Iarna și factura la energie. De ce obsesia statului pentru gaz contribuie la o încălzire tot mai scumpă pentru români

Norbert Nemeș

Ai început deja să-ți încălzești locuința? Dacă nu, probabil că în curând o vei face. Iar cât te va costa depinde și de felul în care te încălzești. 

Corina Murafa, expertă în energie și climă, consideră că România ar trebui să investească mai mult în alternative la gaze și în eficiența energetică a locuințelor, pentru a reduce facturile pe termen lung. FOTO: Inquam / Octav Ganea

PressOne: După criza energetică din anii trecuți, la ce ar trebui să se aștepte românii pentru iarna 2026–2027 în materie de facturi pentru încălzire?

Corina Murafa: Există o presiune pe preț, indiferent de formele de combustibil pe care românii le utilizează pentru încălzire. Prețul lemnelor, spre exemplu, cu care se încălzește în continuare peste 40% din populația țării, este într-o continuă creștere. Și înainte aveam prețuri de 100 de euro pe metru cub în unele regiuni ale țării, iar acestea continuă să crească.

După aceea, la electricitate, clar vorbim de scumpiri. Au fost creșteri de preț de cam 10% în facturile din toamna aceasta și probabil vor ajunge undeva spre 20–30%, ținând cont de creșterea prețurilor de pe PZU (Piața pentru Ziua Următoare, unde se stabilește prețul electricității, n.r.). Asta înseamnă că cei care se încălzesc cu energie electrică vor avea de suferit în continuare, în sensul în care vor trebui să plătească mai mult la factură dacă se încălzesc cu aer condiționat sau cu centrală electrică.

La gaz funcționează în momentul de față un mecanism de protecție care nu mai este identic cu cel pe care l-am avut iarna precedentă, când exista un plafon fix de preț de 0,31 lei pe kilowatt-oră. Acum avem o formă de control al prețului, care începe cu o plafonare a prețului cu care producătorii vând gazul, după care există și niște limite în care ceilalți actori de pe lanț pot adăuga adaosuri comerciale. Ceea ce duce, într-adevăr, la o formă de protecție pentru consumatorul final.

În momentul de față, avem un preț al gazului de cam 0,34 lei pe kilowatt-oră, în condițiile în care prețurile pe piața internațională chiar s-au triplat față de perioada precedentă. Deci, protecția este semnificativă.

Nu înseamnă că nu va crește acest preț, pentru că, să nu uităm, România este net importatoare de gaze naturale. Undeva la 10–15% din necesar îl acoperim din importuri, iar acolo prețul este complet liber, ceea ce înseamnă că, pentru această componentă a facturii noastre, furnizorii plătesc prețul de piață când achiziționează gazul din import.

Deci asta ar fi la gaz: nu vorbim de creșteri semnificative de preț, dar un impact va fi. În schimb, faptul că mecanismul ăsta de control al prețului final este setat atât de jos creează un impact negativ pentru populație pe termen lung, pentru că fondurile cu care trebuie compensați cumva producătorii pentru efortul pe care îl depun sunt finanțate de la bugetul de stat. 

Rămân anumite vulnerabilități ale consumatorilor neacoperite de acest mecanism?

Consumatorii industriali, indiferent că sunt mici sau mari, nu mai sunt deloc protejați, ceea ce înseamnă automat un impact asupra prețurilor generale din economie și o tendință inflaționistă.

Dacă brutăria care produce pâinea pe care eu o cumpăr, ca și consumator, ajunge să plătească de trei ori mai mult pentru gaz, atât în procesul tehnologic, cât și pentru încălzire, acel cost suplimentar îmi va fi transferat mie, în prețul pâinii.

Imaginați-vă că, deși autoritățile spun „domnule, protejăm populația”, faptul că industria este puternic afectată înseamnă că impactul asupra populației poate fi chiar mai ridicat, prin aceste mecanisme inflaționiste.

„Poți să trăiești din banii de la Geta”. Adulți cu dizabilități, dați afară de pe-o zi pe alta din centrele statului, ca să dea bine în documente

În timp ce autoritățile se laudă că au integrat în comunitate mii de oameni care locuiau în centre pentru persoane cu dizabilități, în realitate, mutarea lor s-a făcut pe grabă și i-a pus pe mulți în situații și mai vulnerabile.

Scump sau eficient? De ce încă doborâm drone Gheran cu rachete lansate de F-16

Ridicarea de avioane F-16 și folosirea de rachete antiaeriene de sute de mii de dolari pentru doborârea unor drone nu e o simplă problemă de contabilitate, redusă doar la un raport preț-calitate.

