Ia uite cine s-a întors (Look Who's Back)

În 2012, romanul lui Timur Vermes „Er ist wieder da” (tradus și la noi cu titlul „Ia uite cine s-a întors”) a devenit un imens succes de piață. Scris la persoana întâi, ca o poveste personală a lui Hitler, care se trezește în 2011 în mijlocul unei Germanii transformate, romanul s-a vândut în zeci de milioane de exemplare și a fost tradus în zeci de limbi.

Acum, regizorul David Wnendt (care a realizat provocatorul Feuchtgebiete – Wetlands, 2013) a preluat acest subiect tabu și l-a transformat într-o remarcabilă satiră. După numai trei săptămâni de la lansare, filmul a avut încasări de peste 9 milioane de dolari, iar Netflix l-a inclus în rețeaua sa internațională.

Premisa narativă a lui Vermes e simplă. Autorul îl „învie” pe Hitler și îl pune în situații care generează un umor nesăbuit.

În istoria cinemaului au fost nenumărate producții care au luat în derâdere nazismul. De la preferatul meu, Dictatorul lui Chaplin, până la Producătorii (2005), în care Hitler apare ca un personaj homosexual într-o piesă muzicală de pe Broadway, satira la adresa nazismului este vindecătoare. Iar faptul că germanii pot să râdă astăzi de trecutul lor este mai mult decât benefic, este o formă de terapie.

Atâta doar că râsul acesta e cu dublu tăiș. Pentru că, deși unii critici consideră că romanul și apoi filmul reprezintă o „îndulcire” a naturii monstruoase a nazismului, satira nu minimalizează în niciun fel atrocitățile. Dimpotrivă, îi expune mecanismele maligne.

Tehnica de filmare utilizată de Wnendt îmbină ficționalizarea cu metoda „camerei ascunse” și cu stilul pseudo-documentar, pentru a accentua actualitatea prezenței lui Hitler.

Utilizând o formulă complexă, pe care a făcut-o celebră Sacha Baron Cohen în Borat, regizorul expune oameni obișnuiți la situații neobișnuite, creând astfel scene amuzante prin naturalețea lor.

Trebuie remarcat Oliver Masucci, care face un rol extrem de convingător. Personajul construit de el nu este niciodată caricatural și păstrează mereu o doză de verosimil straniu.

Parpalacul lui Hitler seamănă adeseori cu cel al lui Columbo, gesturile par ale lui Chaplin și personajul își intră în rolul de erou al unei emisiuni de satiră. Acesta e paradoxul lui Hitler: nemții au râs de el la început, dar apoi le-a înghețat râsul pe buze.

Filmul (precum cartea) urmează această logică paradoxală a coexistenței tragicului cu parodicul. La o primă impresie, Führerul „înviat” e nemulțumit de tot ce vede, iar expunerea la efectele post-conflict este devastatoare pentru „sărmanul” de el.

Lumea noastră este exact pe dos față de lumea pe care liderul nazist ar fi vrut să o construiască. Trebuie să subliniem că noi trăim într-un univers răsturnat, conceput ca un opus perfect al aceluia pe care îl visa hitlerismul.

De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva

În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.

Cursurile de investiții care îți promit că te fac milionar printr-o formulă magică. Cum operează firmele de „pariuri la bursă”, ale căror proprietari se filmează în avioane de lux pentru Tik Tok

O firmă care își face agresiv reclamă pe internet spune că are în buzunar o „metodă revoluționară” de a juca la bursă. Pentru a ajunge la acest secret, trebuie însă să plătești 10.500 de euro pentru un „program de mentorat.”

Lumea nu este populată de mult visații Übermensch, ci de oameni normali, cu vieți banale. Am creat legi și principii care să împiedice ieșirea la suprafață a rasismului și a intoleranței de orice fel.

O primă sursă a umorului decurge din situațiile improvizate. Un reporter de televiziune, care încearcă să facă un film senzațional, decide să îl urmărească pe Hitler, cu camera de filmat, prin toată Germania.

