Fantastic Voyage: Psihedelic

Imediat după ce filmul mulțumește doctorilor și cercetătorilor care au ajutat la producția lui, Richard Fleischer ne propulsează pe un aeroport – acolo unde începe orice film bun de spionaj din perioada anilor ’60-’70.

Niște oameni în trenciuri preiau de pe pista aeroportului o persoană importantă. Alți oameni în trenciuri (de data asta într-un număr mai mare) pun la cale o ambuscadă. Câteva schimburi de focuri și un accident mai târziu, VIP-ul (despre care aflăm fără prea multă întârziere că este un savant), e condus de către suita de mașini ce tocmai scăpase atacului armat către o bază militară secretă, CMDF (Combined Miniature Deterrent Forces). Vom afla imediat și de ce se numește așa.

Agentul secret Grant (Stephen Boyd), cel responsabil de siguranța savantului aflat acum în comă, are multe întrebări. În subsolul bazei militare, alți oameni în trenciuri și în uniforme de poliție militară se deplasează pe culoare în mici vehicule electrice.

Răspunsurile îi sunt date de generalul Carter (Edmond O’Brien). Grant află că oamenii de știință au dezvoltat o tehnologie care perminte folosirea unei forțe miniaturale combinate. Mai exact, în această bază militară ultrasecreta se pot micșora oameni.

Dar efectele acestor micșorări nu durează mai mult de o oră. Așa că agentul Grant, împreună cu o echipă de doctori de top, printre care dr. Michaels (Donald Pleasence), dr. Duvall (Arthur Kennnedy) și fidela sa asistentă Cora Peterson (Raquel Welch), urmează să fie miniaturizați și injectați în corpul savantului pentru a-i opera creierul cu o armă cu laser.

Stabilindu-se astfel această premisă încă nemaipomenită, scenariul lui Harry Kleiner și regia lui Richard Fleischer compun cea mai bizară și psihedelică călătorie în anatomia corpului uman încercată vreodată de un film SF. Cu siguranță, în 1966, Fantastic Voyage mergea pe un teren pe care nu mai umblase nimeni. Până în acel moment, SF-ul viza spațiul cosmic, luptele echipajelor cu creaturi extraterestre și alte entități non-umane. Nimeni nu se gândise că anticorpii și globulele albe pot fi, de asemenea, adversari la fel de temuți.

Permițându-și un buget colosal pe vremea aceea (peste șase milioane de dolari), Fantastic Voyage devenea cel mai scump thriller SF produs vreodată de Hollywood. Iar eforturile considerabile făcute de toată echipa de producție se văd. Filmul câștigă două binemeritate premii Oscar – unul pentru art design, celălalt pentru efecte speciale.

Dar se mai suține el astăzi, la o revizionare? Poate fi considerat ca un sci-fi clasic care a ieșit dintre rânduri? E comparabil cu altele de aceeași factură, care au plasat stegulețe pe harta SF-ului așa cum îl știm azi? A trecut testul timpului? Sunt întrebări care își pot găsi sau își pot pierde răspunsul în întreaga execuție a filmului.

În primul rând, se pot remarca considerabile eforturi în compartimentul regizoral, scenaristic și scenografic. Fleischer orchestrează niște cadre destul de eleborate. Un număr semnificativ de oameni se mișcă în stânga și-n dreapta ecranului, filmează echipe peste echipe, e un haos foarte bine organizat în baza militară în care urmează să aibă loc fantasticul experiment.

În interiorul savantului – din nou – totul funcționează riguros, cu diferența că filmul se concentrează exclusiv pe felul în care se prezintă vizual. Aici, scenografia și efectele speciale joacă cartea esențială din pachetul filmului. Scenariul se remarcă și el, si nu doar prin ideea de a trimite un echipaj în costume de cauciuc altundeva decât în spațiu, ci prin documentarea pe care o face și folosirea termenilor de specialitate utilizați în limbajul medical (dialogurile sunt pline de terminologii în acest sens).

Și totuși, toate aceste aspecte substanțiale i se întorc ușor împotrivă. Asta pentru că poate naște o serie de reacții la care filmul nu a aspirat. O bună parte din Fantastic Voyage se vede cu zâmbetul pe buze – și asta nu neapărat prin intermediul unei cromatici psihedelice.

Sigur că trebuie luate în considerare și standardele cu care suntem obișnuiti în SF-ul de astăzi. Dar chiar și așa, chiar și ca un precursor al filmului-dezastru (în care orice nenorocire crezi că se va întâmpla – ei bine, ea se va întâmpla), Fantastic Voyage tinde să transforme deloc greu tensiuni acumulate într-un album medical hilar – unul din care aflăm, fie că vrem sau nu, cum stă treaba cu cavitatea pleurală, nervul motorului ocular, peretele arterial, structurile moleculare ale proteinelor, turbulențele timpanului etc.

În orice caz, influent dar mai degrabă nu (incomparabil, de pildă, cu influența lui 2001: A Space Odyssey, al lui Kubrick, realizat doar doi ani mai târziu), cu personaje ale căror acțiuni sunt previzibile sau complet neașteptate (de ex. atacul de panică al lui Donald Pleasence, înainte de a fi micșorat, e cel puțin amuzant), cu lungi reprize absurde de înot prin fluidele din corpul prețiosului savant (Raquel Welch se va afla la un pas de a fi înghițită de anticorpi), generali-doctori asudați, încercând să rezolve criza lipsei semnalului din partea submarinului de mărime microscopică, Fantastic Voyage rămâne o călătorie cu adevărat fantastică.

Nu atât a echipajului, cât a spectatorului care se întâlnește pentru prima oară cu el. Pentru ceilalți, tot o experiență plăcut de halucinatorie va rămâne.

În eventualitatea redeschiderii cinematografelor, Fantastic Voyage va rula la Cinemateca Eforie, joi, 15 octombrie și duminică, 18 ocombrie. De asemenea, poate fi închiriat sau cumpărat de pe Amazon Prime Video.