Ecaterina Andronescu, despre școlile doctorale de la SRI și Poliție: "Mi se pare inacceptabil să mai funcționeze"

Evaluarea școlilor doctorale este cel mai așteptat proces în sistemul universitar din România. Activitatea celor 214 şcoli doctorale nu a mai fost analizată de 8 ani − interval în care au apărut scandaluri zguduitoare de plagiat, care au șubrezit credibilitatea mediului academic.

Totuși, procesul de evaluare nu va începe prea curând.

În plus, metodologia de evaluare a școlilor doctorale − abia adoptată de către ministrul Ecaterina Andronescu − este contestată de Consiliul Național al Rectorilor, de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), precum și de mai multe universități.

Ecaterina Andronescu se află la cel de-al patrulea mandat de ministru al Educației, iar una dintre hotărârile sale majore a fost să modifice criteriile în baza cărora va fi evaluat învățământul doctoral.

Metodologia pe care a schimbat-o fusese adoptată pe 1 noiembrie 2018, cu doar două săptămâni înainte ca ea să fie numită ministru. Era rezultatul unui an de consultări cu toți actorii importanți din învățământul universitar.

Noua metodologie, girată de Ecaterina Andronescu, a fost redactată în doar trei luni, şi fără consultare transparentă.

În amplul interviu care urmează, am încercat să aflăm de la ministrul Andronescu de ce a schimbat criteriile pe baza cărora vor fi evaluate şcolile doctorale.

Alte subiecte pe care le-am abordat sunt plagiatele în tezele de doctorat, rectorii care s-au suspendat din funcţie pentru a obține un al treilea mandat sau acreditarea programelor de studii de către Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS).

*

− Anul trecut, fostul ministru Valentin Popa a tăiat de la universitățile mari un număr semnificativ de locuri bugetate la programele de licență și master, pe care le-a redistribuit unor universități mici. Măsura a fost privită ca o pedeapsă pentru universitățile mari, care sunt vocale și au poziții publice ferme.

− Nu se va mai întâmpla. Am vorbit deja cu rectorii universităților respective. Când repartizăm locurile, ne orientăm spre profesiile căutate în piața muncii. Acum, de exemplu, este un deficit uriaș în specialiști IT.

Mulți specialiști au plecat din țară, iar tehnologiile pe zona de IT s-au dezvoltat atât de mult, că nu am putut să ținem ritmul.

La Politehnică am crescut Facultatea de Calculatoare de trei ori și am crescut-o treptat, în 20 de ani, pe măsură ce am fost în stare să aducem profesori.

Vom orienta mult mai multe locuri în domeniile căutate în piața muncii, dar cred că o universitate de tradiție nu ar trebui să primească vreodată o sancțiune în felul acesta.

− O altă prevedere promovată de ministrul Valentin Popa permite măsura promovării pe posturile didactice. Totuși, Legea Educației spune clar că un post didactic din învățământul superior poate fi ocupat doar prin concurs.

− Când am citit această ordonanță, m-a șocat, pentru că niciodată în învățământul superior, nici pe vremea comuniștilor, posturile nu s-au ocupat decât prin concurs. Niciodată nu a fost altfel.

Ordonanța este acum în lichidare, pentru că este neconstituțională.

Guvernul nu avea abilitare de a emite ordonanță simplă în timpul vacanței parlamentare. Nu se poate schimba o ordonanță de urgență printr-o ordonanță simplă.

− Este contestată în momentul de față?

− Sigur că da. Se află la una dintre Camere și este în procedură de lichidare, ca să zic așa.

− Spuneți că nu se va pune în aplicare.

− Cu siguranță nu. Nu se poate să generăm două categorii de cadre didactice − unii care intră pe criteriile normale, prin competiție, cu transparența procedurii, și unii care promovează. De ce să fie aceste diferențe?

− Puteți să estimați o perioadă în care ordonanța va intra în lichidare, așa cum spuneți dumneavoastră?

− Cred că e vorba despre săptămâni.

"Ca să fii expert, trebuie să fi condus măcar o teză"

− Acum două săptămâni, ați semnat un Ordin de Ministru prin care a fost adoptată o nouă metodologie de evaluare a școlilor doctorale din România. Precedenta fusese adoptată în luna noiembrie. De ce a fost necesară o nouă metodologie?

− Sunt cadru didactic și conducător de doctorat și am în spate un număr important de doctori, ca urmare mi-e foarte cunoscut acest proces.

Ce este important ca să am o școală doctorală de calitate? Să am conducători de doctorat care au o activitate științifică, care au școli de cercetare, care au echipe de cercetare și care, în funcție de domeniu, au infrastructura necesară.

E o glumă, de pildă, să poți dezvolta o teză de doctorat în chimie fără să ai laboratoare.

Când m-am uitat pe metodologie − pentru că nu sunt adepta schimbării de dragul schimbării −, și am discutat și cu ceilalți colegi, am întrebat de ce ARACIS nu analizează calitatea tezelor de doctorat.

Nu mă apuc acum să le evaluez pe toate pe 5 ani, sau pe cât face ARACIS evaluarea, dar pot să mă uit pe situația statistică. Câte teze de doctorat au fost respinse de CNATDCU și date la refăcut? Ăsta este un semnal.

Dacă au fost refăcute, câte au trecut de CNATDCU sau au fost respinse definitiv? Câte au suspiciune de plagiat? Câte au plagiat dovedit?

Toate lucrurile acestea sunt semnale care trebuie trase către școala doctorală, ca să își amelioreze calitatea lucrărilor.

Doctoranzii aceia au beneficiat sau nu de echipe de îndrumare? Care este calitatea echipelor de îndrumare? Au lucrări științifice în domeniul în care îndrumă?

