Cum au adus vocile femeilor rome asfaltul la Mizil

Când un drum plin de noroi înseamnă o sarcină în plus pentru femeia responsabilă de curățenia propriei case, infrastructura este o problemă feministă. La fel și canalizarea, iluminatul stradal sau accesul la un medic de familie.

Asta a învățat Carmen Gheorghe, președinta E-Romnja, asociație care luptă pentru drepturile femilor rome, și bursieră Ashoka.

Carmen a crescut în comunitatea de romi din Mizil. A prins gustul implicării civice de la sora ei mai mare, iar după terminarea facultății s-a întors să lucreze cu femeile rome din comunitate, pe care nu le întreba nimeni ce probleme au.

Din 2012 încoace, prin E-Romnja, Carmen a dat o voce femeilor rome din orașul în care a crescut, le-a învățat cum să lupte pentru drepturile lor și să se facă ascultate de autorități. Ca atunci când au avut nevoie de drumuri asfaltate și de servicii de salubritate.

Aceasta este povestea ei și a femeilor rome pe care le-a învățat să se facă ascultate.

“Nu le învățăm noi pe femei ce probleme au, ele vin și ne spun”

Conform celui mai recent recensământ, în România sunt oficial puțin peste 620.000 de romi. În realitate, numărul ajunge la 2 milioane, susțin ONG-urile pentru drepturile omului. Diferența dintre teorie și realitate este dată de faptul că mulți romi spun că sunt români pentru a evita discriminarea și stereotipurile cu care s-ar putea confrunta. 

Precum acelea că femeile rome nu merg la școală, trebuie să fie docile și să se ocupe doar de îngrijirea casei și a familiei.

Acestea au fost și reprezentările legate de femeia romă care au împins-o pe Carmen Gheorghe să-și dorească să schimbe ceva. Mai ales când, chiar și în interiorul comunității, problemele femeilor rome sunt puse pe ultimul loc.

Cu teoria învățată în școală, Carmen voia să vorbească despre abuzuri, relații de putere, drepturi reproductive. 

Discuțiile cu femeile rome i-au arătat, însă, că nu doar astea sunt probleme feministe. Ci cele care le afectează pe femei în viața de zi cu zi. 

„Faptul că femeile rome nu sunt niciodată ascultate, nu sunt întrebate care sunt problemele comunității este, de fapt, o problemă. Îmi amintesc că, la început, când mergeam în comunități și spuneam că vrem să vorbim doar cu femei rome, reacția comunității era «da’ ce noi nu știm care sunt problemele comunității?» Iar femeile erau foarte mirate, că nu erau obișnuite să vorbească, ci să asculte, să fie acolo dacă e nevoie”, adaugă Carmen.

Asta cu toate că, de cele mai multe ori, problemele de care vorbesc femeile rome sunt probleme cu care se confruntă întreaga comunitate, chiar dacă afectează mai mult femeile decât bărbații.

„În comunitățile noastre încă vorbim de acces la apă, de a avea drumuri practicabile, de a avea canalizare, pentru a avea în casă o mașină de spălat, să nu speli în curte la lighean, să ai curent electric și iluminat stradal. Să ai acte de proprietate.

Lucruri foarte de bază, dar despre care diferite mișcări nu vorbeau pentru că deja se considera că nevoile astea sunt satisfăcute. Dar nu e așa. Cel puțin jumătate din populația României trăiește în mediul rural, în comunități segregate, cu probleme ce țin de secolul XX, cu toaletă în fundul curții”, explică președinta E-Romnja.

Carmen și colegele ei lucrează direct cu femeile rome, cărora le oferă instrumentele și informațiile necesare pentru a putea comunica, pentru a-și face nevoile auzite.

 „Mi se pare cinic când vin activiști și ne spun că noi, romii din comunitate, trebuie să conștientizăm problemele. Dar oamenii ăștia le trăiesc în fiecare zi. N-avem cum să le spunem noi femeilor din comunitate că e rău că n-au canalizare. Ele trăiesc cu asta o viață întreagă. Noi ne organizăm în comun cu grupuri de femei, discutăm despre probleme și încercăm să identificăm soluții locale”, explică Carmen modul în care are loc intervenția în teren.

De-a lungul vremii, E-Romnja a lucrat cu peste 900 de femei rome din șapte comunități din țară. În prezent, principalele acțiuni au loc în trei comunități, printre care cele din Mizil și Valea Seacă.

„Ascultă-mă și pe mine, că nu sunt doar la cratiță și cu copiii după mine”

Laura Preda trăiește în Mizil și din 2015 lucrează în E-Romnja pe partea de advocacy și este facilitatoarea grupului de femei din comunitate. Cu alte cuvinte, Laura vorbește direct cu femeile, apoi intermediază dialogul dintre acestea și organizație.

S-a alăturat grupului când a căutat ajutor să divorțeze de soțul abuziv cu care era la vremea respectivă. 

Acum are doi copii, un băiat și o fată de 5 ani pe care își dorește să o învețe că nu contează „gura lumii” și că, dacă va ajunge într-o relație abuzivă cum a pățit ea, să nu „stea după prejudecățile comunității”.

Asta pentru că de când cu E-Romnja, spune Laura, femeile au prins „tupeu” și învață cum să se descurce. Să vorbească cu bărbații lor, cu medicii, cu autoritățile.

„Atunci când vorbesc cu bărbații, parcă au și ele o autoritate «stai așa, îmi zic și eu părerea, ascultă-mă și pe mine, că nu sunt doar la cratiță și cu copiii după mine». Sper ca fetele să nu se mai mărite așa devreme, să termine școala. E foarte important ca o femeie să știe să se descurce, să vorbească cu medicul, cu autoritățile. Atunci când nu înțelegi anumite lucruri pe care ei le spun, te simți mai prejos”, adaugă Laura.

„Atunci femeile au prins un șarpe, au mers în consiliu și l-au pus pe masă”

Iar problemele femeilor din Mizil țin, în primul rând, de condițiile în care trăiesc.

„Femeile au o problemă foarte mare când vine vorba de infrastructură. Noroi! Neavând utilități, ele spală la mână. Nu au apă în curte și trebuie să care de la sute de metri. Și atunci lor le e foarte greu să spele după copii sau să ducă copilul curat la școală. Iar aici intervine și rasismul la școală, de la profesorii: țiganii miros, țiganii nu sunt curați”, adaugă Laura.

Așa că femeile au organizat proteste în comunitatea din Mizil, au monitorizat ședințele de consiliu, au trimis scrisori și au mers în audiențe. În cele din urmă, o parte din străzi au fost introduse într-un program de reabilitare derulat de primărie. 

În sfârșit, femeile primiseră o voce pe care autoritățile locale nu o mai puteau ignora.

„Femeile au pus presiune pe autorități să vină în comunitate și să rezolve problemele. De exemplu, un grup de femei au mers în consiliul local cu un șarpe prins într-un borcan. Înainte de asta, ele făcuseră numeroase sesizări la primărie că sunt gunoaie necolectate în comunitate, iar răspunsul primăriei a fost unul că «voi nu plătiți gunoi, nu putem interveni». Atunci femeile au prins un șarpe, au mers în consiliu și l-au pus pe masă: «cu ăsta m-am trezit în casă, pentru că voi, autoritatea, nu vreți să colectați gunoaiele de pe stradă și să curățați zona de buruieni și gunoaie». În ziua următoare, primăria a trimis o mașină și s-a strâns gunoiul”, își amintește Carmen Gheorghe.

 „Am prins și noi putere pe lângă ele”

Cipi și Lizuca Dinu sunt mamă și fiică din Valea Seacă. La 42 de ani, Cipi este facilitoarea comunitară a Grupului de inițiativă a femeilor și-i place să gătească pentru comunitate. Este bucătăreasă pentru mai bine de 100 de persoane, pentru care a încercat să gătească și în pandemie.

Are patru copii, iar ei au fost motivul principal al implicării în acțiunile E-Romnja. S-a gândit mai ales la fiicele ei, pe care nu vrea să le vadă crescând pe o poziție inferioară bărbatului. Iar fiicele ei s-au alăturat și ele grupului.

 „De când cu E-Romnja, nu ne mai este teamă și ne luptăm. Și noi știm să vorbim, să ne descurcăm. Înainte, când sunam la poliție, stăteau nepăsători. Acum, totuși, se mai implică. Ajută o femei care este lovită de soț. Noi stăm cu telefonul, înregistrăm. Eram timide, nu ne amestecam în problemele celorlalte femei, fiecare cu familia ei, dar cum suntem unite, ne ajutăm, mai ales când ni se cere ajutorul”, spune Cipi.

Lizuca are 20 de ani și este fiica cea mică a lui Cipi. A prins gustul activismului de mică, de când își ajuta mama și sora mai mare cu pregătirea pancartelor pentru proteste. 

Iar pentru că experiențele și problemele tinerelor rome erau diferite de cele ale femeilor, a contribuit la înființarea unui grup pentru tinerii din comunitate, pe care acum a ajuns să-l coordoneze.

„Este foarte greu pentru o fată din comunitate să meargă la liceu și să audă în fiecare zi glume despre romi”

Motivul principal pentru care Lizuca s-a alăturat E-Romnja este abandonul școlar din cauza căsătoriilor timpurii: „Îmi doresc să nu mai văd fete care se căsătoresc devreme și renunță la școală”.

Abandonul școlar poate fi înțeles și din perspectiva presiunile unui mediu școlar în care tânăra romă este etichetată și din care nu simte că face parte.

„Ne-am uitat mult la felul în care fetele rome fac tranziția de la școala generală la liceu, pentru că din experiența noastră în comunitate cele mai multe fete renunță fie în clasa a VIII-a, fie când fac tranziția dintre a VIII- a și a IX-a. Atunci se schimbă mediul, profesorii, intră într-un mediu preponderent alb, cu valori albe, care sunt impuse fetelor și în mijlocul cărora nu se regăsesc”, spune Carmen Gheorghe.

Este foarte greu pentru o fată din comunitate să meargă la liceu și să audă în fiecare zi glume despre romi, când ea e singura fată romă dintr-o clasă de 20 de persoane. 

„Sigur, i se va spune să fie puternică, să le țină piept, dar este un mediu extrem de tensionat, cu multă presiune și multe etichete la care nu poți răspunde în fiecare zi. Nu ține de puterea ta interioară să faci față tuturor mediilor, ci mediile trebuie să fie deschise, să aibă reguli clare de sancțiune, să fie atente cu persoanele rome, LGBTQ, cu persoanele cu dizabilități. Nu este o problemă de adaptare a lor, ci o problemă legată de mediile care nu sunt deschise”, explică Carmen.

Așa că E-Romnja și fetele din comunitate au demarat un program de mentorat. 

O „soră mai mare”, o studentă romă sau o femeie adultă care deja a trecut prin asta, vorbește cu fata mai tânără și-i oferă ajutorul de care are nevoie.

Lizuca e acum mentoră pentru o fată din comunitate, după ce a trecut și ea prin experiența de a fi mentorată.

„Mă simt bine că pot să-i fiu alături când are nevoie de răspunsuri legate de școală. E un act de prietenie, mai ales când mama ei nu se simte bine. Îmi scrie, doar cât să-și elibereze sufletul”,  spune Lizuca.

Romina Grigore are 17 ani și e din Mizil. La școală i se întâmplă foarte des ca profesorii să folosească expresii precum „s-a înecat ca țiganul la mal”, care, chiar dacă nu o afectează direct, o fac să se simtă rău. Se simte neputincioasă de câte ori se întâmplă asta. De asta s-a alăturat E-Romnja – ca să devină mai puternică, să învețe să-și ceară drepturile. 

