Dragă liberalule,

Iulia Marin

Redactor

Dacă ai fi venit marți la mitingul anti-Ponta din parcul Izvor al Capitalei, ai fi fost, probabil, singurul liberal în mulțimea de tineri și bătrâni cu pantofii scâlciați și sticle de rachiu Doi cai frumoși sau Unirea, dosite strategic sub haine.

Pe la 9 jumate, când 15.000 de liberali ar fi trebuit să strige „Jos premierul!” în fața Parlamentului, doar vreo 4.000 de oameni, aduși cu autocarele din țară și escortați chiar și la toaletă, se adunaseră în parcul Izvor. Cu excepția liderilor de partid, niciunul nu părea să împărtășească idei politice de dreapta.

Ca simpatizant liberal – care, se presupune, muncește marțea, la orele dimineții -, te-ar fi surprins grupurile de bărbați care mărșăluiau organizat spre Camera Deputaților, ghidați de lideri croiți după același tipar: masivi, cu jachete din piele neagră și dotați cu câte o cască de telefon în ureche.

În urma lor, tineri și bătrâni țineau la vedere pancarte, baloane cu Mickey Mouse sau caricaturi cu Victor Ponta, iar ceva mai îndesat, sub haină, câte o sticlă de tărie sau bere din care mai trăgeau câte o dușcă.

Aproape de punctul final al traseului, pe trotuarul de vizavi de Parlament, ai fi putut chiar să te oprești să iei o cafea, plasată strategic de organizatori, care, iată, se gândiseră să amenajeze standuri cu sucuri și automate de cafea. Şi, pentru că acolo se tot forma coadă, te-ai fi putut muta ceva mai încolo, la o terasă cu umbrelele închise, unde zeci de bărbați beau bere și Coca-Cola așezați pe băncile ude, sub ploaia rece.

I-ai fi zărit, fără îndoială, pe cei câțiva membri PNL în veste galbene sau albastre care le împărțeau bătrânilor plouați umbrele cu „European People Party” – PPE. Şi te-ai fi mirat, cred, să te întâlnești, întâmplător, chiar cu secretarul general al PNL, Marian Petrache.

După mai puțin de o jumătate de oră, ai fi fost dezamăgit că nimeni nu vrea să îți împărtășească din pasiunea sa pentru doctrina PNL – pentru că niciunul dintre participanți nu părea să fi venit dintr-o convingere personală.

Unii, ceva mai bine îmbrăcați și adăpostiți sub umbrele, discutau aprins despre viața de partid și despre viitoarele deplasări ale organizațiilor. Alții formau cercuri în jurul căpeteniilor și șopteau între ei. Cu greu ai fi găsit, deci, în mulțimea pestriță, pe cineva dispus să îți vorbească despre libera concurență sau proprietatea individuală.

Ai fi dat și tu, bănuiesc, peste un băiat negricios din Pitești, care ți-ar fi povestit că a sosit cu autocarul dis-de-dimineață și că împreună cu el veniseră vreo 200 de oameni. Membri de partid?

„Daaa, membri de partid…”, ți-ar fi răspuns ironic, apoi s-ar fi corectat imediat: „Şi membri de partid”. Ar fi negat, nu vehement, că a primit bani sau mâncare să vină la protest. Și până să-l întrebi de Brătianu, un șef cu geacă de piele l-ar fi luat de braț, agitat: „Haide, bă, ce faci aicea? Să stăm cu toții!”. Și te-ai fi trezit cam stingher în mulțimea aceea de manifestanți. Un liberal singur. Sau un singur liberal.

Totuși, dornic de companie fiind, ai fi văzut, poate, un alt băiat retras, care ți-ar fi spus, cam stresat, că venise cu mașina personală la miting și că, „oricum, toți participanții sunt din București”.

Un alt grup de tineri te-ar fi evitat și, dacă ai fi insistat, ți-ar fi arătat ceafa groasă a cuiva care vorbea la telefon doi metri mai încolo – „Aia-i legătura”. Şi te-ar fi surprins să descoperi că „legătura” îi însoțea chiar și la toaletele ecologice pe colegii tăi de crez politic.

În sfârșit, la câțiva pași de gura de metrou Izvor, ai fi întâlnit, poate, un blond cu accent american care s-ar fi lăsat greu convins că ceea ce vede e un protest politic. „De stânga sau dreapta?”, te-ar fi întrebat.

„Right wing”, i-ai fi răspuns, și râsul lui brusc ți-ar fi agravat starea de confuzie. Nu întâlnești în fiecare zi un american care râde în hohote de un protest al liberalilor din țara ta.

"Să nu îmbătrâneşti niciodată", îmi spune bunica

MĂRTURIE. Jurnalista Iulia Marin descrie experiența pe care a trăit-o alături de bunica sa într-un spital din România.

Femeia în rochie albastră

„Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”

Pentru că la mitingul unde ai fi venit fiindcă își anunțaseră participarea și liderii PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, ai fi văzut că niciunul dintre ei nu s-a sinchisit să părăsească Parlamentul și să țipe-n portavoce, sub umbrelă.

Ai fi vrut să pornești spre casă, cu gândul că, poate, găsești un liberal ca tine care să te însoțească la metrou, însă tot singur te-ai fi trezit, pentru că protestatarii fuseseră aduși cu autocarele.

Te-ai fi prins de asta auzind cum starostele adunării strigă de pe scenă – „Drum bun!” – și cum îi poftește pe luptătorii anti-Ponta să se întoarcă la vehiculele parcate în jurul parcului.

Mai bine, deci, că nu ai venit. Liberalii adevărați nu merg cu metroul, ca noi.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€