− Știți ce bine sună ce îmi spuneți? Dar asta nu prea corespunde cu realitatea metodologiei pe care ați promovat-o. De ce era necesară o nouă metodologie, în condițiile în care toate aceste lucruri se aflau și în vechea metodologie?

− Nu e adevărat. Vă contrazic. Toate acestea nu erau în vechea metodologie.

− Haideți să o luăm sistematic, și să vedem diferențele dintre cele două metodologii. În metodologia promovată de dumneavoastră, un prim lucru discutabil este că nu se precizează că cei trei conducători de doctorat care pot constitui o școală doctorală trebuie să fie titulari.

− Cum să nu fie? Fiecare școală doctorală trebuie să aibă minim trei conducători de doctorat.

− Exact, însă nicăieri nu scrie că acei trei profesori trebuie să fie titulari.

− Dar de ce calitatea lui de titular îmi dă mie garanție mai mare?

− Pentru că poate să vină un profesor care nu mai predă, care nu mai are contact cu catedra, cu studenții.

− La Politehnică, noi evaluăm conducătorii de doctorat în fiecare an, și nici unul trecut de 65 de ani nu trece dacă nu îndeplinește minimal criteriile CNATDCU, date acum, nu atunci când a devenit el conducător de doctorat.

Dacă îi pun condiții să îndeplinească acum criteriile CNATCU, restul nu mai are importanță.

− Eu mă refer la cei trei conducători de doctorat care pot face o școală doctorală să funcționeze.

− Cum sunt aprobați acei trei conducători de doctorat? Prin hotărâre a Senatului.

Orice conducător de doctorat, atunci când se decide înființarea unei școli doctorale, trece prin niște etape. Este aprobat de Școala Doctorală, apoi de Consiliul Școlii Doctorale, apoi de Senat. Există mecanisme.

− Experții internaționali au fost scoși din metodologia propusă de dumneavoastră.

− Nu scrie nicăieri că trebuie să fie experți naționali. Este treaba ARACIS să invite experții pe care îi crede de cuviință.

Ce am impus este să fi condus o teză de doctorat. Ca să fii expert, trebuie să fi condus măcar o teză.

− Spuneți, deci, că, dacă metodologia nu prevede includerea experților internaționali, asta nu înseamnă că ei nu pot fi cooptați.

− Categoric.

"Dacă am lucrat cu ei, trebuia să facem totul prin ordin de ministru?"

− Cine a lucrat la noua metodologie de evaluare a școlilor doctorale?

− Mai multe persoane. Am corectat, în primul rând, metodologia veche. I-am chemat pe cei de la ARACIS, am lucrat o dată cu ei, după aceea am trecut în revistă toate observațiile.

− A existat o echipă de lucru pentru această metodologie?

− Sigur că a existat o echipă de lucru.

− Cine a făcut parte din ea?

− Păi, toți cei care știu această metodologie.

− Din ARACIS a fost numită vreo persoană care să lucreze la metodologie?

− La ARACIS, metodologia a fost făcută de cineva care nu a condus niciodată o teză de doctorat, nu a făcut niciodată parte dintr-o școală doctorală.

− Doamna ministru, eu vă întreb dacă de la ARACIS a făcut cineva parte din echipa de lucru care s-a ocupat de elaborarea acestei metodologii.

− A venit domnul Iordan Petrescu, a venit domnul Bunoiu de la Timișoara.

− Nu vă întreb dacă au venit, ci dacă au lucrat la ea, dacă au fost desemnați ca membri în echipa de lucru.

− Adică dumneavoastră ziceți dacă a fost un ordin de ministru prin care i-am nominalizat? Dar dacă am lucrat cu ei, trebuia să facem totul prin ordin de ministru?

− Încerc să înțeleg dacă s-a lucrat într-un mod organizat sau dacă dumneavoastră ați cerut păreri unor oameni.

− Doamna Șercan, sunt un om serios. De felul meu, sunt un om foarte serios și nu mă apuc să fac prostii. Am suficientă experiență ca să înțeleg că nu am nicio scuză dacă aș intra în derapaje cu ceva.

− S-a lucrat în mod organizat? Ați avut echipă?

− Nu înțeleg ce înțelegeți dumneavoastră prin echipă.

− Oameni care au fost desemnați special să lucreze la această metodologie.

− Eu nu m-am apucat să fac ordin de ministru ca să desemnez pe cineva.

− De la CNATDCU a participat cineva?

− De la CNATDCU mi-a trimis un raport domnul Gabriel Boroi, în care a abordat și criterii juridice care nu erau respectate în vechea metodologie.

Problema era așa: eu spun acum ceva și îți fac evaluarea pe ultimii 5 ani. Nicio lege nu poate fi retroactivă.

După ce am terminat schița acestei metodologii, întâmplător era Consiliul Național al Rectorilor la Arad, m-am dus să fac prezentarea acolo, am făcut prezentarea în Senatul Politehnicii, și am cerut peste tot să îmi dea observații, ca să vedem unde mai putem ameliora.

− Consiliul Național al Rectorilor a fost cumva implicat în elaborarea metodologiei? Am văzut că ei au contestat prin declarații publice intenția de modificare a metodologiei și au cerut păstrarea vechii metodologii.

− Nu, am fost la Consiliul Național al Rectorilor. Au acceptat schimbarea metodologiei.

Poate că eu am modificat-o mai mult decât s-au așteptat ei, nu exclud lucrul acesta, dar ultimul cu care m-am întâlnit înainte să dau forma finală a fost domnul Sorin Cîmpeanu, care mi-a dat observațiile rectorilor, și am corectat.

− Vechea metodologie a fost în dezbatere publică și au existat echipe de lucru. Toate entitățile implicate au emis puncte de vedere, inclusiv studenții, și s-a lucrat într-un mod transparent.

− Am trimis ultima formă la universități și am primit observații.

