Fiul lui Saul

László Nemes este un Cristi Puiu al cinematografiei maghiare contemporane. Legat de Béla Tarr cum a fost Puiu legat de Pintilie, Nemes aduce un suflu nou filmului din Ungaria, într-o manieră revoluționară și radicală.

„Fiul lui Saul” (Saul fia), recompensat cu Marele Premiu la Cannes, reprezintă, fără îndoială, surpriza acestui an cinematografic și unul dintre favoritele la câștigarea Oscarului pentru film internațional.

S-au făcut nenumărate filme despre tragediile din lagărele de concentrare. Unele au fost remarcabile prin autenticitatea imaginilor (Străinul lui Welles), altele prin răsturnarea dramei într-o comedie amară (La vita è bella, al lui Roberto Benigni) sau prin simplitatea estetică (Lista lui Schindler sau recentul Ida, al lui Pawlikowski).

La fel ca Ida – cel mai recent câștigător al Oscarului internațional, filmul lui Nemes ne duce înapoi, într-un timp al suferinței care nu trebuie uitată. Regizorul maghiar ne amplasează, fără menajamente, în miezul odios al crimei, unde un evreu maghiar, cooptat într-un Sonderkommando de la Auschwitz, vrea să îngroape un copil conform ritualului iudaic.

„Fiul lui Saul” nu este un film doar despre cumplita tragedie a poporului evreu – deși anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la eliberarea ultimilor supraviețuitori de la Auschwitz-Birkenau de către trupele sovietice.

Este un film care ne obligă să ne uităm în ochii Răului ca să nu-i uităm efectele asupra umanității.

Imagine din film

Personajul principal, Saul Auslander, nu este doar un om aflat în fața unei monstruoase alegeri. (Cei înscriși în Sonderkommando erau evrei obligați să ducă la moarte alți evrei. Cei mai mulți sfârșeau prin a se sinucide, iar naziștii îi înlocuiau mereu cu alte victime înregimentate în mașinăria morții.)

De fapt, Saul Auslander este Străinul absolut prin faptul că este Aproapele perfect. Onomastica ne trimite imediat la două simboluri pline de însemnătate.

Mai întâi e Saul, primul rege al lui Israel, căruia Dumnezeu îi retrage binecuvântările pentru faptele sale rele. Numele în sine derivă din cuvântul sha’al, care înseamnă rugăciune, aici rugăciune zadarnică.

Celălalt Saul e viitorul apostol Pavel, prigonitor al creștinilor transformat în cel mai mare propovăduitor al lui Hristos. Însă conexiunea simbolică profundă o dă legătura dintre Saul și termenul ebraic sheol, care descrie iadul. În acest context, opțiunea lui Nemes pentru actorul principal capătă o semnificație cutremurătoare prin scufundarea în profunzimele personajului.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Saul este jucat de poetul-cântăreț-actor Géza Röhrig, care nu numai că a scris unul dintre cele mai impresionante poeme despre Holocaust din literatura maghiară (intitulat Incinerare), dar care, după o vizită la Auschwitz, s-a convertit la iudaismul hasidic. Această legătură intimă între poetul-actor și victima-martor se extinde dincolo de ecran.

Împreună cu Saul Auslander, privitorul pătrunde în teritoriul Răului absolut, însoțit de tehnica impecabilă a regizorului maghiar, școlit în Franța și la New York. Faptul că Saul este urmărit aproape tot timpul de o cameră observațională îi permite lui Nemes să facă două gesturi esențiale pentru un regizor: pe de o parte, corpul lui Saul blochează voit câmpul vizibil – ocultează, atunci când e nevoie atrocitățile -, iar, pe de altă parte, așa cum se întâmplă în filmul românesc al Noului Val, această cameră „în urmărire” ne scufundă pe noi, privitorii, într-o atmosferă veridică.

Trailer-ul filmului:

*

Explorând resusele unui cinema vérité de cea mai bună extracție, bazându-se pe lungi planuri-secvență și acțiuni derulate în afara cadrului cinematografic, Nemes reușește, ajutat de cameramanul Mátyás Erdély (colaboratorul altui important nume din filmul maghiar, Kornél Mundruczó), să ne ofere o experiență cinematografică ieșită din comun.

Pentru că privitorul implicat ia locul privitorului implicit: spectatorul devine participant, iar acțiunea se derulează aproape în timp real. Realitatea nu mai este doar văzută, ea devine trăită. Nu ne mai uităm doar la un film, facem parte dintr-o realitate cinematografică similară cu viața.

De cele mai multe ori, nu imaginea este cea care ne arată ce se întâmplă în filmul lui Nemes, ci tocmai absența ei. E un alt mediu care preia controlul asupra conștiinței noastre – vizualul fiind înlocuit de auditiv. Aici se simte influența lui Béla Tarr, un explorator al tehnicii imaginilor auditive.

La Nemes, intensitatea sunetului ajunge aproape insuportabilă. Auzim strigătele disperate, ordinele lătrate ale naziștilor și împușcături, dar nu vedem direct atrocitățile. Și tocmai aceasta este caracteristica unui mare regizor: experiența cinematografică devine totală când și celelalte simțuri sunt implicate în vizionare.

Revenind la similitudinile cu Cristi Puiu, trebuie spus că László Nemes a apărut de niciunde cu o poveste simplă, dar care propune mesaje subterane cu mai multe fațete. El mută centrul de atenție dinspre timpul istoric înspre timpul personal și privat.

Adevărul istoric este acela că, pe 7 octombrie 1944, două grupe de Sonderkommando au încercat să se revolte în lagăr, dar lupta lor a fost zadarnică. În urma rebeliunii, sute de prizonieri au scăpat, mai mulți SS-iști au fost uciși, unul fiind ars chiar în crematoriul pe care îl supraveghea, dar niciunul dintre membrii Sonderkommando nu a supraviețuit.

Și, în timp ce toți cei aflați în jurul său sunt preocupați de acțiuni sociale – naziștii de ascunderea crimelor, iar membrii Sonderkommando de o rebeliune tardivă -, Saul este motivat de o decizie morală, cu caracter lăuntric. El vrea să îi ofere unui copil (care nici măcar nu e al lui) o înmormântare ritualică. Desigur că această dorință este una expiatoare în plan personal.

Mesajul cu adevărat grav din subteranele acestei intrigi se descoperă numai dacă gândim atrocitatea Shoah-ului din perspectiva tradiției iudaice. Naziștii nu doar că au ucis milioane de oameni, dar victimele au fost lipsite de ceea ce grecii numeau eusebia – respectul față de cei decedați.

Legea din Vechiul Testament interzice arderea morților. Tocmai de aceea evreii preferă termenul Shoah, care înseamnă și sacrificiu prin ardere.

Aidoma Antigonei, care voia să îi ofere lui Polinice o înmormântare adecvată, Saul este prins într-o tragedie eternă. A lipsi un om de dreptul la înmormântare cuvioasă este forma maximă a degradării, înseamnă dezumanizarea sa definitivă, aproape eternă.

Filmul lui László Nemes, realizat ca printr-un „ochi martor” care nu mai poate fi inocent după ce a fost atât de aproape de suferință, șterge granițele dintre realitate și ficțiune. Noi, spectatorii, devenim participanți la ritualul funerar al fiului lui Saul și îi priveghem pe cei care trec în lumea cealaltă fără a fi îngropați cum se cuvine.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€