Cum să-ți cumperi un președinte

Cel mai bogat român are datorii de peste 150 de milioane de euro la energie. Nu-și poate salva imperiul decât dacă pune un om de încredere la conducerea ministerului care controlează marii furnizori de stat. Ultima șansă: alegerile prezidențiale. Va câștiga, oare, candidatul susținut de el?

Așa ar putea suna promo-ul unui film despre anii recenți din viața miliardarului Ioan Niculae, a cărui avere, potrivit revistei Forbes, era în 2015 de circa 1,1 miliarde de dolari.

PressOne a studiat cele 21 de volume ale dosarului pe baza căruia patronul InterAgro a fost trimis după gratii și vă prezintă acest film ca o radiografie a puterii din România.

I. Doi vechi prieteni se întâlnesc

Suntem în 5 noiembrie 2009. Mai sunt 17 zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale.

Favoriți sunt președintele în funcție, Traian Băsescu, care ieri a împlinit 58 de ani, și liderul celui mai mare partid, fostul ministru de Externe Mircea Geoană (51 de ani).

La sediul său de campanie, pe Băsescu îl așteaptă un tort portocaliu. E ornat cu mesajele „La mulți ani!” și „58%” – aluzie la vârsta sărbătoritului, dar și un procent cu care apropiații și-ar dori ca el să câștige un nou mandat.

Băsescu, însă, nu mai vine, iar susținătorii săi suflă singuri în lumânări.

În această zi de joi, în jurul orei 15, omul de afaceri Ioan Niculae se întâlnește la hotelul Marriott din București cu un prieten care i-a fost alături timp de 30 de ani și care îi este și rudă prin alianță: președintele Consiliului Județean Brăila și șef al PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Afacerile lui Niculae „scârțâie”. Grupul de firme InterAgro – un păienjeniș care acoperă tot domeniul agricol – se clatină din cauza datoriilor.

Cele mai mari datorii sunt de aproape 150 de milioane de euro, către Societatea Națională Romgaz, de la care Niculae cumpără gaz metan pentru marile sale combinate chimice.

Acesta e și rostul întâlnirii de azi. Niculae apelează la amicul său pentru a-și salva imperiul.

A trecut un an de la alegerile parlamentare din 2008, în care filiala Brăila a reușit unul dintre cele mai bune rezultate din țară. Stăpân peste județul său, Bunea Stancu are „acces direct” la președintele PSD, Mircea Geoană.

Iar Niculae știe asta. Ce nu știu nici el, nici interlocutorul său este că discuția le este interceptată de SRI, care a obținut mandat cu doar o zi înainte, pe 4 noiembrie.

Înainte însă de a asculta ce-și spun…

Să facem cunoștință cu personajele…

Născut în 1954 la Buturugeni (Giurgiu), Ioan Niculae a absolvit Școala de ofițeri de Miliție și Securitate de la Băneasa și a fost ofițer activ până în 1980. Așa spune el. Apoi, până la revoluție, a lucrat în comerțul exterior, specializându-se în exportul de îngrășăminte chimice.

În portretele și în interviurile apărute în presă, Niculae spune că, la revoluție, avea doar 240 de dolari depuși la Bancorex. Un cont subțire pentru un securist care lucrase 10 ani într-una dintre companiile pe care Ceaușescu le verifica personal.

Renașterea capitalismului autohton i-a dat aripi: în 1990 a înființat prima sa firmă, Interaction, cu capital româno-britanic. Patru ani mai târziu, din Interaction se năștea InterAgro, care a devenit nucleul unei adevărate rețele de firme în agricultură, industrie alimentară și petrochimie.

Despre trecutul său, Niculae spunea într-un interviu pentru „Evenimentul zilei” că ar fi fost trecut în rezervă la numai 24 de ani pentru că divorțase: „Era o problemă de dosar”.

În martie 2011, în plin scandal Wikileaks, presa extrăgea din telegramele ambasadei SUA un fragment în care Niculae era descris ca unul dintre cei mai importanți sponsori ai PSD.

În aceleași telegrame se amintea că, în 2000 și 2001, Niculae fusese implicat în privatizarea Societății Naționale „Tutunul Românesc”:

După o licitație trucată, a obținut o participație majoritară pentru doar 10 milioane de dolari. Ulterior, în 2004, Ministerul Agriculturii a recăpătat controlul asupra companiei, i-a șters parțial datoriile și a revândut pachetul de control către companii înregistrate în Insulele Virgine, controlate de Niculae, crescându-i profitul.