Gaze pentru încă o iarnă.  România construiește noi rețele, în timp ce Europa încearcă să renunțe la ele

Potrivit datelor Gas Infrastructure Europe, la sfârșitul lunii octombrie 2026, depozitele de gaze ale României erau umplute în proporție de aproximativ 88,6%, față de 98,6% în aceeași perioadă a anului trecut. Ce riscuri presupune intrarea în sezonul rece cu rezerve mai mici decât anul trecut?

Nu e o cifră rea cea pe care o avem. Legislația în vigoare prevede un minimum de 90% din capacitatea depozitelor, care trebuie umplute pe perioada verii, astfel încât să nu trebuiască să achiziționăm gaze scumpe în timpul iernii. 

Necazul a fost că le-am achiziționat scump și în timpul verii. Deci, nu e ca și cum am făcut mare economie. Nu văd un risc de aprovizionare și nici un impact asupra prețurilor din faptul că avem cu 10% mai puține gaze în depozite.

Totuși, de ce ar trebui să ne uităm la cât sunt de umplute depozitele de gaz? Ce alți indicatori ar putea fi mai importanți?

Cred că e vorba de o chestiune de siguranță în aprovizionare. Ca să avem suficient gaz pentru a trece iarna, ar trebui să ne uităm, evident, și la cum arată capacitățile de interconectare, dacă circulă suficient gaz în România și dacă importăm suficient. 

Vedem și că România continuă să investească în extinderea rețelelor de gaz. De exemplu, pentru anul acesta, 30% din fondurile programului „Anghel Saligny” au fost direcționate către astfel de proiecte. Cât de relevante mai sunt aceste investiții, mai ales că în Uniunea Europeană se urmărește reducerea consumului de combustibili fosili? 

E absolut firesc să se urmărească reducerea consumului de combustibili fosili, pentru că, în momentul de față, doar de la izbucnirea conflictului din Hormuz și închiderea strâmtorii, avem de-a face cu o notă de plată cu 100 de miliarde de euro mai mare la nivelul Uniunii Europene pentru importul de combustibili fosili.

Gândiți-vă că, anual, noi importăm, la nivelul Uniunii Europene, combustibili fosili în valoare de 340 de miliarde de euro, pe când tot bugetul anual al Uniunii Europene, pentru absolut toate prioritățile pe care le finanțează, este de doar 190 de miliarde de euro.

Deci, noi importăm combustibili fosili în valoare de 1,8 ori mai mare decât întregul buget anual al Uniunii Europene. E clar că prioritatea trebuie să fie renunțarea la combustibilii fosili. Politica asta e foarte bună.

Ce face Guvernul României cu această extindere a rețelelor de gaze este un nonsens din punct de vedere economic. Nu vorbesc nici măcar din punct de vedere climatic, dar ideea este că orice gaz care intră pe piața unică europeană intră la un preț ridicat, pentru că acesta se aliniază unor mecanisme internaționale de formare a prețului și, ca atare, prețul plătit la final de oameni este unul ridicat.

Murafa consideră că extinderea rețelelor de gaze din România este nejustificată economic, în contextul în care Uniunea Europeană încearcă să reducă dependența de combustibili fosili. FOTO: Inquam / George Călin

Noi condamnăm niște oameni să se încălzească scump, extinzând aceste rețele. Și punem o presiune și mai mare pe preț. E un mecanism economic clasic: în momentul în care îți crește cererea, îți crește și prețul. Dacă noi creștem cererea de gaze în România, evident, vom pune o presiune ascendentă asupra prețului. Deci, nu e o politică bună.

Chiar mă uitam în noul program de guvernare, unde scrie că această extindere a rețelelor va continua acolo unde se justifică economic. Or, întrebarea mea este: există un proces, un mecanism, un sistem, o procedură prin care această rațiune economică să fie testată pentru toate aceste proiecte aflate în derulare? Eu mă îndoiesc.

Subvențiile țin facturile în frâu. Investițiile le pot reduce

În acest context, ce alternative la încălzirea pe gaze ar fi mai potrivite pentru România, ținând cont de costurile pentru populație, de infrastructura existentă, dar și de direcțiile europene?

O soluție imediată de tip silver bullet nu avem, dar trebuie să ne concentrăm pe ce putem face pe termen mediu și lung. Pe termen mediu și lung trebuie să facem transformarea structurală a consumului și să electrificăm consumul. Această electrificare trebuie să vină la pachet cu creșterea producției locale de energie electrică, curată, din surse regenerabile, cu stocare. Asta este singura modalitate strategică prin care ne putem asigura prețuri mai scăzute la energie. Restul este poezie.

Da, pe termen scurt, bineînțeles că avem segmente întregi de populație și industrii, cum vă dădeam mai devreme exemplul brutăriei, care au de-a face, aici și acum, sezonul ăsta, sezonul viitor, cu o povară insuportabilă în ceea ce privește facturile. Ei, aici intervin mecanismele compensatorii pe care trebuie să le pună statul în aplicare.

