Cum s-a transformat locul care l-a adăpostit pe Cuza în cel mai important observator astronomic din România

Institutul Astronomic al Academiei Române a fost descoperit până acum doar de pasionații de astronomie sau de trecătorii mai atenți ai Parcului Carol. Dintre aceștia, puțini știu, de fapt, câtă istorie ascunde parcul științific de pe strada Cuțitul de Argint. Și mai puțini au aflat câtă nevoie are acum parcul de o restaurare care să-i păstreze povestea vie pentru cât mai mulți ani.

La marginea Bucureștiului, undeva pe dealul Filaret, Constantin Bosianu, unul dintre cei mai renumiți juriști români, cumpără trei hectare de pământ pentru a-și construi casa și pentru a-și amenaja domeniul. Se întâmpla pe la jumătatea secolului al XIX-lea, pe vremea când parcul Carol nici măcar nu exista, iar de jur împrejurul său, adică de-a lungul periferiei din sud a Bucureștiului, casele lipseau cu desăvârșire. Existau, în schimb, culturi întregi de vii, iar acolo, printre ele, începe și construcția vilei Bosianu. 

Constantin Bosianu era proaspăt reîntors de la Paris, acolo unde fusese bursier al Universității Sorbona și de unde venise acasă cu un doctorat în Drept. Își dorea să pună umărul la dezvoltarea țării și era un adept convins al ideii de unire dintre Țara Românească și Moldova. 

Deși anul nu este foarte clar, s-ar părea că vila juristului Bosianu avea să se construiască sub supravegherea arhitectului austriac Luigi Lipizer cam pe toată durata Războiului Crimeei, mai exact între anii 1853-1856. Singura mare certitudine referitoare la construcția casei este că a fost finalizată la timp pentru marele rol pe care avea să-l joace.

Bunul prieten al lui Constantin Bosianu, încă de pe vremea când trăiau amândoi la Paris, era chiar Alexandru Ioan Cuza. Este și motivul pentru care, cu câteva zile înainte de semnarea actului de Unire a Principatelor Române, Cuza este primit în vila Bosianu și ascuns de viile domeniului. Mai mult, pentru siguranța lui Alexandru Ioan Cuza se montează, la ferestrele casei, pe interior, obloane solide din lemn – pentru ca niciunul dintre spionii imperiali aflați pe urmele sale să nu îl poată asasina și împiedica, astfel, proiectul unionist.

De altfel, zilele de dinainte de 24 ianuarie 1859 au fost și singurele în care turnul de influență romantică a casei lui Constantin Bosianu a fost ocupat de arnăuți înarmați cu flinte, responsabilii pentru protecția celui ce avea să devină viitorul domnitor al Principatelor Unite Române. 

Odată înfăptuită Unirea, Constantin Bosianu ocupă pe rând, până la sfârșitul vieții mai multe funcții în stat: de la membru al Înaltei Curți de Justiție, vicepreședinte al Consiliului de Stat și președinte al Senatului, până la primar al Capitalei pentru o scurtă perioadă, ministru de Interne și președintele Consiliului de miniștri, adică prim-ministru. 

Tot Constantin Bosianu a fost printre cei care au pus umărul la înființarea Facultății de Drept din București, fiind și primul decan al acesteia. 

Însă dintre toate rolurile pe care le-a jucat în statul român, acela de a contribui cu atâta convingere la înfăptuirea sa rămâne, cu siguranță, unul dintre cele mai importante. Și pare că nici nu ar fi putut să fie altfel, de vreme ce unul dintre strămoșii lui Constantin Bosianu a fost chiar boierul Calotă – cel care i-a fost la rândul său sfetnic lui Mihai Viteazul în perioada primei întregiri a României. 

Constantin Bosianu moare în 1882, la 67 de ani, însă istoria vilei Bosianu continuă. 

Sfârșitul secolului al XIX-lea aduce cu el și o molimă de neoprit a culturilor de viţă de vie, care pune la pământ rapid podgoriile de la marginea Bucureștiului. Pământul rămas fără vii se parcelează și începe să se vândă proprietarilor privați, dând startul urbanizării. Tot pe atunci, pe la 1900, începe și plantarea primilor arbori ai Parcului Carol. 

Din viile de la periferie ne-a rămas astăzi Șoseaua Viilor, iar pe cea pe care Google Maps o indică acum drept strada Cuțitul de Argint încă își are granițele fostul domeniu Bosianu. De ce fostul? 

La doi ani de la moartea lui Constantin Bosianu, în 1884, familia acestuia acceptă ca pe proprietatea lor statul român să își mute una dintre proaspetele sale instituții științifice: Institutul Meteorologic al României. Este momentul când perioada domeniului, așa cum fusese gândit – o locuință în  mijlocul naturii – se încheie. 

