Fúsi (Un munte de virginitate)

Regizorul islandez Dagur Kári s-a remarcat prin abilitatea de a explora personaje atipice și stranii, oameni cu bizarerii de neînțeles, aflați în contrast cu lumea în care trăiesc.

După remarcabilul debut Nói Albinoi (2003), a urmat un alt film de autor (Voksne mennesker – „Cal negru”, 2005), în care personajul principal este tot un tânăr inadaptat.

Cu al treilea lungmetraj, Dagur Kári a încercat să se integreze în logica cinemaului transnațional: The Good Heart (2009) a fost o poveste spusă în limba engleză, centrată pe un tânăr fără adăpost – minunat jucat de Paul Dano.

Cel mai recent film al său, Fúsi (Virgin Mountain) reprezintă o întoarcere în universul islandez și este o bijuterie cinematografică. Personajul principal, Fúsi, un bărbat supraponderal care la 43 de ani locuiește tot cu mama sa, este tot un inadaptat. Se joacă singur cu machetuțe de plastic și duce o viață monotonă, descărcând bagaje pe banda transportoare dintr-un aeroport.

Pe acest palier, povestea ilustrează trăsăturile filmului nordic. Are o simplitate austeră la nivel narativ, e de o ciudățenie autentică și e amplasată într-o comunitate stranie, unde, aparent, nu se întâmplă nimic.

Vedem vieți banale, aparent irelevante, dar din care ies situații neașteptate. Spre deosebire de alți regizori din această școală de cinema (și de propriile experiențe anterioare), Dagur Kári nu mai cedează tentației absurdului și își păstrează personajele într-o dinamică realistă, ceea ce produce un efect surprinzător și generează un film de forță.

Ca în multe filme nordice – care parcă au, toate, ceva kierkegaardian în ele -, și acesta se întemeiază pe un personaj central aflat la granița dintre nebunie și sfințenie.

Fúsi e ca un urs polar cu suflet de om. Se mișcă lent, pare că nu înțelege mare lucru și se poartă ca și când ar fi retardat, dar are o sensibilitate exagerată, care îi permite să se raporteze cu mare compasiune la semenii săi.

Căldura interioară a acestui om de zăpadă depășește ostilitatea emoțională a celor din jurul lui. El acceptă fără să crâcnească răutatea altora, dar e singurul care își asumă responsabilități.

Toată existența acestui personaj e paradoxală. Deși descarcă bagajele călătorilor în aeroport, nu a fost niciodată în străinătate; deși are plete de rocker și e ascultător fidel al unui post de radio heavy metal, e sfios și blând; deși are un prieten cu care fumează marijuana și se joacă episoade de război cu machete de jucărie, este un solitar.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

În plus, deși a fost subintitulat „Un munte de virginitate”, pentru piețele internaționale, filmul nu este decât în aparență o poveste despre iubire și sexualitate. Și nici „comedie romantică”, cum a fost promovat.

Fúsi este, de fapt, este o explorare a resurselor vieții în forma sa cea mai pură și mai curată. E un film despre o existență atât de rarefiată, că nu o putem respira altundeva decât într-un context cinematografic.

Iar cineastul islandez ne arată cum pot fi dezvăluite emoțiile omenești fără excese de perversiune ori degradare a condiției umane. Chiar și atunci când Fúsi e suspectat că are o relație nepotrivită, când e umilit de colegi sau batjocorit de propria mamă, Dagur Kári îl lasă să evolueze fără intervenții și explicații.

Toate calitățile (și defectele) lui Fúsi se construiesc din interacțiunile sale cu alte personaje, din contexte narative. Iar transformarea sa e atât de subtilă, încât devine imperceptibilă.

În plus, umorul sec al cineaștilor nordici dobândește în acest film un gust dulce-amar bine dozat. Povestea lui Fúsi poate eșua oricând în locuri comune, numai că extraordinarul cineast care e Dagur Kári optează pentru cele mai bune (și mai neașteptate) soluții.

Refuzându-le privitorilor opțiunile pe care tot el le anticipase prin reacțiile personajelor, autorul construiește tensiune și declanșează reacții nebănuite. Când credem că Fúsi nu mai are nicio șansă, Dagur Kári îl amplasează într-un context dătător de speranță. Iar când credem că viața solitarului bărbat este în pragul catastrofei, regizorul-scenarist îi deschide o nouă portiță, fără să alunece în stereotipii narative.

Actorul care îl joacă pe Fúsi, Gunnar Jónsson, reușește un tur de forță prin modul reținut în care acționează, prin rafinamentul cu care redă stări prin simple expresii. Cunoscut în Islanda pentru aparițiile sale în comedii, Jónsson îl compune pe Fúsi stabilind o legătură directă cu celelalte filme ale lui Dagur Kári – Nói Albinoi și The Good Heart.

Însă eroul din acest film, deși se confruntă cu aceleași probleme (singurătate, izolare sau imposibila adaptare), aduce un plus de nuanțe și de veridicitate. Fúsi, un copil în trup de adult, care face reconstituiri minuțioase după mari bătălii ale celui de-al doilea război mondial, este de fapt un bărbat adevărat.

Nimic nu e mai mare decât sufletul lui Fúsi, nici măcar corpul lui greoi. El răspunde la întrebări foarte grele, mai grele decât cele aproape 200 de kilograme ale sale.

Ce înseamnă masculinitatea și bărbăția? Care este granița dintre perversitate și inocență? Cum se manifestă, cu adevărat, prietenia? Și, mai ales, ce ne face să fim oameni?

Fúsi le răspunde prin simpla lui existență. Oamenii din jur îi fac rău, iar el îi înțelege pe toți, fără să pretindă a fi înțeles la rândul său. Îi ajută chiar și pe cei care îl rănesc, e altruist fără intenții ascunse.

Iar la final, după ce se descoperă pe sine în fața noastră și rămâne singur, își asumă și această singurătate. Care nu poate fi nici învinsă, nici schimbată. Este un fapt al vieții.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€