Și există deja astfel de mecanisme, ajutoarele pentru energie, care însă, în primul rând, nu îi vizează pe toți cei care ar trebui vizați. În al doilea rând, sunt prost dimensionate ca valoare. În al treilea rând, țin cont doar de venituri, fără să ia în calcul diferența dintre venituri și cheltuieli.

Creșterea prețurilor la energie afectează și întreprinderile, cum ar fi brutăriile, care pot transfera costurile suplimentare în prețul produselor. FOTO: Lucian Muntean

Pentru că eu pot să am venituri mici, dar, în același timp, să locuiesc la bloc, să am o locuință bine izolată și, ca atare, să nu consum cine știe ce energie. Sau, dimpotrivă, pot să am venituri mulțumitoare, dar locuința mea să nu fie racordată la sistemul centralizat, să nu am, poate, nici acces la vreo rețea de gaze și să trebuiască să mă încălzesc cu lemne sau cu electricitate. În acest caz, venitul meu, ăla mediu, devine brusc foarte mic, iar eu, dacă îmi plătesc facturile la energie, ajung să cad sub pragul de sărăcie relativă. Și mecanismul actual nu mă vede. Nu se sesizează că eu sunt un consumator vulnerabil.

E clar că avem nevoie de transferul ăsta pe termen scurt către cei mai afectați. Nu exclud anumite ajutoare pentru anumite IMM-uri din anumite sectoare, mai ales alimentar și agricol, care să le permită să facă față acestor creșteri de prețuri. Dar și acești actori trebuie ajutați să facă schimbarea structurală de care au nevoie: să treacă la cuptoare electrice, să-și instaleze panouri fotovoltaice cu stocare – genul ăsta de soluții sunt reale.

Potrivit Eurostat, 11,9% dintre români nu își permiteau să își încălzească adecvat locuințele în 2025, față de 8,8% la nivelul Uniunii Europene. Pentru oamenii care locuiesc în clădiri slab izolate sau care nu își permit să își schimbe sistemul de încălzire, ce măsuri, care nu presupun investiții mari, pot face o diferență pe termen scurt?

În ceea ce privește investițiile care să nu coste foarte mult sunt și aici câteva soluții. Dar, iarăși, trebuie creat un pic de mecanism economic în spate și văd că foarte multe state din Uniunea Europeană fac lucrul acesta: credite, de exemplu, pe care populația le poate accesa cu dobândă zero, ca să-și eficientizeze locuința. Sau, parțial, un credit și un grant de 20% la finalul lucrării, odată ce vine un auditor energetic și confirmă că a fost făcută o lucrare de calitate.

Sau, de exemplu, cum se practică în Irlanda: orice om poate să-și înlocuiască ferestrele. Ferestrele pot duce și la pierderi de 20% din energia consumată într-o casă. Îmi înlocuiesc ferestrele, mă costă 1.000 de euro noile ferestre. Cu factura de 1.000 de euro, mă duc pe un site, foarte simplu, sau la primărie și primesc înapoi de la stat 300–400 de euro. În felul ăsta sunt stimulate aceste investiții.

Dar, evident, asta înseamnă să lași un pic și prețul, și piața liberă să funcționeze, să trimită semnale corecte de preț. Dacă eu țin prețul plafonat la 0,34 lei pe kilowatt-oră, pe când prețul real din piață este de trei ori mai mare, omul nu o să aibă neapărat stimulentul să facă investițiile astea. Și nici eu n-o să am, la rândul meu, bani de unde să susțin, ca stat, investițiile, dacă pun un plafon la producători și le interzic să-și vândă marfa la prețul real de piață.

Intrăm într-un cerc vicios, cumva, în care ne afundăm în soluții pe termen scurt, care nu pot să fie eficiente într-un orizont de timp mediu și lung sau chiar într-un orizont de timp scurt. Vedem ce se întâmplă cu chestiunea reducerii accizelor la benzină și motorină. E fix apă de ploaie, nu are aproape deloc impact asupra prețului final și văduvește bugetul de stat de o grămadă de fonduri.

De ce? Pentru că, într-o proporție covârșitoare, prețul benzinei și al motorinei este determinat de piețele internaționale, de cotații, nu de acciza noastră, pe care oricum nu o putem reduce la zero, pentru că facem parte dintr-o piață comună și trebuie să avem niște accize minime pentru produsele energetice.

Dar pe termen lung?

Aici, sigur că soluțiile sunt tot unele structurale și cu bătaie lungă. Adică vorbim despre o renovare aprofundată a întregului stoc de clădiri din România, o renovare de care avem nevoie și pentru care nici nu folosim suficient de bine banii europeni. Pe de altă parte, nici aceștia nu sunt suficienți. Așadar, trebuie să dezvoltăm și noi niște mecanisme economice prin care astfel de lucrări să poată fi finanțate.