− Eu înțeleg că dumneavoastră ați lucrat pe persoană fizică la elaborarea acestei metodologii, cerând doar puncte de vedere, fără să aveți o echipă de lucru.

− Pe metodologia existentă am făcut corecturile care, după părerea mea, spun apăsat, se impuneau. ARACIS-ul este o agenție care face evaluarea calității.

Încercăm să răspundem la întrebarea "cum s-a schimbat calitatea învățământului superior în sensul evoluției, al performanței din școlile noastre?".

Mie mi-e foarte greu să vorbesc despre contribuția acestor evaluări la creșterea performanțelor din școlile noastre, fie că vorbim despre preuniversitar sau universitar.

Spun, din ceea ce știu de la oamenii cu care am vorbit, că aceste evaluări au crescut inacceptabil de mult birocrația.

− Haideți să ne uităm pe metodologie.

− Uitați aici, ponderea conducătorilor de doctorat care îndeplinesc criteriile de abilitare ale CNATDCU. În vechea metodologie era prevăzut ca 50% din conducătorii de doctorat să îndeplinească criteriile CNATDCU. Mie mi-ar fi convenit să spunem 100%.

Dar au venit observații de la domnul Boroi, care a spus că noi nu putem să stabilim acum criterii, dar să evaluăm de acum 5 ani, pentru că evaluarea se face pe ultimii 5 ani. A venit și ASE-ul cu aceeași observație.

Una este să îndeplinească criteriile CNATDCU 100% dintre conducătorii de doctorat existenți în respectiva școală doctorală și una e să nu îndeplinească niciunul, sau 25%, sau 50%.

Părerea mea e că ponderea asta este de natură să ierarhizeze școala doctorală în evaluare și să atragă atenția asupra aceleia care o îndeplinește într-o măsură prea mică.

Uitați, aici, la următorul indicator: "Lucrările publicate de conducătorii de doctorat în calitate de autori/coautori în reviste cotate în bazele de date internaționale Web of Science, Scopus, Google Scholar".

"Ne contrazicem cât vreți dumneavoastră"

Google Scholar este o bază de date internațională?

− Este o bază de date internațională.

− Repet, Google Scholar este o bază de date internațională?

Google Scholar a preluat multe dintre lucrările științifice și este un referențial.

− Doamna ministru, pe Google Scholar apar și articole de presă indexate sau alte lucrări neștiințifice care pot contribui la calcularea unui fals indice Hirsch. Google Scholar nu este o bază de date științifică, cum e Web of Science, este un instrument de indexare, dar nu indexează exclusiv articole științifice.

− Indexează și articole științifice.

− Da, "și articole științifice", dar nu exclusiv articole științifice.

Google Scholar este un referențial luat în considerare și de Academia Română.

− Și dacă Academia Română greșește, trebuie să greșească și Ministerul Educației?

− Nu este vorba despre o greșeală. Eu nu mă uit pe Google Scholar la articolele publicate de lumea științifică pentru domeniul meu.

Google Scholar nu este o bază de date internațională.

Google Scholar este o bază de date internațională. Aici ne contrazicem cât vreți dumneavoastră.

− De ce ați adăugat Google Scholar ca bază de date? În vechea metodologie existau doar Web of Science și Scopus.

− La început am pus doar Web of Science și Scopus, însă am pus și Google Scholar pentru că sunt universități care nu au nimic în Web of Science și Scopus, și pentru că Google Scholar este un referențial. Mi s-a cerut lucrul acesta.

− Cine v-a cerut, mai exact?

− Mi-e greu să spun acum.

− Academia de Poliție?

− Nu, nu.

− Academia Națională de Informații?

− Nu, de la ei chiar nu am primit.

− Dar atunci de la cine?

− Nu știu, că a fost un proces de două luni de zile. Nu îmi aduc aminte acum chiar toate detaliile. Dar nu asta e important, credeți-mă!

Haideți să nu o luăm jurnalistic, să o luăm pe conținutul științific. Dar, și aici, ARACIS-ul face o diferențiere.

Toate articolele mele sunt și în Web of Science. Este o calitate. Dacă toate articolele mele sunt numai în Google Scholar, este o altă calitate.

− Unde se face această diferență în metodologie?

− Știți ceva, eu nu vin cu pluta de pe Dâmbovița sau de pe Bistrița. Eu lucrez în sistemul ăsta de foarte mulți ani.

Când cineva vorbește despre lucrările științifice, știe ce diferență este între Web of Science sau Scopus și Google Scholar.

− Bun, dar dumneavoastră ați introdus Google Scholar între bazele de date internaționale.

− Este o bază de date internațională. Nu mai vreau să o iau de la început, pentru că, în observațiile pe care le-am primit, am primit și această bază de date între ele.

− Este o mare inadvertență.

− E părerea dumneavoastră, dar nu e și părerea mea. În Web of Science nu se găsesc lucrările celor de la Litere, și atunci ce fac ei? Ce raportează?

Celor din anumite domenii nu le regăsim lucrări acolo, ca urmare o să vedeți că, pentru ei, am introdus în metodologie ceea ce este specific.

Înțeleg diferența dintre domenii, iar noi nu trebuie să omorâm acele școli doctorale pentru că au o anumită specificitate.

Ce este Google Scholar

Google Scholar este un motor de căutare academic, nu o bază de date științifică − potrivit unui text de pe site-ul Paperpile.

Spre deosebire de Web of Science și de Scopus, Google Scholar nu are o echipă editorială care să gestioneze articolele (sursele) incluse în baza de date.

În schimb, indexează orice lucru care "arată ca un articol academic, raport de cercetare, teză, lucrare sau capitol în conformitate cu algoritmul său încorporat".

Paperpile a identificat două caracteristici-cheie pe care Google Scholar nu le oferă:

1) Un identificator unic și stabil al unui document.

