90. Și pentru că, în momentul de față, este mai ieftin gazul natural. În plus, nu este atât de avantajos, chiar și pentru prosumatori, să își electrifice casa (nr. să folosească preponderent electricitate, chiar și pentru încălzire, de exemplu), astfel încât să ajungă să folosească preponderent electricitate. 

Legat de prosumatori, în prezent, orice persoană care vrea își poate pune câteva panouri fotovoltaice pe acoperiș. Însă nu același lucru se poate spune și despre o turbină eoliană, corect? Și atunci, cum se dezvoltă capacitățile de producție eoliană?

Defrișări pentru cărbune. Cum au fost tăiate peste 470 de hectare de pădure pentru extinderea unor mine din Gorj

În ultimii șase ani, peste 470 de hectare din fondul forestier național au fost oferite de guvern, fără compensare, Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru extinderea sau deschiderea unor noi cariere de cărbune. În aceeași perioadă, România și-a asumat, prin PNRR, eliminarea treptată a producției de energie pe bază de lignit și huilă, precum și închiderea etapizată a minelor până în decembrie 2032.  

Deși incendiile de vegetație se înmulțesc, în Europa numărul pompierilor scade

Incendiile de vegetație devin un fenomen tot mai amplu și mai grav în toată Europa, însă numărul pompierilor angajați în fiecare țară este tot mai mic.

Când vorbim de eolian, trebuie să luăm în calcul și faptul că trendul este opus celui fotovoltaic. Fotovoltaicul bate cel mai puternic pe timp de zi, atunci când vântul este mai slab. Pe măsură ce vine noaptea însă, aerul se răcește, se formează diferențe de presiune și vântul bate mai puternic. Fix când nu mai e fotovoltaic, astfel încât se compensează. 

La fel și la nivel de luni, vara vântul bate mai încet, dar soarele este mai puternic, pentru ca spre toamnă-iarnă lucrurile să se inverseze. Vântul bate mai puternic, ziua este mai scurtă și mai puțin soare.

Revenind, e bine de știut că termenul de prosumator în legislația românească nu spune că este exclusiv pentru solar, ci doar pentru surse regenerabile. Multă lumea se întreabă cât de eficient ar fi să-și pună și o turbină eoliană de câțiva KW. Dar din observațiile noastre, eolianul are sens doar pentru practici industriale, de ordinul MW, mai ales că acelea se pun în afara spațiilor urbane și a comunităților, pentru că sunt oarecum periculoase și produc zgomot.

În acest context, care este potențialul onshore al României când vine vorba de energia din eolian?

Conform unui studiu publicat de Austrian Institute of Technology (AIT), la care am luat și noi parte, cam un sfert din tot teritoriul României este fiabil pentru energie eoliană. Asta ar însemna că putem monta, teoretic, 500 de GW, comparativ cu cei 3 pe care avem acum.

Dacă de-aici se scad suprafețele de zone protejate și anumite spații de tampon față de ele, ajungem la o treime din capacitatea asta, de la 500 la 166 GW. Ceea ce este foarte mult, pentru că acești 166 GW ar produce cam 350 TWh/an, în contextul în care România consumă într-un an aproximativ 60 TWh. Deci cam 20%. Este potențial foarte mare, avem de unde, dar provocarea foarte mare este infrastructura, rețelele electrice învechite. 

Care este orizontul de timp pentru ca acești 166 GW capacitate de producție din eolian să fie montați?

Nu cred că se va ajunge acolo, pentru că sunt foarte mulți. Mai mult decât avem nevoie. În raportul de care vorbeam sunt prezentate trei scenarii de adopție pe viitor și cel mai slab spune că până în 2030 am avea 4 GW, adică cu 1 plus și până în 2050, în total, 8.

Un scenariu pesimist. Cel mai optimist arată că am putea avea până în 2030 8 GW, iar până în 2050 22GW. Al treilea scenariu este unul de mijloc. 

Cel mai important este să ne uităm, însă, la perspectivele privind dezvoltarea infrastructurii, pentru a putea fi preluată toată această energie electrică.

Sunt foarte multe proiecte de dezvoltare a parcurilor eoliene care așteaptă să primească undă verde pentru a se conecta la rețeaua de distribuție. Care considerați că este cauza acestui blocaj? 

România, în funcție de zonă, are anumite capacități de racordare, adică cât suportă rețeaua. Problema e că aceste capacități verzi de producție, fotovoltaic, eolian, hidro, cele spre care ne ducem în viitor, sunt împărțite cam dezechilibrat în Dobrogea, în Sudul țării și mai puțin prin Transilvania și Moldova. 

De exemplu, pe site-ul Transelectrica există o hartă, pe diferite zone, în care vedem că zona Dobrogei a ajuns la saturație, are 0 MW rezervă, pe când Moldova mai are 1.250 MW rezervă în care se pot racorda capacități noi de producție. Numai că nu are atât de mult potențial eolian. Are însă pe fotovoltaic. Pe fotovoltaic ar putea să producă, dar și acolo sunt necesare finanțări. 

Concluzia e că este nevoie de o creștere a capacității de transport. Atât în cadrul țării, cât și în exterior. Pentru că avem deja multe parcuri care așteaptă să fie racordate și investitori care au pus banii pe masă, dar așteaptă să aibă infrastructură. Și după aceea, odată ce racordăm aceste eoliene, să avem cum să consumăm toată energia.

Câte din marile proiecte de dezvoltare a capacităților de producție de energie eoliană au fost dezvoltate prin fonduri europene sau prin ajutor financiar venit din partea statului român? 

Fiind vorba de producători industriali, care au deja capacității financiare, nu știu cât de mult se bazează pe fonduri europene. De exemplu, un producător din Constanța și-a construit un parc hibrid, atât eolian cât și fotovoltaic. Iar asta 100% din fonduri proprii. În plus, a făcut și o capacitate de stocare, pe care o dezvoltă, astfel încât să ajute rețeaua să se reechilibreze, dar și să vândă energie. Tot surplusul din fotovoltaic din timpul zilei îl va vinde noaptea, de exemplu.

Într-un articol anterior, PressOne a discutat cu Corina Murafa, expertă în energie regenerabilă, despre cum au apărut primele parcuri eoliene din România: 

„Într-o primă instanță, primii MW instalați pe eolian și fotovoltaic în România nu au fost susținuți prin fonduri europene, ci printr-un sistem de sprijin, cel al certificatelor verzi. Practic oricine instala regenerabile în România și injecta energia produsă în rețea avea un număr de certificate verzi, în funcție de tehnologia folosită. Astfel, România a devenit un «El Dorado» al regenerabilelor și așa s-au dezvoltat marile parcuri eoliene.”

Când ne gândim la un parc eolian, care sunt limitările care ar putea împiedica dezvoltarea lor într-un număr mai mare în România?

Cea mai mare e infrastructura. Din același raport realizat de Austrian Institute of Technology reiese că media de distanță de la un parc eolian până la cel mai apropiat punct de conectare în rețea e de cam 30 km. Toate aceste parcuri se conectează prin cabluri subterane și, altfel, poate să crească foarte mult investiția inițială, în funcție de zona în care se amplasează. Dacă sunt foarte departe de acel punct de conectare, nu mai are sens.

De exemplu, dacă avem un câmp neted, pe care nu se face nici agricultură și niciun fel de altă activitate, dar acest câmp este departe de orice punct de conectare la rețea, suprafața respectivă o să rămână goală, pentru că niciun investitor nu  se va înhăma să tragă sute de kilometri de cabluri.

Pe fundalul unei infrastructuri care nu poate susține dezvoltarea producției de energiei eoliană, care este poziția statului român când vine vorba de energie verde provenită de la vânt? 

Autoritățile au drumul la aceea lege offshore, foarte recent. Iar acum dezvoltă o metodologie. Însă doar peste câțiva ani vom vedea primele turbine offshore în Marea Neagră. Ceea ce nu e neapărat atât de grav, pentru că avem foarte multă capacitate onshore, toate acele parcuri care așteaptă să fie racordate. 

În plus, Marea Neagră, mai mult de jumătate, are adâncimi destul de mari ale apei, care impun să se construiască fundații plutitoare ale turbinelor, pentru că nu se ajunge până la fundul mării. Însă acele fundații plutitoare sunt foarte scumpe și ridică investiția cam cu 50%, 100% mai mult față de parcurile onshore. Se poate dubla investiția inițială. Abia prin Vest, prin mările Marii Britanii, am văzut că se fac astfel de investiții. Dar ei fac asta pentru că nu au atât de mult teren disponibil pentru turbine, față de cum avem noi.

___

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Energy4Future”, co-finanțat de Uniunea Europeană. Uniunea Europeană nu este responsabilă de informațiile și opiniile exprimate în cursul acestui proiect și articol. Responsabilitatea pentru conținut aparține integral publicației PressOne.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€