Gramul, nu tona. De ce procurorii DIICOT nu luptă împotriva mafiei drogurilor, ci împotriva oamenilor de rând și a reformelor

Vlad Zaha

Colaborator

La capătul a peste doi ani de procese, Giancarlo Cristea, un român stabilit în Marea Britanie care trecuse granița înspre România cu canabis medicinal, avea să învingă în instanță de trei ori procurorii antimafia, doar pentru ca totul să o ia de la capăt exact în ziua în care și-a recuperat canabisul medicinal.

În octombrie 2025, judecătorii Tribunalului București stabilesc faptul că nu este trafic internațional de droguri a traversa granița cu substanțe asupra cărora există documente medicale - fiind vorba de medicamente - chiar dacă acestea sunt sub formă vegetală de muguri de canabis care conțin valori infime de substanță activă THC. 

Ulterior, DIICOT încearcă, într-un proces separat, să ceară ca acel canabis să rămână confiscat și să fie distrus, fiind totuși vorba de o substanță ilegală în România. Procesul este câștigat din nou de Giancarlo Cristea la Tribunalul București - canabisul medicinal e medicament, nu drog de risc.

DIICOT face apel la Curtea de Apel București, însă judecătorii îi dau din nou dreptate lui Giancarlo, pentru a treia oară. Pe deasupra, trebuie să i se și dea înapoi canabisul confiscat.

Luni, 19 octombrie 2026, Giancarlo se prezintă alături de cei doi avocați ai săi la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), pentru a-și recăpăta plicul sigilat în 2024. 

Alături de avocați, se urcă apoi într-o mașină care, la scurt timp, este oprită de jandarmerie. Jandarmii ridică plicul care tocmai îi fusese returnat și îl conduc pe Giancarlo la secția de poliție pentru începerea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, faptă pedepsită cu până la 2 ani de închisoare.

După un război juridic de 2 ani pierdut de către DIICOT, plicul cu canabis se reîntoarce pe masa procurorilor DIICOT pentru noi bătălii. 

Acest episod absurd, petrecut tocmai în contextul dezbaterilor naționale referitoare la dezincriminarea deținerii de substanțe psihoactive pentru consum propriu (și totodată petrecut la scurt timp după noile numiri ale procurorilor șefi), ne invită să analizăm din nou ce (nu) fac și ce (nu-și) doresc procurorii antimafia.

Ce (nu) fac procurorii DIICOT? Procentul magic de 80%

Activitatea DIICOT era, la nivelul anului 2024, blocată de peste 30.000 de dosare referitoare la droguri, adică aproape 80% din toate cauzele, într-o situație descrisă chiar de către unii procurori DIICOT drept o „sufocare cu dosare”.

Structura cauzelor de soluționat ale DIICOT în anul 2024, pe tipuri de infracțiuni. Sursa: DIICOT, Raportul de activitate 2024.

Din aceste peste 30.000 de cauze referitoare la droguri, tot aproape 80% sunt pentru cantități de substanță cu media de 1 gram, aidoma celor 80% dintre cele 7.000 de noi capturi anuale, care se adună an de an peste zecile de mii de cauze deja existente.

Structura capturilor principalelor droguri (heroină, cocaină, canabis iarbă, fragmente vegetale cu THC), 2016-2023: capturi sub 5 grame, cu ponderi anuale, față de restul capturilor, și media capturii sub 5 grame. Sursa: Rapoartele naționale privind situația drogurilor, edițiile 2017-2024 (date DCCO-IGPR și ANA).

„Putem face asta oricărei țări. Și aici.” Cum a înghițit Atena amenințarea ambasadoarei lui Trump

Ambasadoarea SUA se laudă că poate da jos guvernul de la Atena. Guvernul Mitsotakis tace trei zile, apoi răspunde cu o listă de foraje americane și o declarație de dragoste pentru Washington. Cum a devenit Grecia elevul-model al lui Trump în Europa.

Am petrecut o zi în Parlament ca să văd cum nu trece un guvern. În rest, lumea își vede de treabă

În jur de 12.30, parlamentarii încep să intre în sala de plen a Camerei Deputaților, pe care o identific după agitație. E o încăpere enormă, cu pupitre așezate în semicerc și un plafon circular din sticlă care, privit de jos, seamănă puțin cu un OZN.

Situația este într-atât de critică încât, tot în jur de 80% dintre toate acțiunile antidrog rezultă în doar aproximativ 1% din cantitatea anuală confiscată. De exemplu, dacă România are 3.000 de capturi anuale de canabis rezultând în 3.000 de kilograme de canabis capturate, aproximativ 2.500 dintre cele 3.000 de capturi însumează doar 2,5 kilograme, iar restul de 500 de capturi însumează restul de 2.997,5 kilograme.

Capturile sub 5 grame (2023): pondere în numărul capturilor față de pondere în cantitatea confiscată. Sursa: Raportul național privind situația drogurilor, ediția 2024 (date DCCO-IGPR și ANA).

Situația se repetă pentru toate principalele tipuri de substanțe și ne arată că, numeric, 80% din miile de eforturi ale DIICOT se concretizează, practic, în „nimic”.

Însă din „nimic” există, zilnic, condamnări în România, cu o creștere de peste 6 ori a numărului condamnaților pentru deținere în vederea consumului (obiect principal al condamnării, n.r).

Condamnări definitive pentru deținere pentru consum propriu (art. 4, obiect principal), 2016-2025. Surse: CSM (2016-2021); Ministerul Justiției, răspunsul nr. 1254b/2026 (2022-2025).

Dintre aceste condamnări ale consumatorilor, tot aproape 80% sunt la o formă a pedepsei cu închisoarea - cu suspendare, cu amânare sau cu executare: iar pentru cea din urmă, România trimite cel puțin săptămânal câte un consumator direct în spatele gratiilor, potrivit datelor de la Ministerul Justiției.  

Dincolo de efectele negative evidente asupra acestor persoane forțate să parcurgă traseul judiciar, reversul medaliei activității intense a DIICOT este, însă, incapacitatea evidentă a elitei procurorilor de a destructura marile rețele organizate. Adică acei infractori care, potrivit estimărilor autorităților, încasează peste un sfert de miliard de euro anual și care adesea, din veniturile din substanțe, își finanțează alte activități infracționale, precum traficul de persoane, de organe, de arme.

După cum menționează chiar procurorii DIICOT, simplele încercări de depistare a substanțelor la festivalurile de muzică implică „aproape toate resursele umane și logistice avute la dispoziție”, în contextul în care cunoaștem din rapoartele anterioare că „disponibilitatea este ridicată pentru aproape toate tipurile de substanțe”.

Tocmai din cauza acestei abordări de incriminare a consumatorilor, despre care literatura de specialitate ne relevă că duce inevitabil la concentrarea doar asupra consumatorilor, se ajunge inclusiv la cel mai cunoscut eșec din spațiul public, Portul Constanța.

Aici, cantitatea de substanțe depistată este infimă: cantitatea totală a capturilor din ultimii 26 de ani (aproximativ 20 de tone, n.r.) echivalează cu aproximativ jumătate din unele capturi zilnice ale porturilor din străinătate (aproximativ 8 tone într-o singură zi în Portul Anvers, n.r). Asta în contextul în care Portul Constanța este supranumit un „magnet și un paradis pentru traficanții de substanțe” și catalogat oficial drept rută de trafic dinspre Asia.

Nu în ultimul rând, 80% dintre cantitățile de droguri estimate a intra/traversa/a se desface în România nu ajung să fie depistate. Astfel, dacă România capturează 2 tone de substanțe psihoactive într-un an, putem estima că au trecut alte 8 tone de substanțe nedepistate.

Capturi în Portul Constanța 2000-2026, sursa: G4media & Info Sud-Est

Ce (nu-și) doresc procurorii DIICOT? 

Această paradigmă în care resursele sunt irosite pe oamenii de rând, în timp ce marele trafic continuă nestingherit părea că s-ar putea schimba odată cu numirile noilor procurori șefi, când Președintele Nicușor Dan susținea despre dezincriminarea deținerii de substanțe pentru consum propriu (nepedepsirea penală a consumatorilor, n.r. ), următoarele:

Cu toate acestea, printre primele declarații ale nou-numitului procuror șef DIICOT, Horațiu Codrin Miron, s-au regăsit direcțiile prin care lucrurile vor continua ca până acum: fără cantități mari, cu continuarea prezenței elitei procurorilor în mediile recreaționale ale tinerilor, cu imixtiunea zonei represive în celor mai vulnerabili sau a celor care nu au nevoie de represiune. Toate demersurile fiind împotriva celor mai puternice dovezi internaționale care semnalează de decenii că lucrurile trebuie făcute fix invers.

Dintre citatele lui Horațiu Codrin Miron regăsim:

„Vizăm festivalurile care se organizează în România: Constanța, Cluj, București.” 

„Prioritățile sunt pe traficul stradal […] cantități de ordinul tonelor nu avem cum să identificăm”. 

„Zona drogurilor este extrem de importantă, vrem o ofensivă totală: vizăm traficul de droguri stradal, în școli, universități și în rândul tinerilor.”

La acestea se adaugă și elementul că noua conducere DIICOT își dorește o creștere a încrederii instituției pe baza promovării media a rezultatelor

Cu alte cuvinte, piesa lipsă pentru continuarea abordării falimentare din prezent pare să fie promovarea mediatică a „rezultatelor”. Adică ceea ce în majoritatea științelor sociale/comunicaționale am putea numi manipularea publică cu rezultate false care înrăutățesc, în fapt, toate aspectele referitoare la droguri (consum mai periculos, mai ascuns, mai divers pentru consumatori care mai au de îndurat și parcursurile judiciare, și respectiv totodată consum mai profitabil pentru adevărații traficanți).

Nu în ultimul rând, procurorii DIICOT s-au opus celui mai recent proiect de dezincriminare a deținerii de substanțe pentru consum propriu, argumentând în principal că ar afecta lupta împotriva traficului de substanțe.

În acest punct, merită să ne întrebăm ce mai poate face o țară dacă ai săi procurori antimafia nu pot sau chiar nu vor să se lupte cu mafia, ascunzându-se în spatele urmăririi judiciare a zeci de mii de oameni de rând, pe care îi aruncă și în lumina reflectoarelor mass-media?

În anii în care noul dosar al lui Giancarlo Cristea va sta din nou pe mesele procurorilor, poate vom ajunge la concluzia că a pedepsi penal consumatorii de substanțe echivalează, de fapt, cu a susține marele trafic. Iar asta fără a scădea consumul de substanțe.

Consumul de substanțe actual a crescut cu peste 255% față de anul 2013