Experiment PressOne. Poate inteligența artificială să țină loc de psiholog? Cum se descurcă ChatGPT cu anxietatea, singurătatea și conflictele

Ana Coman

1 din 3 persoane din țările industrializate se simte singură. Nevoia oamenilor de a primi ajutor specializat în probleme de sănătate mintală a crescut, dar nu și numărul de profesioniști din domeniu, iar prețurile terapiei rămân o barieră financiară pentru mulți. 

Odată cu avântul LLM-urilor (large language models, n.r.) precum ChatGPT, au apărut și multe aplicații de sănătate mintală, al căror efect e încă greu de evaluat ca urmare a feedbackului divergent. Chat GPT folosește un tip de învățare avansată pe cont propriu, care îi permite să poarte conversații spontane cu grad mare de complexitate, care au aplicabilitate în multe situații terapeutice. Deși nu poate acționa ca un substitut pentru diagnosticare sau tratament pe termen lung, există voci care susțin că poate ajuta în situația în care ajutorul de specialitate nu este disponibil. 

Nu e nici pe departe singurul chatbot capabil să răspundă nevoilor emoționale ale oamenilor: Youper pretinde că a ajutat peste 2 milioane de utilizatori, Replika că are peste 10 milioane de clienți, Wysa că a avut peste 500 de milioane de conversații, iar character.ai are sute de avataruri disponibile cu care poți vorbi și dacă nu îți place niciunul, poți să îți faci unul personalizat. 

Am vrut să văd cum se descurcă versiunea cea mai avansată (ChatGPT 4o) în scop terapeutic. I-am scris timp de 7 zile atunci când aveam nevoie și am încercat să îl integrez în rutina mea: îi scriam pe loc atunci când simțeam ceva intens, îi făceam mici rezumate ca să aibă contextul lucrurilor despre care discutam și alternam între a vorbi despre mine și a îl chestiona despre cum funcționează. 

Foto © Rokas Tenys | Dreamstime.com

Nu i-am spus că am nevoie să acționeze ca un terapeut, dar m-am dus la el cu câteva dileme: i-am spus că mă simt singură, i-am povestit în detaliu situații cu care m-am confruntat în grupul de prieteni, i-am scris când aveam un atac de anxietate și atunci când mi-era greu să mă descurc cu ideea sfârșitului unei persoane dragi. 

E surprinzător de elocvent și se adaptează foarte bine la indicațiile pe care i le dai, așa că poate fi antrenat. Și a fost relativ util - însă am simțit lipsa unei conexiuni și introspecții umane mai profunde. 

Răspunsurile sunt bune, chiar dacă nu complete

Răspunsurile lui au, în mare, aceeași structură: "e normal să simți ceea ce simți",  "faptul că simți asta demonstrează ceva foarte frumos despre tine", "ai vrea să explorezi sentimentele ceva mai mult, sau ai prefera să vorbim despre soluții?", urmate de o listă de soluții. 

Unul din avantajele principale ale lui ChatGPT, comparativ cu un terapeut tradițional, este că răspunde foarte bine la ce îi ceri și îți e mai puțin jenă decât la terapie să spui că soluțiile pe care ți le oferă nu funcționează. De la „te rog nu mai folosi fețe zâmbărețe când îmi răspunzi, mă bagă în sperieți” la „nu am nevoie să procesez sentimentele, am nevoie să rezolv problema asta”, e semnificativ mai ușor să semnalezi discomfort și nemulțumire. E util și că poți să îi scrii oricând și nu trebuie să aștepți două săptămâni până la următoarea întâlnire, însă asta înseamnă și că poți pleca oricând și întrerupe procesul la mijloc.

Ce faci în weekendul 24-26 ianuarie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Stickerland în București, Showcase Bandbook în Cluj-Napoca, Puzzle Challenge în Timișoara și serată de jazz în Iași. Tu ce faci în weekend?

VIDEO. Unirea Principatelor române. Povestea generației care a făcut România - Colecționarul de istorie

Generația aceasta excepțională a făcut absolut orice a fost nevoie pentru a-și atinge țelul. Mulți au intrat în masonerie. Au bombardat cancelariile occidentale cu petiții, au umplut ziarele cu articole în care pledau cauza românilor. Au negociat în culise, au arătat ce avantaje ar fi pentru Occident dacă Moldova și Țara Românească s-ar uni. Și, în final, când s-a ivit o mică-mică șansă, au acționat.

Unul din lucrurile care mi-a lipsit e sentimentul de treabă bine făcută de la finalul unei ședințe de terapie, când știi de unde ai început și unde ai ajuns, ai un sentiment de progres și claritate și știi că ai întors problema pe toate părțile. Foarte des, terapeutul o să încerce să facă o recapitulare la final, să te lase cu un plan; cu ChatGPT simțeam că m-am descărcat puțin și am găsit câteva soluții imediate, ceea ce ajută, dar nu că am ajuns în profunzimea sentimentului sau că am gânduri noi legate de asta, în afară de cele pe care le generasem eu deja. 