2) Documentele indexate o dată nu sunt eliminate. De exemplu, dacă un articol e reclamat pentru plagiat, Web of Science sau Scopus îl va șterge din baza de date, pe când Google Scholar, nu.

*

"Nu putem să evaluăm școlile doctorale numai după hârtii"

− Cât de mare trebuie să fie numărul de citări al unui conducător de doctorat?

− Una este să ai 100 de citări și alta e să ai 2.000 de citări. Dacă puneam un număr de citări, ajungeam iar la principiul retroactivității, neacceptat de juriști.

− Nu există referențiali de interpretare a acestor indicatori.

− Asta e părerea ARACIS-ului, și nu sunt de acord cu ea. Ce au făcut ei era numai birocrație, numai hârtii. Nu putem să evaluăm școlile doctorale numai după hârtii, trebuie să ne uităm la substanță.

− Haideți să vorbim atunci pe cazuri concrete. Avem domeniul Științe Militare, unde sunt șase profesori conducători de doctorat care au Indicele Hirsch zero, iar alți 26 au indice 1 și 2. Acești conducători nu există din punct de vedere academic.

− Eu nu am pus indicele Hirsch, dar numărul de citări arată relevanța articolelor scrise.

Numărul de citări arată că un conducător de doctorat a dezvoltat un domeniu științific de care mai sunt interesați și alții sau nu. E foarte important asta.

− V-am dat exemplul acesta cu indicele Hirsch pentru că un conducător de doctorat cu Hirsch zero are cel mult o citare sau două.

− Tocmai asta face numărul de citări, pentru că eu nu pot să compar chimia cu științele militare. Pot să cer 100 de citări sau 200?

Nu pot să cer nici asta, pentru că fac evaluarea din ultimii 5 ani și retroactivez, și spun numărul de citări din acest moment, și apoi mă uit ce faci peste 5 ani.

− Spuneți-mi punctual, vă rog: pe această metodologie, în ce situație poate să își piardă acreditarea o școală doctorală?

− Dacă nu îndeplinește criteriile.

− Care criterii? Că nu au număr de citări conducătorii?

− Păi, nu vă supărați, pregătirea pentru doctorat nu înseamnă că mă duc la sala de clasă și îți predau ore; înseamnă acumularea prin cunoaștere la cel mai înalt nivel, prin cercetare științifică.

Dacă te duci într-un loc unde conducătorii nu au cercetare științifică, ce să înveți de la ei?

− Dați-mi o situație concretă în care o școală doctorală își poate pierde acreditarea pe actuala metodologie.

− Asta nu o decid eu, o decide ARACIS-ul. Sunt foarte multe situații.

− Dați-mi un exemplu.

− Nu le iau așa, din grămadă, trebuie să ne uităm pe metodologie și să o parcurgem pe rând.

"Aveți această impresie și o asociați cu mine"

− Haideți să trecem la tezele de doctorat și la calitatea lor. Cum facem diferențele la indicatorul referitor la numărul tezelor de doctorat? Dacă o școală doctorală are 7 teze și o alta are 70 de teze?

− Aici stăm așa. Există un număr de grant-uri doctorale pe care fiecare universitate le-a primit. Să spunem că Politehnica a primit 200 de granturi doctorale.

Dacă, din cele 200 de grant-uri, termină doar 10 doctoranzi, eu, când o să mă uit în raportul ARACIS, o să zic – "Acolo nu trebuie să mai dăm granturi doctorale, pentru că iată care este eficiența". Dar dacă termină 190 din 200, este altceva.

− La indicatorul referitor la "teze refăcute și invalidate" nu se spun exact circumstanțele în care lucrul acesta devine problematic pentru o școală.

− Din punctul meu de vedere, este o problemă dacă școala respectivă are invalidată o singură teza, însă nu putem să spunem asta, pentru că retroactivăm, și asta e nenorocirea.

− Doamna Andronescu, senzația mea este că această metodologie face în așa fel încât să fie bine pentru toată lumea, ca să nu fie rău.

− Greșit, doamna Șercan. Greșit. Aveți această impresie și o asociați cu mine, ceea ce, vă mărturisesc sincer și răspicat, mă revoltă.

− Dumneavoastră ați schimbat o metodologie care a fost un an de zile în dezbatere publică, la care au lucrat toți actorii importanți din mediul academic, la care și-au spus și studenții punctul de vedere, pe care s-au făcut modificări.

− Despre școala doctorală trebuie să își dea cu părerea cei care au coordonat măcar o teză de doctorat. Important e ceea ce a rezultat din ceea ce am făcut.

− A rezultat o metodologie în baza căreia nici o școală doctorală nu va putea fi sancționată.

− Nu este adevărat. Greșit. Dacă la acest criteriu au fost teze invalidate sau 50% din teze au fost invalidate, atunci trebuie să ne uităm la asta.

− Cum ne uităm dacă nu avem niciun referențial?

− Ne uităm la numărul de teze de doctorat finalizate și validate. Dacă au fost finalizate 100 și validate 90 de teze, 10 înseamnă foarte mult. E un semnal.

Mă mai uit la ceva: de la ce conducător au venit acele teze. Atrag atenția școlii − conducătorul X are 10 teze invalidate din 100.

− În momentul de față, 45 din cele 85 de teze de doctorat susținute la Academia SRI sunt plagiate. 40 de teze și le-au reclamat singuri la CNATDCU. La Academia de Poliție sunt în analiză 55 de teze cu suspiciune de plagiat. Aceste două școli doctorale pot primi acreditare pentru a mai funcționa?

− Aici exprim un punct de vedere personal, pentru că ARACIS-ul trebuie să vină și să spună analizând fiecare criteriu.

