Impact SEE 2026. De la economie la Deadpool: ce am învățat în două zile despre lumea în care trăim

Ana Tepșanu

Colaborator

Pe 29–30 septembrie 2026, la București a avut loc Impact SEE, prezentat de Mastercard, un congres major de business, tehnologie și inovație din Europa de Sud-Est, desfășurat la Romexpo Exhibition Center și Face Convention Center, organizat de echipa Impact 360 din Varșovia. Evenimentul a reunit aproape 3.000 de lideri, antreprenori și profesioniști internaționali, precum și aproximativ 200 de speakeri de calibru global, pe trei scene (Impact Stage, Spotlight Stage și Inspire Stage). 

Discuțiile s-au concentrat pe transformările economice și tehnologice din Europa de Sud-Est, cu accent pe inteligența artificială, utilizarea datelor în procesul decizional, etică, transparență și încredere în sistemele AI. Pe scene au urcat lideri ai unor companii de renume precum Mastercard, Banca Transilvania, UiPath sau Trendyol, dar și nume sonore din politică, cultură și sport. 

Cap de afiș a fost Ryan Reynolds, nu doar actor popular și talentat, ci și antreprenor de succes, care știe să construiască branduri prin storytelling rapid și adaptat contextului. Pe lângă el au mai fost prezenți Ilian Mihov, unul dintre cei mai influenți economiști din Europa, Anna Lembke, profesoară de psihiatrie la Universitatea Stanford și autoarea volumului „Dopamine Nation”, dar și campionul olimpic David Popovici.

De ce unele economii cresc mai repede decât altele

Keynote speaker, care a și dat startul evenimentului, a fost Ilian Mihov, profesor de economie la INSEAD, fost decan al instituției și specialist în macroeconomie, cu cercetări în politică monetară, politică fiscală și creștere economică. În cadrul evenimentului „Europe at Crossroads: Growth, Rules and the Race for Relevance. A Macro Lens on Europe's Next Decade?”, el a vorbit despre diferențele dintre economiile care se află în fruntea dezvoltării și cele care încă încearcă să le ajungă din urmă, despre mecanismele prin care țările pot crește și despre provocările Europei.

Foto: Ilian Mihov - Impact SEE'26

Ideea de la care și-a construit discursul este că există o „frontieră” economică. Țările bogate, care se află aproape de această frontieră, nu mai pot crește foarte rapid prin simpla preluare a ceea ce există deja. Pentru ele, creșterea vine în principal din inovație. În schimb, țările mai sărace, aflate sub această frontieră, au potențial de creștere rapidă, deoarece pot replica tehnologii, practici și modele deja existente în economiile mai avansate. 

Economistul a dat exemplul Japoniei, care după război a crescut foarte repede replicând tehnologiile existente, dar, odată ajunsă „sus”, nu a mai putut continua în același ritm fără să inoveze. „În anii '60-70, Japonia a crescut prin replicare. Au luat o mașină americană, au demontat-o, au reasamblat-o și au numit-o Toyota. Poate este o mașină mai bună, dar nu este inovație. Ai nevoie să construiești fabricile și de forță de muncă, iar apoi creezi acest boom spectaculos. Totuși, odată ce ajungi la frontieră și ai replicat tot ce puteai replica, trebuie să inovezi”, a spus el.

De aici, Mihov a trecut la întrebarea de ce unele țări reușesc să crească rapid, iar altele rămân în urmă. În explicația sa, unul dintre elementele esențiale este investiția: țările aflate sub frontieră trebuie să-și construiască capacitatea productivă pentru a putea crește. Însă investițiile depind de „instituții”, adică mediul în care funcționează economia: controlul corupției, stabilitatea, statul de drept și democrația. O țară săracă poate crește până la nivelul veniturilor medii fără să schimbe în același timp aceste reguli și mecanisme, însă, la un anumit punct, pentru a continua să crească, trebuie să își reformeze și instituțiile. Altfel, poate rămâne blocată în ceea ce Mihov numește „middle-income trap”, capcana venitului mediu.