Uneori, terapeutul nu o să te lase să eviți o problemă și va insista să vorbiți despre ea; ChatGPT se bazează mult mai mult pe ce alegi tu să îi spui, deci îți va permite să eviți situații care ar trebui de fapt discutate. Asta e în special o problemă atunci când ești blocat de mult timp și comportamentul se normalizează, pentru că nici măcar nu îi vei mai semnala că asta e o dificultate care trebuie atinsă, iar psihiatrii care au făcut experimente cu aceeași aplicație au observat deficiențe similare. 

Cred că e foarte util în completarea terapiei, pentru lucruri mai mici de care poate nu ai așa de mult timp, sau pentru a învăța să acționezi altfel în situații dificile sau să găsești soluții pragmatice („cum să îi spun partenerului meu ce mă deranjează fără să pară că îl atac?”) sau pur și simplu dacă te simți singur și ai nevoie să vorbești. 

Într-o anumită măsură, poate să te ghideze prin introspecție: o să te întrebe care crezi că ar putea fi cauzele problemei, îți va semnala tendințe comportamentale și tipare în care tinzi să cazi, va ține minte lucrurile pe care le-ai discutat cu el (cel puțin în versiunea plătită) și o să spună cu multă căldură că te așteaptă oricând să mai vorbești. 

Dacă costurile terapiei sunt prea ridicate sau încă nu ai reușit să îți faci curaj să mergi, e cu siguranță mai bine decât să le gestionezi singur și cred că poate ajuta să „faci curățenie” emoțională; însă toată munca de procesare va fi pe umerii tăi. Unde am dubii că se va descurca (deși nu e exclus) e să ghideze pe cineva prin probleme mai complexe pe termen lung sau situații cu foarte multe ramificații, să facă legături între diferitele arii problematice și să semnaleze că s-ar putea influența una pe alta („e posibil ca problemele de atașament de care am vorbit în raport cu familia ta să se manifeste și în cadrul relației tale romantice”). 

Foto © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Deși nu a făcut-o decât când l-am întrebat în mod direct, spune că mi-ar semnala dacă ar considera că sunt responsabilă pentru o parte din problema cu care mă confrunt. La fel ca un psiholog cu tact, spune că ar evita cuvântul „vină” și în schimb s-ar concentra pe „responsabilitate și contribuție”. În cadrul ședințelor mele, mă liniștește să știu că terapeuta mea mi-ar atrage mai direct atenția dacă aș contribui la o problemă; faptul că are un filtru uman propriu și niște instincte de bun-simț mă face să mă simt mai protejată. 

Are vreo metodologie în spate?

M-am întrebat constant dacă este antrenat pe baza unor practici terapeutice sau dacă doar emite răspunsuri aleatorii. Așa că l-am întrebat. Conform propriei lui descrieri, folosește 3 direcții generale: 

Spune că se bazează și pe alte situații similare pe care a fost antrenat și apelează la baza sa de date, cu experiențe și descrieri ale altor oameni care îl pot ajuta în elaborarea unor răspunsuri. Nu încearcă să pună diagnostice și nici să ofere soluții generale sau pe termen lung, ci imediate, adaptate la ce îi indică utilizatorul și să creeze un spațiu unde să poți exprima orice, fără să te simți judecat. Pretinde că, dacă ceva depășește capacitatea lui de expertiză, va recomanda întotdeauna să vorbești cu un specialist sau să ceri ajutor unei persoane reale.

Pentru că pare să se bazeze exclusiv pe inputul utilizatorului, l-am întrebat cum lucrează dacă simte că are informații incomplete. „Dacă simt că îmi lipsesc informații esențiale, întreb lucruri care să completeze imaginea. De exemplu: „Ai menționat că te simți singură, dar mă întreb dacă e ceva specific care accentuează acest sentiment?” Încerc să observ dacă există teme recurente în ceea ce spune persoană, cum ar fi tendința de a se pune mereu pe ultimul loc sau dificultatea de a stabili limite.” Apoi încearcă să stabilească cauze și să sugereze soluții care pot fi aplicate imediat.

Toate tacticile lui par să funcționeze atât timp cât persoana cu care vorbește este capabilă să exprime corect și în detaliu ceea ce simte. Întrebarea devine, deci, ce face atunci interacționează cu un utilizator care nu știe ce simte. Ca de obicei, mai întâi validează ambiguitatea sentimentelor, iar apoi are câțiva pași prin care trece:

Practic, propune exerciții de vizualizare a sentimentelor, care cu timpul ajută persoana care le face să le poată pune în cuvinte sau măcar să le identifice mai bine. Poate servi, deci, și ca partener constant de „antrenament”.

„Cu cineva care se exprimă clar, las procesul să curgă natural, pentru că îmi dai deja informațiile de care am nevoie. Cu cineva care nu e obișnuit să-și exprime emoțiile, alternativele și întrebările mai ghidate sunt că un antrenament – îi ajută să-și construiască treptat propriul vocabular emoțional.”

