Cum faci un scurtmetraj cu o bunică de 85 de ani: „Aceeași mamaie, cu sau fără cameră”

Andrada Lăutaru

Actrița Ada Dumitru a decis să aibă o amintire pe viață cu mamaie a ei. Așa a luat naștere scurtmetrajul Granny’s Got a Gun, care a avut premiera națională la TIFF și pe cea mondială la Shanghai. 

Pe ecran, vedem cum mamaie Brândușa, o femeie minionă și cu o expresie care combină jovialul cu seriozitatea, îi dă un ultim sfat nepoatei ei, Ada. Să fie mereu în contact cu adevărul din sufletul ei.

Scena are loc într-un cadru de vis: cele două sunt pe o stâncă, cu un nivel mai sus față de soarele care se pregătește să răsară din mare. 

Fotografie din timpul filmărilor la „Granny's Got a Gun”. Foto: Matei Cotimanis

În sală, lumea aplaudă, râde și plânge. La finalul scurtmetrajului, mamaie se urcă pe scena cinematografului Florin Piersic, din Cluj, unde scurtmetrajul Granny’s Got a Gun a fost proiectat în cadrul festivalului de film TIFF.

După ce coboară de pe scenă, mamaie vorbește cu Ada, care o sună prin video-call din Shanghai, unde scurtmetrajul lor a avut o altă proiecție. Mamaie spune că se simte neputincioasă, dar pe ecran tocmai am văzut o bunică-forță, carismatică, amuzantă și foarte plină de viață. 

Ceea ce inițial Ada, și apoi cu complicitatea mamaiei Brândușa, a dorit să fie o amintire pentru totdeauna a devenit de la primele două proiecții, una în Cluj și cealaltă în Shanghai, o amintire cu care rezonează oameni de pe două continente. 

Au filmat șapte zile pline ochi de peripeții, panici și entuziasm, iar pe lângă colegii oameni, au avut-o alături și pe găina Ciocârlia, care a făcut și două ouă pe bancheta mașinii la filmări.

Ada Dumitru, 26 de ani, este actriță și regizoare. Acesta este debutul ei în scris și regie. Brândușa Anghiel, aka Mamaie, a lucrat o viață ca șef de secție în Combinatul de lucrare a lemnului din Pitești, unde a fost și președinta sindicatului combinatului. După pensionare, s-a întors în satul Uzunu, unde trăiește și astăzi.

Am vorbit cu cele două, pentru a vedea cum au ajuns să facă un scurtmetraj de ficțiune, în care cel mai mare adevăr e iubirea care le leagă. 

Cine plătește pentru visul lui Emil Boc de a avea metrou la Cluj? Declarații contradictorii între primărie și ministerul Transporturilor

În timp ce primarul de la Cluj-Napoca Emil Boc a anunțat drept validă și concretă finanțarea construirii metroului printr-un instrument financiar care se numește obligațiuni verzi, Ministerul Transporturilor se ferește să își asume o proiecție bugetară și un calendar pentru cheltuielile angajate cu acest proiect.

Ce faci în weekendul 18-20 octombrie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Dichisar de toamnă în București, PICNIC în Cluj-Napoca, spectacol de tango argentinian în Timișoara și târg caritabil de toamnă în Iași. Tu ce faci în weekend?

„Mamaie zice că a descoperit că sunt în stare să fac un film de scurt-metraj”

– Cât a durat de la propunerea Adei până la acceptul mamaiei Brândușa și până la ce vedem pe ecrane?

Ada: Acceptul a venit în urma unor ani în care am tot curtat-o pe mamaie. Totul a început când a trebuit să fac un video gen „hei, votați-mă” la Gala Hop și m-a prins deadline-ul la țară la Uzunu, așa că am făcut un mic moment de rap cu ea. Atunci am observat o lejeritate ieșită din comun a ei în fața camerei. Nu era nici jenată, nu era nici expansivă, pusă pe impresionat. Era pur și simplu aceeași mamaie, cu sau fără cameră. Apoi am început să o filmez ore întregi cum îmi povestește despre viața ei. Când a venit propunerea filmului, a zis da, cu mențiunea să mai fie în viață când l-om face.

Fotografie din timpul filmărilor la „Granny's Got a Gun”. Foto: Matei Cotimanis

– Cu ce rămâneți voi, nepoata-bunica, după experiența asta? Ce lucruri noi ați descoperit despre voi prin proiectul ăsta?

Ada: Mamaie zice că a descoperit că sunt în stare să fac un film de scurt-metraj. În timpul filmărilor între duble bombănea că e un scenariu prost, dar acum (3 ani mai târziu) e încântată de rezultat.

