Dezvăluirile unui angajat la stat: "Chiar dacă nu faci nimic, doar crești în vârstă, devii expert cu 5000 de lei pe lună"

Ce i se întâmplă unui funcționar din aparatul de stat care începe să reclame plățile fictive, nepotismele și minciuna din instituția unde lucrează?

Povestea bucureșteanului Sorin Negruți (38 de ani), expert al Direcției de Comunicare de la Institutul Național de Statistică (INS), oferă un răspuns relevant la această întrebare.

Din postura de angajat la stat, Negruți s-a revoltat ani la rând față de modul în care se petrec lucrurile în administrația publică. Dar nu s-a limitat să le spună șefilor, ci a ales să și scrie despre nemulțumirile sale.

În această săptămână, Negruți își va lansa, la Târgul Gaudeamus, volumul intitulat "Angajat la stat. Disperarea sincerității", publicat la editura Eikon.

E o carte în care el descrie fără menajamente, inclusiv cu nume reale, delăsarea și inerția care domină într-o instituție publică din România.

*

Conturată ca o radiografie a situaţiei din INS, cartea prezintă evenimentele în ordine cronologică.

Acestea sunt susținute de documente oficiale (note interne, ordine de ministru, petiții, stenograme), care au marcat parcursul funcționarului public Sorin Negruți.

Într-un interviu acordat PressOne, autorul spune că nu urmărește ca volumul lui să se lase cu tăiat de capete,  ci scopul său este să lase "o imagine".

"E ca la poliție. Vezi o faptă și trebuie să o sesizezi. Nu este obligația ta să te duci să prinzi hoțul, dar e de datoria ta să te duci și să spui ce ai văzut", consideră Sorin Negruți.

"Am considerat că, dacă Dumnezeu mi-a dat puterea să trec prin toate lucrurile, trebuie spuse"

– De ce ați ales să scrieți această carte?

– După ce am văzut că la Institut a fost numită o nouă conducere, odată cu instalarea Guvernului Victor Ponta, am sperat că lucrurile se vor schimba. Nu s-au schimbat. Din contră, au fost înlocuite – unele probleme cu alte probleme, o gașcă cu altă gașcă.

În momentul ăla, mi-am zis: "Stai puțin, că trebuie să fac și eu ceva". Și chiar m-am simțit obligat. M-aș fi simțit complice dacă nu aș fi făcut lucrul ăsta. Am considerat că, dacă Dumnezeu mi-a dat puterea să trec prin toate lucrurile alea, trebuie spuse.

– Ce vreţi să schimbați? 

– Nu mi-am propus, neapărat, să schimb ceva peste noapte, pentru că nu sunt un inconștient. Mi-am propus, în primul rând, să las o imagine, să las o radiografie: copilul meu și nepoții mei trebuie să vadă cum se făcea administrație în urmă cu 20 de ani, cu 30 de ani, când economia duduia și aveam creștere de 9%. Nu mi-am propus să tai capete.

– Cum este structurată cartea? 

– Am început cu perioada 2009-2012, după care am zis că trebuie să o aduc în actual. Am adus-o în actual și din cauza atitudinii sfidătoare a noii conduceri, care trata problema, așa, periferic. Eu le aduceam la cunoștință anumite chestiuni − pe care le-am scris în carte −, ei le bagatelizau.

Cartea a fost scrisă în șase luni. Am făcut cerere la Institut să mi se pună la dispoziție copie după dosarul profesional, am urmărit firul evenimentelor cronologic, păstrând numele personajelor și documentele introduse.

"La sediul central al Institutului Naţional de Statistică, celor în vârstă le era teamă să nu le ia locul noile generaţii. Numai tânăr să nu fi fost în INS!

Indiferent de pilele avute, erai marginalizat și umilit de veterani. Ultimii aveau o vorbă: «Meseria nu se învaţă, se fură!».

Ca atare, nu-ţi arătau nimic, nu te ajutau în niciun fel. Ba, dimpotrivă, îţi puneau beţe în roate, te bârfeau, și te ridiculizau la cea mai inocentă greșeală."

Fragment din volumul
Angajat la stat. Disperarea sincerității

"Oamenii ăia, când o să moară, o să lase PIB-ul" 

– Când v-ați cerut dosarul profesional, ați primit toate documentele? 

– Nu. De exemplu, acea evaluare psihologică care mi s-a făcut, care este o rușine, este o metodă practicată în anii '50. Sistemul s-a păstrat.

Diferența între ceea ce este în administrație și ceea ce este în privat e undeva la 20 de ani. Administrația e undeva prin '94-'95, nu a intrat în mileniul trei.

Nimeni, niciun director din administrație (spun de INS) nu ia un tânăr pe lângă el să îl învețe. Ies la pensie și sunt aduși dup-aia înapoi pentru că sunt indispensabili. Deci nu arată nimic la nimeni.

Oamenii ăia, când o să moară, o să lase PIB-ul. Doar o femeie știe să îl facă în toată România, Adriana Ciuchea. Mai are doi ani și iese la pensie. Nu ia pe nimeni să învețe.

– De ce?

– A spus că "e greu". M-am oferit eu să vin să învăț. "Nu". Nu vor.

– Dacă v-ar ruga cineva să îi descrieți cum se lucrează la stat, ce i-ați spune, după atâția ani la INS?

– Eu nu aș sfătui pe nimeni să se angajeze la stat, pentru că s-ar plafona. Este un mediu nestimulativ intelectual.

"Mi-a luat mult timp până să mă obișnuiesc cu ritmul. Fiecare coleg avea câte o lucrare lunară, pe care o realiza cu încetinitorul în maximum trei zile.

Restul timpului se irosea cu uitatul pe pereţi, navigarea pe internet, poker sau, pentru cei în vârstă, somn cu capul pe birou.

Fusesem obișnuit ca, într-o singură zi, să am două întâlniri, mai multe dosare în lucru, zeci de telefoane și de e-mailuri. La INS, timpul parcă stătea în loc."

Fragment din volumul
Angajat la stat. Disperarea sincerității

– Alte motive?

– Dacă nu le ești obedient, servil, nu ai ce căuta, pentru că ești marginalizat. Dacă nu ai nici pile, nu ai nicio șansă.

Eu am scris în carte cum se fac examenele de intrare și cele de promovare, dar nu am scris tot, pentru că sunt chestiuni pe care nu le pot proba suficient de solid și nu vreau să mă dea în judecată pentru calomnie.

Am spus coincidențele: cum vezi că sunt trei inși cu același nume și toți trei au intrat în aceeași direcție, pe bază de examen. Să fim oameni serioși!

"La începutul anului 2011 am fost evaluat profesional. Nu de cei care cunoșteau ceea ce lucram: Irina, Mocanu sau Balea. Nu, ci de un coleg dintr-un alt departament, Liviu Ghilencea, devenit director adjunct interimar. Nu tu întrebări, nu tu chestionare! Nimic din toate acestea.

Doar mi se pune o hârtie în față și mi se cere s-o semnez. Aflasem de la colegi că ești la cheremul șefului, că nu competența genera rezultatul evaluării, ci bunul lui plac. Nu conta inteligența, ci disponibilitatea de a-i fi obedient."

Fragment din volumul
Angajat la stat. Disperarea sincerității

"Și dacă stai numai pe scaun și te uiți, așa, la un perete, trei ani de zile, tu ești automat avansat"

– Ce v-a șocat în primele zile?

– Ceea ce m-a șocat a fost atmosfera aceea de delăsare, dezinteres față de orice. Și dacă stai numai pe scaun și te uiți, așa, la un perete, trei ani de zile, tu ești automat avansat, pentru că asta e procedura.

Ți se fac evaluări excepționale de către superiori și, odată cu trecerea timpului, chiar dacă nu faci nimic, doar crești în vârstă și ai 45-60 de ani, devii expert cu 5000 de lei pe lună. Chiar dacă nu faci nimic.

Evaluările? Sunt exact așa cum le-am arătat eu în carte. Avem un personaj care duce copiii la școală și duce rufele la Nufărul și are numai evaluări excepționale.

Ce contează că îți merge mintea? Te întreabă clar: "Domnule Negruți, sunteți băiat deștept. De ce nu vă căutați în altă parte?". 

"– Auzi, Sorine, dar tu al cui ești?
Cu aceeași candoare, îi răspund:
– Al lu' Negruţi Anica și al lu' Negruţi Mircea!
– Lasă gluma și spune-mi: cine te-a adus aici?
– Nu m-a adus nimeni, doamnă. Am dat examen pe bune!
– Nu te cred. Aici, fiecare este rudă sau cunoștinţă cu fiecare. Nimeni nu este de capul lui. Toate posturile sunt cu dedicaţie, iar examenele, o formalitate. De altfel, ca peste tot la stat!..."

Fragment din Angajat la stat. Disperarea sincerității

– Titlul primului capitol este "Noul loc de muncă, primul job la stat (degeaba)". Puteți detalia?

– Se stă mai mult degeaba la stat. Deci când ai un job, ai o normare a muncii și vezi ce faci. Aici ai o sarcină, cine are.

Cine e la Direcția Comunicare nu are nimic. Zice că se ocupă cu organizarea conferințelor de presă. În cinci ani, s-a organizat una.

Iar monitorizarea presei economice, am aflat acum o săptămână, este externalizată la o firmă privată.

Sorin Negruți. Foto: Lucian Muntean

"Spor de stabilitate – 55%, spor de vechime – 85%"

– Ce sarcini ați primit în primele zile? 

– Trebuia să ajut o doamnă să introducă datele de pe niște fluturași de salariu, ale unor oameni care erau coordonatorii unui grant. Eu trebuia să citesc și doamna respectivă să introducă acele date. M-au văzut mic, nou angajat, și au zis: "Hai, mă, să îi dăm lui ăsta!".

În momentul în care am început să citesc acolo, spor de stabilitate – 55%, spor de vechime – 85%, am crezut că sunt greșeli și le-am sesizat la superiorii mei.

În momentul ăla a început calvarul pentru mine, pentru că trebuia doar să muncesc și să nu gândesc. Au încercat să mă îndepărteze de acele dosare și, când îmi aduc aminte, mă ia, așa, o tristețe, pentru că ce a urmat e greu de spus în cuvinte.

"Încerc să-mi stăpânesc furia; acţionez ierarhic: solicit superiorului meu direct, șefa de birou, doamna Brăileanu, corectarea greșelilor. Insist să nu le mai introducem, până nu sunt verificate de serviciul Financiar; mi se spune:
– Tu dictează acolo... lasă verificatul... nu e treaba ta!"

Fragment din volumul
Angajat la stat. Disperarea sincerității

– Cei din INS munceau fără să gândească?

– Erau obligați să muncească fără să gândească. Ei spun că statistica nu trebuie să gândească, trebuie doar să producă niște date și să le dea mai departe, și e treaba altora să le analizeze.

"Banii veneau și erau împărțiți după bunul-plac, așa că am refuzat să mai semnez"

– Când v-ați gândit prima dată să faceți o sesizare în afara instituției cu privire la neregulile din interior?

– Eu am acționat asemenea unui funcționar public destoinic care cunoștea legea. Am sesizat tot eșalonul meu ierarhic, de la șefa de Direcție până la vicepreședintele care ne coordona, apoi președintele Institutului, apoi premierul, după care am ieșit în afara sistemului, am sesizat ANFP, am dat în judecată instituția.

Mai aveam să sesizez OLAF-ul, și chiar le-am spus că sesizez OLAF-ul, pentru că banii care trebuiau să vină pentru cei care lucrau erau luați de alții.

De exemplu: eu semnam că lucram 158 de ore pe un grant. Și banii nu îi luam eu, îi luau alții. Și banii ăia veneau pentru cine lucrau. Când am pus problema, mi s-a spus că "sunt sarcini de serviciu, ești obligat să faci asta". Banii veneau și erau împărțiți după bunul-plac, așa că am refuzat să mai semnez.

– Cine erau acei "alții"?

– Erau acoliții Direcției, acoliții coordonatorilor, care coordonatori, în general, excepție făcând șefa mea de birou, erau directorii de Direcții. Iar ei aveau autonomie. Nici președintele nu avea dreptul să se bage, pentru că așa era procedura.

Coordonatorul decide cum se duc banii ăia, pentru că el știe mai bine cine a muncit și cine nu. În acte erau alții care munceau și semnau. Erau oameni care luau bani și erau trecuți în grant că lucrau 158 de ore, și ei nici nu știau cu ce se ocupă grant-ul ăla. Doar că erau secretara Direcției, cumnatul, sora, fratele etc.

– Când făceați aceste sesizări, ierarhic, ei ce vă spuneau?

Ciocu' mic! Așa, scurt și la obiect.

– Cum vă explicați pasivitatea colegilor dumneavoastră?

– Nu e o pasivitate. Eu o numesc complicitate. Ești pasiv atunci când nu ai niciun interes. Aici vorbim mai mult de complicitate. Pe colegii mei, pot să spun că aproape pe toți, i-am invitat la lansare și au zis că nu vin.

Fiecare avea un interes: de a-și păstra jobul, de a primi stimulente, pentru că fiecare primea. Dacă ieșeai din pluton exista riscul de a nu mai primi nimic, de a fi marginalizat și apoi exclus. E spiritul de haită.

"Totul a ținut de absurd"

– Cât de des vă ignorau sesizările?

– Ei nu-mi ignorau sesizările. Ei ignorau ceea ce ar fi trebuit să facă. Sesizările le luau și știau, într-un fel, să se acopere cu hârtii și cu cuvinte, însă nu prea le nimereau. În sensul că nivelul de educație se vedea în răspunsurile primite.

Directorii mei, văzând că nu mă pot exclude, au spus că am probleme psihice, că pun în pericol viaţa colegilor, și i-au pus să semneze pe o hârtie cum că "cere evacuarea lor din birou". A urmat ședință colectivă la președinte, să se ceară concedierea mea.

Președintele a făcut acea întrunire și a fost ca un fel de tribunal al poporului. După care m-au izolat, au plecat toți din birou și m-au lăsat singur.

După ce m-au lăsat singur în birou, au zis – "Băi, ăsta nu pleacă. Hai să vedem ce facem cu el". Și m-au sancționat disciplinar cu tăierea salariului pe trei luni de zile, pe motiv că "am dat dovadă de atitudine dușmănoasă și caracter calomnios la adresa conducerii, calificând-o drept incompetentă și hoață". Asta a fost motivarea din procesul-verbal al Comisiei de disciplină.

Președintele a luat act și a emis ordinul prin care mi se taie salariul pe trei luni de zile, un salariu care mai fusese tăiat de Emil Boc și din care se scoseseră și stimulentele de pe grant-uri. Deci ajunsesem la 600 de lei, în buza iernii.

A emis ordinul în care au spus că "Sorin Negruți nu și-a nerespectat obligația de a nu aduce atingere onoarei și demnității conducerii".

Conștientizând penibilul situației, membrii comisiei își retrag procesul-verbal și îi cer președintelui să revoce ordinul. Președintele nu a vrut, pentru că i-a fost frică să nu încalce o lege, care nu exista. Totul a ținut de absurd.

Văzând că nu mă las, ăia din direcție nu se lăsau, au spus să mă avanseze disciplinar. Mutarea definitivă la Biroul de Presă.

Dup-aia au început controale de la Curtea de Conturi, de la Guvern, pentru că și Emil Boc își trimisese Corpul de Control în urma sesizării mele, a fost trimisă și Curtea de Conturi, a venit și ANI. A fost o nebunie totală. S-a soldat cu dosare penale, cu trimiterea în judecată a multora.

– Inclusiv șefii dumneavoastră?

– Toată șefimea a fost trimisă în judecată de ANI pentru incompatibilitate.

"Când apare o problemă pe care trebuie să o discute în fața presei, nu vor să iasă"

– Dacă ar fi să alcătuiți un top al abuzurilor la care ați fost supus, pe care le-ați enumera?

– Primul este hărțuirea psihică. Directorul de la stat e director pe viață, pe el nu îl evaluează nimeni. În general, sunt numiți directori pe baza unor servilisme față de șefi. Deci un om onest nu ajunge șef.

Vă dau un exemplu: când apare o problemă pe care trebuie să o discute în fața presei, nu vor să iasă. Și Statutul Funcționarului Public e făcut în așa fel încât nu prea ai ce să îi faci.

După acea evaluare psihologică, mi s-a întocmit și dosar penal. A fost o cascadă de abuzuri. E la Judecătorie. Am primit citație, dar nu știam despre ce era vorba acolo.

– Și când v-ați dus?

