Dr. Simona Tivadar: "Un copil care este adus cu mașina de la școală și apoi proptit în fața calculatorului nu are nevoie de dulciuri"

Simona Tivadar este medic primar cu specializarea Diabet, boli de nutriție și metabolism. Spune despre sine că e adepta explicațiilor științifice cu orice preț și că înfruntă, cu biochimia în brațe, legiuni de "vraci vegani și vârcolaci daco-plafariști, într-un război naiv și personal cu impostura medicală".

Ne recomandă ca, în loc să recurgem la tot felul de diete fanteziste, "băuturici verzulii" și fierturi greu comestibile, să încercăm să obligăm statul să devină responsabil. Pentru că întârzierea introducerii în școli a unor programe de educație nutrițională e semn că statul și-a abandonat cetățenii.

Dr. Simona Tivadar.

"Doctore, mai slăbește-ne!", ai fi tentat să-i spui. Numai că ea îți arată niște statistici înfricoșătoare.

România e pe locul doi în Europa în ceea ce privește obezitatea infantilă. Unul din trei copii suferă de această boală.

Urmează un ghid despre cum ai putea discerne adevărul în mulțimea ofertelor de plante miraculoase și de diete exotice care tratează cancerul.

Urmează un interviu despre cei care vor să te convingă că nemurirea se poate prepara dacă pui niște bicarbonat într-un pahar cu apă.

"Intri la salonul de beauty, ți se pune o mască și afli și cum se face o tocăniță sănătoasă"

− Era mai ușor să fii specialist în boli de nutriție înainte de apariția rețelelor de socializare? Pentru că noua perspectivă vă găsește în poziția de a trebui să combateți tot felul de gogomănii...

 Înveți să faci asta când te umpli de indignare și de revoltă. În România există două modalități de a deveni specialist în nutriție, dintre cele care merită luate în considerare.

Una este să faci rezidențiat de Diabet, boli de nutriție și metabolism, care înseamnă patru ani după ce ai terminat facultatea. A doua e să faci Nutriție-Dietetică și să devii nutriționist dietetician, care înseamnă trei ani de studii, plus eventual unu sau doi de masterat, organizați pe lângă Facultățile de Medicină, dar nu pentru medici.

Ai terminat 12 clase, te înscrii la Nutriție-Dietetică, studiezi și este ca o facultate. Acei oameni sunt specialiști în Nutriție-Dietetică, ulterior. Până aici vorbim de specialiști.

− Să trecem la impostori...

− Mai există, tot legal și autorizat de statul român, cursurile de nutriție de la școlile de meserii – foarte prețios spus "școli". Acolo te-nvață cum să tunzi frumos un breton, cum să faci unghiile sau să pui unghii false și, bonus, nutriție.

Prin niște cursuri de weekend care se pot face și online, omul devine, hodoronc-tronc, specialist în nutriție. Este absolut uluitor.

Problema cursurilor online este că oricine poate să le urmeze și că nu au nevoie de vreo garanție universitară, oferită de un profesor ale cărui competențe nu pot fi puse la îndoială.

Cineva predă nutriție și, la sfârșit, cursanții primesc o diplomă cum că au dreptul să practice nutriția. Mai târziu, îi găsești prin farmacii sau pe la toate saloanele de beauty. Intri înăuntru, îți pui o mască, și ți se spune și despre tocăniță, cum s-o faci să fie sănătoasă. Vă dați seama ce absurditate?

Sigur, dacă ne uităm puțin, realizăm că sunt niște interese la mijloc. A fost un proiect de lege în Parlament legat de cine se poate numi nutriționist. Proiectul de lege a căzut, nici n-au prea stat la discuții, pentru că diverși oameni au iubite sau neveste cu afaceri în zona saloanelor de înfrumusețare.

Nereglementându-se cine poate fi nutriționist, atunci oricine poate deveni unul, absolvind un curs din ăsta absolut ridicol, online.

Mai există o cale, și anume să absolvi institute de nutriție internaționale, online, și aici exemplul cel mai faimos e Institutul de nutriție integrativă din SUA, un institut care nici măcar la ei nu e recunoscut și care este în proces cu universitatea Harvard pentru că i-a utilizat numele în mod abuziv.

E o prostie construită pe model piramidal. Tu, cursantul, trebuie să aduci încă niște clienți, cursanți, ca să poți obține diploma. Cursurile și diploma costă câteva mii de dolari, iar cine investește vrea să recupereze banii.

