Andreea Irimia. Foto: arhiva personală

După doi ani de canapea, un sport nou în fiecare lună. Cum ne poate modela acest obicei fizicul și psihicul

Recent, s-au împlinit doi ani de când România a ieșit din primul lockdown. Doi ani în care am plutit pe valuri mai mici sau mai înalte de anxietate alternate cu sentimentul de languishing: o lâncezeală care nu e tocmai depresie, dar, cu siguranță, un precursor al ei. O stare de apatie, de purgatoriu emoțional, un spațiu în care îți e teamă să-ți faci planuri, o non-existență emoțională desfășurată într-un prezent continuu, al așteptării.

Un spațiu în care cu toții am căutat cu disperare nu să ne lărgim zona de confort, ci dimpotrivă. Să o restrângem, într-o încercare uneori disperată de a rămâne sănătoși mintal – dar și fizic.

„Zona de confort” sună bine în teorie, dar nu e un loc în care cineva își dorește să rămână pentru prea multă vreme. Cu toate astea, mulți dintre noi devin captivi în ea, ceea ce nu reprezintă un obicei prea sănătos, mai ales din punct de vedere psihic.

Andreea Irimia a făcut pasul spre o „lărgire a zonei de confort” printr-o provocare personală care durează de mai bine de 2 ani: în fiecare lună încearcă un sport nou. 

Andreea Irimia. Foto: arhiva personală

Andreei i-a fost ușor să facă acest pas având un fundal sportiv – a făcut handbal de performanță, când era mică, și spune că acest lucru i-a definit mult personalitatea. Iar ideea nu i-a venit în pandemie, ci cu mult înaintea ei – dar, cu siguranță, poate fi aplicată cu mai mult succes acum.

Andreea are 34 de ani, e originară din Galați și locuiește de 15 ani în București. E specialist în comunicare de foarte mulți ani, cu experiență în PR și management de proiecte. În urmă cu un an și-a dat demisia din agenția de publicitate în care lucra și de atunci e freelancer. În același timp, de 5 ani e creator de conținut pe platforma Think Healthy.

Andreea Irimia. Foto: arhiva personală

După ani de sport de performanță, pentru Andreea pauza de mișcare a început în momentul în care s-a mutat în București și s-a angajat. Fără să se mai miște, blocată în rutina zilelor de muncă, Andreea ajunsese în cel mai jos punct al vieții ei. 

„Pe scurt, eram în burnout la muncă, aveam atacuri de panică și anxietate și mă îngrășasem cel mai mult din viața mea de până atunci.”

Provocarea unui sport pe lună (sau #1month1challenge) a venit, așadar, dintr-o necesitate.

„La un punct de cotitură, prin 2015, am decis să-mi schimb viața și m-am apucat ușor de fitness, de mâncat la ore fixe, de făcut chestii care mă relaxau, de dezvoltare personală. 

Pentru că reușisem să-mi schimb total stilul de viață și gândirea, am lansat în 2017 un blog: Think Healthy, unde la început am vrut să povestesc un pic despre tot acest proces de slăbire și sănătate.

Am pornit #1month1challenge dintr-o nevoie de a arăta oamenilor că se poate să faci mișcare în multe moduri și cu multă motivație chiar, important fiind să-l găsești pe cel care e potrivit pentru tine. Mai exact, îmi spunea multă lume că nu știe ce să facă în sală, nu le place la fitness, nu știu ce altceva să facă, mai ales iarna. 

Mi-am asumat rolul de a le arăta ce opțiuni au, prin propriul exemplu și documentație, câte o lună, cu review la final. Bineînțeles, la început habar n-aveam ce voi face, pentru cât timp sau dacă-mi va ieși ceva”, povestește Andreea.

De la tenis de masă la escaladă în 26 de luni

Până acum, Andreea a făcut 26 de sporturi și de activități sportive, în următoarea ordine: Group HIIT, Krav Maga, escaladă, squash, aquabike, rumble, pilates reformer, crossfit, urban dance, bungee workout, tenis de masă, body combat, BJJ, yoga, 30 de zile burpees, calisthenics, tenis de câmp, 30 de zile tracțiuni negative, 30 de zile mountain climbers, kickbox, 30 de zile plankpad, Roundnet, Animal Flow, 30 de zile de flotări, dans la bară, 30 de zile sărit coarda.

Andreea Irimia. Foto: arhiva personală

În pandemie, atunci când nu putea ieși din casă, a făcut câteva luni de provocări cu comunitatea ei, câte un exercițiu specific timp o lună.  

„Mi-au plăcut toate, mai ales când mă apucam de ele, pentru că am un entuziasm care rupe norii când mă apuc de ceva, dar e clar că la unele mi-a părut rău că se termina luna de test sau la altele m-am chinuit mai mult să le înțeleg sforile. Cred că cele mai pe sufletul meu au fost crossfit-ul și calisthenics, poate și pentru că am văzut rezultate palpabile într-o lună, evoluție pe forță, fibrarea corpului. Fiecare sport m-a învățat câte ceva și asta e extraordinar. Poate că asta e și motivația să continui și să schimb de la lună la lună, un fel de curiozitate să vezi ce-ți mai dă cu virgulă la următoarea provocare”, îmi spune Andreea. 

