DEX-ul și sexul. Carte de joc

Deși desuetă astăzi, teoria după care limba unui popor influențează „sufletul național” revine să ne bântuie. Ce fel de suflet vom fi având – ne putem întreba, urmându-l pe Herder, cel mai faimos promotor al teoriei amintite –, dacă limba noastră arată așa cum o vorbim astăzi sau așa cum o scriem în rețelele de socializare?

Nici măcar nu voi relua problema romglezei de tip corporatist, care a cucerit întâi mediile antreprenoriale, pentru a se revărsa insidios în mediul academic sau pentru a inunda solul atât de primitor al limbii vorbite.

Nici nu mă gândesc acum la careliști, despre care aflam zilele trecute pe Facebook că sunt „persoanele care nu folosesc niciodată prepoziția pe înainte de care, chiar dacă formularea o cere”.

Sunt încă marcată de tristețea care m-a cuprins urmărind cum își scriu mesaje adolescenții, așa că aleg doar acest exemplu.

Dincolo de gârla de greșeli gramaticale și ortografice se ridică un nou alfabet, dar și o nouă limbă. Se naște astfel universala de supermarket, accesibilă oricui, indiferent cât de puține taste ar folosi.

Emoticoane și emoji-uri pentru a transmite stări și emoții presetate, acronime și prescurtări pentru tot restul. LMA în loc de „la mulți ani”, ca să nu soliciți prea mult articulațiile degetelor și să nu transmiți, Doamne ferește, ceva spontan și cât de cât original la aniversarea prietenului pe care îl iubești super-mult; BAE (before anyone else) în loc de „iubit” sau „iubită”, ca să fii în același timp econom în vorbire și patetic doar cât trebuie, hot și cool în același timp, spre invidia poeților romantici. O limbă de prescurtări pentru suflete tot mai prescurtate, probabil.

Acesta este contextul în care reeditarea unui volum al prozatorului Radu Pavel Gheo pică la țanc.

Intitulat DEX-ul și sexul. Carte de joc, el se află la ediția a doua, „revizuită și binișor adăugită”, tot la Polirom.

Radu Pavel Gheo nu ar trebui să aibă nevoie de vreo prezentare.

Autor de proză și eseu, el a dat în 2010 unul dintre cele mai bune cinci romane românești contemporane, Noapte bună, copii!, despre schimbarea de lume din anii ’90. Dacă nu l-ați citit încă, ar fi bine să nu mai întârziați să o faceți.

Nu cu ficțiune ne ispitește însă autorul în DEX-ul și sexul, ci cu articole de opinie. Sunt texte publicate în diverse reviste din țară, o treime din ele de dată recentă, publicate după apariția primei ediții.

Ceea ce le unește este umorul, dar și atenția la relația – fantasmagorică sau nu – dintre „DEX” și „sex”, respectiv dintre capriciile limbii și ale reglementărilor academice, pe de o parte, și pulsiunile noastre, natura noastră pură și dură, pe de alta.

Recunosc că am o slăbiciune pentru scriitorii care declară pentru cine scriu. Îmi inspiră mai multă încredere cei care scriu cu un interlocutor în minte decât cei care spun că au în vedere „cititorul ideal” sau „publicul larg” sau pe ei înșiși.

Nu vă lăsați însă influențați de umorile mele și judecați-l direct pe autorul care, în „Cuvântul către cititor”, declară că scrie pentru a descreți frunțile:

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

„Mai întâi pe a Alinei și apoi pe ale cititorilor care vor veni, sper, după ea. Ar fi și păcat să rămână ea singura care se chinuie să-mi citească și să-mi comenteze producțiile (mulțumirile mele n-o s-o răsplătească niciodată așa cum ar face-o un colier cu diamante!)”.

Cartea de joc al lui Gheo vorbește despre presă și „presari”, despre înjurăturile care sunt omniprezente în cotidian, unde românul semidoct își invocă organul la fiecare trei cuvinte, dar care sunt complet absente din dicționare.

Este expusă în volum și pudibonderia dicționarelor noastre, care a rămas cu două secole în urmă, așa încât imediat după „pixidă” vine „pizmă”, fără vreo mențiune despre celălalt organ nelipsit din auzul oricărui român care interacționează zilnic cu semenii săi.

Gheo mai vorbește despre virgule, despre ghilimele și despre multe alte lucruri de obicei considerate plictisitoare. Toate acestea devin, în rândurile lui, amuzante, pasionante, vizibile și, mai ales, importante.

De fapt, o supratemă se formulează clar și necruțător critic la Radu Pavel Gheo, dincolo de hazul de necaz din analizele discursului public românesc: ipocrizia.

Iat-o perfect formulată într-unul dintre cele mai virulente pasaje din volum:

„Și atâta timp cât în discuțiile ce ar trebui să rămână științifice își impun autoritatea – gălăgioși și cu aplomb – pseudosavanți cu titluri universitare, educați în sistemul comunist, inși cărora duplicitatea le-a devenit o a doua natură, astfel încât în particular își fut studentele ca să le treacă la examene, iar în public vorbesc de spiritualitatea creștină, de pudoarea și bunul-simț specifice poporrrului rrromân, ei bine, câtă vreme astfel de oameni comandă muzica, n-o să rezolvăm nimic”. 

În felul acesta, autorul volumului DEX-ul și sexul propune o lecție în doi timpi: să ne acordăm întâi, așa cum am acorda o chitară, vocabularul și moravurile, iar apoi să vedem cum le-am putea modela pe cele din urmă modificând modul în care vorbim și scriem.

Există puține lecții mai serioase decât aceasta, iar scriitorul nostru o predă de nota zece.