Dincolo de calea ferată

Cătălin Mitulescu a făcut, după mai bine de 15 ani, un cerc complet în filmografia personală și în evoluția sa ca autor. Dacă filmul cu care a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, București-Wien, ora 8:15 (2000), era construit ca o poveste a imposibilei emigrări, cel mai recent lungmetraj al său, Dincolo de calea ferată (2016), este povestea unei imposibile întoarceri în țară.

Între cele două filme există mai multe legături, printre care se numără o serie de motive narative recurente, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, că Mitulescu este un auteur, un cineast care și-a dezvoltat propria viziune despre cinema și despre lume.

Din temele sale predilecte – de la viața la periferie până la nunta parodică, unde trenurile și gările sunt spații al despărțirii -, Mitulescu reconstruiește nu numai un univers narativ, ci o perspectivă proprie.

Chiar faptul că filmul din 2000 se încheia cu o înjurătură la adresa CFR-ului, iar acum calea ferată devine un personaj foarte bine conturat este relevant pentru viziunea coerentă a regizorului depre cinemaul său.

Dincolo de calea ferată este format din două părţi distincte: Mitulescu utilizează în mod conștient două registre diferite, care evoluează separat, aidoma şinelor de tren.

Primul registru, care corespunde primei părți a filmului, este remarcabil. Compusă din jumătăți de adevăruri, nesiguranță emoțională sau tăceri care spun mai multe decât dialogurile, această parte a filmului ne arată abilitatea lui Mitulescu de a crea un cinema complex, care nu are loc exclusiv pe ecran.

Aici se construiește relația zdruncinată dintre personajul principal, Radu, piccolo în Italia care se întoarce acasă chiar la începutul sezonului estival, și Monica, o tânără care crește copilul lui Radu într-o magherniță de la periferia Bucureștilor.

Mitulescu reuşeşte să ne ofere o viziune nouă asupra temei emigrării și a migranților, care este recurentă în filmul românesc contemporan. Proiect pornit cu titlul captivant „El Rumano”, acest film are în centru drama pe care o trăiesc milioane de semeni de-ai noștri: soți și soții, copii și părinți – obligați să ducă vieți separate.

Acesta este şi cazul lui Radu și al Monicăi. În rolul tinerei femei, Ada Condeescu este o apariție senzuală și în același timp abruptă, stranie și imposibil de explicat.

Condeescu a fost mereu o prezență remarcabilă (să ne amintim, de pildă, memorabilul rol din Loverboy), iar în acest film trece printr-un spectru larg de emoții.

Merită să fie menţionată o secvență de mare forță, în care Monica îi cântă lui Radu din repertoriul lui Patty Pravo. Interpretând cu o voce dogită La Bambola, actrița face trimitere la relația cu acest bărbat absent din viața ei, dar şi la Margareta Pâslaru și la potpuriurile ei socialiste.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

La rândul său, Alexandru Potocean își gestionează remarcabil trăirile în rolul lui Radu, fără a aluneca în tentația demonstrației scenice. El este unul dintre actorii din noua generație despre care cu siguranță vom mai vorbi.

Toate premisele acestui film sunt ofertante, iar povestea, după ce ai văzut prima parte, promite o dezvoltare remarcabilă. Cu atât mai mult cu cât Mitulescu încearcă să evite locurile comune, se ferește de violența gratuită din filmul „estic” și, până la un moment dat, practică un stil cinematografic abstinent.

Numai că, în partea a doua, din cauza deciziei structurale de a diviza povestea, eșafodajul ridicat cu atenţie în prima parte devine instabil. Monica şi Radu ajung la o nuntă de cartier şi, acolo, totul se transformă într-o însăilare de situații lipsite de autenticitate.

Acest al doilea registru, care îl duce pe regizor în apropierea genului practicat de Emir Kusturica, e mult prea încărcat de tușe groase, de excese caricaturale și de episoade incoerente.

Ambiguitatea ofertantă din prima parte devine o stridentă exagerare. Spectacolul dezolant pe care România îl oferă personajului principal – și, prin ochii acestuia, nouă, ca spectatori – este rezolvat simplist și puțin verosimil.

Nunta de mahala, care servește ca fundal pentru reconectarea celor două personaje, este construită prea schematic și diminuează autenticitatea poveștii. Personajele sunt insuficient dezvoltate, iar conflictul – inevitabil – pare o înscenare patetică, şi nu o înfruntare între clanuri interlope.

În aceste condiţii, finalul strică acea stare de ambiguitate pe care regizorul o construise cu grijă de la începutul filmului.

Dar, la urma urmei, acesta este stilul lui Mitulescu: un amestec de realism şi de imponderabilitate a stărilor interioare, o combinație stranie între filmul metaforic și cel abrupt autentic.

Și, așa cum se întâmplă cu orice „auteur”, abordarea sa poate să ne placă sau nu, dar nu îi putem ignora calitățile.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€