Gunoaiele de pe acoperișul României

Valentin Șchiopu

Redactor

Toamna, în Apuseni, riști să rămâi fără baterie la telefon: fiecare instantaneu vine la pachet cu un torent de interjecții. Ochiul lăcrimează ușor, inima tresare, iar mintea procesează și livrează aceeași concluzie: Doamne, că frumoasă țară mai avem!

Însă înainte de a începe să fredonezi un cântecel patriotic, te trage de mânecă o realitate odioasă. Sunt gunoaie peste tot, unele chiar sub semnele care interzic explicit depozitarea lor.

Situația nu e singulară. În toți munții României, localnicii, turiștii, iubitorii de mici și de mari evadări din cotidian realizează în mod barbar comuniunea cu natura.

Am parcurs un drum de 60 de kilometri, de la Cluj-Napoca la Măguri, un sat izolat din Munții Gilăului. I se spune și acoperișul României, pentru că e așezarea locuită tot anul care se află la cea mai mare altitudine: circa 1.300 de metri.

Dacă e așa, atunci suntem în gunoi până peste cap. La ieșirea din sat, pe drumul către cătunul Dobrușului, te așteaptă o perspectivă dezolantă.

Priviți imaginea din stânga. Oftați în voie! Acum mutați-vă privirea pe cadrul din dreapta.

În râurile de munte ajung lucruri care nu mai sunt trebuincioase omului. PET-urile își urmează destinul pe cursurile impetuoase de apă. Unele rămân agățate în vegetația de la mal, altele se adună la barajul Tarnița.

În inima sălbăticiei, regele pădurii este „ursulețul” de Neumarkt, plasticul acela verde care înmagazinează bere ieftină. Știți reclama.

După ce mergi 10 kilometri pe un drum forestier pavoazat cu mii de ursuleți verzi, știi exact ce gust are gustul puternic și amărui.

22 de cuvinte dintr-o lume dispărută

Pentru copiii de azi, dar și pentru nostalgici, am alcătuit un mic glosar cu expresii din vremea comunismului.

Lanțul împuternicirilor la Academia SRI. Trei ani de provizorat și ilegalități la instituția care pregătește ofițerii serviciilor de informații

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituția de învățământ a Serviciului Român de Informații (SRI), a încălcat ani de zile legea învățământului superior, funcțiile cheie de conducere din instituție fiind ocupate, în mod repetat, de persoane împuternicite sau desemnate.

Product placement. Foto: Raul Ştef

La „groapa de gunoi” de la ieșirea din satul Măguri, am fost opriți de un echipaj de poliție într-un Nissan Pathfinder. Cei doi agenți erau îngrijorați că ne abătuserăm de la calea cea bună. Aveau și un aer ușor conspirativ, de oameni plecați într-o misiune.

„Să nu mergeți mai departe, că e prost drumul. Cu mașina asta nu o să avansați prea mult”, a sunat recomandarea oficială.

Ne-au prins cu garda jos. Le-am spus că ne-am propus să mai rămânem, că peisajul este de o frumusețe răpitoare. Gunoaie printre cioturi.

Chiar, ce e cu toată mizeria asta aici? „Nu știm noi cine ar trebui să-l ridice, primăria e cu contractele astea”, au încheiat discuția oamenii legii, înainte de a demara în trombă pentru a reduce activitatea infracțională din zonă.

După 10 minute de contemplat gunoaiele, la 400 de metri depărtare, am zărit un om care venea agale spre sat. Avea o prelungire nefirească a mâinii drepte. Era o drujbă. Când ne-a văzut, a rupt-o la fugă, tulburând serios câinii de la primul rând de case.

Mai târziu, o femeie s-a oprit la marginea drumului care șerpuia printre gunoaie, privind îngândurată în vale. Cu o mână drept pavăză și cu un telefon mobil în cealaltă, semăna cu Vitoria Lipan.

Suspicioasă peste măsură, ne-a expediat scurt: „Cine aruncă gunoiu’? Ominii, cine? Care omini? Ominii răi”. Și a plecat în grabă.

Aveam să înțelegem rolul ei în poveste puțin mai târziu, când s-au întors agenții de poliție.

– Ați stat în același loc de atunci?

– Ne-am mai dezmorțit și noi pe aici. V-am spus doar că ne place mult peisajul.

– N-ați văzut un omuleț cu o drujbă?

Aflând că au o întârziere de jumătate de oră față de silueta cu drujbă, cei doi au căzut pe gânduri. Cu o mină aferată, și-au retrasat planul de capturare a fugarului. Au decis să se îndrepte spre Crucea Iancului, să-l ia prin surprindere.