Există și în România absolvenți ai unor astfel de cursuri și au tupeul să se numească fie nutriționiști, fie medici nutriționiști. Există chiar și medici, în sensul că au terminat Facultatea de Medicină, și au făcut acest curs online, iar acum găsesc de cuviință să se numească medici nutriționiști, într-o confuzie voită cu specialistul nutriționist, care a dat un concurs, care s-a dus și a făcut Diabet și boli de nutriție și care se poate numi diabetolog nutriționist.

Concluzia? În această varză de legislație, oricine poate fi nutriționist. Cel mai cunoscut caz e al unui domn furios, care a reușit să-i obțină bunicii lui de 92 de ani, online, o diplomă de nutriționist.

− Înseamnă că devine foarte greu să detectezi impostura.

 Trebuie să te uiți ce studii are persoana cu pricina, pentru că doctorii figurează undeva online la Ministerul Sănătății. Cine e, ce studii are, verifici niște lucruri înainte de a-ți pune viața în mâinile unei persoane.

Noi nu vorbim acum despre faptul că te-ai dus la coafor și ai nimerit la una care te tunde prost. Pentru că, într-o lună, oricum îți crește părul și se repară. Sau că îți pictează greșit unghiile: te duci acasă și ți le ștergi cu acetonă.

Noi vorbim despre faptul că, în afară de consecințele imediate, legate de faptul că am slăbit sau n-am slăbit, că mă simt mai bine sau nu mă simt mai bine – astea sunt lucruri subiective și greu de cuantificat −, consecințele pe termen lung, atunci când te adresezi unui impostor, pot fi dramatice.

Eu cred că au trecut destui ani de când se utilizează internetul, iar oamenii ar trebui să fie puțin mai circumspecți, pentru că au văzut toate acele băuturi sau rețete miraculoase care te slăbesc, te fac frumos, vindecă diabetul, cancerul.

Toate bolile se vindecă cu lămâie, bicarbonat, ghimbir, cu tot felul de prostii, nu-i așa? După atâția ani de prostii verificate și dovedite, oamenii ar trebui să învețe să fie mai circumspecți, cred eu.

− Care sunt culmile nerușinării în acest domeniu?

 Cel mai nerușinat este medicul care pretinde că este ceea ce nu este. El a studiat medicina și știe ce consecințe are promovarea imposturii. Mi se pare oribilă confuzia voită a celor care au un doctorat în ceva, fără nicio urmă de pregătire medicală, și care astfel consideră că-și pot trece un Dr. în fața numelui, de unde confuzia că ar fi medici.

De exemplu, cutare a făcut un curs de nutriție de doi lei după ce a absolvit Facultatea de Apicultură, unde a început și studii doctorale. Și uite-așa mai apare un dr. nutriționist oarecare.

O altă categorie de impostori periculoși pe care am găsit-o pe net luptă sub stindardul acesta: "Toţi doctorii sunt niște tâmpiți, studiază din cărți prăfuite, care nu sunt bune de nimic".

Ca și cum fosforilarea oxidativă are legătură cu noutățile tehnologice. E fix la fel în celule, dintotdeauna. Așa cum am învățat eu în urmă cu mulți ani, așa e și acuma. Și să știți că nu e ușor să stai cu biochimia în brațe.

Mai departe. Mai există o categorie de impostori, din ăștia foarte ieftini, care sunt ba profesori de dans, ba șoferi, care se pretind profesori sau doctori, dar fără să scrie în mod explicit că sunt asta.

Ei adună în jurul lor diverși creduli, promovând idei conspiraționiste: "Toată lumea vrea să ne omoare, toată lumea ne vrea răul, toată lumea ne otrăvește și noi avem soluția". Este extrem de mercantil demersul ăsta și are legătură doar cu escrocarea oamenilor naivi.

Există un personaj extrem de periculos – asta uitându-mă puțin pe încrengătura lui de postări −, în cazul căruia ar trebui sesizată Poliția. Promovează o băuturică magică și are un filmuleț pe internet în care ne arată cum se face, amestecând apă cu bicarbonat la el în bucătărie.

Pretinde că vrea să deschidă un cabinet și strânge bani de la oameni pentru asta. Fix așa se numește – băuturica magică. Vă imaginați că cineva e în stare să ia în serios o astfel de denumire de remediu?

Cum adică băuturica magică? Pilulica, tabletuța... El spune că, după ce o bei, se elimină calculi din vezica biliară prin scaun. Are niște fotografii cu balegă amestecată cu pietricele, cred, despre care spune că sunt eliminate de așa-zișii lui pacienți.