Vânător împătimit, Ioan Niculae a apărut și în Sunday Times, care a scris în 2011 că el ar fi plătit 40.000 de dolari pentru a împușca un elefant în provincia Limpopo din Africa de Sud și alți 50.000 pentru ca animalul să-i fie împăiat și trimis acasă de către o firmă de taxidermie din Pretoria.

Spre deosebire de Niculae, care s-a îmbogățit rapid în perioada tranziției, Gheorghe Bunea Stancu nu a avut un traseu la fel de lin.

Poate și pentru că, înainte de ’89, era un simplu electrician la fabrica Laminorul din Brăila. Ulterior, s-a apucat de afaceri în domeniul agricol, prin compania Bursagrigrom, dar a încercat și în construcții, prin firma Concivia.

În 2008, Bunea Stancu a fost ales președinte al Consiliului Județean Brăila.

Din interceptările aflate la dosar reiese că, în 2009, influența sa la vârful PSD era atât de mare, încât el avea oameni la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, la CEC, în fruntea Eximbank, la Agenția Națională de Mediu și în Ministerul Sănătății.

II. Ce vrea sponsorul de la candidat

Să ne întoarcem în 5 noiembrie 2009, în hotelul unde Ioan Niculae stă de vorbă cu amicul său Gheorghe Bunea Stancu.

Discuția se desfășoară natural. Niculae îi spune că vrea să ofere un milion de euro pentru campania electorală a lui Mircea Geoană:

Ioan Niculae: „Stănele, du-te la Geoană și spune-i: Am vorbit cu Ioan Niculae, mi-a zis că dă un milion de euro, dar mă roagă să nu spun că e ăla de la noi pentru… că tu l-ai delegat pe Hrebenciuc să se ocupe de…”

Gheorghe Bunea Stancu: „Îi spun…”

Ioan Niculae: „Așa îl verifică și pe Hrebenciuc, că toți banii se duc la… Foarte bine.”

Bunea Stancu e de acord și promite că îi va prezenta personal oferta lui Geoană. Și, pentru că Stănel nu e fitecine în partid, îl întreabă direct pe șeful de la InterAgro: Ce vrei?

Niculae răspunde simplu: „La Economie… Că, dacă n-ai Ministerul Economiei, nu poți să… Transgaz și Romgaz.”

Pentru ca dorințele lui Niculae să se îndeplinească, candidatul la președinție trebuie să afle cui îi va rămâne „dator”. Drept urmare, Bunea Stancu îl sună pe Mircea Geoană pe telefonul mobil și i-l pasează pe Niculae.

Omul de afaceri salută, precaut: „Păi, nu suntem în echipă? Sau nu vi s-a spus?”. Apoi îi șoptește lui Stancu: „Mi-am spus numele. A înțeles”.

Discuția telefonică se încheie, după care patronul InterAgro îi explică lui Bunea Stancu: nu vrea, în ruptul capului, să îl vadă ministru la Economie pe Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanțe în Guvernul Năstase.

După care Niculae face aluzie la o structură din care ar face parte Geoană și cumnatul acestuia, Ionuț Costea (care la momentul discuției era președintele băncii de stat EximBank):

„Deci, dacă îl băgați (pe Tănăsescu – n.r.), îl nenorocesc! Că aia e structura, că Geoană ar vrea să-l împingă în față, că el cu cumnatu-su, cu aceeași structură. Un milion am dat.”

„Îi dai toți?”, întreabă Stancu, pragmatic.

„Nu pe toți, măi, când vine cu facturile. Am facturi, i-am plătit. Săptămâna viitoare vine cu trei facturi, i le plătesc. Așa am convenit cu el (cu Viorel Hrebenciuc – n.r.). Aveau ei o plată, aveau INSOMAR…. Deci, eu mă întâlnesc cu Viorel, vine la mine, îmi dă factură și contract și am plătit.”

În final, Ioan Niculae îi spune lui Stănel cum l-a lăudat Hrebenciuc pentru „contribuția” la partid. Chiar dacă nu a vrut să îi spună ce vrea în schimbul milionului.

„Niculae, ce dai tu e super-bine. Nici ăștia din Parlament nu dau atât. Ce vrei?”, l-ar fi întrebat Hrebenciuc pe patronul InterAgro.

„Să vedem când iese (Geoană președinte – n.r.). Hai să vedem. Și când vrem, îți spun: Băi, vreau treaba aia! Că n-o să vreau prostește. Adică n-o să facem vreo tâmpenie.”

Dacă interesul lui Bunea Stancu este simplu – finanțarea campaniei șefului său de la partid, al lui Niculae e mai greu de satisfăcut.

Nu uitați, suntem în anul 2009.