La escaladă și-a învins frica de înălțimi. La yoga a descoperit meditația. La dans la bară și-a depășit limitele corpului și ceea ce credea că poate să facă. 

„Nu m-am oprit la nici unul dintre sporturi, pentru că simțeam mereu că sunt într-o misiune. (…) Sunt, însă, sporturi care mi-au rămas în obicei și pe care le mai practic din când în când chiar și acum, cum este escalada, pe care o fac chiar și pe stâncă, sau squash. Fitness oricum fac în continuare, indiferent de ce sport aș face în acea lună, cu elemente din calisthenics și crossfit”, spune Andreea.  

După doar câteva luni și-a dat seama că fiecare nou tip de mișcare venea cu un nou set de conexiuni mentale și cu alt tip de concentrare, lucruri care-i țineau tot timpul mintea în șah. Numai în primele luni, Andreea a trecut de la Krav Maga, unde-și antrena instinctul de apărare și reacția la atac, la escaladă, unde nu era vorba despre capacitatea fizică a corpului, ci de setarea mentală de pe perete, respirație, calm. 

La squash, antrenorul a lucrat la rescrierea obiceiului de a pleca de pe loc reactiv, ca la handbal. Pe partea fizică, Andreea spune că i-a crescut rezistența la efort, mobilitatea pe anumite articulații, forța pe tras, dar și funcționalitatea, ca urmare a noilor legături neuronale și provocare constantă a minții și a corpului.

Cu toate acestea cea mai mare realizare rămâne faptul că și-a învins frici pe care le avea dintotdeauna: de înălțimi, de nou, de eșec, dar și că a dobândit o libertate despre care spune că e cea mai pură formă de libertate. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Andreea Irimia. Foto: arhiva personală

„Chiar dacă mereu extrovertită și o persoană veselă, eu eram un om care tremura pe dinăuntru când trebuia să vorbească în public, care avea vertij când se uita în jos de la înălțime, care nu zicea NU și multe altele. Ba chiar un om răpit de stări de rău, de anxietate, la un moment dat și fără chef de viață.

E o doză mare de curaj pe care o capeți care vine din ieșirea asta din zona de confort, care devine în timp tot mai largă și linia unde simți un disconfort și încordat e departe. Și uite asta s-a transpus și în alte aspecte ale vieții, ca, de exemplu, acum 3 ani nu aș fi avut curaj să-mi dau demisia și să fac freelancing, când nu aveam nici un plan de backup”, adaugă Andreea. 

E despre procesele chimice din creier

Dacă pentru unii poate părea frustrant să nu te oprești la o singură activitate / sport în care să te specializezi, Andreea spune că îi place atât de mult entuziasmul care vine cu fiecare nouă activitate, că nu l-ar da la schimb cu nimic. Însă au fost și sporturi pentru care nu i s-a părut suficient o lună. Pentru Brazilian Jiu Jitsu, de exemplu, crede că nici măcar 6 luni nu i-ar fi fost de-ajuns. 

„E despre procesele chimice din creier. De la endorfine și eliberarea minții, la lucrul cu tine. Prin depășirea barierelor fizice de la orice tip de mișcare, reușești să deblochezi noi sertărașe în mintea ta, ca într-un joc video”, concluzionează Andreea. 

Andreea Irimia. Foto: arhiva personală

În tot acest proces, Andreea s-a specializat și în nutriție, a absolvit cursul de tehnician nutriționist, cu care poate și profesa. A făcut acest lucru pentru că toate merg mână în mână: mișcarea, mâncarea și gândirea. 

„Îți trebuie macro și micronutrienți ca să gândești bine și să reziști la stresul fizic al mișcării, îți trebuie mișcare ca să produci enzime să procesezi alimentele pe care i le dai corpului și să produci hormoni care să te ajute la o gândire bună. Și îți trebuie un mental puternic ca să iei decizii alimentare bune pentru corpul tău și să reziști mai mult în performanța sportivă”, spune ea.  

Acum, la 2 ani de la startul provocării pe care și-a setat-o singură, Andreea spune că e cea mai bună idee care i-a venit vreodată și crede că #1month1challenge i-a schimbat viața fundamental, atât în interior, cât și în exterior. 

„Nu știu pe nimeni care să se fi apucat să facă asta, cel puțin nu cu scopul ăsta, de documentație, de educare. Vreau să ajung la 30 de luni de proiect și apoi mă mai gândesc dacă voi mai continua. Momentan urmează să încep luna 27.”

Ce nu văd poate cei care o urmăresc pe Andreea în provocarea ei, e că întregul proces este uneori obositor.

„Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu atât de obosită încât să îmi pun întrebări existențiale de genul: «De ce mă chinui atât, pentru ce?». La sfârșitul zilei, ce mă ține este comunitatea, că primesc mereu mesaje de la oameni care îmi zic: «Mulțumesc, m-ai făcut să mă apuc de mișcare», «Nu aveam chef astăzi de nimic și mi-ai dat energie», «Nu știam de sportul ăsta, ce mișto».”