În ceea ce privește Europa, Mihov a făcut o distincție între economiile dezvoltate și țările din Europa Centrală și de Est. Dacă economiile aflate deja aproape de frontieră au nevoie de inovație pentru a continua să crească, statele din est au încă mult spațiu pentru convergență. Pentru Uniunea Europeană, Mihov a pus accentul pe două probleme: inovația și finanțarea. Dacă Europa vrea să împingă frontiera tehnologică, are nevoie de stimulente pentru inovare și de schimbarea unor reguli. Și, în același timp, de piețe financiare mai profunde. 

AI-ul schimbă munca, dar oamenii nu devin mai puțin importanți

Mihov a participat și la panelul „The New Rules of Competitiveness: Talent, Technology and Capital”, alături de Bartosz Ciołkowski, manager general Mastercard pe Europa de Sud-Est, și Erdem Inan, CEO Trendyol. Cei trei au explicat că nu este suficient ca o companie să aibă acces la bani, tehnologie și oameni buni, ci trebuie să știe ce face cu aceste resurse. 

Organizarea, leadershipul, modul de lucru și capacitatea de a pune lucrurile în practică pot face diferența. Participanții au vorbit și despre felul în care inteligența artificială schimbă munca. Concluzia a fost că oamenii nu devin mai puțin importanți, ci au nevoie de alte abilități: să pună întrebările potrivite, să stabilească priorități și să poată verifica dacă răspunsurile oferite de AI sunt corecte. 

„Dacă nu folosiți în mod regulat, pentru munca voastră, niciunul dintre aceste instrumente, Claude, ChatGPT etc., trebuie să începeți să o faceți, pentru că este ca un mușchi pe care trebuie să îl antrenați”, a spus Mihov.

Cum gestionăm o lume plină de stimuli și invitații la consum

Anna Lembke, profesoară de psihiatrie la Stanford și cercetătoare specializată în dependențe, a ținut un discurs despre modul în care creierul reacționează la recompense și despre legătura dintre consumul excesiv, tehnologie și sănătatea mintală. „Trăim într-o lume incredibil de suprasaturată de dopamină, în care avem peste tot stimuli și invitații la consum”, a spus ea. 

Lembke a explicat că notificările și accesul permanent la conținut digital pot activa mecanismele de recompensă ale creierului și pot alimenta dorința de a verifica în mod repetat telefonul sau de a continua un anumit comportament. Iar într-un astfel de mediu, această „abundență” digitală poate contribui la probleme de sănătate mintală.

Foto: Anna Lembke - Impact SEE'26

Lembke a vorbit și despre ceea ce numește „paradoxul abundenței”: pe măsură ce societățile devin mai bogate, nivelurile raportate de fericire scad, în timp ce depresia și anxietatea cresc. Ea leagă această situație de o lume în care plăcerea este foarte ușor de accesat și spune că creierul uman nu a evoluat pentru un asemenea nivel de abundență. 

„Dacă ne uităm la sondajele privind fericirea la nivel mondial: înainte de 2000, pe măsură ce țările deveneau mai bogate, oamenii care locuiau în ele deveneau mai fericiți. Acest lucru nu mai este valabil. Țările din întreaga lume se confruntă cu o scădere a fericirii oamenilor (...), ratele depresiei și anxietății cresc cel mai rapid în cele mai bogate țări din lume. Și astea sunt și țările în care oamenii au cel mai mare acces la tratamente de sănătate mintală de ultimă generație. Aici se prescriu cele mai multe antidepresive, aici oamenii beneficiază de cea mai multă psihoterapie, ceea ce sugerează că înțelegem fundamental greșit ceva despre ceea ce îi face pe oameni sănătoși și ceea ce îi face fericiți”, a spus ea.

