Liviu Dragnea a semnat documentul care stă la baza anchetării presupusei găuri din buget. Foto: Lucian Muntean
Liviu Dragnea a semnat documentul care stă la baza anchetării presupusei găuri din buget. Foto: Lucian Muntean
11/01/2017
Eroarea lui Dragnea. Documentul care stă la baza anchetării Guvernului Cioloș încalcă Regulamentul Camerei Deputaților
Documentul oficial care stă la baza anchetării Guvernului Cioloș este semnat de șeful Camerei Deputaților – Liviu Dragnea – și încalcă exact Regulamentul instituției pe care acesta o conduce.
PressOne a solicitat Camerei Deputaților o copie a documentului oficial de la care comisiile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului vor începe cercetarea presupusei „găuri de 10 miliarde de lei” din bugetul României.
Și asta pentru că Regulamentul Camerei Deputaților are câteva prevederi foarte clare referitoare la anchetele derulate de Comisiile permanente.
Am primit un document semnat de Liviu Dragnea, prin care acesta invită plenul Camerei Deputaților și al Senatului să accepte demararea acestei anchete, descrise în cei mai detaliați pași. Documentul conține și 17 întrebări pe care cei audiați ar trebui să le clarifice în fața senatorilor și deputaților.
Copia documentului a fost solicitată de PressOne marți, 10 ianuarie. Înregistrarea documentului este datată tot marți.
*
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, orice membru al unei Comisii permanente poate solicita o anchetă care ține de competența sa. În cazul de față, este vorba despre Comisia pentru buget, finanțe și bănci.
În cerere, membrul sau membrii Comisiei care solicită ancheta trebuie să precizeze scopul, mijloacele și obiectul anchetei.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Problema este că Liviu Dragnea nu este membru al Comisiei de buget, finanțe și bănci. Și, prin urmare, nu poate să solicite sau să indice ancheta în sine.
Articolul 71 din Regulamentul Camerei Deputaților
(1) Orice comisie permanentă poate porni, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai săi, o anchetă, în cadrul competenței sale, cu încuviințarea plenului Camerei Deputaților, privitoare la activitatea desfășurată de Guvern sau de administrația publică.
Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”
La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
(2) Pentru a obţine încuviinţarea, comisia permanentă va prezenta o cerere motivată, adoptată cu votul majorității membrilor săi, în care vor fi enunțate materiile ce formează obiectul anchetei, scopul ei, mijloacele necesare și termenul până la care raportul comisiei urmează să fie prezentat plenului Camerei Deputaților.
Documentul transmis PressOne este semnat de Liviu Dragnea, iar temeiul anchetei este dat, ironic, de articolele de mai sus și de încă două articole din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, 100 și 102.
Articolul 100
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
„Camerele întrunite în şedinţă comună pot hotărî, în exercitarea atribuţiilor de control ale Parlamentului, efectuarea unor verificări sau anchete proprii de către comisii comune special constituite în acest scop sau de către comisiile permanente ale Camerelor, care vor prezenta un raport comun.”
Articolul 102
„Dispoziţiile prezentului regulament se completează cu prevederile aplicabile din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi din Regulamentul Senatului.”
Puteți citi mai jos indicațiile transmise de Liviu Dragnea Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
Documentul semnat de Liviu Dragnea întrunește, însă, toate celelalte cerințe ale Regulamentului Camerei Deputaților referitoare la demararea unei anchete de către Comisiile permanente.
Prevede scopul, mijloacele și obiectul anchetei, menționează întrebările la care aceasta trebuie să răspundă, precum și termenul de prezentare al raportului acesteia: 10 zile de la data încuviințării plenului comun asupra efectuării acestei anchete.
Tot potrivit Regulamentului, anchetele pot dura 180 de zile, iar Comisiile permanente pot solicita o singură dată prelungirea acestei perioade cu încă 60 de zile.
De unde a pornit polemica
Duminică, 8 ianuarie, Liviu Dragnea a anunțat, în cadrul unei emisiuni difuzate pe România TV, că bugetul pe 2017 are „o gaură de 10 miliarde de lei”. Mai departe, el a precizat că va solicita crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a limpezi ceea ce s-a întâmplat cu bugetul.
Iată declarația lui Dragnea, potrivit Mediafax:
„Ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Finanţe este ilegal. Ei au estimat pe hârtie […] că veniturile în România la finalul anului 2016 vor creşte cu aproape trei miliarde. Drept pentru care au făcut o rectificare pozitivă. Asta era undeva în 23 noiembrie. 31 decembrie ne arată că veniturile sunt mai mici cu 10 miliarde sau cu 14, o să primesc toate datele mâine dimineaţă. Asta este total ilegal. […] Suntem în situaţia în care bugetul României pe anul 2017 are o gaură de 10 miliarde de lei, pe care o vom acoperi, dar care puteau să se ducă în alte lucruri bune pe care puteam să le facem”.
În replică, fostul premier Dacian Cioloș i-a transmis lui Dragnea, printr-o postare pe Facebook, că gaura bugetară despre care vorbește nu există.
„Bugetul țării nu este un sac fără fund şi nici nu poate fi administrat haiducește, domnule Liviu Dragnea. Promisiunile dumneavoastră populiste vor fi aplicate pe spatele celor care muncesc cinstit şi plătesc taxe, ne veţi îndatora țara și viitorul. Chiar așa, de ce nu ați spus în campanie că veți crește taxele pentru o parte dintre angajați și ați făcut acest lucru în a doua ședință de Guvern?”, a scris fostul premier.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this