Lucian Muntean

Redactor

Lupi la Zoo Băneasa. Foto: Lucian Muntean

Lupi la Zoo Băneasa. Foto: Lucian Muntean

Lupi la Zoo Băneasa. Foto: Lucian Muntean

România

20/01/2016

Ger la Zoo

Lucian Muntean

Redactor

Adaugă-ne la favorite pe Google ca să nu dispărem din feed-ul tăuAdaugă ★

La -20 de grade, omul are grijă să nu iasă din casă fără o "căptuşeală" zdravănă: de la cizme îmblănite până la căciulă şi fular, tot trupul e acoperit. Doar ochii, lăcrimând de frig, nu pot fi acoperiți de textile.

Dar animalele? Ce fac ele când vine gerul? Cu întrebarea asta în minte am ajuns, într-o zi geroasă de ianuarie, la Grădina Zoologică Băneasa, de la periferia Bucureştiului.

La intrare, un paznic: "Cine sunteţi şi de unde veniţi?".

Mai apoi, răsare o doamnă, care este chiar biologul de la Zoo: Georgeta Moțea.

În câteva minute, ne povesteşte cât de bine le prieşte iarna animalelor polare sau obişnuite cu frigul, ne asigură că leii au destulă căldură, că urşii hibernează, în timp ce maimuţele consumă ceai cald ca să îşi menţină temperatura corpului.

Pornim la pas pe aleile înzăpezite, printre garduri tapetate cu omăt. Primele cunoștințe, o haită de lupi de Alaska.

În sălbăticie, aceștia trăiesc doar în Canada sau în nordul Americii.

Aici, în captivitate, se joacă, se tăvălesc prin zăpadă ori se odihnesc la soare. Ai spune că nu sunt decât nişte căţei inofensivi dacă nu ai auzi, la răstimpuri, urletul surd al prădătorului.

Din cuşca sa înzăpezită, bufniţa polară abia se vede: dacă ţine ochii închişi, devine una cu omătul. Abia când îi zăreşti irisul portocaliu îţi dai seama că, de fapt, te priveşte fără să clipească.

Nu ai timp să o ţintuieşti prea mult, că îşi roteşte capul cu 270 de grade şi, practic, te tratează cu spatele. Pesemne, nu i-ai trezit interesul?

Când zboară, bufniţa de zăpadă nu scoate niciun sunet: zăpada rămâne nemişcată.

Pare o nălucă înaripată. Mecanismul ei de apărare, de altfel, trebuie să fie unul puternic, întrucât ea se află pe Lista Roşie a speciilor ameninţate.

Frumosul dromader, deşi asociat cu deşertul, pare îndrăgostit şi de zăpadă. Altfel nu se explică de ce, în această zi geroasă, cămila cu o cocoaşă linge omătul de parcă ar savura o îngheţată.

Din când în când, se opreşte şi ne priveşte: "Ați prins-o pe-asta?".

Vecini cu dromaderul, câţiva mufloni – berbeci cu coarnele ceva mai răsucite şi lâna ceva mai neagră – se plimbă şi ei prin zăpadă, fără să se sinchisească de temperaturile extreme.

Între timp, o căprioară se iveşte din spatele unui copac – arată ca Bambi sau ca un exemplar din cărţile cu poveşti de vânătoare.

Chiar şi de la distanţă, îi vezi ochii umezi şi picioarele firave. Zăboveşte, pe jumătate ascunsă, în spatele copacului. Ispititor de fragilă.

Când te apropii de domeniile rezervate păsărilor, pare că a venit primăvara. Câţiva pelicani gălăgioşi îşi desfac aripile şi înoată într-o baltă, în timp ce, dinăuntru, alte siluete se zăresc prin fereastră.

Unii înfulecă peşti şi îşi umflă guşa cu carne, în timp ce alţii se bucură, pur şi simplu, de apă.

După ce încheie baia, pelicanii se retrag în clădirea din cărămidă care le e destinată. La final, unul desface larg aripile ca pentru un salut, după care dispare în cârdul de înaripate rozalii.

Odată pogorâtă din nou liniştea asupra grădinii, sperăm să avem o şansă cu leul, pe care ne gândim să îl trezim cât pentru o plimbare maiestuoasă.

Ghinion, însă – leii stau retraşi în adăposturile lor încălzite, iar din curtea lor se iţeşte doar un ARO vechi, vopsit ca o zebră.

Suficient, totuşi, să ne stârnească imaginaţia şi să vedem, cu ochii minţii, felinele care lenevesc în soare, urcate pe maşină.

Dezamăgiţi de lei, dar şi de tigrii care nu au ieşit din cuşti, am pătruns în adăpostul cald şi primitor al maimuţelor, unde anotimpul e mereu acelaşi: cald şi umed.

Acolo, în semiîntuneric, ne-am împrietenit cu o suricată leneşă, care a binevoit să fie fotografiată chiar cu bliţ şi chiar şi-a schimbat postura şi expresia de câteva ori.

De fapt, a făcut-o ori de câte ori a văzut bliţul aţintit spre ea.

În aceeaşi toropeală plăcută - dar cu mai puţină disponibilitate de a poza - am găsit şi vulpea polară. După ce a deschis ochii pentru câteva secunde, urecheata s-a întors la hibernare.

De departe, cea mai agitată cuşcă a fost cea a lemurilor, unde am întâlnit două specimene neastâmpărate, binecuvântate cu un hamac şi cu tot soiul de frânghii şi crengi care să le astâmpere pofta de căţărat.

Cu unul dintre ei chiar am legat o prietenie, în răstimpul în care s-a oprit din mâncat coji de smochine verzi.

Spre finalul vizitei am trecut pe la pești și reptile – o zonă cu acvarii, încălzită generos.

Aşa am ajuns să vedem un spectacol al unei pisici de apă dulce, care s-a rotit de câteva ori în acvariu, dar şi bancuri de peşti coloraţi, fâşneţi şi subţiri ca hârtia.

Tot acolo am întâlnit şi pitonul indian – care are un trup de vreo 3 ori mai gros decât capul. Abia îşi făcuse loc în acvariul de sticlă, dar nu a încăput cu niciun chip în fotografie.

Spre ieşire, mai facem o încercare la cuşca tigrului. Nu reuşim să plecăm însă decât cu fotografia afişului care ne anunţă, abrupt, că specia este pe cale de dispariţie.

De fapt, din toată grădina - de-acum cufundată în linişte -, doar lupii de Alaska se bucură cu adevărat de iarnă.

Din înaltul cuștilor lor ne veghează un uliu şi o acvilă.

În zona pelicanilor, singurul exemplar rămas afară se grăbeşte să se alăture cârdului care s-a adăpostit la căldură.

La Zoo a mai trecut o zi de iarnă.

Text: Iulia Marin
Fotografii: Lucian Muntean

Share this