Oamenii reacționează spontan la această apariție neașteptată. La supermarket, la bowling, în parcuri de distracții, reacțiile sunt șocante. Femei tinere care vor să îl îmbrățișeze, microbiști care își fac selfie-uri cu el în timp ce mimează salutul nazist, fotomodele care își exprimă admirația – peste tot există o bucurie a reîntâlnirii cu Răul.

O altă sursă a umorului este mai serioasă și derivă din istoria contrafactuală – o veche tehnică narativă în cultura europeană (în acest sens, merită citite romanele „Complotul împotriva Americii”, al lui Philip Roth, sau „Fatherland”, al lui Robert Harris).

Adăpostit temporar în chioșcul unui turc care vinde ziare, Hitler e șocat crezând că otomanii au câștigat războiul. Sau când o vede pe Angela Merkel consideră că e o copie palidă a național-socialismului. Așa că, nemulțumit de toate partidele tradiționale, devine… ecologist.

Dar situațiile cele mai amuzante sunt cele în care Hitler descoperă noile tehnologii. Tentativele de a-și deschide un cont de mail – doar că numele adolfhitler este ocupat – sau inițierea sa în utilizarea computerului sunt grotești. Oricum, în foarte scurt timp acest „YouTube Hitler” ajunge să aibă milioane de fani, iar succesul său multimedia îi aduce o notorietate fulminantă.

La scurt timp, noul imperiu al noului Hitler devine televiziunea, pentru că Führerul descoperă puterea acestui mediu de masă și este încântat de potențialul său propagandistic.

Singurul lucru pentru care rămâne neconsolat este gândul că la televizor sunt doar programe de bucătărie și multe alte emisiuni superficiale, cu travestiți și perversiuni. După cum exclamă însuși „Führerul”: Bine că nu e Goebbels aici, să vadă una ca asta!

Nici eu nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat posturile tv europene dacă Germania nazistă câștiga conflictul mondial. De fapt, transformarea lui Hitler într-un personaj popular al programelor de televiziune e folosită pentru a critica primitivismul spectacolului gratuit și superficialitatea lumii contemporane.

Pentru că ne arată cum o versiune parodică a unui dictator multimedia este mai mult decât posibilă.

Numai că râsul devine amar, deoarece tot mai multe lucruri din lumea de azi îi amintesc lui Hitler (dar și nouă) de anii ’30. Oamenii cu care interacționează falsul Führer sunt supărați pe străini și afirmă în fața camerei, fără să se ascundă, că toți străinii trebuie scoși afară din Germania.

Hitler se întâlnește cu oameni care nu mai votează pentru că și-au pierdut încrederea în democrație, intră în comunități dominate de xenofobie și ură față de refugiați, vede cum intoleranța se răspândește.

Chiar dacă întâlnirea cu doi neo-naziști vegani sau cu diverse grupări de inspirație nazistă sunt amuzante, când Hitler merge în vizită la actualul șef al partidului național-socialist, totul se transformă într-un episod de-a dreptul șocant.

Hitler încetează să mai fie amuzant tocmai când e cel mai amuzant, deoarece gluma cea mai sinistră este aceea să credem că nazismul a fost doar „istorie”. El este cât se poate de actual și de prezent.

La primul nivel, filmul ne propune să asistăm cum Hitler se adaptează la noua lume. Dar oare nu vedem adaptarea treptată a lumii noastre la vechile idei?

În fond, Germania a fost „cucerită” de un personaj aparent benign și chiar patetic. Or, scoaterea din imaginar a monstruosului nu este posibilă atâta timp cât persistă atracția malignă a Răului.

Aceasta este întrebarea cea mai grea, pusă la finalul filmului: „De ce m-au urmat oamenii? Pentru că, în adâncul lor, erau ca mine”.

Adevărul cumplit este că, din păcate, nazismul se poate întoarce oricând. Așa cum spune personajul din film: „Nu puteți să scăpați de mine, fac parte din voi!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€