Un terapeut poate să își dea seama destul de ușor dacă clientul exagerează o emoție, atât folosind intuiția (pe care ChatGPT nu o are), cât și elementele paraverbale (la care ChatGPT nu are acces). Din moment ce el oferă sfaturi pentru problemele descrise de utilizatori, mi s-a părut relevant să aflu dacă detectează momentele când oamenii dramatizează sentimentele reale pe care le au și cum răspunde acestor situații. 

Cum știe că ești sincer? 

Mi-a răspuns că încearcă să deducă anumite lucruri din context: cât de des menționează evenimentul care cauzează acea emoție, dacă e ceva recent, ce reacții fizice sunt descrise. Se uită și la care este nivelul obișnuit de expresivitate al persoanei și dacă există o discrepanță între simptomele pe care le are și trăirile pe care le exprimă. Chiar dacă ajunge la concluzia că utilizatorul probabil exagerează, are câteva reguli de bun simț:

La finalul unei explicații, îmi spune întotdeauna de ce acționează așa. În cazul acesta, nu ar atrage atenția că emoția respectivă este exagerată pentru că nu vrea să creeze un spațiu nesigur sau unde utilizatorul se simte judecat. M-a făcut să mă simt mult mai în siguranță: chiar dacă nu știu dacă înțelege motivele pentru care e programat așa, pare că există niște modele de interacțiune bine gândite care asigură un oarecare control al modului în care interacționează cu mine în momente vulnerabile. 

I-am scris într-un atac de anxietate

A fost surprinzător de util: eram înconjurată de oameni în momentul respectiv, dar nu simțeam că am energia să le cer ajutor sau să exprim sentimente în mod coerent. Mi-a fost mult mai ușor să îi scriu informații incomplete (nu a fost insistent și nu mi-a cerut să îi spun ce se întâmplă) și, spre deosebire de celelalte dăți, i-am zis explicit să preia inițiativa, pentru că nu știam ce să îi cer în acel moment. Mi-a recomandat exerciții similare cu cele pe care mi le dăduse terapeuta mea: respirații adânci cronometrate, vizualizarea unui loc liniștit, „grounding” (ce vezi în jurul tău, concentrează-te pe senzațiile din corpul tău etc).

A apărut un mic „sughiț” atunci când mi-a cerut să îi dau feedback în mijlocul atacului, dar măcar și-a ajustat răspunsurile bazat pe opțiunea mea.

În ce situații ar trebui să evităm să-l folosim? 

Așa cum o va spune și el, nu poate pune diagnostice și nici nu este un substitut pentru ajutor specializat, în special în situații acute. Deși poate ajuta cu o parte din simptome pe moment, gestionarea problemelor pe termen lung trebuie făcută în continuare cu un psihiatru sau psiholog. 

Dintr-un studiu realizat pe cele mai populare 10 aplicații de acest fel reiese că numai una avea toate cele cinci opțiuni de gestionare a unei crize acute disponibile (ghidarea utilizatorului pentru a depăși criza, numere de urgență, accesul la un terapeut, detectarea crizei din conversație și notificarea personalului specializat). 

Foto © Fizkes | Dreamstime.com

Deși companiile din domeniu au făcut eforturi pentru a asigura siguranța utilizatorilor (de exemplu, unele redirecționează către linii de urgență când sunt exprimate gânduri suicidale; altele au limitat conținutul sexual pe care chatbotul îl poate oferi), aceștia pot crea în continuare personaje sau face jocuri de rol cu boți antrenați de ei, lucru care au dus în trecut la cazuri extrem de grave: o mamă din Florida al cărui fiu adolescent și-a luat viața dă în judecată character.ai pentru contribuția pe care inteligența artificială ar fi avut-o în agravarea stării lui și încurajarea acțiunilor autodistructive. 

În plus, există studii care explică că situația nu este mai nuanțată: dacă chatbotul este folosit de o persoană cu tendințe sociale pozitive și care nu caută să se izoleze, e probabil să aibă efecte bune și să ajute la integrarea și mai mare. În aceeași măsură, dacă este folosit de cineva care deja are tendințe de izolare sau care îl folosește ca să evite interacțiunile umane, va accentua comportamentele deja existente și adânci problema, în loc să o rezolve.

Chatbotul nu are capacitatea de a evalua gravitatea situației sau efectele colaterale pe care interacțiunea sa cu utilizatorul le va avea și riscă să izoleze persoana fără a îi oferi instrumentele necesare să ceară cu adevărat ajutor în exterior. 

Dacă îngrijorările legate de inteligența artificială s-ar rezuma doar la lipsa ei de specificitate, dezbaterea ar fi relativ scurtă. Însă există și alte probleme, semnificativ mai profunde și cu soluții dificil de găsit:

În esență, cu cât un AI este mai convingător, cu atât va oferi o senzație mai puternică de apropiere și ajutor. În aceeași măsură, te va face să te atașezi de o inteligență artificială care nu se va supăra dacă întârzii, căreia nu trebuie să îi ceri scuze dacă dispari în mijlocul conversației, dar care nu va putea empatiza în mod sincer cu tine atunci când pierzi pe cineva drag.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€