REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Hillbilly Elegy: Un mare nimic

Cel mai recent film al lui Ron Howard e o melodramă cel mult subțire care își îndreaptă atenția înspre viața unei familii formate din mamă, bunică și nepot. Desfășurată pe două planuri temporale care se tot întretaie, cronica acestei familii mai este (printre altele) și despre succesul actual al fiului și nepotului ce obișnuia să întâmpine tot felul de dificultăți.

Principala lui problemă se află într-o strânsă legătură cu mama sa, cauzatoare de diferite exemple de iresponsabilitate. Toată această aventură a celor trei – care începe în 1997 și se termină undeva în 2014 – e redată de Ron Howard (surprinzător, s-ar putea remarca!) într-o manieră zbuciumat de amatoricească.

Titlul filmului vine din cartea de memorii scrisă de J.D. Vance (care este și co-scenarist, alături de Vanessa Taylor) despre propria sa copilărie într-un mediu rural și agitat, urmată de reușitele sale ulterioare (inclusiv reușita de a ajunge, la timp, la un interviu). Povestea filmului începe cu câteva scene din copilăria lui J.D., în vreme ce naratorul își amintește diferite evenimente și aspecte din viața unei mici comunități dintr-un orășel din Kentucky.

Imediat după ce suntem introduși în lumea copilăriei lui, filmul revine în prezentul în care J.D. adult (Gabriel Basso) încearcă să obțină o slujbă importantă. Dar se află în fața unei dificultăți.

Nu știe să folosească tacâmurile aflate pe masa unui ospăț cu oameni importanți, așa că o sună pe prietena lui care îi face un mic rezumat al întrebuințării straniilor instrumente de mâncat aflate lângă farfurie. Ea este călăuza lui spirituală, mereu alături de el – îl va mai ghida și cu alte ocazii, în împrejurări în care absolut oricine se poate descurca și fără ajutor.

Pentru scenariști și pentru Ron Howard astfel de probleme factual-biografice își doresc să sublinieze ambiția unui băiat de la țară care luptă să reușească acolo unde puțini pot. Zis și făcut, doar că micile provocări urbane cu care se confruntă tânărul degajă umor involutar.

Înapoi în copilăria sa, J.D. are încontinuu de-a face cu isteriile și abuzul de droguri ale mamei (Amy Adams). Echilibrul s-ar putea afla în existența bunicii (Glenn Close). Toată lumea țipă la toată lumea, încercând să găsească soluții pentru problemele mamei. Filmul mai revine în prezent (unde, din nou, se comunică doar prin țipete – de data asta cu o Amy Adams îmbătrânită prin machiaj), doar pentru a se mai întoarce în trecutul deja zgomotos vorbit.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Acest tip de comunicare între personaje ar fi menit să stabilească relația lor dificilă și încercările la care tot sunt supuși. Sigur că astfel de circumstanțe narative ar trebui să favorizeze intenția asta comună întâlnită și în alte filme măcar asemănătoare, doar că aici rămâne la un nivel pe cât de simplu, pe atât de enervant la nivelul execuției acestui procedeu stilistic.

O altă problemă majoră a filmului este felul în care se întretaie cele două planuri temporale. De pildă, naratorul își termină foarte repede treaba, lăsând trecutul și prezentul să se amestece când și după cum are chef. Howard lucrează cu acești timpi nu neapărat într-un ritm haotic, ci, mai degrabă, într-un fel în care un număr de evenimente nu-și aleg vremea potrivită (sau nu sunt ajutați de un montaj corespunzător) pentru a-și strânge mâna reciproc. Totul este lăsat cumva la voia întâmplării – de aici și paradoxala subțirime dramaturgică.

Problemele (eventual neajunsurile) filmului continuă. El pare să se îndrepte către nicăieri. E adevărat că povestea reală a unui om obișnuit nu prea lasă loc spațiilor destinate ficțiunii. Chiar și în asemenea condiții, speculând teoria asta, Howard ratează glorios momente care ar fi putut avea potențial.

Spre exemplu, un accident de mașină rămâne doar un banal accident de mașină, fără ca filmul să indice (sau să anticipeze măcar) până și cea mai ușoară formă de tensiune. Microevenimentul se închide așa cum a și început, cu un mare semn de întrebare adresat rostului său. Conflictele nu par să aibă nici ele vreun parcurs care să clarifice anumite etape din viața acestor oameni. Unele personaje apar și pleacă după cum crede scenariul de cuviință. Astfel, ele nu fac decât să participe într-o lume ce-și tot caută un scop dacă nu relevant, măcar interesant.

Însă cea mai mare problemă a filmului vine din stângăcia de a stabili măcar și o elementară relație de empatie cu personajele. E foarte posibil ca aceia care au trăit vieți similare cu protagonistul să rezoneze mai bine cu sensul poveștii. Dar ca reprezentare filmică (și mă refer strict în acest sens), Hillbilly Elegy, această „elegie a celor bătuți de soartă”, e lipsită complet de forță.

În zadar Amy Adams duce cu patos în spate slăbiciuni, vicii și dezechilibru moral, în zadar copilul și adultul J.D. încearcă să-și asume rolul de persoană echilibrată și lucidă și, în sfârșit, în zadar bunica Glenn Close e un soi de arbitru care mușcă adânc din fiecare, încercând să aducă o mai bună înțelegere acolo unde nu prea există.

Sentimentul de indiferență este puternic. Se ajunge cu foarte mare dificultate la tot ceea ce a încercat Ron Howard să facă aici sau, în orice caz, la ceea ce a încercat să ne facă să simțim. E greu să-ți pese de viața acestor personaje în interiorul unor coordonate estetice trasate cu o asemenea lipsă de farmec și lene.

E ca o colecție de evenimente biografice de mică însemnătate din viața acestui om, care speră să atingă puncte substanțiale, să apese butoanele potrivite – în schimb, după ce totul se va fi sfârșit, Hillbilly Elegy nu rămâne altceva decât un mare nimic.

Disponibil pe Netflix, din 24 noiembrie.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios