logo
Susține
Oamenii fainiDezinformareInternaționalTineriProject FIstorieEnglish Section
  • Știri
  • Opinii
  • Mediu
  • Viața
  • Orașe
  • Oamenii faini
  • Dezinformare
  • Internațional
  • Tineri
  • Project F
  • Istorie
  • English Section
Lucian Muntean

Lucian Muntean

Redactor

Lumea

11/11/2015

GALERIE FOTO. Zilele nebunilor

https://images.pressone.ro/wp-content/uploads/2019/09/24173427/Lucian-Muntean.jpg

Lucian Muntean

Redactor

În fiecare an, în 11 noiembrie, la ora 11 și 11 minute începe Carnavalul din Köln, Germania.

Numit și "Zilele nebunilor", carnavalul se desfășoară până în februarie, fiind întrerupt în perioada Crăciunului.

Manifestările sunt coordonate de către Comitetul Carnavalului Köln, fondat în 1823. Participarea anuală depăşeşte un milion de oameni, ceea ce-l face unul dintre cele mai mari festivaluri stradale din Europa.
În piața centrală Alter Markt din Köln, mii de oameni vin costumați, gata de petrecere, încă de la primele ore ale dimineții de 11 noiembrie.
Percuționiștii poartă căciuli din blană de lup, ca niște războinici din vechile triburi germanice.
În timp ce orchestra răsună în piață, participanții se salută cu "Kölle Alaaf!" (Köln mai presus de toate).
Dacă e vorba de "Zilele nebunilor", şi costumaţia te poate face original...
În fiecare an, trei localnici primesc titlurile de Jungfrau (Fecioara), Prinz (Prințul) și Bauer (fermierul), pentru care plătesc sume considerabile. Banii sunt folosiți la organizarea festivităților.

De obicei, Jungfrau (Fecioara) este un bărbat deghizat în femeie. 
Tânăra din imagine parodiază acest titlu.
Se știe că nemții sunt disciplinați și respectă regulile, în general. Acest carnaval funcționează ca o supapă: se trece peste convenții şi toată lumea se dă în spectacol.
Veselia se instalează rapid, se râde din nimic. Cu fețele vopsite în verde, aceste fete o imită pe Fiona lui Shrek.
Cu cât costumația e mai neobișnuită, cu atât ai șanse mai mari să te remarci în mulțime.
Nu ar fi exclus ca sub aceste măști hidoase să se ascundă nişte domni extrem de serioși în viața de zi cu zi.
Fiind o zi răcoroasă de noiembrie, alcoolul devine obligatoriu.
Emblema orașului Köln e purtată cu mândrie, la fel ca halba de bere.
Buna dispoziție transformă şi întâlnirea cu un necunoscut în prilej de entuziasm.
O familie de "feline" se strecoară prin mulțime.
Un piton încolăcit după gât poate fi un accesoriu doar la "Zilele nebunilor".
Peruca stridentă poate deveni un bun reper dacă te pierzi în mulțimea de petrecăreți.
Tristețea acestor clauni este doar aparentă: se duce cu următoarea halbă de bere.
Numeroși turiști străini vin special la Köln în această perioadă a anului.
Pe ritm de muzică tehno, tinerii își croiesc loc spre scenă. Petrecerea e în toi și atmosfera se dezlănțuie. Dacă nu ţii pasul cu consumul de alcool, nu eşti demn de "Zilele nebunilor"...
Peste acest dezmăț din centrul orașului tronează silueta Domului, catedrală romano-catolică unde sunt adăpostite moaștele celor trei magi.

Foto şi text: Lucian Muntean

Share this

PressOne
  • RSS
  • Despre noi
  • Politica editorială
  • Politica de verificare a conținutului
  • Contact
  • Termeni și condiții

© 2025 PressOne.ro

  • RSS
  • Despre noi
  • Politica editorială
  • Politica de verificare a conținutului
  • Contact
  • Termeni și condiții