Iarna care a uitat să mai plece

Voicu Bojan

Reporter

E mijloc de aprilie, anul de grație 2021. Azi noapte au fost -3 grade. Aici la munte, iarna are încă destulă răbdare cu oamenii. Omătul se dă dus greu, brândușele răsar chinuit, firav. Tocmai am venit de la oraș, unde pomii sunt in floare ca să dau aici de frig și negură. Simt o exasperare și o stare depresivă, de însingurare. Bag lemne pe foc, beau ceai și tac. Cititul nu se leagă.

Iarna asta ne stă pe cap încă din noiembrie. Până prin februarie chiar mi-a plăcut. Era așa de frumoasă că i-am făcut poze-n prostie. M-am felicitat că avem anotimpuri, de parcă ar fi ale mele, personale. Acum fulgii de zăpadă nu mai au nimic diafan, cad din cer ca o pedeapsă divină, iar peste casele mici se lasă un lințoliu de omăt, parcă de îngropăciune.

De plictiseală și frig umblu prin vecini. Și umblând așa, mi-a venit ideea să-i întreb despre iernile de altădată. Lelea Irină și Badea Gheorghe s-au pus pe povestit ca pe vremuri, când zăpada pe ulițe atingea patru metri, oamenii înghețau la margine de răzor și lupii făceau din staulul de oi, autoservire.

Aici, lumea poveștilor nu se termină niciodată. Cu ele poți ucide nu doar plictisul, ci și iarna.

Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi

În urmă cu 6 ani, WWF s-a întrebat cum ar fi dacă cornul, laptele și merele din școli ar veni de la producători locali și cum ar fi dacă elevii ar învăța de unde le vine mâncarea. De la o întrebare au ajuns la schimbare de legislație, introducerea de noi criterii pentru licitații publice și mii de copii care continuă să ajungă în ferme să vadă că vacile nu sunt mov. 

O româncă a studiat muzicoterapia în Belgia și Germania. Acum vrea să o aducă în spitalele din țară

Cum ar fi dacă muzica nu doar ne-ar bucura, ci ar fi folosită și pentru a ne îmbunătăți atât sănătatea fizică și psihică, cât și pe cea emoțională și cognitivă? Cristina Chiosea și-a construit cariera pornind de la întrebarea asta.