Eu am descoperit că uneori bătrânețea este o stare de spirit și boala este accelerată de lipsa de scop. Înaintea filmărilor, mamaie abia se putea întoarce de pe o parte pe alta în pat. În timpul filmărilor, a dus de la 4 dimineața până la 8 seara. I s-a mărit pasul, i s-a triplat debitul verbal, a fost extrem de preocupată de tot ce se întâmplă.

Ea spune că s-a rugat mult la Dumnezeu să poată duce proiectul. A fost un miracol.

– Este un film de familie, cu familia. Cum se simte când un astfel de proiect este apreciat și de industria cinematografică și public?

Ada: Total surprinzător. Din secunda în care am scris scenariul, nu m-am gândit la festivaluri. Am vrut să fie un film cu mamaie și cu mine la care lumea să râdă și să plângă, atât. Nici oamenii importanți care s-au alăturat (regizoarea Ana Ineni, DOP-ul Elena Bolintiru) nu cred că aveau așteptări. A fost un heirup făcut pur și simplu din iubire și din suflet, nu pentru recunoaștere.

Filmul a avut premiera mondială la Shanghai acum câteva zile și noi am fost singurul film de comedie din tot festivalul. Printre drame de o greutate incomensurabilă, a apărut acest cadru de trei (eu, mamaie și găina Ciocârlia în pat) și din secunda aia toți chinezii au început să râdă. Și să plângă. Și să țipe. Și toată sala a prins viață. Cred că elita cinematografică nu înțelege câtă nevoie de comedie au oamenii. Comedia este încă pusă la cheap cinema. Și totuși „haz de necaz” all the way, românii sunt un popor care în fața unui necaz tind să sufere prin râs.

Fotografie din timpul filmărilor la „Granny's Got a Gun”. Foto: Matei Cotimanis

– Ada, îți amintești de vreo propunere pe care ți-a făcut-o, de-a lungul vieții, mamaie Brândușa și care a sunat la fel de neașteptat cum a fost propunerea ta de a face un film împreună?

– La idei nebune, îmi bat toate neamurile. Mamaie este o femeie extrem de cerebrală, o fire analitică, calculată, are o minte brici și e de o sinceritate tranșantă. Cu toate astea, mamaie a fost la viața ei îndrăgostită de călătorie și aventură. Cred că neașteptate au fost mereu „da”- urile ei care au venit la propunerile mele: 

 „Mamaie, hai să te ducem la 80 de ani să vezi Spania” – DA. 

 „Mamaie, hai să mergem 20 km pe jos prin Madrid” –  „O să mi se facă rău, dar DA.” 

Și –  „Mamaie, vreau să fac un film cu tine, ai vrea să joci?” „Dac-oi mai trăi până atunci, facem”.

„Eu mă văd în oglindă o bătrână fără putere, Ada mi-a pus în față o bătrână nebunatică și plină de viață”

– Cum este să debutezi în industria cinematografică la 85 de ani?

– (râde) E interesant și foarte greu pentru un om la vârsta mea. Dar niciodată în viața asta dacă mi-ai fi spus că la 85 de ani voi juca într-un film, nu aș fi putut crede.

Brândușa Anghiel, de 85 de ani, bunica Adei Dumitru și protagonista filmului „Granny's Got a Gun”. Foto: arhiva personală Ada Dumitru

– Ce v-a făcut să acceptați propunerea Adei?

– Am făcut-o pentru plăcerea nepoatei mele, să aibă o amintire pentru totdeauna. Sunt fericită că am contribuit și eu la îndeplinirea visului ei.

– Cum vă simțiți când vă uitați la dvs. pe sticlă? Este scurtmetrajul ăsta o altfel de oglindă decât cea în care vă uitați de obicei?

– Eeee, la început e ciudat, dar după te obișnuiești. La început a fost teama, apoi am simțit o plăcere și, până la urmă, m-au cuprins emoțiile. Nu văzusem filmul gata. M-a impresionat profund că Ada a făcut ceva ce eu nu am văzut într-un film în 85 de ani.

Eu mă văd în oglindă o bătrână fără putere, Ada mi-a pus în față o bătrână nebunatică și plină de viață. A reușit să îmi readucă plăcerea de a trăi. Brândușa și din film, și din realitate, se bucură cât nu s-a bucurat o viață întreagă.

Să vezi că ești aplaudat cu urale atât de publicul român, cât și de publicul chinez este ceva ce nu pot descrie în cuvinte.

Fotografie din timpul filmărilor la „Granny's Got a Gun”. Foto: Matei Cotimanis

– În film, aveți o voce foarte autentică și un umor fantastic. Este vorba și de improvizație? Ați fost implicată în scrierea scenariului?

