Scrisoarea unui adolescent din România către părinţii lui

M-am gândit să vă scriu pentru că mai este destul de puţin timp în care o să locuim împreună şi în care o să ne vedem zi de zi, şi aş vrea să ştiţi ce simt acum, să ne rămână cuvintele astea indiferent dacă, după facultate, mă mai întorc acasă sau nu.

Ştiu că vă e greu la gândul că plec şi că sunteţi oarecum rupţi în două: aţi vrea şi să mă aveţi lângă voi, dar şi să fac o şcoală bună.

Ştiu şi că, mai târziu, o să fiţi rupţi în alte două: pe de o parte, să vin înapoi, pentru că, totuşi, "aici e ţara noastră", aşa cum mi-aţi tot spus, "nicăieri nu e ca acasă" şi toate celelalte, dar, pe de altă parte, să îmi găsesc drumul, să nu-mi bat joc de ce-am primit, să încerc să fiu mereu în preajma unora mai buni ca mine, de la care să am ce învăţa.

Ştiu toate astea, mi le-aţi repetat de suficiente ori ca să-mi intre în cap.

Ceea ce nu ştiu şi nu înţeleg, de când mă mai uit şi la ştirile voastre plictisitoare, este de ce există o diferenţă aşa de mare între oamenii normali, ca noi, şi cei care ne conduc, ăia care apar la televizor.

Adică, în loc ca ei să fie cei mai buni dintre noi, şi să ajungă acolo după ce au dovedit asta, mie mi se pare că e invers, şi că printre oamenii pe care îi cunosc eu sunt unii care s-ar descurca mai bine decât politicienii.

Asta aş vrea să-mi explicaţi. Şi hai să iau un singur exemplu, pe doamna asta care e prim-ministru, Viorica Dăncilă.

Am învăţat la istorie că, atunci când au venit comuniştii, i-au băgat la puşcărie pe cei care li se împotriveau şi au pus în locul lor tot felul de oameni needucaţi, doar pentru că erau de partea lor.

Care e diferenţa faţă de anii ăia, când nişte amărâţi cu câteva clase erau lăsaţi să-i batjocorească pe cei care se pricepeau la industrie, la afaceri sau la armată?

Ştiţi de ce întreb? Pentru că toţi colegii mei vorbesc măcar engleză, iar părinţii lor, la fel, se descurcă, şi nu toţi au funcţii sau putere. Şi-atunci de ce e prim-ministru o persoană care nu ştie nici o limbă străină?

Nu trebuie să fie cineva care să se poată gândi la viitor? Să ştie pe ce lume trăim şi ce va fi nevoie peste câţiva ani? Nu trebuie să discute cu alţi prim-miniştri şi preşedinţi? N-o dispreţuiesc toţi când descoperă că e vai de capul ei? Şi dacă o dispreţuiesc, asta nu e în dezavantajul nostru?

Sau, hai să zic şi mai simplu: ea cum înţelege ce-i pe net? Cum caută ceva pe Google sau pe Wikipedia? Şi dacă nu caută, de unde ştie ce facem noi? Nu ar trebui să facă proiecte pentru noi şi pentru copiii noştri?

M-am uitat pe net să văd ce femei mai sunt prim-miniştri în Europa.

Theresa May a terminat la Oxford şi a lucrat în Banca Angliei, pe relaţii internaţionale. Angela Merkel are doctorat în chimie cuantică şi vorbeşte fluent ruseşte. Prim-ministra Serbiei a condus o firmă cu buget de sute de milioane de euro.

Dar nu numai asta e problema: toate au fost ministru la ceva înainte de a fi prim-ministru, adică nu li s-a dat o ţară pe mână decât după ce au urcat treptele până acolo.

Greşesc? Nu guvernul hotărăşte cum sunt cheltuiţi banii, aşa cum faceţi voi în casă, când calculaţi cât avem şi ce ne mai lipseşte? Deci, doamna asta Dăncilă hotărăşte dacă dăm bani pe spitale şi şosele?

M-am uitat la un video când s-a dus în Parlament şi căuta prin foi fiindcă nu-şi amintea cum se numeşte autostrada pe care trebuie s-o facem cel mai repede. Adică nu ştia că-i aia de pe Valea Oltului, pe unde trecem noi când mergem în vacanţă. De ce avea nevoie de foi pentru asta?

Dacă nu ştie cum să cheltuiască banii şi nu poate nici să discute cu străinii, cu ce-i mai bună decât părinţii colegilor mei care au firmă şi casă mare, care au ştiut, deci, să facă afaceri şi acuma pot să le dea copiilor 100 de lei în fiecare zi, bani de buzunar?

Da, ştiu, mi-aţi zis că e pusă acolo fiindcă ascultă de preşedintele partidului şi că el conduce ţara, de fapt. Dar voi de ce acceptaţi aşa ceva?

Mi-aţi mai zis de atâtea ori cum era pe vremea comunismului, că nu aveaţi nici aia, nici ailaltă, că nu puteaţi vorbi liber şi aşa mai departe. Dar acum avem şi mâncare, şi căldură, chiar puteţi să mă trimiteţi la facultate în altă ţară.

Şi, cu toate astea, eu nu prea ştiu nici un adult care să fie mulţumit.

Cred că trebuie să vă hotărâţi şi voi ce vreţi, altfel n-o să mai rămână nimeni în România. Toţi colegii mei visează că o să trăiască în Anglia, în America, în Franţa, în Olanda, în Spania şi aşa mai departe. Unii s-ar duce chiar în China sau în Japonia.

Toate li se par mai interesante decât să rămână aici. Şi cred că e şi vina voastră.

V-am mai zis: la noi în clasă, nimeni nu se uită la televizor. Eu m-am mai uitat fiindcă am stat cu voi şi mi-aţi mai explicat una-alta, dar la şcoală nu vorbeşte nimeni despre Dăncilă, Dragnea, Iohannis şi toţi ăştia.

Am aflat când a fost un shooting în State sau când a zis prinţul Harry că se însoară, dar nu ne interesează, de exemplu, de ce vor s-o schimbe pe şefa de la DNA. Habar n-avem ce se întâmplă în România şi, sincer, nici nu ne pasă.

Cam astea ar fi.

Eu o să plec şi ştiu că voi o să mă ajutaţi, oriunde merg. Aşa cum părinţii voştri v-au trimis pachete ca să vă ţină la facultate, şi voi o să-mi trimiteţi bani şi-o să renunţaţi la orice de dragul meu.

Şi m-am gândit la generaţiile astea care se tot repetă şi mi-am dat seama că noi n-o să mai venim înapoi decât dacă ţara o să fie condusă de voi, de părinţii noștri, pentru că vouă vă pasă, pentru că voi aţi ştiut întotdeauna ce e de făcut şi pentru că nu se poate ca o ţară întreagă de părinţi buni să rămână singuri, întrebându-se unde au greşit şi de ce nimeni nu-i mai iubeşte.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează