De ce să fii fericită când poți fi normală?

Căutarea fericirii – susțin specialiști din domenii diferite – este o constantă care ne păstrează energia de viață, dar și un drept fundamental al individului (stipulat ca atare, de exemplu, în Constituția americană).

Anumite epoci au fost atât de preocupate să descopere sursele și condițiile fericirii, încât au inventat o categorie specială de discursuri, numindu-le „tratate despre fericire”. Ce anume mă face fericit(ă) este și întrebarea fundamentală a descoperirii de sine, prin urmare tema nu poate fi trecută cu vederea în niciun parcurs de autoconstrucție.

De ce să fii fericită când poți fi normală? este titlul celei mai recente traduceri din deja celebra scriitoare britanică Jeanette Winterson, oferită de Vali Florescu publicului român (Hecate, 2015). Este însă și întrebarea care pune fericirea în conflict cu normalitatea, ridicând-o pe aceasta din urmă la rangul de valoare absolută.

Într-o carte cu suport autobiografic, Winterson construiește romanul propriei fericiri în acești termeni, imprimați de relația ei cu mama adoptivă, căreia îi și aparține reproșul transformat în titlu. Născută de o adolescentă, Jeanette e adoptată de un cuplu de penticostali, intrând sub tutela unei mame teribile, uriașa doamnă Winterson.

În anii impresionabili ai primei copilării, mama adoptivă e atât legiferatorul absolut al lumii austere a familiei, cât și un Dumnezeu vetero-testamentar, preocupat mai mult de norme, supraveghere și pedepse, decât de iubire și compasiune.

Ideea familiei disfuncționale, din care copiii ies profund tarați, este frecvent exploatată în romanul contemporan. Uneori, ea pare să fi înlocuit clasicul „roman de formare”, atât de gustat la începutul modernității, cu un roman de deformare, în care singura șansă a individului este desprinderea de familia toxică.

Lucrurile devin și mai interesante când această temă se combină cu o altă formă predilectă a ficțiunii de astăzi – autoficțiunea, pentru că autenticitatea vorbirii despre sine adaugă și mai multă greutate afectivă istoriei povestite.

Copila Jeanette petrece nopți întregi pe treptele de la intrare, în fața ușii pe care mama inflexibilă a încuiat-o după cine știe ce prostioară, știe să facă sandvișuri pentru ea și bunica ei încă de la trei ani, dar mai ales știe că iubirea se oferă condiționat.

Adevărata lecție despre iubire o primește mai întâi de la străina Tanti Nellie, care, de două ori pe săptămână, îi hrănește cu supa ei sărăcăcioasă pe copiii nimănui, deși moare îmbrăcată în singurul său rând de haine: „Când nu te poți bizui pe dragoste și ești copil, presupui că așa e dragostea, că trăsătura ei definitorie este că nu te poți bizui pe ea. Copiii nu dau vina pe părinții lor decât mult mai târziu. La început ți se fixează în minte dragostea pe care nu o primești. Eu nu știam că dragostea poate avea continuitate.”

Fără să știe cine este, de unde vine și mai ales încotro se îndreaptă, Jeanette încearcă să adune câteva lucruri doar ale ei. În acest sistem de valori identitare, cărțile ocupă primul loc, chiar dacă, în casa Winterson, ele sunt în număr de șase.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

În ciuda reverenței față de Biblie și de rolul ziditor al cuvântului, mama consideră cărțile periculoase, pentru că nu știi niciodată la ce să te aștepți de la ele. Jeanette e atrasă însă tocmai de posibilitatea neprevăzutului și devine o cititoare vorace, propunându-și să citească literatura engleză alfabetic, de la A la Z. Parcursul, sancționat de mamă de îndată ce este descoperit, o va salva, ducând-o la Oxford, unde începe, practic, viața cea nouă.

Doamna Winterson găsește însă cel mai greu de iertat nu pasiunea periculoasă pentru cărți, ci dezvăluirea că fata sa adoptivă se îndrăgostește de fete și că, inclusiv după o exorcizare barbară, această trăsătură individuală rămâne de neclintit.

Acceptarea de sine – care nu-i reușise în preajma iubirii materne – vine pentru Jeanette ca un produs secundar al scrisului. Istoria personală continuă cu descoperirea mamei naturale, ca și cu descifrarea misterului unui certificat de naștere inexplicabil.

Iertarea acordată doamnei Winterson vine în urma altor câteva acte de iertare, pe care le veți descoperi în ultimele capitole: „Finalurile fericite sunt doar o pauză. Există trei feluri de finaluri grandioase: Răzbunare, Tragedie, Iertare. Răzbunarea și Tragedia au loc adesea împreună. Iertarea mântuiește trecutul. Iertarea deblochează viitorul.”

Fără să fie cea mai bună dintre cărțile autoarei (să citiți mai ales Scris pe trup), De ce să fii fericită când poți fi normală? conține cea mai mare doză de adevăr biografic și – în ciuda opoziției autoarei la determinismul biografist – anumite chei posibile pentru lectura romanelor sale.

„Nu știam cum o să mă simt când o să-mi găsesc mama. Nici acum nu știu. Dar știu că reuniunile stil telenovelă și aburii trandafirii ai fericirii nu se potrivesc deloc. Avem nevoie de povești mai bune pentru poveștile din jurul adopției. Mulți dintre aceia care își găsesc familiile în care s-au născut sunt dezamăgiți. Mulți regretă că le-au căutat. Mulți alții nu caută fiindcă se tem de ceea ce vor găsi. Se tem de ceea ce ar putea simți – sau, mai rău, de ceea ce ar putea să nu simtă.”

Îndepărtarea conștientă de orice idee de spectaculos, ca și de exploatarea ideologică a cărții diferenței sexuale (ca în Culoarea purpurie, a lui Alice Walker, de exemplu), dar și de sentimentalismul patetic al inflației de autoficțiune sunt de bun augur. Ele oferă condiții de existență unei cărți puternice și cu foarte multe nuanțe despre adopție, însingurare, homosexualitate, domesticitate și apartenență.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€