Ce înseamnă, de fapt, zona de confort?

Sabina Strugariu, psihoterapeut cu o formare de lungă durată în psihoterapie relațională în cadrul EUROCPS (European Centre for Psychotherapeutic Studies) și psihoterapeut IMAGO în supervizare, spune că așa-numita „zonă de confort” – aproape un clișeu al mișcării de personal development, e importantă pentru psihicul uman, dar nu înseamnă că trebuie să rămânem în ea.

„Cu toate că se folosește foarte des expresia «e important să ieșim din zona de confort», mie îmi este mai apropiată ideea de a ne «lărgi zona de confort». În fond, mare parte din viața noastră, instinctiv și intuitiv noi căutăm siguranță și certitudine și stabilitate pentru a face față imprevizibilului și incertitudinii inerente vieții. De aceea, zona de confort și siguranță este nespus de importantă și sănătoasă pentru viața noastră psihică. 

Însă, pe lângă nevoia de confort, avem și o puternică nevoie de explorare și dezvoltare și aventură și pasiune și necunoscut. Atunci când devenim prea comozi în zona noastră de confort, riscăm să devenim rigizi și temători și închiși față de orice lucru nou și diferit, reducându-ne experiența și evoluția doar la puținul cunoscut, dar sigur – confortul creându-ne, uneori, iluzia controlului, limitându-ne, de fapt experiența la ceea ce este familiar, dar nu neapărat funcțional și potrivit pentru noi”, spune psihoterapeutul Sabina Strugariu.

Andreea Irimia. Foto: arhiva personală

Când totuși reușim să facem pasul spre a încerca lucruri noi și dezvoltăm un obicei din asta, anumite procese încep să se desfășoare în creier. Sabina spune că fiecare activitate la care ne expunem din punct de vedere fizic, mental sau emoțional aduce cu sine schimbări în tot organismul, indiferent dacă schimbările sunt spre mai bine sau mai puțin bine – de cele mai multe ori nu știm până nu încercăm. 

„Cred că este foarte important să acceptăm experiențe și provocări noi, măcar din când în când. Sunt oameni pentru care nevoia de stabilitate primează și oameni care au un simț al aventurii mult mai dezvoltat ca structură psihică, însă și unii și alții au nevoie de experiențe mai puțin familiare.

Pentru că singurul mod în care creștem este prin a ne expune unor experiențe noi, care să scoată la iveală noi resurse interioare, să ne provoace credințele despre lume (fie pentru a le întări pe cele pozitive și sănătoase, fie pentru a le restructura atunci când sunt distorsionate sau disfuncționale) și să ne deschidă spre o mai bună cunoaștere a propriilor limite în raport cu dorințele și nevoile noastre în lume.”

Un astfel de experiment, ca #1month1challenge-ul Andreei Irimia, e important și pentru neuroplasticitate, adaugă psihoterapeutul Sabina Strugariu. 

„Creierul nostru este uimitor prin capacitatea sa extraordinară de adaptabilitate și integrare și transformare a realității și da, cu siguranță, putem vorbi de neuroplasticitate atunci când ne expunem la lucruri noi și ne antrenăm «mușchii psihici», nu doar pe cei fizici în a deveni tot mai receptivi și deschiși la experiențe inedite și provocatoare.

Dacă e să mă gândesc la cuvintele lui Daniel Siegel, unul dintre experții cei mai cunoscuți în neuroștiințe – infrastructura creierului nostru este asemănătoare unei rețele de șosele și autostrăzi. Cu cât o experiență sau acțiune este realizată mai des, cu atât sunt mai conectați neuronii noștri pentru a ne ajuta să o susținem (între ei se crează o autostradă pentru a ne eficientiza resursele și timpul).

Iar atunci când încercăm să facem ceva nou, e ca și cum am ieși de pe autostradă și am lua-o pe rute necunoscute și mai puțin rapide, iar neuronii noștri au nevoie de o perioadă de acomodare și procesare de noi informații. 

Avem nevoie de ambele experiențe – sunt momente în care important e să ajungem cât mai repede din punctul A în punctul B și momente în care nu e atât de important în cât timp ajungem, ci peisajul și experiența drumului până acolo. Cam așa este cu toate activitățile noastre de zi cu zi – cu cât le repetăm mai des, cu atât e mai obișnuit creierul nostru cu ele și cu atât devin mai automate. 

Încercând ceva nou, creierul iese din familiaritate și începe să facă noi conexiuni neuronale, ceea ce vine cu entuziasm și endorfine și curiozitate și flexibilizare, dar și cu o doză mai mare de alertă și un timp mai îndelungat de integrare.

Atâta timp cât suntem în contact cu nevoile noastre fizice și psihice și învățăm să ne cunoaștem și să ne respectăm limitele, putem învăța să facem trecerea de la o autostradă, la un drum național la unul neasfaltat, și din nou la o autostradă, în funcție de destinația pe care o avem la un moment dat. Însă cu cât ne menținem mai deschiși la a încerca lucruri noi, cu atât mai adaptabil va fi și creierul nostru în fața necunoscutului”, concluzionează Sabina Strugariu. 


Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...