Imago

Recent tradusă la Humanitas cu Imago (de către Gabriela Russo), Ludmila Ulițkaia este una dintre cele mai interesante voci ale literaturii ruse contemporane, cu care întreține un dialog explicit. De pildă, ultimul roman conține o mulțime de referințe textuale la tradiția marii literaturi de limbă rusă.

Dostoievski este prezent mai ales în spirit, în trimiterile la Demonii prezentului, dar și la definirea unei iluzii care i-a fascinat pe occidentali sub numele de „sufletul slav”:

„Blând și neînfricat, irațional și pătimaș, cu o notă de nebunie sublimă și de cruzime capabilă de orice sacrificiu”.

Tolstoi completează fresca istorică, Pasternak și Bulgakov apar cu negocierile dintre individ și putere. Nabokov e prezent cu relația lui duală cu literatura din care a plecat, iar cărțile în samizdat ale lui Erofeev sau Soljenițîn sunt prezențe care afectează destinul eroilor Ludmilei Ulițkaia:

„Cât de multe versuri, Dumnezeule! Cât de multe! Niciodată Rusia n-a cunoscut asemenea vremuri, nici înainte, nici după… Versurile umpleau spațiul gol, lipsit de aer, ele însele deveneau aer. Era, poate, un aer «șterpelit», după cum spunea poetul Mandelștam.

Cea mai înaltă recunoaștere pentru un poet nu era Premiul Nobel, ci foile acelea foșnitoare, scrise la mașină sau de mână, cu un scris greu de descifrat, cu greșeli de mână și de tipar: Țvetaeva, Ahmatova, Mandelștam, Pasternak, Soljenițîn și, ca să-ncheiem, Brodski”.

N-ar trebui să înțelegeți de aici că Imago ar conține proză livrescă, deși lumea din roman este foarte dependentă de literatură și de cuvântul scris. Dimpotrivă, căutările din carte își câștigă relevanța dincolo de literatură, dincolo de discurs, dincolo de ceea ce se poate spune.

O cheie de lectură se află chiar în titlul traducerii (în original, cartea poartă titlul unuia dintre capitole, Cortul verde): imago denumește etapa maturizării biologice și fiziologice a insectelor, dar aici capătă sens moral.

A doua cheie de lectură precizează aspectul moral al maturizării, aflându-se în mottoul romanului, decupat dintr-o scrisoare a lui Pasternak:

„Nu vă consolați cu gândul că vremurile sunt nedrepte. Nedreptatea lor morală nu ne face pe noi mai drepți”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

Care este relația de dependență între responsabilitatea colectivă și responsabilitatea individuală? Până unde devine scuzabil compromisul individual într-o lume plină de constrângeri? Cum ne răscumpărăm părinții sau copiii căzuți în capcana colaborării cu un sistem totalitarist?

Dar și: ce anume face marea literatură? Ajunge să scrii despre marile dezastre și despre sisteme represive pentru a deveni un bun scriitor? Sunt tot atâtea întrebări pe care proza Ludmilei Ulițkaia le ridică fără să le transforme în teză.

Există două grupuri de personaje care leagă între ele poveștile cărții: patru băieți, prieteni din copilărie, și trei fete, colege de școală. Se cunosc în preajma morții lui Stalin, iar anumite fire narative înaintează până spre sfârșitul mileniului.

În construcție, Ulițkaia aplică o tehnică narativă foarte actuală: nu numai că vedem perspectivele mai multor personaje asupra aceluiași desfășurător al acțiunii, dar fiecare perspectivă are alte limite de timp și spațiu, ca și altă selecție de accente.

Această tehnică a „istoriilor intersectate” dă impresia de lume complexă, fără să asume un singur adevăr, dar și fără să respingă orice idee de responsabilitate naratorială.

Marea melancolie a scrisului Ludmilei Ulițkaia, luciditatea adesea tăioasă – dar întreruptă de o foarte autentică duioșie față de slăbiciunile omului real – vin din Gogol.

Aș citi romanul și ca pe o rescriere a neterminatului Suflete moarte, fără ca acest lucru să știrbească în vreun fel originalitatea dincolo de orice îndoială a scriitoarei.

După Gogol, Ulițkaia pune din nou în discuție limitele omenescului (înțeles ca slăbiciune), dar și ale umanității (înțeleasă ca putere). Intrate pe mâna unei foarte bune romanciere de frază, dar și de construcție, aceste problematizări coagulează o lectură tulburătoare, un roman minunat, care nu se citește o singură dată.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€