Trimite voluntari la oameni acasă, care să le explice și să-i ajute. Imaginează-ți că vine un necunoscut, îți sună la ușă și-ți intră în casă, spunând că e voluntarul lui X și te ajută să bei apă cu bicarbonat!

Acest guru este și într-o relație cu o cucoană amestecată într-o afacere foarte dubioasă, cu saltele cu pietre semiprețioase, vândute cu peste 3.000 de dolari bucata.

Sunt extrem de periculoși oamenii ăștia, pentru că reușesc să atragă 4.000, 5.000, 7.000 de semeni în jurul lor, pe care-i escrochează. Le întârzie diagnosticele sau tratamentele serioase.

Sunt pacienți cu probleme grave și te trezești că vin la tine, după 5 ani, cu o tumoră cât capul. Și atunci, da, ești complet neputincios. Statul ar trebui să dea un exemplu, să intervină și să oprească câțiva astfel de ticăloși.

Dar când te uiți la puzderia de suplimente nutritive și de persoane dubioase care fac reclamă unor mizerii, tot felul de ciuperci exotice și ceapa-ciorii din China, simți că nu se va întâmpla prea curând. Statul rămâne iresponsabil vizavi de cetățenii lui.

− Ce sunt aceste suplimente nutritive? Publicitatea la radio sau la tv este, în mare parte, confiscată de reclamă dedicată acestora.

Sub denumirea de suplimente nutritive se regăsesc tot felul de substanţe extrase din plante care nu se supun Legii Medicamentului sau minerale şi vitamine. Nu există absolut niciun fel de control, dar nu numai în România, nici măcar în America.

FDA-ul (Food and Drug Administration) nu se sesizează referitor la un supliment nutritiv decât dacă apare o reclamație sau o intoxicație în masă. Au fost și intoxicații severe cu așa-zisa amigdalină, considerată de descoperitorul ei vitamina B17. N-are nicio legătură cu vitaminele, nicio caracteristică de-a vitaminelor, dar omul ăla continuă să țipe că-i vitamină, că ar trata cancerul și, în fine, că el merită un premiu Nobel.

Oamenii trebuie să înțeleagă că suplimentele nutritive nu reușesc să facă nimic atunci când alimentația nu e corectă. Dacă macro-nutrienții nu sunt echilibrați în mâncare, în porția noastră, acele suplimente nutritive nu reușesc să se absoarbă corespunzător sau să facă ceea ce trebuie.

Sigur că există pericolul supradozării la unele. Altele sunt apă de ploaie, realmente sunt apă de ploaie, iar altele sunt periculoase din cauza faptului că oamenii au această percepție că, dacă bine nu fac, măcar nu fac rău.

Îmi place exemplul pătlaginei. Adică poți să iei un amestec de plante în care e și pătlagina, pentru că pătlagina e expectorant. Dacă-l iei și crezi că n-o să se întâmple nimic, ei bine, nu-i așa. Asta-i treaba unui expectorant, o să tușești până o să-ți iasă ochii din cap.

Sigur, marea majoritate sunt complet inofensive, dar poți să ai neșansa să-l nimerești tocmai pe ăla care să nu fie inofensiv. Se fac foarte mulți bani din aceste suplimente. Până nu se reglementează puțin posologia, nu știu ce se va întâmpla.

Foto: Marius Scarlat/ Dreamstime.com

"La unele generații, spaima că se întoarce foamea de dinainte de '89 e în ADN"

− Oamenii apelează la astfel de surogate pentru că și-au pierdut încrederea în specialiști?

− Gândiți-vă cum e sistemul sanitar în România. Este înspăimântător, de acord? În urmă cu 15 ani, să zicem, problema de bază era că pacientul voia să stea mai mult în spital. Se interna și, dacă după trei zile voiai să-l lași acasă, zicea "Nu mă mai țineți? Poate îmi mai faceți o analiză...".

Tu știai foarte bine că nu poți obține nicio informație suplimentară în următoarele zile și că trebuie să revină la un control după trei luni. Dar oamenii de-abia așteptau să se interneze în spital, ceea ce acum nu se întâmplă.

Acum, oamenii fug de spital și au perfectă dreptate să facă asta. Consideră o dramă să ajungă în spitale. Și atunci simt nevoia să-și ia în propriile mâini îngrijirea sănătăţii.

