05/05/2022
Derapaj grav: „Eu fac legile”. George Simion a agresat jandarmi sub privirile angajaților STB cărora le-a confiscat protestul
Salarii mici. Ture grele. Mașini stricate și piese lipsă. Condiții mizere. Concedieri abuzive. Sunt doar câteva dintre revendicările salariaților de la Societatea de Transport București (STB), așa cum oamenii le-au strigat joi după-amiază, în curtea instituției. Atmosfera e tensionată, pentru că peste 220 de colegi de-ai lor au fost concediați recent, după ce au participat la greva din ianuarie, declarată ilegală de către instanță.
Șoferii, vatmanii și tehnicienii acuză inclusiv faptul că ar recurge constant la încropeli pentru ca mijloacele de transport în comun să circule, iar oamenii cer să fie ascultați.
Ce șanse au însă să se facă auziți, dacă își încredințează mesajul unor politicieni precum George Simion, mereu în căutare de imagine și senzațional? Cum îi pot convinge pe ceilalți că solicitările lor sunt valide, dacă sunt șoptite în timp ce liderul AUR bruschează și urlă la jandarmi?
PressOne a fost la protestul STB la care George Simion a simțit, din nou, nevoia să monopolizeze. A reușit, după ce a înfipt mâna în gâtul unui jandarm, a mers după apă sau s-a adresat mulțimii în repetate rânduri, cu promisiuni după promisiuni.
„Ce se întâmplă cu noi și drepturile noastre?” a fost o întrebare rapid înlocuită în cei prezenți cu dezbaterea „îl lasă sau nu Serviciile pe George să fie președinte?”, iar cei puțini care sperau că vor fi auziți au plecat acasă, dezamăgiți.
George Simion și Dumitru Coarnă: un duo care a monopolizat protestul STB
„Șase colegi sunt dați afară, în timp ce facem mitingul. Șase!” strigă George Simion în curtea interioară a Societății de Transport București STB SA, de parcă ar lucra, propriu-zis, acolo. Și el, dar și fostul sindicalist, actual deputat Dumitru Coarnă, le vorbesc oamenilor pe limba lor, descriu conducerea STB cu termeni de galerie și îndeamnă la revoltă. Ambii fac promisiuni despre care nu spun însă și cum le pot onora, concret.
Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
Dumitru Coarnă este deputatul care a pledat, alături de Diana Șoșoacă Iovanovici și de încă un coleg pentru ,neutralitatea României” în fața ambasadorului rus la București. Între timp a fost exclus din grupul parlamentar al PSD, așa că își umple agenda în calitate de neafiliat.
Îi veghează, părintește, retras undeva în spate și adăpostit de ochelari negri de soare Sorin Lavric, senator AUR, considerat ideolog și strateg al partidului. George Simion dispare, la un moment dat.
„Patriarhia nu a dat binecuvântare”. Dan Puric, Piperea și alți extremiști români n-au reușit să strângă semnături pentru redefinirea constituțională a familiei și plata cash
PressOne a cerut explicații de la fiecare asociație din Coaliția pentru Constituție, Familie și Libertate cu privire la eșecul strângerii celor 500.000 de semnături necesare pentru redefinirea familiei și introducerea plății cash în Constituție.
Trump după o lună la Câmpulung. De ce nu aș mai vota USR: cu Lasconi și Năsui, partidul pune cruce proiectului „vrem o țară ca afară”
În ultimii 5 ani, vocile progresiste au dispărut aproape complet din Uniunea Salvați România. Cu Elena Lasconi și Claudiu Năsui la cârmă, USR devine tot mai populist și pare că vrea să fure procente de la George Simion sau Diana Șoșoacă.
Angajat STB: Nu vorbesc cu dvs.
Reporter: De ce?
Angajat STB: Pentru că oricum presa minte. Maschează tot.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Rep.: Spuneți-mi ce gândiți și vă promit că nu vă maschez.
Angajat STB: Poate pe Internet mai dați, dar la televiziunile mari nu. Și lumea știe ce vede acolo, la televiziuni.
Rep.: Pentru oamenii de pe Internet, atunci: Care sunt, concret, cele mai mari probleme cu care vă confruntați?
Angajat STB: Sunt probleme mari de tot. Nu avem piese. Ne oprim în mers, pe traseu, nu mai putem așa. Condițiile de muncă sunt mizere.
Rep.: De cât timp sunt aceste probleme?
Angajat STB: A! Sunt de foarte mult. Erau și pe vremea lui Firea, nu numai acum. Dar acum s-au acutizat. Nu mai putem să luăm nimic, nu se mai aduce nicio piesă nouă.
Rep.: Prezența unor politicieni aici, indiferent de partid, ce efecte credeți că are?
Angajat STB: Unii zic că ne face bine, alții că nu.
