Experimentul "Hagi Tudose"

Iulia Marin

Redactor

Reduceri, promoții, muzică ambientală, ambalaje colorate, arome, bonusuri de fidelitate, mai multe puncte pe cardul de cumpărături, produse aranjate strategic pe rafturi, o fată care te îndeamnă să încerci noua aromă de brânză topită/biscuiți cu vanilie/răcoritoare – toate sunt doar o felie subțire din supermarketingul marilor lanțuri de magazine.

Însă în fața casei de marcat poți avea surpriza să constați că, deși aveai nevoie doar de o pâine și de o apă minerală, ai plecat acasă cu un coș plin cu: produsul-cu-cel-mai-atractiv-ambalaj-care-nici-nu-știi-ce-conține, gogoașa-cu-ciocolată-care-vindecă-de-stres, untul-de-arahide-la-reducere-la-care-ești-alergic, 20-de-iaurturi-pentru-că-era-prea-bună-oferta.

Mai mult, casiera te anunță că ai câștigat 10 puncte și, după ce ai cumpărat în ultimii doi ani de la ei, poți achiziționa un set complet de cești. Nu contează că nu mai folosești cești de zece ani și că ai moștenit oricum 34 de seturi de porțelanuri.

Tu de câte ori ți-ai disecat cumpărăturile?

*

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când intru în hipermarket, prima dată nu văd tocmai alimentele, ci cosmeticele. Mai nou mă întâmpină unele organice, minunat parfumate, dar și rafturi întregi cu geluri de duș care, dacă te iei după ambalaje, îți fac poftă să le bei ca atare. Așa că, dacă plec după o cutie cu lapte, mai întâi înhaț un lac de unghii într-o nuanță pe care probabil nu o voi folosi decât o singură dată, uneori „scap” la tot soiul de creme, deși nu duc lipsă, sau îmi cumpăr măcar vreo mască de păr.

Ca să ajung la cutia cu lapte, mai trebuie să trec pe lângă hrana pentru animale și, cum de curând am adoptat un cățeluș, chiar dacă are mâncare, nu mă pot abține să mă gândesc cu drag la el și să îi iau vreo jucărie măcar. Dacă reușesc să mă abțin de la cosmetice pentru mine, îi iau lui un balsam pentru blană, dar pe ceva tot trebuie să cheltuiesc banii.

Apoi, până la cutia cu lapte mai sunt rafturi de cărți, papetărie, birotică și, chit că toate documentele mele sunt acum în format electronic, uneori mai pun mâna pe vreun bloc de desen sau pe vreo agendă care vor culege praful de acasă.

În fine, ați înțeles ideea: și dacă mi s-ar pune o cutie cu lapte la intrare, tot aș înconjura întregul hipermarket până să ajung la ea.

Așa că, vreme de o săptămână, după cel mai recent text despre economisire, am decis să pun frână impulsurilor mercantile și să nu mă abat de la lista de cumpărături.

*

Mentorat cu Sorin și Diana Gadola: 1.600 de euro pentru sfaturi alimentare, „deparazitări” și clisme. Administratorul clinicilor THC: „Nu vreau să fiu asociat cu diverse lucruri, dacă se întâmplă ceva”

Reporterul PressOne încearcă să facă mentorat cu soții Gadola și să se trateze de alergia la ambrozie în „clinica” THC din București. Constată că e prea scump. E sunat de administratorul medical al „clinicilor”, care se dezice imediat de patronul său.

Naționalismul extremist care acaparează și istoria: exemplul Slovaciei

În timp ce Slovacia comemorează cea de-a 80-a aniversare a revoltei naționale slovace, moștenirea acesteia este rescrisă pentru a servi agendei naționaliste de astăzi.

A fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut și nu mi-au ieșit în întregime. Pentru că, de fiecare dată, apărea dorința: fie de a compensa în vreun fel ziua de lucru, fie de a mă răsplăti pentru vreo trebușoară făcută prin casă, fie pur și simplu pentru că totul mă atrăgea de cum intram. 

În primele zile, m-am abținut cu greu să iau o lenjerie de pat. Plecasem după o pâine – cum locuiesc foarte aproape de hipermarket, de regulă îl vizitez și pentru astfel de achiziții neînsemnate.

Brusc, în drum spre raftul cu pâini de toate dimensiunile și texturile, îmi răsare în cale o lenjerie de pat care, atunci, mi s-a părut de vis. Acum, nici nu mai știu cum arăta. Pentru ca tentația să fie completă, observ că și alte femei se uită la aceeași lenjerie, iar un cuplu o cumpără. O ating așa cum atingi un prunc pe creștet, o privesc cu duioșie și o abandonez cu sufletul zdrobit.

Iau pâinea, dar până la casă este lung drumul și încurcate sunt căile Domnului. Mă opresc, așadar, și la raftul cu băuturi. Mă gândesc că aș bea un vin și mă plimb printre rafturi în căutarea celui potrivit, dar apoi îmi amintesc că am deja un vin acasă. Și că, oricum, în timpul săptămânii evit să consum alcool.

Plec tristă, cu pâinea în brațe, dar la casă îmi iau o cutie mare cu Tic-Tac.

Pentru ca situația să fie și mai dificilă, iubitul meu mă acuză, mai în glumă, mai în serios de zgârcenie.

Decide să meargă el la magazin, dar astfel mi-ar strica experimentul. În cele din urmă, mă mai păsuiește câteva zile, perioadă în care tot eu sunt cea care seara se bosumflă că nu avem nimic dulce.

Într-o seară, mă așteaptă totuși cu cina pregătită:

– Am cumpărat eu tot. Uite, du-te și ia o apă minerală dacă e.

Risipa mă îngrozește: cina arată ca un festin pantagruelic, deși noi suntem oarecum subponderali amândoi. Dulciurile sunt la loc de cinste: înghețată, bomboane de ciocolată, batoane cu nucă de cocos.

Totuși, în frigider sau pe masa de acasă, nimic nu mai arată la fel de atractiv. Încep să îmi dau seama cum se face că, uneori, uit de cele cumpărate.

Să mergi la cumpărături cu listă poate fi un adevărat test de anduranță: ochii văd, inima cere, iar calculele raționale nu își au sediul în suflet, nu-i așa?

Drept urmare, ai de ales: fie te lași pradă impulsurilor, fie te stăpânești.

Ani de zile am cumpărat alimente, dar și răcoritoare, lapte, băuturi, în general, în exces, până când cineva mi-a atras atenția că făceam cumpărături fie când îmi era sete, fie când îmi era foame. Nimic mai greșit: dacă îmi era sete, plecam acasă cu o porție frugală de mâncare și vreo 10 tipuri de băuturi, suc, lapte etc. Dacă îmi era foame, îmi alcătuiam pe loc un meniu complet pentru o săptămână pe care, de regulă, după o zi-două îl repudiam.

Spre finalul experimentului, am ajuns să mă țin de el, dar costurile au fost altele: cu ochii în pământ, întristată, fugind de muzica ademenitoare, de culori și de arome. La finalul celor șapte zile, am fost ușurată.

Totuși, când credeam că mă voi întoarce la obiceiurile mele, m-am trezit cântărind rațional deciziile. După un astfel de post, am descoperit că o singură abatere, și nu zece, de la lista de cumpărături îmi provoacă la fel de multă satisfacție. Că, practic, cu cât ai mai mult, cu atât vei vrea mai mult, dar e posibil să dai un refresh și să te temperezi.

Refresh.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€