Unii o fac însă în modul cel mai tâmpit cu putință. Altora li se pare un moft să încerci să ai grijă de tine: adică să ai grijă cum mănânci, să nu fumezi, să nu te îmbeți prostește, zilnic, să nu consumi droguri, să mai faci și sport.

Sunt niște mofturi să respecți puțin fiziologia corpului uman? În loc să facă asta, oamenii preferă să înghită niște suplimente nutritive, mințindu-se pe ei înșiși că fac tot ceea ce trebuie pentru sănătatea lor.

− Acestea ar fi elementele de bază, corecte, pe care te poți sprijini în orice împrejurări? Mai mult sport, mai puține excese?

 Da, în plus mai trebuie să lupți ca statul să fie unul responsabil. Să fie etichetele corespunzătoare pe produse, să știi exact ce mănânci, care este sursa, de unde provin carnea, laptele sau brânza.

Statul trebuie să înțeleagă că e necesar să introducă odată cursurile de nutriție în școli. Pentru că degeaba etichetezi toate produsele dacă omul nu știe cum să le citească. Iar asta se poate învăța.

Ca dovadă, dacă-i explici cuiva, într-un supermarket, ce înseamnă ceea ce scrie pe eticheta produsului pe care și-l dorește, atunci s-ar putea să facă un pas înapoi. Oamenii trebuie educați și nu se poate face altfel decât prin școală.

Statul trebuie să devină responsabil și să-i oblige pe producători să-și eticheteze produsele. Dar trebuie să ne și putem baza pe ceea ce scrie pe etichetă, să știm că nu e rezultatul unei mite, al unei minciuni sfruntate. Că dacă scrie bio, chiar așa și e.

Or, noi avem un stat destul de iresponsabil și atunci e foarte greu să știi... Cetățeanul nu poate să verifice până la capăt, nu se poate substitui statului.

Numai că oamenii cred acest lucru, că nu-i nimic dacă statul e iresponsabil și că noi putem să facem singuri lucrurile, pentru că suntem învățați să ne descurcăm.

C-așa e românul, inteligent, descurcăreț în orice condiții. Ceea ce e perfect neadevărat: nu te poți descurca în absența unui stat responsabil.

De exemplu, eu mănânc cu plăcere, dar rar, produse de mezelărie de la austrieci. Au o legislație atât de restrictivă de nu-ți vine să crezi. Au școli speciale, care durează trei ani. Nu așa, ca orice Ghiță care amestecă niște copite de porc cu poșeta lu' nevastă-sa și-i zice sălămior de nu știu de care.

Austriecii nu folosesc coloranți  culoarea mezelurilor se obține exclusiv din cantitatea de sânge folosită. Și atunci, când mi se face poftă, o să cumpăr un speck austriac, în niciun caz copite.

− Există statistici îngrijorătoare legate de obezitate. Unde se situează românii?

 Suntem pe locul al doilea în Europa la obezitate infantilă. Unu din trei copii este obez. A fost unu din patru, iar de la raportul ăsta am sărit la unu din trei ca și cum totul s-ar fi petrecut într-o secundă.

Nu se poate așa ceva. Asta înseamnă o povară pe care nici măcar un sistem de sănătate performant nu o poate duce. Pentru că oamenii ăștia vor face boli articulare − o să-i doară genunchii de la 25 de ani. O să facă boli cardiovasculare: cardiologii se confruntă din ce în ce mai des cu infarct la 30-35 de ani.

E o formă de abandon din partea statului, când nu intervine cu programe de educație în zona asta. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Au fost niște școli experimentale în Franța, în Cehia, unde s-au făcut ore experimentale de nutriție, de educație anti-drog, împotriva consumului abuziv de alcool, anti-fumat și pro-viață activă, sport. Ca un fel de healthy lifestyle la nivelul fiecărui ciclu de învățământ.

La sfârșit, s-a constatat nu doar că absolvenții acestor cursuri sunt mai puțin bețivi, mai slabi, mai sportivi, ci și că în familiile lor au scăzut obezitatea sau consumul de alcool.

Nu există o altă soluție în afara educației. Tot stăm și vorbim despre obezitate ca și cum ne-ar fi aterizat un OZN în curte. Aoleu, uite ce de obezi avem! E o bătălie pe viață cu obezitatea, care este o boală, nu o nesimțire, cum zic unii. Este o boală, declarată ca atare, deși cam târziu, în anii '90.

− Are legătură statistica asta dezastruoasă cu anii de comunism și cu spaima aceea recurentă că vom rămâne iarăși cu frigiderul gol? Cum s-au modificat obiceiurile noastre de consum după '89?