Cele trei hectare sunt cumpărate de un aromân bogat, pe numele său Vasile Papa, și donate imediat statului. De aici înainte, începe încet construcția unui loc ce s-a transformat în decursul a peste o sută de ani într-unul dintre parcurile științifice ale Capitalei.

Între 1884 și 1908, Institutul Meteorologic condus de Ștefan Hepites, inginer și meteorolog licențiat la Bruxelles, își desfășoară activitatea sub tutela Ministerului Agriculturii. Numai că pe la 1900, studiile de astronomie încep și ele să se dezvolte, iar Hepites, militantul creării unei structuri de cercetare româneşti în astronomie, achiziționează pentru institut primele două instrumente astronomice. 

Odată cu ele se îmbogățește foarte rapid și domeniul de cercetare de pe teritoriul românesc: Spiru Haret, ministru al Cultelor și Instrucțiunei la acea dată, semnează un decret prin care transformă Institutul Meteorologic în Institutul Meteorologic și Astronomic. Însă, deși acest vis al lui Hepites ia naștere, Spiru Haret decide se pună capăt carierei sale din fruntea institutului. Pe locul lui, își aduce un fost coleg de la Sorbona: astronomul Nicolae Coculescu.  

În secolul XX, pe fostul domeniu Bosianu se construiesc treptat mai multe clădiri, cunoscute astăzi drept Pavilionul Principal, Cupola Soare, Clădirea Telescop, Clădirea Astrolab şi Sala Planetariu. Sub conducerea lui Coculescu, din 1908, se începe și construcția Pavilionului Central, finalizat în 1912. Acesta devine locul în care avea să se dezvolte cu adevărat astronomia românească și infrastructura științifică a acesteia.

Următorul pas important din istoria institutului se întâmplă în 1920, atunci când cele două ramuri de cercetare se despart: Institutul Meteorologic și Observatorul Astronomic rămân două entități diferite. 

Infrastructura parcului științific crește, iar Sala Meridian şi Cupola Ecuatorială, construite în Pavilionul Central, devin principalele săli de cercetare ştiinţifică  ale celui ce astăzi poartă numele de Institutul Astronomic al Academiei Române.  

În acest centru astronomic s-au făcut printre primele fotografii din lume ale planetei Pluto, folosite ulterior inclusiv de NASA, și s-a stabilit ani la rând ora exactă a României. 

Acum, pentru Institutul Astronomic al Academiei Române lucrează un grup de 32 de cercetători – astronomi, fizicieni şi matematicieni – care contribuie activ la strângerea, prelucrarea şi interpretarea de informații din domeniul astronomiei. 

Pe fostul domeniu Bosianu se află astăzi singurul centru din țară în care se monitorizează live, în fiecare zi, activitatea Soarelui – de la explozii solare până la pericolele care pot apărea pentru sistemul de sateliți, pentru navigația în spațiul cosmic sau pentru rețelele terestre de date și electricitate. Tot aici, un corp de cercetători români studiază în prezent și obiectele din sistemul solar, stelele, galaxiile, precum și legile și fenomenele care guvernează mișcarea și evoluția acestora. 

Iar dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu vila lui Constantin Bosianu, cea care l-a găzduit şi pe Alexandru Ioan Cuza, aceasta poate fi vizitată în cadrul tururilor ghidate gratuite pe care astronomii români le oferă, pe bază de programare prealabilă, grupurilor de vizitatori. Aceştia vor descoperi și că între pereții camerelor sale sunt adăpostite acum 11.000 de volume de astronomie, fiind astăzi biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române. 

Institutul Astronomic al Academiei Române este unul dintre cele mai importante obiective culturale și științifice ale țării, dar și singurul loc din România unde se face monitorizarea ştiinţifică a activităţii Soarelui. Povestea acestuia v-a fost spusă cu sprijinul Sun Plaza, centru comercial aflat în proximitate. Sun Plaza și-a propus să redea publicului două săli din cadrul Institutului Astronomic, contribuind la reamenajarea acestora. 

Pentru ca întreg parcul ştiinţific al Institutului Astronomic al Academiei Române să își păstreze adevărata valoare istorică și științifică, dar și pentru a-l reintegra cum se cuvine în circuitul educațional imaginat, cu peste un secol în urmă, de Ștefan Hepites, Nicolae Coculescu și Spiru Haret, e nevoie ca inițiativele private de acest gen să continue. 

* Povestea locului ne-a fost spusă de istoricul Sorin Marin, documentarist în cadrul Institutului Astronomic al Academiei Române.