"Divinitatea a făcut ca un om să mă vadă"

Raluca Pancu

Redactor

„Au crezut că sunt moartă și au vrut să mă încarce în duba care ducea cadavrele la crematoriu. Divinitatea a făcut ca un brancardier să vadă că mișc. M-a luat, m-a ascuns și iată-mă, astăzi, aici”.

E 21 decembrie 2017.

Printre cei veniți să aprindă o lumânare în Piața Universității din București se află și Mariana Farcău (57 de ani), care poartă cu mândrie, peste pardesiu, decorația de Luptător pentru victoria revoluției române.

Stabilită în Franța, ea vine în țară în fiecare an, doar pentru comemorările din decembrie.

În urmă cu 28 de ani, două gloanțe au lovit-o la mică distanță de sediul Securității din Timișoara. Tot atunci au fost răniți doi frați de-ai ei.

 „Au tras în noi fără somație”

În decembrie 1989, Mariana Farcău locuia la Timișoara, cu părinții și cu cei opt frați ai săi. Avea 29 de ani.

„Locuiam în centrul Timișoarei, la a doua stradă de clădirea bisericii reformate, de unde László Tőkés urma să fie deportat.

Aveam prietene și sârboaice, și nemțoaice, și unguroaice, și m-au rugat să mergem și noi, că eram o familie numeroasă, să ne solidarizăm cu ei în incinta bisericii reformate, pentru a ne opune deportării lui Tőkés.

Așa ne-am dus și noi, două-trei seri, și am protestat alături de ei. După trei zile de proteste mai puternice împotriva deportării lui Tőkés, au venit așa de mulți oameni, încât nu au mai încăput în biserică și nici pe străzile lăturalnice.

De aici a izbucnit revolta aceea euforică împotriva dictaturii”, povestește Mariana Farcău.

Mariana, o soră și un frate de-ai săi au fost răniți când timișorenii au vrut să îi elibereze pe manifestanții arestați.

„Am fost împușcată de două gloanțe la o distanță relativ mică de sediul Securității, unde erau închiși cei arestați.

Era noaptea de 17 pe 18 decembrie 2017. Noi urma să mergem să îi eliberăm pe ei și, iacătă, un cordon de armată și de securiști ne-a blocat. Au tras în noi fără somație.

Eu am căzut și am fost dusă la spitalul din Timișoara. Acolo am pierdut mult sânge, m-au alimentat cu glucoză.

Românii și gastronomia locală. Cosmin Dragomir,  jurnalist culinar: „Nu ne iubim mâncarea, iubim să fim sătui, ba chiar îmbuibați”

Ce spune ciorba despre noi ca popor? Iubesc românii mâncarea? Ne subestimăm cultura culinară? Într-un interviu pentru PressOne, jurnalistul culinar Cosmin Dragomir răspunde la toate aceste întrebări, în timp ce explică și potențialul major al României de a deveni o destinație gastronomică, în ciuda unui analfabetism gastronomic funcțional pe care-l avem și care ne pune bețe-n roate.

Cum se formează un grădinar urban

Din toamnă, în patru licee din țară, elevii se vor specializa ca Grădinari urbani, o meserie nouă de care orașele României au mare nevoie.  

A doua zi, la spital au venit niște securiști. L-au forțat pe directorul spitalului, doctorul Golea, să-i lase să intre.

Culegeau răniții din paturi, la etajele superioare, și îi duceau în subsol, la morgă, spunând că-i iau ca să-i interogheze.

M-au luat și pe mine. M-au debranșat de la glucoză și de la sânge, m-au urcat în lift să mă ducă jos, la interogatoriu.

Mulți răniți au fost împușcați încă o dată jos, la morgă, și nu s-au mai întors”, rememorează Mariana Farcău.

 „Au vrut să mă încarce în duba care ducea cadavrele la crematoriu”

În acele momente critice, un înger păzitor a vegheat-o.

„Securiștii au crezut că sunt moartă și au vrut să mă încarce în duba care ducea cadavrele să le ardă la crematoriu.

Divinitatea a făcut ca un om să mă vadă. Un brancardier a văzut că mișc, m-a luat, m-a ascuns în depozitul de medicamente al spitalului.

După ce au plecat cadavrele spre București, m-au scos, m-au ascuns în alt spital și iată-mă, astăzi, aici”.

După evenimentele din ’89, Mariana Farcău și ceilalți doi frați răniți au cerut azil politic în Occident.

„Eram urmăriți, căutau să ne omoare. Eu am plecat în azil în Franța, sora mea în Statele Unite, fratele meu, în Italia”.

Deși nu mai trăiește în România, Mariana Farcău vine anual, în luna decembrie, pentru a aprinde o lumină în amintirea eroilor din ’89.

„Astăzi trăim cu traume ireversibile, și morale, și psihice, și materiale, dar, totuși, încă nu am murit. Mai existăm.

În fiecare an venim la București să-i comemorăm și pe cei 43 de arși la crematoriul Cenușa, luați din subsolul Spitalului Municipal din Timișoara în noaptea de 18/19 decembrie 1989.

43 de cadavre au fost arse și apoi aruncate la groapa de gunoi de la Popești-Leordeni. Am venit să îi comemorăm”.

 „Suntem solidari cu voi și nu ne lăsăm”

Mariana Farcău nu vrea despăgubiri pentru decembrie ’89. Ce o doare pe ea este că, la București, dosarul Revoluției nu a fost trimis în judecată nici după 28 de ani.

„Vreau să vă amintesc că dosarul Revoluției de la CEDO a câștigat foarte mult teren fără voia și împotriva Guvernului României.

În 2008, mai multe victime ale Revoluției ne-am urcat într-un autocar plin și am plecat la Strasbourg. Am făcut un miting în fața sediului CEDO, care a fost considerat unul dintre cele mai civilizate mitinguri europene și românești.

Mesajul nostru a fost atât de bine receptat, încât președintele CEDO a acceptat să ne primească în audiență pe noi, reprezentanții Revoluției, și a acceptat cererea noastră de urgentare a procedurii dosarului”.

Medalia de la pieptul Marianei Farcău.

După 28 de ani de la Revoluție, Mariana Farcău a ieșit din nou în stradă pentru libertatea copiilor ei.

„Cei care au plătit tribut de sânge își văd din nou îngrădită libertatea. Guvernul și Legislativul schimbă legile în favoarea lor, de așa natură ca criminalii Revoluției și hoții de pe tot parcursul, din ’89 și până acum, să fie absolviți de vină și să poată fura liberi.

Ne alăturăm celor din stradă – acesta este mesajul tinerilor, al copiilor Revoluției din toată țara. Suntem solidari cu voi și nu ne lăsăm”.

„Sunt Farcău Herera Mariana Rodica, împușcată în Revoluție, cu încă doi frați răniți, vă iubesc și vă poftesc cu noi în stradă să luptăm pentru libertatea pe care am câștigat-o la Timișoara și în țară cu tribut de sânge. Acum, la 28 de ani de la Revoluție, veniți în stradă să manifestăm!”