− De modificat nu s-au modificat: am năvălit și am cumpărat absolut tot ce se găsea în supermarketuri exact cum năvăleam înainte și cumpăram orice, până lăsam toate rafturile goale, atunci când se "băga" ceva de mâncare.

Sunt oameni tributari, care și-au crescut și copiii în felul acesta. Dacă eu am crescut în comunism, copiii mei au acum 30 de ani. Aș fi putut să le transmit această spaimă de-a nu avea ce trebuie, de-a nu avea mâncare de calitate sau de-a o obține doar într-un mod foarte umilitor, stând la cozi noaptea, dând diverse atenții încoace și-ncolo, împrietenindu-te cu mezelăreasa.

Era un scop în sine. Te duceai la serviciu și apoi îți petreceai restul timpului "vânând", ceea ce este îngrozitor. Sigur că încă n-au dispărut acele generaţii. E ca la vite, un stigmat cu fierul roșu. E pe viață, nu-ți mai iese vreodată din ADN. Chiar și acum, când ești conștient că există de toate.

Avem rezerve întotdeauna. Îi învățăm pe copiii noștri că trebuie să aibă o rezervă, celebrul sertar de dulciuri căruia eu i-aș da foc, l-aș interzice prin lege. Sertarul de dulciuri la care copilul are oricând acces...

− Până la urmă, dulciurile și ciocolata trebuie să fie excluse total din alimentația copiilor sau e suficientă moderația?

− Dulciurile se mănâncă pe măsura efortului fizic pe care-l face copilul acela. Un copil care este dus cu mașina la școală, adus cu mașina acasă și apoi proptit în fața calculatorului nu are nevoie de dulciuri.

În acest caz, dulciurile vor fi un exces, se vor transforma în grăsime și se vor depune.

Foto: Janks /Dreamstime.com

Un copil sportiv poate mânca dulciuri în măsura în care face efort fizic. Dacă nu face, nu.

E ca și cu benzina. Nu încerci să pui benzină într-o mașină care stă.

Noi funcționăm cu glucoză și oxigen. Glucoza în exces se transformă în grăsime și se depune.

Ce înseamnă în exces? Ceea ce nu vei arde în următoarele câteva ore ale vieții tale.

E foarte simplu, nimic spectaculos. Breaking-news-urile sunt utilizate doar de anonimi care vor să-și facă o clientelă.

"Vegetarianismul, la copii, e o prostie inimaginabilă"

− Dieta vegetariană la copii? Înțeleg că sunt copii de grădiniță pentru care părinții solicită astfel de meniuri.

 Nu, nu, nu, totul până la vegetarianismul la copii. Fiecare adult are voie să mănânce ce-i trece lui prin cap. Dacă vrea să facă un experiment  să trăiască șase luni mâncându-și mobilierul de bucătărie , e viața lui, dreptul lui să o facă.

Este un tip care a mâncat un avion în decursul vieții, absolut treaba lui. Adulții pot să facă ce vor; când ajungem la copii, mie acolo mi se termină și umorul, și înțelegerea, și înțelegerea istorică, și cea psihologică, și orice.

Copilul nu se poate apăra și părintele nu are dreptul să facă experimente pe copilul lui. Niciodată! Vegetarianismul, la copii, este o prostie inimaginabilă.

Omul a fost vânător și pescar 3 milioane și jumătate de ani, cât a stat în peșteră. Nu există niciun sit arheologic în care să se fi găsit urme ale trecerii vegetarienilor.

Poți analiza structura proteică, trama proteică osoasă, și, în funcție de ce aminoacizi găsești acolo, zici more or less ce a mâncat omul cu pricina la el în zonă. Să știți că este un institut la Leipzig care cu asta se ocupă, printre altele.

S-au analizat toate rămășițele umane descoperite. Nu s-a descoperit niciun trib care să fi fost vreodată vegetarian. Mâncau ce aveau în jurul lor, unii − mai multe rădăcini, alții − mai puține.

Să nu uităm că, până pe la 1600, n-am avut cartof în Europa, n-am avut porumb în Europa, n-am avut o sumedenie de legume în Europa. Ce vegetarian? Serios acum, despre ce prostii vorbim?

Noi trebuie să mâncăm, totuși, și în concordanță cu zona din care provin strămoșii noștri. Avem anumite bagaje enzimatice dezvoltate pentru zona asta.