Lembke ia în calcul și indicatori obiectivi, precum rata sinuciderilor, care arată nu doar cum vorbesc oamenii despre viața lor, ci și cum se simt cu adevărat în legătură cu ea. Potrivit datelor pe care le-a citat, pentru prima dată în istorie, oamenii din țările bogate sunt mai predispuși să-și pună capăt vieții decât cei din țările mai sărace. „Nu este o coincidență faptul că aceste schimbări coincid cu economia digitală, că această tehnologie a contribuit la creșterea ratelor problemelor de sănătate mintală”, a adăugat Lembke.

Lembke a prezentat cercetări potrivit cărora utilizarea excesivă a platformelor algoritmice în rândul adolescenților este asociată cu anxietate, depresie, tulburări de somn, probleme legate de imaginea corporală, stimă de sine scăzută sau singurătate. „Și, desigur, faptul că nu ne mișcăm corpurile contribuie la obezitate și la atrofierea generală a mușchilor.”

Datele provin dintr-un studiu privind utilizarea problematică a rețelelor sociale în 41 de țări. „România este una dintre țările în care adolescenții au unele dintre cele mai ridicate rate raportate de utilizare problematică a rețelelor sociale.”

În context clinic, Lembke recomandă pacienților perioade de abstinență de aproximativ patru săptămâni de la comportamentul sau substanța de care sunt dependenți, evitarea factorilor declanșatori și înlocuirea comportamentelor respective cu activități mai sănătoase. 

„Dependența este utilizarea compulsivă continuă a unei substanțe sau a unui comportament, în ciuda prejudiciului adus propriei persoane și/sau altora, iar din cauza ecosistemului în care trăim, suntem acum cu toții mai vulnerabili la problema consumului compulsiv în exces. [...] Avem nevoie de patru săptămâni pentru a începe să resetăm aceste căi ale recompensei, pentru a avea mai multă claritate asupra impactului pe care comportamentele noastre, comportamentele noastre de consum, îl au asupra vieții noastre și, din nou, pentru a putea găsi plăcere în alte recompense mai modeste.”

În orice caz, problema dependenței nu este doar una individuală, ci una care trebuie abordată la nivelul familiilor, școlilor, companiilor, organizațiilor și al societății în ansamblu. „Paradoxul abundenței”, a mai spus Lembke, este că urmărirea neîncetată a plăcerii de dragul plăcerii duce, din păcate, la durere, iar acest lucru contribuie la criza noastră modernă de sănătate mintală. [...] Trebuie să ne abținem, să ne menținem echilibrul și să căutăm o doză potrivită de durere. Vorbim despre provocări sănătoase pe care le putem introduce în cultura noastră, astfel încât oamenii să își poată reechilibra dopamina.”

Cum poți construi excelența

Ediția din acest an a avut și o componentă sportivă puternică. David Popovici, campion olimpic la înot, a vorbit într-o discuție cu Raluca Negulescu-Balaci, director executiv al UiPath Foundation, despre visul olimpic pe care și l-a fixat încă din copilărie, despre disciplina din spatele performanței și despre cum a reînvățat să se bucure de sport și de viața din afara bazinului.

Pe scenă au mai urcat Horia Tecău și baschetbalistul Vlad Moldoveanu, iar prezența lor a arătat că experiența sportivilor de performanță, construită pe disciplină, gestionarea presiunii și capacitatea de a reveni după eșecuri, poate fi o sursă reală de inspirație pentru mediul de business.

Foto: Horia Tecău - Impact SEE'26

Ryan Reynolds și arta de a transforma creativitatea în business

Ryan Reynolds a fost cel mai vizibil speaker al ediției din acest an. Pe lângă actorie, are un succes colosal și ca antreprenor, producător, scenarist și om de marketing. Practic, a reușit să-și transforme creativitatea într-un adevărat ecosistem de business. Reynolds este implicat în proiecte precum Aviation Gin, Mint Mobile și Wrexham AFC și este cofondator al Maximum Effort Productions, o companie care se bazează mult pe storytelling în produsele pe care le realizează.