Un exemplu este contractul de performanță energetică, unde, să zicem, vine un furnizor de servicii energetice, se duce la un bloc de locuințe și face o lucrare de renovare aprofundată. Factura respectivului bloc se reduce și cu 80%, iar costul lucrării, cel puțin parțial, este achitat din economiile pe care locuințele respective le fac la factură.

Dacă eu plăteam altădată 10 lei și după lucrare aș plăti 2 lei, o vreme plătesc 4 lei, ca să pot să rambursez lucrarea respectivă. Fiindcă nu putem spera ca aceste fonduri enorme, de care România și toate țările Uniunii Europene au nevoie pentru eficiență energetică, să vină exclusiv din bugete publice. Trebuie să vină și din bugete private, ale consumatorilor, ale businessurilor și așa mai departe.

Sărăcia energetică poate alimenta și o criză de încredere în democrație

Care sunt cele mai mari îngrijorări ale dumneavoastră pentru iarna care vine – chiar și iernile următoare –, mai ales dacă statul nu face nicio schimbare și merge deja pe un drum care e bătătorit?

Sunt multe îngrijorări. Nu pot să nu exprim una, în calitatea mea de cofondatoare a Observatorului Român al Sărăciei Energetice, respectiv faptul că actualul mecanism de susținere a consumatorilor vulnerabili nu funcționează în mod optim și nici soluțiile propuse prin programul de guvernare nu sunt cele mai potrivite.

Se merge în continuare pe ideea de a ne uita exclusiv la venituri. Vă explicam de ce asta este o abordare greșită. Se merge în continuare pe soluții de tip ajutor în cash, care să mă ajute să-mi plătesc factura pe termen scurt. Dar, odată ce se termină investițiile I4 și I7 din REPowerEU (n.r.: I4 – instalarea de panouri fotovoltaice și baterii pentru stocarea energiei; I7 – renovarea locuințelor pentru reducerea consumului de energie), statul nu mai dă niciun ban persoanelor vulnerabile pentru a face investiții structurale în locuințele lor, de eficiență energetică sau de energie regenerabilă.

Și procentul ăla de 12% de care vorbeați – estimările noastre spun că el e și acum mult mai mare. Darămite dacă va continua această presiune asupra prețurilor. O să fie și mai mare în România.

Cred că undeva până la 25% din populația țării s-ar afla într-o astfel de situație. Și, în momentul de față, ajutoarele pentru energie nu ajung nici măcar la un milion de români, pentru că platforma nu e cunoscută, lumea n-o folosește, iar primăriile nu-și fac treaba să informeze cetățenii că ar putea beneficia de acest drept.

După încheierea investițiilor din REPowerEU, persoanele vulnerabile riscă să rămână fără sprijin financiar pentru instalarea panourilor fotovoltaice și îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor. Foto: Anatoliygleb | Dreamstime.com

Sunt o grămadă de probleme care țin de ineficiența sistemului nostru administrativ. Deci asta, să zic, e îngrijorarea mea pe termen scurt, pentru că, dacă oamenii simt această povară în factură, dați-vă seama că va exista o presiune asupra costului vieții, va exista o nemulțumire față de clasa politică, o revoltă la adresa instituțiilor democratice și a instituțiilor europene. Mai ales că, pe fondul tuturor acestor tensiuni din societate, persistă o grămadă de campanii de dezinformare pe rețelele sociale și așa mai departe.

Lucrurile sunt legate între ele și ceea ce spunem că ține de piața de energie, de fapt, are o bătaie mult mai mare asupra funcționării democrației noastre și a societății noastre în ansamblu. 

Pe partea economică mă îngrijorează faptul că, în continuare, nu direcționăm cum trebuie fondurile pe care le avem la dispoziție. În primul rând, nu le cheltuim cu un simț al urgenței, deși ar trebui. În al doilea rând, le cheltuim pe ce nu trebuie.

Adică noi trebuie să investim masiv în rețele, ca să putem urgenta conectarea noilor parcuri de energie regenerabilă, a prosumatorilor etc. Trebuie să investim în stocare, trebuie să investim în sprijinul acordat consumatorilor, pentru că și consumatorii industriali au nevoie de sprijin în această perioadă. Vă spuneam că ei sunt complet expuși volatilității prețurilor, spre deosebire de consumatorii casnici.

Or, nu există niciun program din Fondul pentru modernizare care să se adreseze, de exemplu, întreprinderilor mici sau mari, ca ele să-și schimbe echipamentele, să devină prosumatori, să investească în producție, în stocare, în lucruri de genul acesta.

Noi nu cheltuim fondurile astea strategic. Extindem rețeaua de gaze naturale. Asta nu este o cheltuială optimă a banului public.

Editor: Laura Popa