Uite, în zona temperată, 40% dintre adulți fac intoleranță la fructoză și la fructe. Ceea ce e normal pentru că, pe vremuri, oamenii nu mâncau fructe în zona asta timp de 6 luni sau mâncau cel mult niște fructe uscate. Acum avem fructe non-stop, nu mai există trufandale.

− E o modă ca diversificarea să se facă mai nou cu quinoa, avocado sau chia. E justificată?

- Vai de capul meu! Da, quinoa, desigur! Probabil pentru că acel copil provine dintr-o populație care are 1,40 metri înălțime, nările late și pielea smeadă precum în Peru.

Cum să diversifici copilul cu quinoa? O bătaie de joc! Numai pentru că are o denumire exotică?

Pe de altă parte, eu am o mămică, m-a abordat relativ recent. Copilul ei are o problemă de sănătate extrem de importantă legată de abuzul de grăsimi vegetale, pentru că i-a pus ulei de măsline cu oala, i-a zdrobit migdale și i-a dat avocado până i-au ieșit bebelușului pe nas.

Și acum e plin de xantoame, de depozite de grăsimi sub piele. Ce poți să-i faci? Femeia asta a fost prostită de internet și a făcut ce a crezut ea că e mai bine pentru copilul ei.

Din păcate, părinții sunt anxioși și, în loc să facă un pas înapoi și să se gândească puțin, logic, la locul unde au trăit strămoșii noștri, să încerce să se țină de linia decentă, ei vor totul la breaking news. Vor ca totul să fie exotic.

Le-a rămas banana înfiptă-n cap, faptul că orice produs cu denumire exotică este absolut senzațional. Bananele și portocalele de pe vremea lui Ceaușescu, niște trufandale extraordinare pentru care ne băteam noaptea la cozi: păcăleală, țeapă, nu e așa. Pentru unele dintre acestea nu avem realmente enzime să le digerăm.

De ce să nu-i dăm copilului grăsime de balenă? Mi se pare și mai modern, ca eschimoșii. Sigur, cu riscul de a face pancreatită acută.

Adică de ce quinoa și nu grăsime de balenă? Mi s-ar părea mult mai aventuros. Aș rupe gura târgului cu grăsimea de balenă, nu cu quinoa, ca toată lumea.

Nu te poți lăsa târât de orice prostie. Nu mai citiți articole nesemnate de doctori! Să se uite cine semnează.

Legendele astea se răspândesc într-un ritm incredibil, difuzate prin copiere de la unul la altul. Toți vracii internauți și presa de proastă calitate preiau un articol fără niciun fel de discernământ.

− Puteți face referire la unul care să fi depășit orice așteptări în materie de fabulație?

 Da, un articol-vedetă e despre mămăliga care ar face cât un pumn de pastile. Scria acolo că mămăliga ar conține hidrocarburi. Hidrocarburile sunt petrolul, bitumul.

Deci, persoana care a scris articolul nici măcar nu știa diferența dintre hidrocarburi și carbohidrați, care sunt glucidele din mâncare, zaharurile din alimente. După acea persoană, ai putea să bagi mămăliga rămasă în rezervorul mașinii.

Mai mult, scria că are acizi grași. Cum să aibă mămăliga acizi grași? E slănină? Acest articol – Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci mămăligă. E ca și cum ai lua un pumn de pastile! – a fost preluat de 10-12 publicații fără niciun fel de critică.

Persoana care vrea să-și crească și să-și hrănească bebelușul corect să fie atentă de la cine citește.

Scuzați-mă, dar mi se pare absurd să zici că pediatrul este un cretin și un nesimțit care nu vrea decât să vândă medicamente, iar o proastă care scrie că mămăliga are hidrocarburi reprezintă o referință pentru tine și te ajută să-ți hrănești copilul. Mi se înmoaie picioarele.

Și articolele astea deseori sunt nesemnate. Dacă sunt semnate, le mai dai o șansă și te uiți ce meserie are persoana respectivă. Dacă n-are meseria care trebuie, adică medic specialist în diabet și nutriție sau nutriționist-dietetician, atunci nu citești.

Sau dacă citești, nu faci. Sau citești și râzi și plângi în același timp, așa cum pățesc eu. Erau mii și mii de like-uri la articolul cu mămăliga, unul care nu conținea nici măcar o singură informație corectă din punct de vedere medical. Era de o prostie sfâșietoare, un articol de umplutură care te uluiește nespus.

Un articol distribuit masiv.

