Lucian Muntean

Redactor

Lumea

24/09/2015

GALERIE FOTO. Sărbătoarea Sacrificiului la Casablanca

Lucian Muntean

Redactor

Adaugă-ne la favorite pe Google ca să nu dispărem din feed-ul tăuAdaugă ★

Cine n-a văzut Casablanca îşi imaginează oraşul, cel mai mare al Marocului, doar prin prisma celebrului film hollywoodian, despre care însă nu se mai vorbeşte aproape deloc în zilele noastre.

Acum un an, la început de octombrie 2014, am participat la Bienala de Artă Contemporană de la Casablanca şi, ajuns acolo, am avut şansa de a descoperi Sărbătoarea Sacrificiului.

Text şi fotografii: Lucian Muntean

De la Aeroportul Internaţional Mohammed V, aflat în afara oraşului, traficul devine tot mai aglomerat spre centru.

Printre maşini şi motorete am remarcat multe camionete care transportau oi. Am aflat că eram în ajunul sărbătorii Aid El Kebir, una dintre cele mai importante sărbători ale islamului.

Aid El Kebir, care înseamnă Marea Sărbătoare, este numită şi Sărbătoarea Sacrificiului. Aceasta marchează sfârşitul pelerinajului Al Hajj şi este celebrată în fiecare dată de 10 a lunii Dhou Al Hijja, ultima lună din calendarul musulman (neavând o dată fixă).

În acest an, Sărbătoarea Sacrificiului are loc în 24 septembrie. În Casablanca erau arborate steagurile Marocului, mai ales în faţa instituţiilor importante, precum Palatul de Justiţie.

Duminică dimineaţă, în prima zi de sărbătoare, am plecat să ne plimbăm prin Medina, cartierul vechi din Casablanca, unde se află și bazarul. Dar, de cum am intrat pe poartă, am constatat că toate tarabele şi magazinele erau închise, iar bazarul era pustiu.

Câţiva tineri exaltaţi erau adunaţi în jurul unui foc pe care aruncau lemne, resturi de mobilier, cartoane şi alte deşeuri. Asemenea focuri mai văzusem chiar în plin centru şi, pe moment, nu mi-am dat seama ce se întâmpla.

Un fum greu de suportat venea de la acel foc, pe care era aşezat un grătar improvizat. Ardeau capete şi copite de la oile sacrificate.

Printre gardurile unor case puteam întrezări, atârnate, carcase de oi care urmau să fie jupuite. Dintr-o curte, un măcelar pătat de sânge şi cu o macetă în mână a ieşit să caute clienți. Era o privelişte şocantă.

Mai spre seară, am văzut la televizor cum însuşi regele Marocului, Mohammed al VI-lea, asistase personal la o ceremonie de sacrificare a oilor, la Palatul Regal din capitala Rabat.

O şaretă în care erau adunate piei încă crude.

Aceste imagini nu îmi erau cu totul străine. Mi-am amintit de ipostaze similare din România, petrecute printre blocuri, în preajma sărbătorilor de Paşte sau de Crăciun...

Părea ciudat că oraşul e pustiu. Rar trecea câte un taxi sau câte o şaretă care aduna piei. Magazinele şi restaurantele erau închise. S-a dovedit o încercare să găsim şi o sticlă cu apă.

Ajunşi pe ţărmul Atlanticului, briza era binevenită după fumul care învăluia oraşul. În depărtare se contura, impunătoare, moscheea lui Hassan al II-lea, proiectată de arhitectul francez Michel Pinseau şi construită între anii 1986-1989.

Cu minaretul înalt de 210 metri, Moscheea lui Hassan al II-lea deţine recordul de cea mai mare moschee atât din Maroc, cât şi de pe continentul african.

În decorul unui mozaic minunat, două femei stăteau de vorbă la umbră. Eram convinşi că aici, la moschee, o să descoperim ceva din atmosfera festivă a marii sărbători.

Aflată pe un promontoriu, Moscheea lui Hassan al II-lea are o arhitectură specifică, contrastând cu noile clădiri din fundal, aflate în zona portului turistic - Mrina Casablanca.

Cu toate că programul de rugăciune din acea zi de duminică se încheiase, moscheea a rămas închisă pentru vizitatori. Turişti occidentali, curioşi să descopere câte ceva, mişunau în arşiţa amiezii. Nu înţelegeau unde au loc manifestările dedicate Aid El Kebir. De fapt, localnicii petreceau acasă, în tihnă, la umbră.

Vegetaţia luxuriantă din parcul Ligii Arabe, asemenea unei oaze urbane, este avantajată de condiţiile climatice locale, chiar dacă oraşul este situat nu departe de deşertul Sahara, aflat la est.

Ceaiul verde, infuzat cu mentă sau iasomie, bine îndulcit şi obligatoriu fierbinte, este adus într-un ceainic tradiţional şi servit în pahar de sticlă.

Vechile cartiere, cu minaretul conturându-se pe cer, ajung treptat să fie flancate şi apoi substituite de noile clădiri moderne.

Hangarul Latécoère Royal Air Maroc, al vechiului Aeroport Anfa, a fost unul dintre locurile care au găzduit a doua ediţie a Bienalei de Artă Contemporană din Casablanca.

Bienala de la Casablanca îşi propune să stimuleze dialogul artiştilor marocani cu cei din alte țări. La ediţia 2014 au expus lucrări peste 200 de artişti din 52 de ţări. România a fost reprezentată de Irina Dumitraşcu, Feleki István, Andor Kömives, Vlad Petri şi Lucian Muntean.

Lumea a început să iasă pe străzi abia în cea de-a treia zi a marii sărbători. Magazinele s-au redeschis, iar zona modernă a oraşului şi-a reluat ritmul trepidant, specific marilor metropole.

Share this