Într-un dialog condus de Andreea Esca, Reynolds a cucerit publicul atât prin vulnerabilitate, cât și prin umor și deschidere. A povestit că este cel mai mic dintre patru frați, despre copilăria petrecută lângă un tată polițist și autoritar și despre cum și-a petrecut mare parte din timp în încercarea de a-și gestiona propriile emoții. Experiența l-a făcut să se gândească permanent la ce s-ar putea întâmpla într-o anumită situație și să-și imagineze mai multe scenarii înainte de a intra într-o încăpere. Umorul a devenit un mecanism de apărare: îl folosea ca să-și „dezarmeze” tatăl când acesta venea acasă într-o stare proastă. În același timp, și-a dezvoltat empatia, o calitate care l-a ajutat foarte mult în business și marketing, pentru că îi vine ușor să se pună în locul altora și să se gândească la ce ar putea simți sau ar vrea să audă. 

Foto: Ryan Reynolds și Andreea Esca - Impact SEE'26

Reynolds a mai spus că nu a avut niciun plan; singura lui dorință era să-și poată lua un apartament. 

„Ideea mea de siguranță era pur și simplu să-mi creez un punct de sprijin într-un lucru care să fie al meu, o formă de proprietate. Să muncesc suficient de mult. Am condus un motostivuitor într-un magazin alimentar, am lucrat în restaurante și am făcut tot felul de lucruri înainte să ajung în showbiz, dar nu m-am văzut niciodată actor. Am fost comediant, dar fără să am nicio așteptare, așa că tot ceea ce a urmat a fost un cumul și a venit foarte lent, abia când aveam în jur de 30 de ani. Am o empatie extraordinară pentru tinerii artiști, în special pentru femeile de la Hollywood, pentru că este o industrie foarte dificilă. (...) Nu există niciun plan. Unii dintre cei mai de succes oameni pe care i-am întâlnit vreodată mi-au spus, în spatele ușilor închise, că nu au planificat nimic. Nimeni nu știe. Cu toții bâjbâim, încercând să ne găsim locul în această lume și să nu ne omorâm unii pe alții.”

„Green Lantern”, deși un eșec de box office, a fost un moment important în cariera lui. Una dintre lecțiile filmului a fost legată de bani și creativitate: atunci când se cheltuiesc prea mulți bani pentru a rezolva problemele unui proiect creativ, banii pot deveni chiar problema. Experiența l-a dus apoi către Deadpool, pe care l-a făcut cu un buget de 56 de milioane de dolari, sumă pe care o descrie drept infimă pentru Hollywood. Tocmai această limită de buget l-a ajutat să gândească creativ, să se concentreze mai mult pe personaje și pe ceea ce poate rămâne în memoria oamenilor. Reynolds a spus și că Deadpool este „o versiune hiper-personificată a lui”, mai ales când se simte nesigur.

Discuția a ajuns și la compania lui, Maximum Effort, despre care Reynolds spune că nu o vede ca pe o agenție tradițională, ci ca pe o companie care activează în mai multe domenii, inclusiv media și investiții. Una dintre ideile centrale este ceea ce el numește „fastvertising”: dacă se întâmplă ceva relevant în cultură și există un brand care poate interveni într-un mod potrivit și inteligent, momentul respectiv poate fi transformat într-o oportunitate de comunicare. 

Dincolo de asta, brandurile nu ar trebui să încerce să ascundă faptul că fac publicitate. Consumatorii știu că sunt targetați, iar mesajul ar trebui să pornească de la această realitate, fără să fie condescendent sau artificial. 

La final, Reynolds a povestit cum a cumpărat clubul de fotbal din Wrexham, poveste documentată în serialul „Welcome to Wrexham”. Când a preluat clubul, nu știa nimic despre fotbal sau despre cultura galeză. Practic, i-a ascultat pe oamenii de acolo și i-a ajutat să fie văzuți, iar profesional, aceasta este povestea de care e cel mai mândru. Reynolds crede că sportul îi aduce pe oameni împreună chiar dacă au opinii diferite în alte privințe și că succesul clubului a adus cu el și mândria orașului.