Cum se explică prezența mai mare a diasporei în turul doi față de turul unu

Diasporenii judecă politica românească în termeni mult mai simpli decât cei rămași în țară. Fiind în general mai izolați unii de alții (sunt puține comunități cât de cât compacte de români plecați la muncă sau la studii), dar și pentru că rareori au de-a face cu autoritățile și instituțiile românești, diasporenii sunt în general mai indiferenți la ceea ce se întâmplă în mod curent în politica noastră internă.

Se mai interesează din când în când ce-i pe-aici, de pe Facebook sau de la TV-urile românești pe care le prind pe-afară, dar nevoia de informare e mai mică.

Până la urmă, viața lor de zi cu zi e mai dependentă de ceea ce se întâmplă în țara gazdă (firma la care lucrează, universitatea, școala copiilor, sistemul de sănătate, autoritățile locale etc) decât de ceea ce se întâmplă în țara natală. 

Astfel, pentru cei mai mulți dintre ei, politica românească e mai aproape de alb și negru (așa-i când te uiți de la distanță), decât de mulțimea de nuanțe pe care o întâlnești în percepția românilor de-acasă.

N-au nici timp prea mult, nici interes prea mare pentru a diseca lucrurile, iar când vine vorba de vot știu destul de bine, cu mult timp înainte, care-s ăia răi și care-s ăia buni pe care trebuie să-i aleagă. Iar asta se traduce și printr-un radicalism mai pronunțat. 

În cazul alegerilor prezidențiale din acest an, pentru majoritatea diasporenilor, mai mult decât pentru noi, Iohannis reprezintă binele, iar PSD-Dăncilă răul.

Cu percepția asta au rămas de la alegerile dramatice din 2014, dintre Iohannis și Ponta, iar ea n-a făcut decât să se cimenteze între timp.  Nuanțele de-acum, din turul unu, gen Barna, Paleologu sau Diaconu, nemaivorbind de ceilalți mici, sunt mai degrabă pierderi de timp, chestii care mai mult încurcă decât ajută. 

Iar cum în turul doi aceste ”nuanțe” au dispărut efectiv, decizia de a ieși la vot e și mai ușor de luat. Plus că acum chiar e votul decisiv, pentru că acum chiar e ori-ori, ori ajunge ”binele” președinte, ori ”răul”. De aia nici nu era nevoie de vreo emoție puternică, de vreo urgență dictată de furie sau indignare, pentru a scoate diaspora din casă.

Pe scurt, diaspora votează mai detașat și mai radical în același timp. Detașarea îi face mai clari în judecăți, radicalismul le colorează opțiunile în culori mult mai aproape de alb și negru.

Iar în turul doi, ambele sunt și mai pronunțate și îi ajută și mai mult în decizia de a ieși din casă.