Grupul de firme InterAgro are datorii de 148 de milioane de euro către Romgaz, plus alte 14 milioane la Transgaz. În ritmul ăsta, nu mai rămâne nimic din imperiu.

*

Afacerile lui Ioan Niculae:

[hotspotitem]

Ploiești

Comcereal SA Prahova deține 7 silozuri pentru cereale.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Fetești

InterCereal SA colectează și depozitează cereale.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Roșiori de Vede

Comcereal SA Teleorman deține o fabrică de uleiuri vegetale, 6 silozuri și 7 depozite pentru cereale.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Bacău

Amurco SRL, uzină care produce fertilizatori.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Făgăraș

Nitroporos SRL produce explozibili.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Turnu Măgurele

Donau Chem SRL, uzină de amoniac și fertilizatori chimici.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Slobozia

ChemGas Holding, uzină care produce fertilizatori.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Săvinești

Ga Pro Co Chemicals, produse pe bază de amoniu.
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Zimnicea

[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Mangalia

Hotelul Carmen din stațiunea Venus
[/hotspotitem]

[hotspotitem]

Azuga

Hotel de 5 stele
[/hotspotitem]

[/cq_vc_hotspot]

III. Două firme plătesc același raport

Milionul de euro pe care Niculae îl oferă campaniei electorale a lui Geoană urmează să fie folosit, deci, pentru achitarea unor facturi ale PSD.

Singura parte din sumă al cărei circuit avea să fie identificat de procurorii DNA se referă la sondajele de opinie realizate de INSOMAR.

Institutul înființat de Vîntu

Institutul de sondare a opiniei politice INSOMAR a fost înființat în 1999 și, până în 2002, a fost deținut oficial de către Sorin Ovidiu Vîntu și GELSOR – fond de investiții înființat de același Vîntu.

Din noiembrie 2006, institutul și-a schimbat denumirea în INSOMAR – Cercetări și Marketing Politic SRL, iar asociați au rămas Gheorghe Teodorescu, zis Gelu, fondator al Gelsor și al SOV Invest, și Cecilia Zavaleche, rudă cu unul dintre asociații lui Vîntu.

Pe 2 noiembrie 2009, cu numai trei zile înainte de conversația de la Marriott dintre Ioan Niculae și Gheorghe Bunea Stancu, între INSOMAR și InterAgro SA se încheiase un proces verbal de recepție a unui raport de cercetare privind sectorul construcțiilor din România.

Raportul costa, potrivit facturii emise la acea dată, 641.730 de lei – aproximativ 150.000 de euro.

Deci, la 2 noiembrie 2009, firma lui Niculae – care tot acumula datorii către furnizorii de gaze naturale – plătea 150.000 de euro pentru un „raport”.

Ulterior, omul de afaceri avea să declare că raportul îi era necesar pentru planul de construire a unui hotel în Azuga.

În aceeași zi de 2 noiembrie 2009, directorul de campanie al lui Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, îl suna pe directorul INSOMAR, Gelu Teodorescu. Conținutul conversației nu se cunoaște, dar relevantă este axa Niculae-Hrebenciuc-Teodorescu.

În rechizitoriul prin care Ioan Niculae a fost trimis în judecată, procurorii spun că apelul lui Hrebenciuc către șeful INSOMAR dovedește că, în acea zi, Niculae plătise de fapt datoriile PSD către INSOMAR.

Mai mult, în aceeași perioadă, INSOMAR a livrat un raport identic către o altă firmă, DSE Consulting SRL, controlată de Emilian Dinescu, un prieten al actualului primar PSD de la Sectorul 3, Robert Negoiță. Dinescu a achitat 120.000 de euro pentru documentul respectiv.

Așadar, două entități apropiate de PSD au cumpărat în aceeași zi, cu sume diferite, același raport întocmit de INSOMAR.

Descoperirile nu se opresc aici. În rechizitoriu, procurorii arată că:

„…raportul în cauză, înaintat de InterAgro SA la solicitarea DNA, în urma analizei, s-a dovedit a fi o prezentare generală, de doar 48 de pagini, a sectorului de construcții din România.”

Așadar: InterAgro a plătit în jur de 3.000 de euro pe pagină, iar DSE Consulting, 2.400 de euro pe pagină, pentru o „prezentare generală”.

IV. “PSD-ul n-a pus nici acuma director la Transgaz!”

La 1 aprilie 2010, DNA se sesizează din oficiu cu privire la posibile fapte de corupție petrecute în timpul campaniei prezidențiale din 2009.