Mie mi se pare inacceptabil ca o astfel de școală să mai funcționeze, în condițiile în care au asemenea situații.

− Pe criteriile acestei metodologii, aceste două școli vor mai putea funcționa?

− Categoric, nu.

− Deci, este de așteptat ca, în baza acestei metodologii, școlile doctorale de la Academia SRI și de la Academia de Poliție să se închidă.

− Eu am spus ce aș face eu, dar nu eu dau verdictul, ci ARACIS. Pe vechea metodologie, plagiatul nici nu era luat în considerare. Era bine?

Toate tezele sunt verificate pentru similitudine, iar dacă nu avem o formă de verificare, ce pretenții să mai avem?

− Dumneavoastră știți că există universități în România care și-au pus procent de similitudine de 50% la verificarea tezelor de doctorat?

− Mi se pare inacceptabil.

− Și nu e una singură, sunt mai multe care au procente de similitudine care variază între 20% și 50%, procente stabilite prin hotărâri de Senat sau prin decizii ale Consiliilor de Administrație.

− Nu contează, pentru că CNATDCU validează tezele. Eu nu vreau să judec otova. Din cercetarea pentru o teză de doctorat se scriu mai multe lucrări, care se scriu anterior susținerii publice.

Când facem analiza de similitudine, toate aceste lucrări scrise anterior, existente în baze de date, apar ca similitudine.

− Eu nu mă refer la 50% similitudine din lucrări proprii.

− Nu am ce spune, decât că nu trebuie să fie acceptate. În niciun caz. Mi se pare incorect. Este de neacceptat pentru mine. Nu voi susține niciodată lipsa de performanță, în nicio universitate.

− Care sunt așteptările dumneavoastră pentru momentul când evaluarea școlilor doctorale se va încheia?

− Așa cum este legea, ARACIS va propune Ministerului raportul de evaluare, însoțit de propunerea de menținere a acreditării, sau de ridicare a acreditare, sau de neînființare.

Eu, personal, mă voi uita cu foarte mare atenție peste raportul ARACIS, pentru că, după părerea mea, acesta este momentul de la care ne vom uita peste 5 ani.

"Când o teză trece de universitate, universitatea nu se poate deroba de responsabilitate"

− Până în acest moment există aproximativ 10 titluri de doctor retrase definitiv prin ordin de ministru și peste 100 de teze sunt reclamate la CNATDCU pentru plagiat. De partea cealaltă, există o zbatere foarte mare pentru a îngropa deciziile de plagiat. O variantă a fost amnistierea plagiatelor mai vechi de 10 ani. O variantă se găsește acum într-un proiect de lege la Senat, prin care deciziile de plagiat să fie date doar de instanță. Printr-o astfel de prevedere, se încearcă, în mod evident, tărăgănarea obținerii unui verdict. Ce aveți de spus despre lucrul acesta, ca ministru și ca membru în Comisia de învățământ de la Senat?

− Am aflat de la dumneavoastră și am întors acel proiect de pe ordinea de zi, pentru că fusese votat de Comisia de Învățământ când eu nu am fost la ședința comisiei, și l-am întors înapoi din plen.

− Ce se poate întâmpla cu acel proiect?

− Se poate respinge. Cu propunerea asta mă voi duce săptămâna care vine (în această săptămână − n.r.), dacă va fi pus pe ordinea de zi.

Oricum, eu mi-am propus să mă duc la fiecare ședință de comisie. Categoric nu susțin un astfel de proiect.

− Ce facem dacă descoperim o teză plagiată care a fost susținută, să zicem, înainte de 1996, când exista deja Legea dreptului de autor, pentru că reglementările în privința redactării tezelor de doctorat au apărut mult mai târziu?

− Parcurge aceleași etape de verificare ca o teză care a fost susținută acum 5 ani.

− V-am spus mai devreme despre acele 55 de teze suspecte de plagiat de la Academia de Poliție. Cu siguranță, numărul este mult mai mare, pentru că ei au verificat doar tezele susținute între 2011 și 2017. Aceste teze sunt susținute în domeniul doctoral Ordine Publică și Siguranță Națională, care nu corespunde niciunei științe și care a fost aprobat de dumneavoastră, în 2002.

− Ministerul aprobă deciziile CNATDCU, dar nu ministrul face analiza. Comisia de specialitate vine și îți spune.

− Dar ministrul se poate uita peste dosar să vadă dacă este în regulă?

− Dacă este pe chimie, aș putea să mă uit și să am un punct de vedere avizat.

− Și atunci, care este soluția? Să avem 70 de miniștri care să cunoască fiecare domeniu?

− Ei, nu se poate așa ceva.

− Nu se poate, dar dacă asta este justificarea dumneavoastră, că sunteți chimist și nu vă pricepeți la științe militare...

− Nu este justificarea mea, doamna Șercan. Ministrul nu poate să aibă inițiativa înființării unui domeniu.

Procedura spune că CNATDCU propune, face o analiză, face un referat, susține acel referat și așa mai departe.

− Adică ministrul semnează ca primarul.

− CNATDCU este un filtru pe care trebuie să îl respectăm. Eu nu am încălcat niciodată deciziile CNATDCU, pentru că în felul acesta îi distrugeam autoritatea.

Vreau ca acest Consiliu să își asume responsabilitatea, iar eu îi respect deciziile. Dacă eu îi calc în picioare deciziile, atunci credibilitatea acestui Consiliu nu mai există.

− Acest Consiliu a aprobat înființarea unui domeniu care nu corespunde niciunei științe, ba, mai mult, a aprobat validarea unui conducător de doctorat care nu îndeplinea standardele cerute de lege atunci.

− Nu ministrul stabilește, ci CNATDCU.

− Vă semnalez acum, pentru că ați aprobat înființarea acelui domeniu, și sunteți din nou ministru, că acel domeniu are o mare problemă. Nu e nimic de făcut?

