Două seriale (scurte) pentru binge watching în spațiul liminal dintre anul nou și anul vechi

Ioana Epure

Director editorial

În zilele nimănui, dintre Crăciun și Anul Nou, țesătura timpului se destramă. Nu mai știi ce zi e și nu mai știi ce zi a fost ieri sau dacă mâine e zi de weekend sau doar o banală zi de marți. Te gândești la ce ai făcut în anul ăsta, la ce ai fi putut să faci – dar trebuie să te oprești acolo, pentru că nimeni nu începe să-și reclădească viața sau să se apuce de proiecte noi pe 29 decembrie, ceea ce, pentru unii oameni, care n-au mereu răbdarea de a aștepta să se așeze praful în urma exploziei anului care s-a terminat, poate fi frustrant.

Ai putea să citești niște Nietzsche, ca să începi anul nou cu sentimentul de eliberare al nihilismului, care s-ar putea să te scutească de obsesia de a merge la sală, „ca să te apuci de sport anul ăsta în sfârșit”, dacă, de fapt, tu n-ai niciun chef de treaba asta, însă ți-ai dorit întotdeauna să cânți la pian și toată lumea ți-a zis că la 37 de ani e cam târziu.

Ai putea să te uiți la file romantice de Crăciun și să arunci cu cozonac în ecran, pentru că, să fim serioși, viața nu funcționează ca acolo.

Sau ai putea să te uiți la unul din serialele astea două, care n-au nicio treabă cu viața reală, dar, în același timp, aruncă o privire mai lucidă asupra ei decât multe altele care se pretind a fi cu picioarele pe pământ, dar care tot ce fac este să arunce o privire superficială și moralistă asupra unei probleme ce, în sine, are nu doar o componentă pragmatică, ci și una profund spirituală: sănătatea mintală.

În februarie 2019, în mijlocul unei crize existențiale, am dat peste Russian Doll. Un serial Netflix cu Natasha Lyonne, într-un rol oarecum asemănător cu cel din Orange is the New Black - dar, în același timp, complet diferit, ceea ce n-o face mai puțin delicioasă - în rolul Nadiei, care, în timpul petrecerii de ziua ei (la împlinirea vârstei de 36 de ani), moare. Numai ca să se trezească, în câteva secunde, înapoi la petrecere.

Și tot așa, ca într-un soi de Zi a Cârtiței, care ar putea conține o lecție a universului despre cum "să fii mai bun, uite o mie de șanse la rând să îți înveți lecția", cu excepția faptului că soarta ei se intersectează cu cea a lui Charlie, care trece prin același lucru - când se sinucide, după ce a fost părăsit de prietena lui.

Nadia are probleme serioase de atașament și suferă de un cinism ușor de înțeles pentru cineva sărit de 30 de ani în 2019, singur și care își petrece tot timpul pendulând între oameni cu diverse tipuri de bagaj emoțional, încercând să găsească nu un om complet lipsit de așa ceva, ci pe cineva cu un bagaj compatibil - dar în același timp îngrozit că s-ar putea, la un moment dat, chiar să-l găsească: pentru că ce se întâmplă atunci cu lumea ta cinică, superficială și atent construită ca să te protejeze, să te invulnerabilizeze?

Pe de altă parte, Charlie e exact la extrema opusă – anxietatea lui în relația cu prietena care tocmai ce l-a părăsit este atât de mare, încât la un moment dat ți se pare că, într-un fel, a îndepărtat-o cu prea multă iubire.

Și nu, între Charlie și Nadia nu se naște o frumoasă poveste de dragoste.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 29 noiembrie - 1 decembrie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Se deschid târgurile de Crăciun în București și Timișoara, Lights On Romania în Cluj-Napoca și bazar caritabil în Iași. Tu ce faci în weekend?