Principalul personaj vizat este Ioan Niculae, acuzat că ar fi sponsorizat ilegal PSD cu aproximativ 150.000 de euro, pentru a susține campania lui Mircea Geoană.

DNA susține că, pentru milionul de euro promis lui Geoană, Ioan Niculae ar fi cerut ca Ministerul Economiei, dar și societățile naționale Romgaz și Transgaz să fie conduse de persoane care să-i susțină interesele.

Donații peste limita legală

La data săvârșirii faptelor, Legea finanțării partidelor (Legea 334/2006) prevedea plafoane pentru donațiile primite de la persoane private.

Articolul 5, la alineatele 3-4, spune următoarele: Donațiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv.

În 2009, salariul minim brut pe țară era de 600 de lei. Deci, suma maximă pe care Ioan Niculae o putea dona PSD-ului era de 120.000 de lei.

Revenind la anchetă, printre probele grele strânse în cele 21 de volume ale acestui dosar se numără mai multe conversații dintre Ioan Niculae și Gheorghe Bunea Stancu, interceptate pe parcursul anului 2009.

Una dintre cele mai importante datează din ianuarie 2009. Încă de atunci, Niculae era supărat pe tema Transgaz.

Iată un fragment:

Ioan Niculae: „Auzi, măi? Dar PSD-ul n-a pus nici acuma director la Transgaz!”

Gh. Bunea Stancu: „O să punem, măi, ai răbdare!”

Ioan Niculae: „Puneți, măi! Când dracu’ ne vedem, măi ? Pune-l, măi, pe ăla al tău să vorbească cu Sorin!”

Gh. Bunea Stancu: „Păi, dar ce faci? Te ții de promisiune cu … uree … ?”

Ioan Niculae: „Păi, sigur că mă țin, măi! Dacă tu nu-mi dai o adresă unde s-o trimit! Că nu pot. Trebuie să fac niște forme, dă-o-n gura mă-sii de uree! Trebuie să am și eu, să fac o factură, să fac aviz de expediție. Chiar dacă nu contează foarte tare.”

Ureea este o substanță obținută pe cale sintetică, fiind folosită ca îngrășământ agricol.

La 7 martie 2009, SRI intercepta o altă discuție interesantă dintre cei doi amici. Niculae îi cerea lui Bunea Stancu să profite de influența sa în PSD și să îl convingă pe ministrul de atunci al Agriculturii, Ilie Sârbu, să accepte aprobarea unui act normativ care ar fi adus beneficii afacerilor sale.

O zi mai târziu, nemulțumit de piedicile ivite, omul de afaceri solicita o „abordare de forță”. Rechizitoriul nu mai consemnează în ce consta această abordare.

Revenind la sesizarea din oficiu a DNA din 1 aprilie 2010, ancheta a continuat cu investigarea celor care știau că sunt vizați în dosar.

O altă discuție interesantă s-a purtat, de pildă, la 8 iulie 2010, între Bunea Stancu și patronul ziarului „Adevărul”, Cristian Burci.

Stancu îi spunea lui Burci că dorește să atragă lângă el 3-4 oameni de afaceri care să susțină financiar PSD, în special pentru a acoperi datoriile acumulate în campania prezidențială din 2009.

El afirma că discutase și cu Victor Ponta, pe atunci proaspăt ales președinte al PSD, despre cei pe care dorea să îi coopteze. Și menționa numele lui Ioan Niculae, dar și al patronului Asesoft, Sebastian Ghiță.

Rând pe rând, Ioan Niculae, Bunea Stancu, Viorel Hrebenciuc, Emilian Dinescu, Gelu Teodorescu (INSOMAR), Viorel Barac – director la InterAgro SA, dar și alți angajați și funcționari aveau să fie chemați la audieri.

Printre ei, și Mircea Geoană, care inițial nu s-a prezentat, după care a trimis la DNA o adresă în care susținea că aflase din presă despre citarea sa în calitate de martor.

Niciunul dintre cei chemați la DNA nu a cooperat. Declarațiile din cursul anchetei sunt de tipul: „Nu știu, nu cunosc”.

În cei 4 ani scurși până la sentința definitivă, un singur martor avea să coopereze.

V. Hrebenciuc se sucește

La 11 ianuarie 2012, după o anchetă care durase aproape doi ani, procurorii DNA îi trimiteau în judecată pe:

La 20 noiembrie 2013, după mai multe termene și amânări, instanța i-a achitat pe toți cei patru inculpați.

Una dintre membrele completului de judecată a fost Olimpia Crețeanu. Ea făcuse cerere de abținere în dosar la data de 25 iunie 2013, dar cererea îi fusese respinsă.