Rep.: Și dvs. ce ziceți?
Angajat STB: Eu nici nu mai știu ce să cred. Vreau măcar să ne vadă lumea, să ne audă cineva și pe noi.
Oamenii se însuflețesc iar și își toarnă apoi din suflet direct în vuvuzele, pentru George Simion, care s-a întors cu niște ape de la Mega. Nu sunt multe, le împarte aleatoriu din punga cu logo-ul magazinului. Are un moment de derută, când parcă nu știe ce să facă cu punga goală din mână: să o arunce pe jos, să o înghesuie în buzunar sau să o dea cuiva? O pasează nevrotic unuia din public, ia microfonul și începe iar să le vorbească angajaților STB.
„Sperăm să se respecte legea și să revină colegii concediați la locurile de muncă. Sperăm ca George Simion să ne fie de ajutor și să-i coopteze și pe ceilalți politicieni”, răspunde, sincer, un șofer STB prezent la protestul din curtea instituției.
Liderul AUR anunță brusc că se pleacă la guvern, să se protesteze și acolo. Un memoriu e pregătit deja, completează George Simion. Oamenii par ușor suprinși, unii suflă în vuvuzele, alții își întreabă colegii: „Ce facem mă, mergem?”.
„Haideți, ce ziceți, mergem?” spune George Simion.
”Daaaa”, răspund oamenii.
Cum apără liderul AUR interesul angajaților STB
PressOne l-a întrebat în timpul protestului STB pe George Simion cum îi va ajuta, concret, pe salariații care se simt nedreptățiți sau pe foștii angajați, ce reclamă că ar fi fost concediați abuziv.
„Împiedicăm darea lor afară. Avem avocat care o să-i reprezinte în instanță și o să-l dăm în penal pe băiatul ăsta (n.r. face un semn în sus, imaginar, spre conducerea STB) care comite abuzuri imense. Asta este concediere colectivă și trebuie cineva să facă sesizări și să-i susțină, din punct de vedere al Dreptului.”
La guvern de ce vreți să-i duceți ? l-a mai întrebat PressOne pe liderul AUR. „Pentru că domnul Ciucă trebuie să intervină în acest conflict de muncă, pentru că este evident un conflict de muncă.”
Cum poate interveni guvernul într-un conflict de muncă ce implică STB-ul și administrația locală din București? a insistat PressOne.
„Dar de ce să intervină Iohannis când l-a pus pe Nicușor Dan primarul Bucureștiului?” e argumentul lui George Simion. Intervin oameni din jur care se activează când aud numele lui Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei. „Plicușor Dan” - așa îi spun cei nemulțumiți, o poreclă cultivată intens la anumite televiziuni din România și în rândul simpatizanților AUR.
„Aveți vreo îngrijorare că politicieni precum George Simion sau alții, nu e vorba doar de dumnealui, v-ar putea folosi ca masă de manevră, pentru a-și face imagine?” a fost întrebarea care a continuat discuția ad-hoc.
„Masă de manevră, nu! Dânsul ne apără interesele!”. Arată spre George Simion, se apropie de camera telefonului și mai spune o dată, mai tare: „Dânsul ne apără interesele!”.
„Ăsta e hal de a pune o întrebare? Pui niște întrebări exact ca PressOne”, întrerupe liderul AUR dialogul, nu înainte de a adăuga: „Sunt singurul parlamentar de București prezent aici. Sunt parlamentar de București, nu e treaba mea?”
„Nicușor Dan a stat în birou. Amenințări peste amenințări, n-a vorbit niciunul cu noi, n-a venit nimeni la un garaj”, îl completează un protestatar de la STB.
În luna ianuarie primarul Nicușor Dan îi amenința pe șoferii care continuau o grevă declarată ilegală de instanță, însă, sugera el, lipsa dialogului ar fi fost cauzată de șantajul pe care l-ar fi făcut liderii de sindicate din Serviciul de Transport București.
„De mâine dimineață, cine nu va ieși pe traseu va trebui să răspundă în fața legii. Nu avem nimic cu șoferii și cu vatmanii, suntem deschiși la dialog, dar nu prin intermediul acelor lideri de sindicat care nu respectă legea”, spunea Nicușor Dan.
Comportament de galerie sub privirile unor oameni cu probleme reale. Cum a agresat George Simion jandarmii la protestul STB
Prezența unei jandarmerițe în civil pare că îl înnebunește pe președintele AUR, George Simion. Este un obicei, asemenea episoade s-au mai întâmplat la diferite manifestații la care am fost martori. De regulă parlamentarul AUR fuge prin mulțime, face un fel de tur de star rock, se ceartă cu jandarmii și gesticulează mult.