"Povestea cu zemurile verzi mă face să râd cu lacrimi"

− Să vă mai întreb despre detoxifiere sau e tot o cauză pierdută?

 Întrebați oricum despre ceva ce nu există, după cum nu există toxinele așa cum sunt ele prezentate de oamenii care privesc detoxifierea ca pe o afacere.

Ei vorbesc despre detox și despre toxinele care se acumulează în corpul nostru. Dar din procesele metabolice rezultă deșeuri, care nu sunt toxine. Această diferență trebuie să fie făcută. Și să știți că doctorii au spus de mult timp: faceți diferența între deșeu și toxină!

Pentru deșeuri, avem patru sisteme care le elimină: sistemul respirator, pielea, tubul digestiv și sistemul genito-urinar (renal). Toate acestea elimină deșeurile rezultate din metabolism.

Creierul se curăță într-un fel foarte special și foarte interesant. În timpul somnului se deschid niște microcanalicule printre neuroni și acolo se varsă substanțele-deșeu care devin toxice, în exces, pentru creier.

De aceea murim dacă nu dormim cinci zile. Numai în timpul somnului se întâmplă chestia asta, iar în final acele deșeuri ajung în lichidul cefalorahidian și-n limfă, și așa mai departe.

Nu poți tu să te cureți, și în niciun caz cu zeamă verde. Asta cu zemurile verzi mă face să râd cu lacrimi. Dacă sunt produse exotice, atunci ele te detoxifică, nu? Frunzele de kale, care-s un soi de spanac, te detoxifică? Păi atunci de ce spanacul nu?

Confuzia asta că tot ce e verde e sănătos e înfiptă în capul nostru tot de la peșteră încoace. Ai ieșit din întunericul peșterii, ai văzut verde-n fața ochilor, ai văzut soarele și ți s-a părut o chestie minunată.

Dar oamenii uită că clorofila, care dă culoarea verde, produce oxigen numai la lumină. Eu tot spun treaba asta: în mațele noastre este întuneric, nu se produce niciun fel de oxigenare a intestinelor cu clorofila din chestiile verzi, cum pretind naturiștii.

Nu ne oxigenăm nimic, îmi pare rău, pentru că în intestine e noapte. Și e foarte bine că e noapte, pentru că metanul și oxigenul liber pe care l-ar produce clorofila în prezența luminii – dacă ar fi lumină-n mațele noastre – ar exploda, ar face o combinație explozivă.

Detoxifiere? Este vorba despre folosirea deliberată a unui termen care speculează aceste frici ale omului modern, legate de o lume din ce în ce mai industrializată, de calitatea mâncării pe care o consumă.

− Cum depășim psihoza asta legată de alimentația sănătoasă?

 Statul trebuie să fie cel responsabil. Ce frumos ar fi dacă toate statele ar deveni responsabile și ne-ar da peste degete în clipa în care ne aruncăm pet-urile peste tot, pet-uri care ajung în mare și fac supița aia de plastic plină de disruptori endocrini pe care o mănâncă peștii.

Dacă mările au devenit un soi de WC din fundul curții, presupun că asta și mâncăm.

La nivelul acesta trebuie responsabilitate. Trebuie să reciclăm, trebuie să avem grijă ce facem. Poți trăi tu în vârful muntelui și să-ți crești capra în izolare deplină, pentru că, până la urmă, plouă din norul care vine de la Fukushima. Asta este, punct și la revedere.

Poate să fie mama păstrăvului dacă tocmai a mâncat un kilogram de plastic, de la pet-urile pe care le-ai aruncat ca nesimțitul la barajul Vidraru.

În România, medicamentele se aruncă la gunoi. Deși legea o cere, foarte puține farmacii recurg la distrugerea medicamentelor.

Mereu apare stilul acesta de a băga gunoiul sub preș. Sau de a arunca în toaletă, că, dacă tragi apa și nu se mai vede, înseamnă că nimic nu s-a întâmplat.

Și ne trezim apoi că apa freatică e infestată cu hormoni de la anticoncepționale și așa mai departe, cu beta-blocante, cu diuretice, cu medicamente de inimă.

În schimb, toți ăștia care și-au aruncat inclusiv uleiul ars la chiuvetă − că au făcut șnițele și le-a fost lene să-l adune într-un borcan, pe care să-l ducă la reciclare , tot ăștia strigă că vor detox și că vor quinoa, vegetarianism, că vegetal egal sănătos. Păi plantele nu trăiesc cu apa asta atât de infestată din pânzele freatice?

