Elitele: regulă sau excepție?

Performanța unui sistem educațional o evaluezi măsurând mediana. În cazul României, lucrurile nu arată bine, iar starea sistemului, în comparație cu alte țări, pare să se degradeze. Până vom ajunge să tratăm corect educația, tot ce putem face e să ne „legăm” de elite.

Când judecăm o nație, ne uităm invariabil la economie, dar luăm în calcul și aspecte care sunt legate indirect de bunăstare: câte premii Nobel, câți scriitori renumiți, ce matematicieni sau fizicieni din acea țară împing frontiera cunoașterii.

Cu siguranță avem elite sau elite potențiale. Dar mulți dintre românii care ar putea deveni membri ai elitei sunt mânați să-și parăsească destinul din motive de ordin material. Iar cei care rezistă atracției confortului pleacă din țară la studii avansate și apoi se stabilesc în mediul presupus benefic al universităților și centrelor de cercetare din afară.

Mai există și dintre cei așa-zis naivi, care aleg să rămână, dar pe care, adeseori, îi suspectăm de prostie sau ignoranță, nicidecum de tărie de caracter. E nevoie de multă ignoranță să crezi că poți face cercetare avansată în România. Nu poți. Și nu neapărat pentru că-ți lipsesc resursele.

Motivul principal este renunțarea noastră, ca nație, de a crede că mai putem face performanță. Simona Halep e considerată o excepție, cum a fost privit și Mihai Pătrașcu, unul dintre cei mai buni cercetători în informatică teoretică, care, din nefericire, a murit la numai 29 de ani.

M-am tot întrebat dacă Mihai Pătrașcu, după studiile la MIT și colaborarea cu Erik Demaine, ar fi făcut aceeași performanță întorcându-se în țară.

Poate că da, cu condiția ca mediul în care ar fi activat să fi fost dornic de cunoaștere și îmbibat într-o doză de nebunie.

Dar aici, la București, la Cluj, la Timișoara sau la Iași, ne-am pierdut aroganța de a crede că putem împinge cu adevărat frontiera cunoașterii. Funcționăm doar prin excepții, pe care, la nivel social, căutăm înadins să le cantonăm ca atare.

Ce-i de făcut, în afară de lamentări? O posibilitate ar fi să susținem artificial elitele. În domenii care nu necesită investiții extrem de mari – cum ar fi matematica, informatica teoretică ori literatura -, putem crește finanțarea și asigura granturi de cercetare consistente pe o perioadă mai lungă de timp. Mă gândesc aici la decenii.

Cu salarii foarte bune, cu acces la conferințe, pentru a asigura legătura cu comunitatea științifică – pe scurt, cu toate cele necesare și chiar mai mult -, grija zilei de mâine le-ar dispărea și s-ar crea una dintre acele alveole de normalitate în care o echipă nu are altceva de făcut decât să caute performanța.

Asta ne e șansa: ca, printr-un proces de selecție corect și transparent, să ne asigurăm că acele elite absolut necesare sunt ridicate în vârful unei piramide inexistente, pentru ca, sub ele, piramida să se regenereze.

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Desigur, ar apărea voci care să invoce discriminarea: de ce să fie favorizat un domeniu care, prin natura lui, nu consumă multe resurse?

Dar care ar fi alternativa? Mediocritate generalizată sau autosuficiență: să ne mulțumim cu cei care fac performanță și care poartă un nume de origine românească. De pildă, matematicianul Preda Mihăilescu, fratele antropologului Vintilă Mihăilescu, care a rezolvat o problemă istorică, numită „conjectura lui Catalan”. E român, într-adevăr, dar aparține școlii germane de matematică.

Un astfel de demers trebuie să fie lipsit de presiunea imediatului sau a profitului. Responsabilitatea inițiativei trebuie să aparțină statului sau ONG-urilor.

Iar când respectul pentru învățare și cunoaștere va atinge valori normale și la noi, mediul privat va prelua ștafeta și România va putea reproduce, păstrând proporțiile, impactul Laboratoarelor Bell, o firmă privată care a obținut 8 premii Nobel pe baza unui secret: munca.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€