Însă pe măsură ce George Simion își construiește această marcă înregistrată, Jandarmeria Română, instituție a statului român care la 10 august a dat dovadă de capacități și capabilități de luptă nebănuite împotriva propriilor cetățeni pașnici, pare că acum se face mică.
Senzația, așa cum se vede și în imaginile filmate de PressOne, e că un bully agresează niște oameni care poartă uniformă, de ziua liceului.
George Simion escortează un jandarm afară pe repede înainte, așa cum a făcut la un moment dat și cu Nicușor Dan, altui jandarm îi înfige o mână în gât, așa cum a făcut și cu ministrul Energiei, în Parlament. Un jandarm se roagă de el „Vă rog, vă rog, o secundă vreau să stau de vorbă cu dvs. Ascultați-mă și pe mine o clipă, vreau doar să vă spun ceva.” George este însă intransigent.
Oamenii văd cum George Simion le face dreptate pe bune, chiar dacă în mulțime nu se știe de ce acționează așa sau pentru ce anume, iar imaginea pe care liderul AUR o propagă este de împuternicit, un om capabil, aparent, să facă orice, din moment ce nimeni, nici măcar Jandarmeria, nu-l poate trage la răspundere pentru faptele sale.
Și ca totul să fie clar până la capăt, George Simion spune la microfon, după ce fusese invocată legea în altercația cu jandarmii, că „eu fac legile”. Oamenii aplaudă, convinși.
PressOne l-a întrebat pe unul din jandarmii implicați cum ar reacționa în situația în care agresorul nu ar fi un parlamentar, poate mai degrabă un cetățean obișnuit. Jandarmul respectiv a întrebat însă dacă există filmarea și dacă o putem trimite la o adresă de email, „poate am prins momentul dintr-un unghi mai bun”.
Înainte de plecare, George Simion a abordat PressOne. L-am întrebat de anii de galerie de fotbal și de relația actuală pe care pare să o aibă cu Jandarmeria Română. „Acum mă răzbun”, a explicat.
În fundal, oamenii care au probleme reale în viața de zi cu zi s-au transformat, poate fără să-și dea seama, în spectatori la ieșirile în decor ale unui politician care le spune ce vor să audă. Unii o fac conștient. Alții nu. Am văzut lideri de sindicat din STB care aplaudau frenetic, dar și foarte mulți angajați care speră să stea de vorbă și să-i asculte și pe ei, cineva.
„După 29 de ani de muncă am fost dat afară. Abuziv. M-am alăturat atunci grevei pentru condițiile de muncă care nu sunt ok, pentru mașinile care nu corespund. Sunt multe probleme. Primesc 4.160 de lei. Condițiile de muncă de astăzi sunt foarte proaste. Mașini vechi, neîntreținute, fără dotări. Nu există aer condiționat pe ele, nu există căldură. Sunt mașini care se strică în fiecare zi, mașini proaste”, spune unul din foștii angajați STB, concediat între timp. Planul său este să declanșeze un proces pe cont propriu, individual și nu printr-o acțiune de grup în instanță.
„Până acum doi ani parcul STB era ok, aproape se dublase pe stradă. După schimbarea conducerii de la Primărie s-au scos vehicule de pe traseu, s-a oprit aprovizionarea cu piese și materiale, mulți oameni au ieșit la pensie. Majoritatea cu diverse boli. Nu se angajează oameni, la Întreținere trebuie să stăm peste program. Și din aceste motive prestația noastră se vede în stradă”, spune pentru PressOne și unul dintre angajații rămași în companie.
„Eu n-am ce să zic. Sunt doar alături de colegii mei care au pățit ce au pățit din cauza deciziei directorului și consider că nu era normal să se întâmple lucrul ăsta. Acum, dacă suntem uniți, reușim ceva. Dacă nu, se alege praful. Dacă eram solidari cu toții eram puternici. Individual nu văd ce putem face”, e concluzia unui alt angajat al STB prezent la protestul de joi după-amiază.
Doar o parte din angajații STB au participat la protestul organizat la sediul Societăţii de Transport Bucureşti, după ce peste 220 de colegi de-ai lor au fost concediați pentru că au participat la greva din luna ianuarie. În ziua declanșării grevei instanța a decis că este ilegală și trebuie suspendată, însă șoferii, vatmanii și alte categorii de personal au continuat-o, timp de cinci zile. Acum, aceștia reclamă un abuz.
Alți salariați sunt nemulțumiți de lipsa dialogului cu actuala conducere sau solicită creșteri salariale care că compenseze scumpirile din ultima perioadă. La protestul acaparat de George Simion nu au participat însă mai mult de 250-300 de persoane, cu toate că liderul AUR le-a spus celor din mulțime că ar fi așteptat măcar „5.000”.
În organizare s-a implicat și Federația Transportatorilor și Serviciilor Publice din România, care a adus la protest sindicaliști din mai multe județe.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this