Însă în nenumăratele lor tentative de a scăpa din acest cerc vicios al reînvierii (amândoi mor în repetate rânduri și se trezesc, mereu, în același moment, în același loc), apar și ocaziile de a învăța unde mecanismele lor de protecție au ajuns să se întoarcă împotriva lor. Și, mai ales, de unde s-au ales cu ele.

Poți să vezi Russian Doll într-o zi. Are opt episoade scurte, o coloană sonoră demențială (am și acum Shallow Tears de la Light Asylum în playlist), mult umor, cinism, dar și delicatețe și indulgență față de niște personaje din două tipologii în care e imposibil să nu regăsești și puțin din tine. La urma urmei, uneori, lecția blândeții față de noi înșiși e cea mai greu de învățat.

Plus că serialul are o calitate suprarealistă și o cinematografie superbă, trăsături comune cu a doua recomandare de pe lista de azi: Euphoria, pe care îl poți vedea la fel de repede, într-un binge de o zi, pe HBO Go.

De la început trebuie zis: Euphoria e un serial cu adolescenți și probleme de adolescenți. Doar că făcut de HBO, și, prin urmare, pe steroizi. E ca și cum cineva s-a gândit să facă un My So-Called Life adaptat pentru 2019 și a scris un scenariu pe care oamenii din HBO l-au citit și au zis: „Cool. Turn it up to eleven.” (referința de aici)

Primești la un loc, într-un fel de salată de boeuf cu o coloană sonoră minunată (pe una din scenele de final te rupe My Body is a Cage, în interpretarea celor de la Arcade Fire, nu în versiunea Peter Gabriel), cu lumini dramatice și o tensiune constantă: depresie, consum și dependență de droguri, sexualitatea incertă a adolescenței – în câteva scene atât de cringy, încât fac Girls să pară, prin comparație, un serial de bun simț. Plus întregul spectru al sexualității, tratat într-un fel extrem de natural, fără judecăți de morală sau tot felul de demonstrații apropo de tranziția de la un gen la altul. Plus bullying, violență sexuală, izolarea socială produsă de tehnologie, redefinirea sinelui prin tehnologie, autonomia asupra propriului corp, clivajul dintre boomers și generația Z și o să mă opresc aici, că nu mai am răsuflare, iar lista e mult, mult mai lungă.

Unii zic că e cam cu prea mult sex și că e cam vulgar. Evident, e făcut de HBO, iar cine își imaginează că viețile adolescenților nu sunt cu și despre sex, e complet naiv sau și-a reprimat o mulțime de amintiri din perioada aia. Alții zic că e complet nerealist, că niciun grup de adolescenți care trăiesc într-o suburbie reală n-au cum să se lovească de atâtea probleme, în același timp - prin urmare e doar dramă gratuită.

Dacă mă întrebați pe mine, niciunul din argumentele astea nu contează, chiar dacă, în sine, au dreptatea lor. Serialul nu se pretinde a fi realist, ci dimpotrivă, îți creionează cam la ce nivel e drama în mințile adolescenților și îți servește un platouaș de probleme, din care, statistic vorbind, măcar una a fost și a ta sau e a unuia din copiii tăi, și îți poți alege liniștit cu ce să rămâi sau ce să ignori.

Spre exemplu, fapul că adolescenții nu consumă droguri „de prea mult bine”, și nici nu intră în depresie din alint.

Și că toate problemele astea, apărute într-o perioadă a vieții în care ești profund vulnerabil, te marchează profund, le iei cu tine și le cari pe tot parcursul vieții, și că ele se transformă exact în bagajul ăla emoțional de care vorbeam mai sus.

E, de fapt, chiar simplu să ți-o imaginezi pe Rue, personajul principal și naratorul din Euphoria (interpretată superb de Zendaya), la petrecerea de 36 de ani, cinică, pe un cocktail bine dozat de droguri, cum moare din nou și din nou, numai ca să se trezească înapoi în baia apartamentului unde toți prietenii ei s-au adunat să o serbeze.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€