− Aș putea să cer CNATDCU să facă o evaluare a acestui domeniu. Aș putea să o fac.

Aș putea să merg la CNATDCU și să le spun − iată, avem o problemă în domeniile în care sunt 55 de teze cu suspiciune, sunt 40 de teze, și rugămintea mea e să faceți o evaluare a acelui domeniu.

− Ați putea să o faceți sau o veți face?

− O voi face, dar asta nu înseamnă că CNATDCU va demara evaluarea. Dar, părerea mea, având în vedere comunicarea cu toată lumea, este că îmi vor spune că o vor face.

Haideți să vă mai zic ceva. Prima responsabilitate în privința calității tezelor este a universității.

Universitatea l-a acceptat conducător de doctorat pe profesorul X sau Y. Universitatea are școala doctorală, în universitate sunt comisiile de îndrumare.

Universitatea decide, prin hotărârea Senatului, care este comisia de validare a tezei la susținerea publică. Universitatea trimite la CNATDCU și CNATDCU este un superfiltru.

Toată responsabilitatea este la universitate. Când o teză trece de universitate, universitatea nu se poate deroba de responsabilitate.

− Ce face ministerul când constată că o universitate a produs 45 de teze plagiate, iar o alta are 55 de plagiate în analiză?

− Dacă vă uitați în lege, ministerul nu are foarte multe pârghii, nici măcar pârghia aceasta de a cere CNATDCU să evalueze o școală doctorală.

− La Academia de Poliție este angajat un profesor care a vândut studenților subiecte la examenul de licență, iar conducerea Academiei spune că nu îl poate da afară. Este normal ca un profesor condamnat pentru că a vândut subiecte de licență să mai intre la catedră?

− Răspunsul meu este că poate să îl dea afară. Există o Comisie de Etică, Comisia de Etică propune, analizează, prezintă raportul în fața Senatului, iar Senatul nu poate invalida o astfel de decizie.

Comisia de Etică face un raport după ce îl audiază și pe el, și analizează toate probele, și propune desfacere contractului de muncă. Senatul este obligat să ia act, iar rectorul este obligat să aplice.

− Academia de Poliție spune că acelui profesor nu îi pot fi aplicate două sancțiuni, una penală și una disciplinară.

− Pe mine nu mă interesează hotărârea penală, e treaba justiției ce decide. Eu, ca școală, trebuie să țin cont de decizia finală a justiției, dar eu, ca școală, pot să iau în acest moment o sancțiune administrativă.

Există reguli. Toate universitățile au Comisie de Etică, iar acestea au obligația să analizeze aceste cazuri.

− La CNATDCU, adică aici, pe holurile ministerului, sunt munți de teze de doctorat care zac aruncate pe jos. De ce nu faceți un parteneriat cu Biblioteca Națională să le dați lor în custodie acele teze?

− Nu știu dacă au spații unde să pună formatul scris. Dar, da, pot să discut cu Biblioteca Națională.

− La începutul anului viitor vor fi alegeri universitare. Mulți rectori care sunt la al doilea mandat și l-au suspendat pentru anumite perioade de timp, unele chiar de câteva zile. Unii dintre acești rectori cu mandatele suspendate se vor prevala de această suspendare pentru a candida a treia oară. Asta le dă posibilitatea să rămână în funcție la nesfârșit.

− Deocamdată, legea așa este − pe o ordonanță din 2014 s-a modificat un articol care limita mandatul de rector la două mandate, indiferent că sunt succesive sau nu, întrerupte sau nu.

Legea prevede că, dacă acele mandate sunt întrerupte, rectorul poate candida.

− Este corect?

− Așa prevede legea. Aș putea eu să spun despre o lege că este incorectă?

− Se poate face ceva?

− Se poate modifica printr-o altă lege. Din punctul meu de vedere, este destul. Două mandate are și președintele.

− O să includeți în noua Lege a educației, la care ați anunțat că lucrați, o prevedere care să nu le mai permită rectorilor să candideze pentru mai mult de două mandate?

− Legea actuală, cu suspendarea, este convenabilă. Eu cred că două mandate sunt suficiente.

Voi propune în noua lege această limitare. Însă, până la urmă, Parlamentul, prin votul majorității, este suveran. Lobby-ul este destul de serios, din ceea ce mi-am dat seama.

− Un rector care a plagiat mai poate rămâne în funcție?

− Dacă o să mă uit în lege, o să vă spun că legea nu prevede acest lucru, dar, sigur, putem să ne gândim în perspectivă. Nu știu la cine vă referiți, iar răspunsul meu nu are un nume.

− Păi, nu v-am dat nici un nume.

− Știți care este problema? Câtă autoritate ai tu, ca rector, în fața comunității academice? Aici ajungem. Ce autoritate ai să împingi universitatea în direcția potrivită?

− Cum definiți impostura academică?

− Mi-aș dori să nu o pot defini niciodată. Universitatea ar trebui să cuprindă întotdeauna partea de elită a societății, către care societatea se uită cu ochii larg deschiși pentru că are ce învăța și are de la cine învăța.

Prin urmare, mi se pare o sintagmă total incompatibilă cu ceea ce o universitate reprezintă în mintea mea și în înțelesul meu.

"Să se străduiască să vorbească mai corect limba română"

− Cum vă explicați că poți ajunge rector al unei universități de stat fără să vorbești corect românește?

− Fiecare universitate alege cine este cel care va duce universitatea mai departe. Dacă o universitate a decis prin participarea majorității corpului academic, trebuie să respectăm votul.

− Cum e să fiți colegă în Guvern cu atâția oameni care nu vorbesc corect limba română?