– Ada a scris scenariul destinat mie, mi-a printat textul și eu l-am învățat singură preț de câteva săptămâni. A fost foarte exigentă la păstrarea cuvintelor spunând mereu „comedia este matematică, mamaie”. Am înțeles abia acum când am văzut reacțiile din sală ce a vrut să spună și am înțeles că a știut foarte precis ce vrea. Ada este cea care vede viața cu umor, eu sunt doar o bătrână bolnavă care nu mai are chef de mai nimic. În schimb, filmul acesta mi-a adus o mare bucurie neașteptată.

Au existat totuși momente de improvizație, precum scena finală sau momentele de bucurie din mașină.

– Relația bunică-nepoată este una prin definiție specială de ambele părți. Ce sfat  aveți pentru bunicile și nepoatele care se mai au unele pe altele?

– Ar fi nemaipomenit ca relațiile bunici-nepoate să fie ca a noastră. La noi nu a contat niciodată diferența de vârstă. Noi ne-am înțeles mereu una pe alta fără să se simtă diferența lumilor din care venim. Eu vin de la țară dintr-o familie de țărani cu copii mulți, cu muncă multă încă de la 5 ani. Și Ada vine de la oraș, dintr-o lume capitalistă. 

Sfatul este să își înțeleagă lumile. Eu am Tik Tok, Instagram, Facebook si Youtube. Îmi urmăresc nepoata mereu și o felicit când postează. Îi urmăresc prietenii și îi felicit și pe ei. Sunt conectată la lumea lor și îi apreciez ca pe egalii mei. Cu Ada am vorbit mereu deschis, fără să existe subiecte tabu.

Premiera mondială a filmului „Granny's Got a Gun”, în Shanghai. Foto: arhiva personală Ada Dumitru

– În sală, la proiecție, s-a și râs, s-a și plâns. Care a fost cel mai emoționant moment de la filmări pentru dvs.?

– Cel mai emoționant moment a fost scena de final, unde mi s-a cerut să uit textul și să îi spun Adei ce i-aș spune dacă ar fi ultimele noastre cuvinte. Am vorbit preț de câteva minute în timp ce două camere ne captau pe amândouă. Ada nu mai putea vorbi, lacrimile îi curgeau șiroi. Mai apoi am descoperit că mai mulți din echipa de filmare plângeau alături de noi. Eram niște oameni pe o stâncă din Vama Veche, cu răsăritul în față, încercând să facem un film ficțiune care devenise, pentru un moment, viață adevărată. Cumplit de greu să mă uit la nepoata mea și să o văd plângând că, într-o zi, nu mă va mai avea. La mine e simplu, o secundă și m-am dus. Ele, fiica mea și nepoata mea, îmi vor duce dorul o viață. Așa cum i-am dus și eu mamei mele, tot o viață.

– Și, poate o întrebare finală pentru ambele. Eu simt că am văzut un film care este și o moștenire și un la revedere. Cum a fost pentru voi să vorbiți despre moarte, despre a vă lua  la revedere și nevoia de a face un proiect care să rămână martor al relației voastre pentru totdeauna?

– Mamaie: Eu totdeauna am văzut moartea ca pe ceva normal. Mi-am îngropat părinții, pe bărbati-miu, pe toți ceilalți 10 frați.

Ada: Mereu râdem pe tema asta. Când i-am schimbat dinții și a auzit cât costă a zis „lasă-i dracului de dinți că oricum mor mâine, ce-mi mai trebuie dinți?” și eu i-am zis „vrem noi, când oi fi în coșciug acolo, să ai dinți în gură, na, și în plus nu poți să mergi știrbă în rai, acolo, la tataie”. La care mamaie foarte senină „auăleu, dau de el și-acolo?” (râd amândouă).

Mamaie: Asta râde ca tuta. Mereu îi spun că o să trăiască 100 de ani că e prea relaxată în mijlocul unei lumi care merge spre distrugere.

Ada: Iar mamaie se uită prea mult la știri. O să mă repet dar, da, este o moștenire. Mi-am dorit să am un film și să îl arăt nepoților „uitați, asta a fost cea mai șmecheră femeie din viața mea, stră stră bunica voastră” și ei să spună „Wow”. 

Și pentru cine a citit acest interviu până aici, să fie cuvintele noastre un reminder că viața e scurtă, mâine poate să ne pice un ghiveci în cap și nimic din tot ce credeam că e important nu va mai conta. Așadar dați telefonul, faceți vizita, luați-vă bunicii/ părinții într-o călătorie cât încă îi aveți aproape. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€