– Când m-am dus, a fost o fază de râsu'-plânsu'. Mi se făcuse o plângere penală de către șefa de cabinet a directoarelor mele, prin care ea s-a plâns că eu am lăsat impresia că aș fi amenințat-o, iar cei doi (directoare și director) erau martorii acelei impresii.

"Am mers la DNA, m-am întâlnit cu Daniel Morar"

– Și cu dosarul?

– După câteva luni, mi s-a dat NUP (neînceperea urmăririi penale – n.r.). Am fost chemat la audieri, unde am spus tot ce știam eu de la Institutul Național de Statistică. Mi s-a propus să merg la DNA.

Am mers la DNA, m-am întâlnit cu Daniel Morar. Mi s-a propus, probabil neștiind despre ce era vorba în acel dosar, să îi ajut să strângă probe în instituție și să mă scape de dosarul acela.

Am refuzat elegant, pentru că nu mă simțeam vinovat. Și, într-un fel, trebuiau și ei să își facă datoria. După câteva luni, am primit NUP.

– Superiorii dumneavoastră de la INS cum s-au opus?

– Au fost multe chestii. De exemplu: eu făceam gărzi care nu se plăteau și trebuia să mi le dea în zile. Pentru o zi de Paște petrecută la serviciu trebuia să îmi dea două zile libere.

Nu mi se dădeau acele zile, nu mi se dădea nici concediu, mă șantajau să îmi dau demisia. Limbaj suburban, interdicția colegilor de a mai discuta cu mine. Multe chestii. În carte am încercat să surprind cât mai multe.

"După provizoratul doamnei Gered Beatrix, a fost numit președinte al INS teleormăneanul Tudorel Andrei, un concitadin al lui Liviu Dragnea, secretarul general al PSD (devenit ulterior șeful partidului). Odată cu Tudorel, a fost numită ca vicepreședintă tot o «specialistă» din Teleorman, Elena Mihaela Iagăr, cunoscută de colaboratorii dânsei ca «Domnișoara Eli». Fosta salariată la «Alimentara» pe vremea lui Ceaușescu (conform CV-ului oficial), devine omul doi în board-ul statisticii oficiale românești. 

Prietenia dintre viitorul lider al fostului partid comunist (transformat în socialist) și domnișoara Eli nu este o speculație, dânsa fiind cea care a adus-o la cunoștință noilor colegi. Oricum, și dacă n-ar fi făcut din asta o virtute, cu toții și-ar fi dat seama zărind chipul lui Dragnea într-un tablou ce trona pe biroul ei de demnitar. Sfătuită fiind că Statistica este apolitică, și la fel trebuie să fie și dânsa, domnișoara Eli l-a pitit cu sfințenie într-un sertar."

Fragment din volumul
Angajat la stat. Disperarea sincerității

– Ce au încercat să facă atunci când vedeau că treceți la sesizări?

– Amenințări.

– Ce fel de amenințări?

– Diverse.

– La adresa integrității fizice?

– Mi-a spus cineva, nu dau nume, că sunt un demolator prin această carte și că toți cei care au încercat să demoleze biserica Sfânta Vineri într-un an au murit. I-am spus că comparația nu ține și că o iau ca pe o sugestie neinspirată. "Ai grijă cum traversezi strada."

– Amenințările veneau din partea superiorilor?

– Nu numai.

"– Domnule Negruți, de ce nu vreți să renunțați la încrâncenare? Nu de alta, dar tot dumneavoastră vă face rău. Să nu cădeți pe stradă și să vă calce vreo mașină!
– Domnu’ secretar general, n-o iau ca pe o amenințare voalată, ci ca pe un sfat părintesc neinspirat. Știu că ați avut un băiat care v-a murit la vârsta mea. Nu cred că vreți ca și părinții mei să treacă prin ceea ce ați trecut dumneavoastră!"

Fragment din volumul
Angajat la stat. Disperarea sincerității

– Erau și colegi?

– Păi, dacă îți vine cineva și îți spune prietenește – "Băi, nu te pune cu ăștia că... există riscul să cazi de la etaj". Asta cum o iei?

– Dumneavoastră ce le spuneați?