Crețeanu menționase că soțul ei, Virgil Crețeanu, încasa în acel an 400 de lei, respectiv 1600 de lei din două contracte cu AgroInvest SRL, firmă al cărei acționar majoritar era InterAgro, a lui Niculae.

Cererea i-a fost respinsă pe motiv că respectivul contract fusese încheiat înaintea trimiterii în judecată a omului de afaceri.

La finele anului 2014, dosarul a ajuns la Curtea de Apel București (CAB). De aici, lucrurile se precipită.

După 3 luni, Mircea Geoană este audiat în calitate de martor. La fel ca în declarațiile din prima instanță, el insistă că habar n-a avut de încheierea unui contract între INSOMAR și InterAgro.

Mai mult, Geoană spune că nu a avut nicio atribuție legată de finanțarea campaniei din 2009.

Ca să își dovedească nevinovăția, el depune ca probă în instanță un studiu sociologic realizat de firma americană Benenson Strategy Group (BSG), care s-a ocupat de campania sa din 2009.

Coincidență: Geoană se angaja să le achite consultanților americani suma de un milion de dolari.

La 19 martie 2015, Viorel Hrebenciuc este audiat la CAB și își modifică radical declarațiile.

Dacă, în cursul anchetei, dar și în declarațiile date în prima instanță, susținuse permanent că nu cunoaște niciun detaliu referitor la finanțarea campaniei PSD din 2009, în martie 2015 Hrebenciuc le spune judecătorilor de la CAB că de acest lucru se ocupaseră Mircea Geoană, Ionuț Costea – cumnatul lui Geoană – și omul de afaceri Ionuț Bazac (care avea să devină ministru al Sănătății în 2012).

Îl contrazice astfel pe Geoană, care susținea că nu avusese atribuții în ceea ce privește finanțarea campaniei sale.

„Geoană m-a trimis personal la Niculae pentru a-l ruga să contribuie la finanțarea campaniei. Niculae nu a vrut să discute cu Costea. M-am întâlnit cu Niculae, l-am rugat în numele lui Geoană să plătească niște sondaje la INSOMAR. Niculae a fost de acord. A discutat cu Teodorescu. Ulterior, am aflat că între Interagro și INSOMAR s-a încheiat un contract privind situația construcțiilor în România. Plata s-a făcut pentru sondajele de opinie ale lui Geoană”, a declarat Hrebenciuc în fața completului de la CAB.

El a mai spus că Geoană cunoștea modalitatea de finanțare a sondajelor:

„Teodorescu, având experiența nefericită a altor campanii când nu a fost plătit după alegeri, în 2009 a insistat să fie plătit la zi. Plățile se făceau în urma discuțiilor lui Geoană cu Vîntu, care era acționar la INSOMAR. Nu pot preciza dacă Geoană m-a trimis la Niculae pentru o finanțare legală sau nelegală. În principiu, era legală.”

La 2 aprilie 2015, Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar Gheorghe Bunea Stancu, la 3 ani de închisoare.

Gelu Teodorescu și Viorel Barac au primit pedepse de câte 2 ani și 6 luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Instanța a mai decis confiscarea de la Ioan Niculae a sumei de 641.000 de lei (circa 145.000 de euro).

Povestea nu se termină aici

În Penitenciarul Găești, unde își ispășește pedeapsa, cel mai bogat român a scris cinci cărți într-un an: „Bioetanolul, combustibilul viitorului”, „Biodieselul, motorina ecologică”, „Valorificarea energetică a biomasei”, „Orientări moderne în producția vegetală” și „Tehnologii moderne în producția vegetală”.

În 19 februarie 2016, Tribunalul Dâmbovița i-a respins cererea de eliberare condiționată. Patronul InterAgro spune că s-a îndreptat și că nu a creat probleme în penitenciar.

El și-a cerut scuze pentru declarația nervoasă făcută la termenul anterior, după ce judecătorii amânaseră decizia privind cererea sa de a fi eliberat.

Mai bine mă condamnați pe viață!, le strigase atunci Niculae.

Între timp, el este cercetat de DIICOT și într-un alt dosar, sub numele de „Gaze ieftine”, alături de foștii miniștri de Finanțe Adriean Videanu și Varujan Vosganian.

Grupul InterAgro se află în insolvență.

Pe tot parcursul procesului, Mircea Geoană a susținut că nu a știut nimic despre finanțarea ilegală a campaniei sale. În turul doi al alegerilor prezidențiale din 2009, el a obținut 49,66% din voturi.

I-au lipsit 0,34%.

Mircea Geoană în 2009. Foto: Lucian Muntean