Viațabună
04/04/2016

Frankenstein

O știre difuzată zilele trecute mi-a amintit de o lectură obligatorie, la care mi-am propus să revin pentru a contura un context. Știrea relata crearea unor roboți atât de asemănători oamenilor, încât sunt capabili să înțeleagă emoții și să reacționeze afectiv la stimuli simpli. Or, emoțiile, conținuturile afective, erau considerate ultimul bastion al umanității, la care tehnologia nu avea acces.

Iată că lucrurile se modifică mai dramatic decât ne-am fi putut gândi. Gândul că, la un moment dat, omul va putea fi dezlocuit de o creatură tehnologică își găsește una dintre primele expresii fictive la începutul secolului al XIX-lea, într-un mic roman straniu, care nu s-a numărat niciodată printre marile cărți ale omenirii, dar care s-a întors să ne bântuie imaginația.

Scrierea lui a început în joacă, în 1816, pe când autoarea lui avea 18 ani și se afla într-o excursie la Geneva cu iubitul ei de atunci, care avea să-i devină soț. Prima ediție a apărut anonim doi ani mai târziu, iar ediția semnată, abia în 1823.

Autoarea este Mary Shelley, soția poetului romantic Percy Shelley și fiica unui cuplu celebru de filosofi și scriitori: pioniera feminismului Mary Wollstonecraft Godwin și William Godwin.

Mama lui Mary Shelley moare la scurtă vreme după naștere, dar – abia intrată în travaliu – apucă să-i scrie soțului – „Nu mă îndoiesc că voi vedea animalul astăzi”, referindu-se, firește, la Mary.

Sunt istorici ai literaturii care spun că de aici pornește, de fapt, Frankenstein, romanul care a cunoscut nenumărate imitații în literatură și film. La noi l-au tradus după 2000 Adriana Călinescu (Polirom), Teodora Ioniță (colecția „Adevărul”) sau Sorin Petrescu (Corint).

La momentul excursiei la Geneva, Mary are deja la activ o sarcină pierdută. În plus, deși tatăl era Shelley, acesta – căsătorit pe atunci cu prima soție și angajat într-o aventură erotică și cu sora vitregă a lui Mary – nu vrea să știe de copil și nu își asumă niciun fel de responsabilitate pentru nașterea sau pentru moartea lui.

La Geneva, cei doi sunt invitații lordului Byron, binecunoscutul poet romantic, la vila sa de la malul lacului. Mary este din nou însărcinată și va da naștere primului copil al cuplului pe care îl va forma cu Percy, până la sfârșitul vieții.

Vremea e mohorâtă și rece. Europa traversează în 1816 unul dintre anii „fără vară”, din cauza uriașului nor de cenușă generat de erupția vulcanului Tambora.

Byron și invitații săi rămân în Vila Diodati, unde se delectează cu povești de groază și cu jocuri de improvizație ficțională, dar și cu relatări despre experimente galvanice. Descoperirea utilizărilor electricității este încă destul de nouă pentru a mobiliza interesul europenilor educați.

De acest interes profită și oamenii de știință, dar și șarlatanii care inventează un nou joc de societate. Cadavre de oameni sau de animale sau doar părți din ele sunt electrocutate controlat, pentru a-i distra pe invitații celor care au destui bani pentru a-și permite astfel de experimente. Contracțiile musculare astfel provocate creează impresia că respectivele cadavre revin la viață. Așa apare pe lume monstrul lui Frankenstein.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Cel puțin trei lucruri din acest context contează în articularea poveștii: relația lui Mary cu mama sa, pentru moartea căreia se simte simbolic responsabilă, un vis în care îi apăruse „fantoma hidoasă a unui bărbat care, la punerea în mișcare a unui motor puternic, dă semne de viață și se animează, greoi, pe jumătate, cu mișcările unuia de abia trezit din morți” și, în fine, propriile proiecții materne: „Am visat că bebelușul meu a revenit la viață; că fusese doar rece, că l-am frecționat în fața focului și că acum trăia.”

Cu toate acestea, în introducerea la ediția din 1831, Mary Shelley scrie: „Iar acum, încă o dată, îi urez hidoasei mele progenituri să meargă pe drumul ei și să prospere. Mă simt legată afectiv de ea, pentru că a fost vlăstarul unor zile fericite.”

Subintitulat „Un Prometeu modern”, romanul trimite la devotamentul cu care titanul mitic îi slujește pe oameni, sfidându-l pe Zeus. La fel, savantul Victor Frankenstein, pasionat de științele naturii și de alchimie, se pune complet în slujba științei, sfidând puterea de creație a lui Dumnezeu.

Monstrul e alcătuit din părți de cadavre, dar și din rămășițe de la abator, adică din elemente non-umane. Deși cercetătorul Frankenstein caută să desăvârșească fiecare detaliu al creației, rezultatul îi provoacă o enormă oroare și îl face să se dezică de propria creatură înainte să-i dea nume și identitate.

Monstrul este abandonat de propriul „tată”, respins de toți ceilalți și ajunge în cele din urmă la crimă. În același timp, este singurul care – la moartea lui Victor Frankenstein – îl plânge pe creatorul pe care și-a jurat să se răzbune.

Relevant pentru modul cum se raportează autoarea la ideea unui om tehnologizat este faptul că monstrul e mai uman decât creatorul lui. Dacă Frankenstein caută puterea, creatura lui caută compasiunea și iubirea.

Printr-o ironie a culturii, cei mai mulți cred că Frankenstein este numele monstrului, creatura răpindu-i creatorului identitatea. Mai mult, damnarea celor doi cade în vina savantului. Așadar, la începutul secolului al XIX-lea, problema centrală a asumării respectivei idei este aceea a responsabilității creatorului.

S-a modificat oare accentul până astăzi? Multe voci spun că da: problema centrală este acum chiar rezultatul intervenției cibernetice asupra neuro-biologiei. Entuziasmul cu care sunt întâmpinate ingineriile genetice este egalat doar de pasiunea cu care se dezbat problemele etice ridicate în acest câmp.

Între timp, un personaj precum Robocop – jumătate om, jumătate robot, în întregime „în slujba omului” – a devenit complet pozitiv. Între timp, sistemul de operare Samantha a luat locul iubitei metafizice într-un film precum Her (2013) și a decis că puterile de a gândi și de a iubi ale omului sunt atât de limitate, încât nu merită osteneala.

Un moment numai bun să recitim Frankenstein într-o nouă lumină.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...