− Păi, să se străduiască să vorbească mai corect limba română. Eu fac diferența. Eu, personal, am exercițiul de la catedră, pentru că cei din bancă niciodată nu ți-ar ierta o greșeală. Nu toți au acest exercițiu al vorbirii în public.

− Veți candida la președinție?

− Eu am multe lucruri de făcut aici, la minister.

− Dacă vă va cere partidul.

− Eu cred că trebuie să faci lucrurile în care ai realmente șanse să reușești. Nu mi-am făcut o asemenea evaluare.

− Dar dacă vă va cere partidul.

− Trebuie să fac o evaluare, pentru că nu are rost să mă arunc cu capul înainte. Dar de ce mi-ați pus această întrebare?

− Numele dumneavoastră a fost vehiculat, la un moment dat, ca potențial candidat la președinție din partea PSD.

− Nu am auzit o asemenea propunere niciodată, deci nu am ce să comentez.

− De ce ați acceptat încă un mandat de ministru, după ce ați semnat scrisoarea împotriva lui Liviu Dragnea?

Scrisoarea aceea am scris-o și am semnat-o după evenimentul din august, care m-a marcat. M-au marcat foarte mult și mesajele pe care le-am primit pe telefon în seara aceea și în zilele de după aceea.

− După ce ați semnat acea scrisoare, ați spus că nu veți accepta să fiți ministru dacă vi se va propune. Ați acceptat.

− Nici nu credeam că o să mi se propună vreodată, vă mărturisesc sincer, și nici nu îmi doream.

Nu am venit aici ca să stau pe acest scaun, pe care am mai stat și care știu că este extrem de inconfortabil. Am venit aici cu speranța că experiența mă ajută să fac câte ceva.

− Cum vedeți această antiteză între dorința de a duce experiența dumneavoastră la minister și eticheta cu care v-ați ales, aceea de "groparul învățământului românesc"?

− Nu are nicio legătură cu mine. Este pur și simplu de a arunca toate zoaiele pe obrazul unui om care a muncit toată viața lui și care nu a avut altă susținere decât propria lui muncă.

Programele de studii și acreditarea facultăților

Am lăsat pentru finalul acestui material chestiunea programelor de studii din marile universități, care este una foarte tehnică (și, deci, nu e de interes general).

Începând din 2017 (în urma Ordinelor de ministru nr. 3475/2017 și 5686/2017), acreditarea sau autorizarea programelor de studii oferite de universități este condiționată de înscrierea, în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS), a calificărilor (ocupațiilor) pe care le vor avea absolvenții.

Dosarele de validare se depun de către universități la Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), care gestionează acest Registru.

Una dintre cerințele ANC pentru înscrierea unei calificări este "existența a cel puțin unei ocupații unice din COR sau ISCO-08 la nivelul tuturor calificărilor din cadrul universității".

Un program de studiu este, de exemplu, cel de Teologie Ortodoxă Asistență Socială, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, sau cel de Teologie Romano-Catolică Asistență Socială, de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, ambele din cadrul Universității București.

Ambele programe au fost acreditate de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și ambele se finalizează, în principal, cu formarea de preoți.

Dar, cum fiecare program de studii trebuie să fie înscris în RNCIS, vor trebui identificate două ocupații unice.

O facultate va putea spune că pregătește preoți, iar cealaltă, riscând să nu fie acreditată, va trebui să găsească o altă ocupație unică principală, pentru că așa cere legea.

Dacă aceste două programe ar avea și forma de Învățământ la Distanță, facultățile ar trebui să identifice și să pretindă că oferă patru ocupații unice.

Cerința de a identifica o ocupație unică pentru fiecare program de studiu dintr-o universitate nu are bază legislativă. Ea apare în răspunsurile oficiale ale ANC, pe care le primește fiecare universitate după depunerea dosarului de înscriere a unui program în RNCIS.

Aceste detalii nu erau cunoscute de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care nu a înțeles despre ce e vorba nici în urma consultării cu președintele ANC, Tiberiu Dobrescu.

Iată fragmentul de interviu referitor la această chestiune:

− Mai multe universități au probleme legate de acreditarea sau autorizarea programelor de studii, care sunt condiționate de înscrierea calificărilor oferite de aceste programe în RNCIS. Universitățile sunt obligate să aloce pentru fiecare program de studiu, licență sau master, un cod unic din COR. Fiecare program de licență și de master trebuie să ofere la final o ocupație distinctă, iar aceste ocupații trebuie să fie diferite, chiar dacă vorbim despre același program de studii în cadrul aceleași universități. Adică, un program de studiu de la Învățământ cu Frecvență trebuie să ofere o ocupație diferită față de cel de la Învățământ la Distanță din cadrul aceleiași facultăți, chiar dacă ARACIS cere ca cele două programe să fie identice.

− Haideți să vă dau un exemplu, care poate e puțin mai simplu. Eu sunt profesor la Politehnică, unde avem un program de studii de știința materialelor, de exemplu.

Acest program de studii presupune ocuparea mai multor poziții profesionale după absolvire. Adică absolventul poate să fie inginer la fabrica de ciment sau poate să fie inginer la fabrica de sticlă. Dar programul este același.

− Ce spuneți dumneavoastră este valabil în cazul științelor exacte. Însă ce facem în zona de socio-umane, unde nu mai vorbim despre ingineri?

− Eu cred că și profesioniștii din zona de socio-umane ar trebui să facă acest lucru. Eu vă spun că noi am încercat să răspundem procesului Bologna în 2005, când România s-a integrat pe cele trei cicluri de învățământ.

Eram rector atunci, am chemat decanii și am întrebat: "Ce competențe credeți că trebuie să formăm din toate programele de studiu pe care le are Politehnica?". Timp de două luni, am armonizat competențele, și abilitățile, și aptitudinile.