Ne-au lăsat singuri printre gunoaie. (Despre problemele moților cu autoritățile, legate de exploatarea lemnului, și despre tensiunile din zonă, puteți citi aici un material edificator.)

Un localnic ne-a povestit că situația e neschimbată de ani buni. Și că au existat inclusiv acțiuni sociale cu copiii sătenilor.

„Au încercat să-i sensibilizeze pe adulți, dar nu le-a prea ieșit. Pe aici n-a trecut niciodată o mașină de adunat gunoaie. Acolo o să rămână, peste iarnă, nu există nici un dubiu. Eu le strâng și le dau foc. E păcat că frumusețea acestei zone e umbrită de mormanele de gunoaie aflate la toate ieșirile.”

Foto: Raul Ştef

Am decis să ignorăm sfatul polițiștilor și să o luăm spre vale, pe drumul care duce în cătunul Dobrușul. Am ajuns la intrarea într-o pădure, în fața unei tăblițe pe care scria: Pădurea comunei Albac, Pădurea Izvor de Sănătate, Interzis recoltarea de fructe de pădure și ciuperci fără acordul proprietarului.

Peste Interzis era tras un strat gros de smoală. Chiar așa? Nu era codrul frate cu românul?

După 200 de metri am dat de barăcile din lemn și nailon pe care culegătorii de opintici și gălbiori le-au părăsit la începutul lui octombrie. Vreo 80 de familii.

Cel mai probabil, marfa lor a ajuns în Italia, după triajul făcut de firmele intermediare, iar acolo a fost vândută cu vreo 15 euro kilogramul.

Gunoaiele au rămas pe loc.

La marginea pădurii, în pădure, în tabără, peste tot. Adidași rupți – toate mărimile, pachete goale de țigări – toate mărcile, ambalaje de scutece și tampoane – toate… lăsate în urma lor.

Am oprit la una dintre puținele case din cătunul Dobruș. În curte se lucra de zor la un gater. Un bărbat trecut de 65 de ani, cu pălărie verde de pădurar, ne-a întâmpinat ezitant.

Ne-a spus că oamenii o să strângă gunoiul din tabără. Care oameni, când? Bărbatul a ridicat din umeri. Prima zăpadă le va acoperi.

Tabără părăsită de culegătorii de ciuperci.

Petru Prigoană, primarul comunei Măguri-Răcătău (din care face parte satul Măguri), ne asigură că se salubrizează din greu de vreo două săptămâni și că s-a găsit soluția pentru ieșirea din cercul vicios.

Pe scurt, oamenii au fost faultați de firma de salubrizare, a cărei activitate a fost obstrucționată de faptul că în județul Cluj nu există o groapă de gunoi omologată.

Toată lumea caută vinovații în altă parte.

În 2009, pe fonduri europene, lua ființă societatea SC Quatro ECO Salub SRL, având ca acționari primăriile din Florești, Gilău, Căpușu Mare și Măguri-Răcătău.

Firma urma să se ocupe cu „precolectarea, colectarea și transportul deșeurilor municipale, ale deșeurilor toxice periculoase din deșeurile menajere”.

Acționarii sunt tocmai comunele în care am întâlnit gunoaie la tot pasul. Între timp, SC Quatro ECO Salub SRL a ajuns în pragul colapsului.

Primarul Prigoană explică mecanismul:

„Sper să rezolvăm de tot situația. În ultimele zile am adunat 7-8 metri cubi de PET-uri. Indirect, Consiliul Județean ne-a pus piedică. Societatea de salubrizare n-a avut unde să ducă gunoaiele, oamenii au deveni reticenți și n-au mai plătit abonamentul.

Gunoaiele au crescut, societatea a ajuns în pragul falimentului. N-am avut ce face. Pe oameni îi înțeleg, într-un fel. Unde era să depoziteze gunoaiele? Le-au aruncat unde au putut.

Cum să nu ai tu, capitală a Transilvaniei, o groapă de gunoi omologată? Au fost zile grele, iar pentru Consiliul Județean a fost o palmă usturătoare. Sper să reușim să rupem acest lanț vicios. Nici mie nu-mi place verdele de PET-uri”.

Să recapitulăm.

Gunoaie abandonate lângă drumul de la Gilău spre Măguri-Răcătău.

Barajul Tarnița, lighean pentru PET-uri.

Râuri repezi, PET-uri, trecători.

Satul Măguri se află la 1.300 de metri altitudine. Fotografii: Raul Ştef

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€