Goodnight Mommy

Trebuie să recunosc de la bun început că nu sunt un fan al genului horror. Nu rezonez la brutalitatea gratuită.

Însă Ich seh, ich seh (pe care l-aș traduce cu „Pui, pui, mămico”) ne arată că regizorii nu au nevoie de drujbe, de gheare de metal, de exorcizări ori de torturi inimaginabile pentru a obține un efect emoțional profund.

Candidat la Oscarurile internaționale din partea Austriei, acest film – difuzat cu titlul englezesc „Goodnight Mommy” – e realizat cu un minim de resurse, fără excese și fără odioșenii.

Regizorii Veronika Franz și Severin Fiala, aflați la primul lor lungmetraj, demonstrează că stăpânesc construcția intrigii și dezvoltarea personajelor. Iar povestea ne trimite la un clasic al genului, The Other (1972), și la tema gemenilor malefici.

Această premisă este adeseori utilizată în filmul de groază. Existența a două ființe identice ne sperie, iar, în cinema, prezența gemenilor, de la dubletele fantomatice din The Shining la ciudații frați din Dead Ringers, este exploatată la maximum.

Aidoma altor frați stranii (cum sunt cei din The Good Son), filmul se bazează pe relația dintre doi copii, Elias și Lukas, jucați de Elias și Lukas Schwartz (gemeni în lumea „reală”). Ambivalența băieților transferă dincolo de ecran o energie bizară, care crește cu fiecare clipă pe care o petrecem în lumea lor.

Trebuie să spun că frații nu sunt nici atât de inocenți precum par la început, și nici atât de simplu de înțeles. (Mai multe nu pot spune, pentru că sunt supus legilor nescrise ale spoiler alert-ului).

De fapt, titlul original al producției, Ich seh, Ich seh, e o trimitere la un cântecel de copii care se încheie cu „was du nicht siehst” – te văd, te văd, tu ce nu vezi?

Aceasta este și esența filmului – eroarea de percepție. Remarcabil este faptul că pistele false pe care ne trimit în repetate rânduri cei doi regizori nu sunt doar surse ale oribilității, ci instrumente cinematografice.

Dincolo de „horrorul” de cea mai bună calitate, în care cruzimea și atrocitatea sunt elemente de stimulare a simțurilor, povestea explorează și limitele artei cinematografice. Pentru că cea mai importantă calitate a filmului rămâne modul în care Franz și Fiala problematizează natura ambivalentă a cinemaului însuși.

Punerea la îndoială a realității devine instrumentul central. Privitorii nu știu niciodată dacă sunt în plan real, în imaginar, în vis sau în fantezie, iar această instabilitate a câmpului cunoașterii permite dezvoltarea unei complexe dinamici filmice.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

La aceasta se adaugă referințele inter-textuale, de la ochiul tăiat al lui Buñuel (din Un Chien Andalou), până la sadismul din creația lui Cronenberg și aerul rarefiat al groazei generate de Haneke (în Funny Games).

Imaginile realizate de operatorul Martin Gschlacht se bazează pe o estetică suprarealistă, cu secvențe năucitor de stranii, care generează o senzație de un hipnotism malign. Pe fondul acestor imagini se derulează o poveste care are numai trei personaje (celelalte apariții fiind simpli adjuvanți).

Atmosfera crepusculară dintr-un interior cu storurile trase este accentuată de filmările într-o zonă izolată – o casă pe malul lacului, o pădure înspăimântătoare și, bineînțeles, nelipsita pivniță de rău augur.

*

Totul începe cu doi băieți care fac tot felul de trăznăi, de la joaca în ploaie la urmărirea unei combine pe câmp sau la scotocitul printr-un cimitir.

Convinși că mama lor, care abia s-a întors de la spital după o operație estetică, nu e mama lor adevărată, acești copii neascultători se transformă treptat în torționari.

Încep să o spioneze, se răzvrătesc împotriva autorității ei și sfârșesc prin a o lua în captivitate.

În mod firesc, identificăm copilăria cu inocența și maternitatea cu grija; în această poveste, ambele sunt răsturnate. Folosind jocul de cuvinte dintre mămică (mommy) și mumie (mummy), autorii ne trimit la una dintre cele mai vechi spaime ale omenirii – mama malefică.

Confruntați cu o mamă autoritară (care mai e și bandajată aidoma unei mumii), băieții vor să iasă din „captivitate”. Dar scăparea de sub tutela ei se dovedește a fi calea spre psihoză: convinși că femeia nu este mama lor, frații pregătesc o răzbunare complită.

Filmul devine tot mai înspăimântător odată cu înaintarea în această poveste în care leagănul matern (filmul începe cu Brahms) și violența maternă (referință directă la Medeea) sunt inversate.

Ich seh, ich seh aparține sub-genului cinematografic care se numește horror corporal (sau visceral). Noi, ca spectatori, suntem tot mai confuzi din cauza schimbului de registre și al jocului de identități. Este mama o impostoare? Sunt băieții niște sociopați?

Iar când credem că am înțeles cum stau lucrurile, că am reușit să dăm o intepretare realității la care am fost expuși, cei doi regizori austrieci ne răstoarnă toate așteptările.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€