− Dar aici nu vorbim despre competențe și abilități, vorbim despre ocupații. La RNCIS se face înregistrarea unor ocupații pe care acei absolvenți le vor avea la finalizarea studiilor.

− Dacă mă lăsați puțin, vă explic.

− Vă rog.

− Pornind de la produsul final, am început să așezăm disciplinele. Disciplina X ce abilități, ce competențe formează?

În felul acesta am distribuit orele pe discipline. După ce am făcut toate aceste lucruri, a rezultat ce ocupații pot să aibă absolvenții respectivului program.

Pentru fiecare domeniu, să stabilească specialiștii acelui domeniu, că doar nu o să facă ministrul asta. Trebuie să facă cei care știu la ce-i bun produsul pe care îl pregătesc.

− Eu am ridicat o altă problemă. De exemplu, cultele religioase majore au creat, în universitățile mari, facultăți de teologie ortodoxă sau catolică, care califică preoți pentru cultul respectiv. Dacă una dintre aceste facultăți înscrie în RNCIS calificarea de preot, cealaltă facultate din aceeași universitate este obligată să găsească o altă ocupație.

− Nu, nu. Dacă este așa, eu nu am această impresie, și atunci trebuie să corectăm. Nu poate să fie așa.

− Așa sunt lucrurile în momentul de față.

− Programe de studii care dau ocupații identice sunt în toate universitățile din România. Nu pot să inventez ocupații când și cei din Cluj, și cei din Iași, și cei din Timișoara fac același lucru.

− Eu mă refer la programele identice din cadrul aceleiași universități. Practic, este un haos legislativ pentru că....

− Aici pot să fiu de acord.

− RNCIS-ul nu poate să înregistreze o ocupație dacă este deja înregistrată de Facultatea de Teologie la Învățământ cu Frecvență, deși, să spunem, califică absolvenți pentru aceeași ocupație și la Învățământ la Distanță. Vorbim despre același program de studiu.

− Exclud această chestiune. Sunt de atâția ani în învățământ și știu foarte bine despre ce vorbesc. Un program de studii are aceleași discipline într-o proporție de 70%, indiferent ce universitate l-ar dezvolta.

Sigur că fiecare universitate are propria personalitate. Un profesor din Iași poate dezvolta o disciplină mai mult decât poate un profesor de la Cluj, să zicem, iar asta dă specificitate programului respectiv. Dar programul generează aceleași ocupații ca alte programe identice.

− RNCIS-ul te obligă, pe actuala legislație, să găsești o altă ocupație...

− Nu cred chestiunea aceasta. Nu se poate. Haideți să îl sunăm pe Tiberiu Dobrescu.

(Îl sună pe Tiberiu Dobrescu, profesor la Universitatea Politehnică București și președinte al Autorității Naționale pentru Calificări − ANC.)

Ecaterina Andronescu: Dom' profesor, vă pun următoarea problemă. O universitate X are un program de licență. Să zicem, la Teologie. Dar Teologie au și universitățile Y, Z. Îi obligați să aibă ocupații diferite pe ceilalți?

Tiberiu Dobrescu: Nu. Nici vorbă.

Ecaterina Andronescu: Păi, nici vorbă, m-ați speriat.

Tiberiu Dobrescu: De ce nu vin să vorbească? Eu sunt la Universitatea din Bacău și asta facem.

Ecaterina Andronescu: Sunt cu doamna Șercan și încerc să o lămuresc că un program de studii poate genera mai multe ocupații.

Emilia Șercan: Dar în cadrul aceleiași universități, dacă există programe de studii identice?

Tiberiu Dobrescu: Adică la Învățământ cu Frecvență, Învățământ la Distanță? Este aceeași ocupație, nu se pune problema să se facă diferit.

Emilia Șercan: Dar dacă sunt două facultăți diferite? Haideți să iau facultatea unde predau eu, cea de Jurnalism și Științele Comunicării, unde este un program de Relații Publice. Să spunem că în cadrul aceleiași universități mai este un program de Relații Publice, la o altă facultate.

Tiberiu Dobrescu: Dacă poartă aceeași denumire, nu trebuie să fie o ocupație diferită.

(Reluăm interviul.)

*

− Eu am o analiză pe legislație, care arată foarte clar, pe prevederile COR, ANC și RNCIS, că nu poți să ai ocupații identice pe aceleași programe de studiu.

− Să vă spun ceva. Conform principiului Bologna, un program de studii generează competențe, iar noi am adăugat ulterior și abilități, aptitudini și chiar atitudini, pentru că, într-un program ca al dumneavoastră, formarea atitudinilor mi se pare extrem de importantă.

Dacă el generează același rezultat al învățării, el nu poate să genereze ocupații diferite.

Dacă se generează ocupații diferite, poate să fie următoarea explicație: nu am avut inspirație să dau o altă denumire, dar prin conținut, prin curriculum, generez rezultate diferite ale învățării, și atunci și ocupațiile sunt diferite.

− Dar, dacă Facultatea de Litere scoate specialiști în Relații Publice la programul lor de Comunicare și Relații Publice, iar Facultatea de Jurnalism scoate specialiști în Relații Publice la programul care are aceeași denumire?

− Mi se pare un nonsens ca programele să aibă aceeași denumire. Vă dau un exemplu de la noi din facultate. Știința materialelor.

Este și la Chimie, și la Metalurgie. Dar unii se ocupă de știința materialelor metalice, ceilalți, de materialele ceramice. Și atunci nu există o identitate între ele.

Pentru a clarifica lucrurile astea, trebuie luat planul de învățământ de la Jurnalism și planul de învățământ de la Litere.

Primii care ar fi trebuit să sesizeze formarea acelorași competențe erau cei de la ARACIS, și ar fi trebuit să zică: Voi sunteți într-o singură universitate. De ce faceți două programe care au același produs? Nu se poate așa ceva.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.