– L-am parafrazat pe Dan Puric, care a spus că "nu mi-e teamă să îmi întoarcă toți oamenii spatele, mi-e teamă de un singur lucru: ca Dumnezeu să nu își întoarcă fața de la mine". Și le spuneam și eu același lucru.

Sediul Institutului Național de Statistică (în stânga) este la distanță mică de Palatul Parlamentului. Foto: Lucian Muntean

– Ați simțit în vreun moment că existau colegi care ar dori să schimbe situația?

– Nu. Pentru că fiecare venea și îmi spunea – "Băi, Negruți, dacă tu scoți cartea asta și o să se decidă că suntem prea mulți, tu îți dai seama câți o să plângă, câți o să ajungă fără serviciu, câți o să sufere?".

Zic – "Da, dar eu nu mă gândesc la mine, pentru că primul care ar avea de suferit aș fi eu". Și sunt conștient că se iese la sacrificiu.

– La ce vă referiți?

– Păi cum poți să mai stai la aceeași masă?

– Cum v-au menținut și până acum. 

– Credeți că ies în față ca să mai stau cu ei la aceeași masă?

– Deci plecați din INS.

– Nu, eu vreau să plece cine greșește.

"Am colegi care stau degeaba, se plimbă așa… bine că sunt birourile mari"

– Spuneți în carte, la un moment dat, că toate posturile sunt cu dedicaţie, iar examenele, o formalitate. Ce alte "formalități" se mai desfășurau la INS?

– S-a dat creșterea PIB-ului: 8,8%. Știți cum vine PIB-ul la Direcția Comunicare, unde ar trebui să se știe toate aceste lucruri? Vine, nu știe nimeni cât e PIB-ul.

Vine într-un plic cu 5 minute înainte de a fi trimis la presă și asta e.

Am colegi care stau degeaba, se plimbă așa… Bine că sunt birourile mari. Se plimbă când la o diagonală, când la alta, și mi-e milă de ei. Problema nu e a ăluia, ci a celor care îi aduc și îi lasă așa. Când lași așa, un om se plafonează, într-un an-doi nu mai faci nimic cu el.

– La ce rotații de cadre ați asistat când venea alt partid la guvernare?

– De la vârf. Când nu aveau posturi, înființau posturi de directori generali, înființau Direcții. Am scris tot.

 "Eu aș vrea mai departe să facem acel proiect de centenar"

– Povestiți în carte că, după ce ați fost mutat la Biroul de Presă, ați primit în continuare informații despre neregulile din INS și că ați putea să scrieți "mii de pagini despre ele". Ne-ați putea da exemple? 

– Dacă nu le-am scris acolo, sigur fac obiectul cercetărilor penale. Ele sunt în curs.

– Primiți în continuare informații de la colegi?

– Da. Dar eu trebuie să am grijă și să nu fie fumigene. Însă multe se confirmă.

– Ce vreți să faceți la INS în continuare?

– Eu aș vrea mai departe să facem acel proiect de centenar. Nu o să se facă pentru 2018, dar măcar să îl scoți în 2020, să îl scoți în 2022. Rămân cu proiectul ăsta în minte.

*

Lansarea cărții "Angajat la stat. Disperarea sincerității" va avea loc vineri, 24 noiembrie, de la ora 15.30, la standul Editurii Eikon de la Târgul Internaţional Gaudeamus, care se organizează la Pavilionul Central Romexpo.

Ce face Institutul Național de Statistică

Institutul Naţional de Statistică (INS) este principalul producător de date statistice oficiale ale statului. Potrivit regulamentului INS, aceste date sunt necesare fundamentării și evaluării politicilor economice şi sociale, deciziilor guvernamentale şi ale operatorilor economici, informării opiniei publice, elaborării cercetărilor ştiinţifice, a prognozelor şi a strategiilor de dezvoltare.

Totodată, INS transmite date statistice către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), precum şi către diferite organisme internaţionale.

Concret, orice program de guvernare este întocmit pe baza informațiilor de la INS. În aceeași măsură, rapoartele Eurostat cu privire la România sunt concepute având la bază datele de la INS.

În aparatul central al INS, fără cele opt Direcții regionale și fără cele 34 de Direcții județene de statistică, sunt 521 de angajați.

În ceea ce privește bugetul pe 2017, cheltuielile aparatului central se ridică la peste 81 de milioane de lei.