− Există studii care să susțină dieta alcalină?

 E o prostie, vedeți-vă de treabă! În primul rând, ce vrei să alcalinizezi? Stomacul are pH-ul între 1,5 și 3; dacă îl alcalinizezi în mod exagerat, faci cancer gastric.

Sângele are un pH între 7,35 și 7,45. Nu te poți băga tu acolo să schimbi pH-ul sângelui. Uite, soda caustică e foarte alcalină. De ce n-o fi bună? Hai să bem un pahar cu sodă caustică în fiecare zi. Glumesc cu soda caustică, sper că e clar.

Singurul lucru pe care-l poți alcaliniza este pH-ul urinei, pentru că rinichiul va elimina surplusul de valențe alcaline.

Ce e cu prostia asta că ai putea să te ocupi tu de pH-ul propriu? E aceeași chestie, că trebuie să iei tu pe cont propriu bătălia cu nu știu cine. Nu, du-te și obligă statul să recicleze!

Cum nu s-a ocupat omenirea milioane de ani de pH, tot așa nu se poate ocupa nici acum. Și foarte bine, pentru că alcalinizarea în exces dă edem cerebral.

Orice om care bate câmpii cu alcalinizarea și are angoase cu chestia asta se poate duce liniștit la orice laborator să-și facă o analiză numită ASTRUP sau echilibrul acido-bazic: înseamnă un mililitru și un pic de sânge, și acolo vezi pH-ul, rezerva alcalină, ionii de bicarbonat...

Eu, ca diabetolog, sunt obligată de protocoalele medicale ca la orice diabet dezechilibrat să determin echilibrul acido-bazic. Și să îl tratez în consecință.

Asta le recomand și celor care aberează cu toxinele: domnilor, mergeți la medicul toxicolog și spuneți-i ce simptome aveți, ce vă doare și tot ce credeți.

El o să vă indice niște analize, să vadă: poate aveți o intoxicație cu metale grele, că asta într-adevăr este intoxicație.

Se pot face analize de laborator și primești antidotul, care poate fi un chelator, care poate fi indicație de dializă sau plasmafereză și așa mai departe. Proceduri eroice, nu că ai băut trei sucuri verzi și ai făcut două pârţuri și gata, te-ai dezintoxicat.

− Se apropie Crăciunul. Putem fi mai buni sau ne întâlnim imediat după sărbători la coadă la șaorma?

 De putut am putea, dar ne vom vedea sigur în a treia zi după Crăciun, să spunem că la coadă la supermarketuri, de parcă tocmai am ieșit din foamete.

Asta spune foarte multe despre câtă nevoie de educație există la acest popor care, în 26 decembrie, e capabil să formeze cozi nesfârșite, deși tocmai vine după îmbuibare.

Ce să zici? Trebuie educație, nu este altă cale. Și omul nu poate de unul singur. E nevoie de un efort conjugat, transparență, lumea să știe cine sunt oamenii care educă, ce studii au, ce competențe.

Pentru că uzurparea competențelor este unul dintre cele mai grave lucruri care se petrec în România. Fiecare are o foarfecă în casă, dar asta nu înseamnă că se poate tunde singur sau că e capabil să croiască haine. Așa e și în nutriție: dreptul la opinie se câştigă prin studii serioase.

Cine este Simona Tivadar

"Am terminat facultatea în 1986, la Cluj, între primii 30 de studenți, beneficiind de o educație medicală de excepție. Am lucrat 5 ani în medicina internă, motiv pentru care privesc organismul uman ca un întreg și evaluez repercusiunile afecțiunilor pe care le tratez la nivelul întregului corp, nu ca pe o maladie izolată.

Între 1996 și 2011 am fost medicul coordonator al Compartimentului de Diabet din Spitalul Universitar de Urgență București, cu un număr de peste 400 pacienți internați anual și răspunzând tuturor solicitărilor pentru pacienții internați în alte secții (în total peste 3000 de pacienți/an), ceea ce îmi conferă o experiență uriașă referitoare la specialitatea mea.

Din 1998 am început să lucrez în obezitate, intuind pericolul legat de stilul de viață modern. Programele pe care le propun pacienților sunt întotdeauna personalizate în funcție de istoricul medical al pacientului, analize, ancheta alimentară și stil de viață.

Sunt membru al Societății Europene de Diabet și al Societății Europene de Obezitate, participând la întâlnirile științifice cele mai importante ale acestor foruri, ceea ce mă ține la curent cu noutățile în domeniu". (Sursa)