Femeia fără responsabilități

Iulia Marin

Redactor

La început a fost doar patul rămas nefăcut dimineața, cu pernele turtite și cearșaful boțit. Ceva mai târziu, ceașca de cafea rămasă pe birou. Și lingurița de cafea – abandonată în zaharniță, lipicioasă. Apoi, micile obiecte de toaletă, un ruj, o agrafă – risipite pe aceeași măsuță de cafea.

Un scaun altminteri gol a devenit, zi după zi, gazdă pentru fustele, pantalonii, bluzele și rochiile care nu mai ajunseseră în dulap.

Capacul pastei de dinți a rămas detașat de tub.

În 7 zile, însă, lucrurile au început să degenereze.

*

Ce se întâmplă când jumătatea feminină a unui cuplu decide să renunțe, vreme de 7 zile, la orice îndatorire casnică despre care părinții, societatea, producătorii de electrocasnice și, nu în ultimul rând, chiar jumătatea masculină presupun că i-ar reveni?

Aparent, te eliberezi de orice corvoadă: pretinzi că nu ai timp să speli vasele, cât te odihnești pe canapea. Vreme de câteva ore.

În prima zi, el gătește, el culege ceștile și paharele de prin casă și tot el le spală, fără să spună nimic.

A doua zi, ești foarte obosită. A fost o zi grea, ai avut multă treabă, mai bine faci o baie decât să reorganizezi garderoba sau, Doamne-ferește, să prepari cina.

Se ocupă el.

A treia zi, în timp ce clătește ceștile, își arată colții.

Munca patriotică voluntară... obligatorie

Prestația voluntară în vremea comunismului românesc purta denumirea înălțătoare de "muncă patriotică". Pe acea vreme, orice formă de voluntariat era de fapt obligatorie, bineînțeles din rațiuni patriotice. La fel de înălțătoare s-a dovedit a fi chemarea tovarășei educatoare când ne-a dus în parc să culegem castane: "Dragi copii, munca voastră e foarte importantă. O să culegeți castane din care se fac medicamente. Iar ele vor vindeca oameni."

Ce faci în weekendul 17-19 ianuarie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târg de viniluri în București, castele vii în Cluj-Napoca, concert de blues în Timișoara și povești de pe Via Transilvanica în Iași. Tu ce faci în weekend?

Nu poți clăti și tu o ceașcă? Lingurița aia lipicioasă chiar trebuie să rămână acolo?

Nu îi spui că e un experiment, oricum nu te-ar crede. Zâmbești, așadar, și mergi mai departe.

Ziua a patra vine la pachet cu rugăminți formulate ferm:

– Spală vasele, te rog.

– Nu am timp.

Dispari ușurel pe ușă, fugi să cauți o preocupare, ceva. Nu găsești, așa că rămâi pe Facebook câteva ore, la discuții cu prietenele.

– Nu ai timp? Eu văd că ai din plin!

Ignori constatarea, zâmbești împăciuitor și vii cu o soluție:

– Hai să vedem un film!

A cincea zi, rămâi singură acasă. Jumătatea masculină și-a luat lumea în cap, vasele au rămas în chiuvetă, hainele în dezordine, fardurile risipite, patul nefăcut, nu ai mâncare, nu ai pâine, nu ai plătit nicio factură toată săptămâna și primești SMS-uri care îți amintesc politicos că, dacă nu o faci, vei fi exclus din societate.

Reziști.

Comanzi o pizza. Peste vasele nespălate tronează acum o cutie cu firimituri și pete de ketchup. El mănâncă în oraș.

A șasea zi e cea mai dificilă.

– Nu mai suport, fă și tu ceva!

În timp ce mănânci (un rest de pizza), auzi reproșul și, între timp, o felie de roșie îți cade pe covor. Din instinct, te apleci să o iei, dar pe drum îți amintești că nu ai voie să faci asta. O lași acolo.

– Ce-i cu tine? Nu vezi că dai mâncare pe jos?

– Am treabă, zici, și el ridică felia de roșie. Apoi îți întoarce spatele. Nu mai vorbiți prea mult toată seara.

A șaptea zi, într-un climat mai tensionat, explici situația, pe cât se poate explica: „A fost un experiment„.

Ai noroc: se lasă fără incidente.

La bilanț, constați cu surpriză că nu e tocmai un dezastru, dimpotrivă: casa nu a luat foc doar pentru că nu ai gătit, vesela a rămas întreagă, iar hainele puse la spălat au fost sortate mai bine decât le sortezi tu.

Doar fardurile au rămas neatinse și dezordonate.  

Altminteri, s-a descurcat mai bine ca tine și, ce să vezi, fără asta n-ai fi știut poate niciodată cum e să fii în pielea celui cicălit. ?

*

În cursul acestui experiment, niciun obiect casnic sau electrocasnic nu a avut de suferit. Am pierdut, totuși, capacul de la pasta de dinți.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€