Ionel Onofraș, primar al Iașului după Revoluție, condamnat la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și fapte de agresiune sexuală asupra a patru minore. Colaj realizat de Casiana Fusu - PressOne

Ionel Onofraș, primar al Iașului după Revoluție, condamnat la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și fapte de agresiune sexuală asupra a patru minore. Colaj realizat de Casiana Fusu - PressOne
25/10/2026
Documentar VIDEO. „Un om de neatins”. Abuzurile sexuale ale lui Ionel Onofraș, în numele artei
Timp de decenii, Ionel Onofraș a trecut în spațiul public drept un om respectabil și greu de atins.
Primul primar al Iașului de după Revoluție, om de afaceri înstărit - proprietarul unei vile de peste 3 milioane de lei în Copou - și fotograf premiat pentru portrete de balerine, „Bebe”, cum îi spuneau apropiații, avea toate atuurile unui om respectabil: farmec, pasiune pentru cultură, prieteni influenți și reputația unui artist.
Nici o condamnare definitivă la închisoare, de 4 ani și 4 luni primită în 2016 pentru înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat, într-un dosar cu prejudiciu de aproape 7 milioane de lei, nu i-a știrbit această reputație.
Ieșit din închisoare, și-a reconstruit imaginea publică în jurul credinței și al artei, imagine care a rezistat până în aprilie 2026, când Curtea de Apel Iași l-a condamnat definitiv la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra a patru minore, una dintre cele mai mari pedepse date vreodată în România pentru astfel de fapte.
Documentarul PressOne „Un om de neatins” reconstituie mecanismul prin care Ionel Onofraș își alegea victimele și cum le convingea că doar el le poate deschide drumul spre o carieră de fotomodel.
Onofraș își căuta „modelele” online, în biserică sau la evenimente private. Victimele din dosarul care l-a trimis în spatele gratiilor aveau între 14 și 17 ani, iar pentru a le căpăta încrederea le-a promis ședințe foto gratuite, prezentate drept o șansă unică. Studioul său se afla într-o clădire izolată de la intrarea în Iași, la etajul unui magazin, între ateliere auto și firme de construcții. Acolo, pas cu pas, Onofraș a întrecut fiecare limită a fetelor: le-a cerut să se schimbe de față cu el, să nu poarte sutien, să pozeze sumar sau nud, să se lase masate cu ulei, toate în numele unui pretins „act artistic”.
În documentar, supraviețuitoarele povestesc cum complimentele au devenit tot mai insistente, cum atingerile le erau prezentate ca parte firească a meseriei și cum, după fiecare abuz, fotograful le cerea să păstreze tăcerea, mai ales față de proprii părinți. Documentarul arată și cum s-a apărat Onofraș în instanță: a susținut că atingerile neconsimțite țineau de procesul artistic și a acuzat-o pe cea mai mică dintre victime sale că ar fi pus la cale un complot pentru a-l distruge.
Povestea nu se oprește, însă, la cele patru minore. Documentarul scoate la iveală un șir mai lung de femei care spun că Onofraș a apelat la același tipar: alte cinci tinere le-au declarat procurorilor că au fost agresate între 2014 și 2020, dar și o adolescentă recrutată din biserica unei comune de lângă Iași, al cărei preot garantase personal pentru fotograful „Bebe”. Lor li se adaugă o femeie care l-a reclamat la poliție în urmă cu 15 ani. Aceatsa povestește despre anii de control, violență și amenințări, inclusiv despre promisiunea lui că, „pe tărâmul lui, la Iași”, nu va avea nicio șansă în instanță. Plângerea ei nu a fost soluționată niciodată, iar femeia a fost nevoită să plece din țară.
Onofraș a mai fost trimis în judecată în 2025 și într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au recuperat de pe cardurile sale fotografii nud cu minori pe care încercase să le șteargă.
Prin toate aceste povești trece același fir roșu: neîncrederea în autorități. Femeia care l-a reclamat acum 15 ani a simțit că plângerea ei va rămâne „o foaie la un dosar”. Tinerele audiate în proces spun că s-au simțit ele însele judecate, interogate și puse la colț, în timp ce agresorul s-a bucurat de o reputație intactă până la final. Chiar și Ioana*, adolescenta de 14 ani de la care a pornit dosarul penal, s-a temut că nu va fi crezută dacă va merge singură la poliție.
După nouă luni în care nu a spus nimănui nimic, a decis să afle adevărul pe cont propriu. A căutat pe rând fetele pe care Onofraș le fotografiase și le-a scris, până când una dintre ele i-a confirmat că și ea fusese abuzată. Abia atunci și-a făcut curaj să îi spună mamei sale prin ce trecuse, iar două zile mai târziu au mers împreună la poliție.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
În ziua în care condamnarea a rămas definitivă, Onofraș, aflat sub control judiciar, nu mai era în țară. Cum a fost prins în Italia, ce spun autoritățile despre felul în care a fost supravegheat și ce a rămas în urmă pentru femeile care l-au acuzat, aflați din documentarul „Un om de neatins”, disponibil și pe YouTube.
*Numele victimelor au fost modificate pentru a le proteja identitatea.
Cum a ajuns cel mai mare centru de date din România, finanțat din bani publici cu 18 milioane de euro, în pragul insolvenței și anchetat pentru spălare de bani
Primul și singurul centru de date hyperscale din România, inaugurat în aprilie 2022 în localitatea Mischii, județul Dolj, se află în pragul insolvenței și în centrul unui dosar penal pentru spălare de bani și delapidare.
EXCLUSIV. Telegondola din Sinaia a transportat turiști luni la rând cu un pilon deplasat peste limita de siguranță. Șantierul care a agravat situația fusese autorizat de primarul Vlad Oprea fără expertiză
Telegondola din Sinaia, care leagă cota 1.000 de 1.400, a funcționat timp de mai multe luni, în plin sezon estival, cu Pilonul 2 deplasat și cablul aferent acestuia deviat cu până la 59% peste limita de siguranță admisă de ISCIR, potrivit unei expertize tehnice intrate în posesia redacției.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this