„Eu sunt mentorată. Și simt că pot să vorbesc cu cineva lucruri pe care, poate, nu le pot discuta cu mama. Așa știu că cineva mă ascultă, că este cineva care încearcă să mă ajute dacă am nevoie. Uite, de exemplu, am vrut să mă înscriu într-un program de voluntariat, iar mentora mea m-a învățat cum să fac o scrisoare de intenție, pentru că nu știam asta”, explică Romina.

„Să fie și fetele pe picioarele lor, să nu mai stea la cratiță și la crescut copii”

Unul dintre cele mai de impact lucruri pe care Carmen le-a văzut întâmplându-se în comunitățile în care lucrează este că femeile au învățat să nu mai judece alte femei victime ale violenței domestice.

„Ăsta e un pas extrem de important, când ajungi să nu mai judeci, ci doar să oferi sprijijn, să iei femeia din casă, să vorbești în comunitate și să pui presiune pe agresor să se retragă. Astea sunt mecanisme comunitare pe care noi vrem să le creăm ca formă alternativă la ce nu reușește statul să facă. Știm că lipsesc serviciile pentru victime în mediul rural. De multe ori te duci la poliție și nici nu-ți înregistrează plângerea, pentru că ești dintr-o comunitate romă și există presupunerea că oricum te vei întoarce și ei trebuie să facă hârțogăraie”, e de părere Carmen.

Astfel, femeile rome se îndreaptă către grupul de inițiativă, își spun problemele și cer ajutor.

„De curând am aflat de o femeie care este amenințată de bărbat, că o omoară, că-i ia copiii. Femeia a apelat la asociație să divorțeze de bărbat și să-și ceară drepturile. O femeie romă a ajuns să spună că vrea să divorțeze, că nu mai poate și nu mai vrea să stea. E foarte important”, spune Laura, facilitatoarea grupului de femei din Mizil.

Iar acolo unde autoritățile nu intervin, o fac femeile din comunitate.

„Avem o femeie în comunitate, mamă a șase copii și cu un soț agresiv atunci când bea. Femeia obișnuiește să se adăpostească la mine când bărbatul devine agresiv. Așa a făcut și într-o zi, iar copiii au rămas în casă. 

Eu m-am dus la poliție să zic asta. Inițial, poliția n-a vrut să intervină, așa că ne-am dus noi, mai multe femei, și am scos copiii din casă. Peste câteva ore, a venit și poliția la noi și, până la urmă, s-au dus agenții și la bărbat. De-atunci, el nu se mai ia de femeie, că-i spune că «dacă te mai iei de mine, mă duc la femei și ele sună la poliție». Chiar dacă mai bea, nu-și mai alungă femeia din casă”, povestește Cipi.

„Nu contează să fii doar băiat, să ai carte și să muncești. Să fie și fetele pe picioarele lor, să nu mai stea la cratiță și la crescut copii. Noi am crescut mai greu și n-aș vrea ca tineretul de astăzi să treacă prin aceleași greutăți. Mă bucur că fetele nu mai stau la suferință. Ele știu acum: când ești într-o relație toxică și nu e cum trebuie, gura lumii nu mai contează”, adaugă Cipi.

Carmen își dorește ca vocile femeilor rome să fie auzite atunci când sunt elaborate politici publice. Însă, de-a lungul timpului, puține dintre problemele exprimate public de către femeile rome și-au găsit loc pe masa guvernanților.

„De exemplu, în România, practicile asociate căsătoriilor forțate nu sunt recunoscute, nu avem legislație pentru așa ceva, prin urmare nu pot fi sancționate. Da, încă simțim că nu avem o voce destul de puternică. Încă nu e suficient”, explică Carmen.

„Foarte multe probleme sunt feministe”

Când a început să facă muncă în comunitate și să vorbească cu femei rome, Carmen a pornit cu mintea plină de teorii feministe învățate la școală, dar și cu furia legată de felul în care unii românii îi etichetează negativ pe romi. 

Însă discutând cu femeile a învățat că, de fapt, foarte multe alte probleme la care nici nu s-ar fi gândit erau tot feministe. Că infrastructura, spre exemplu, este o problemă feministă. 

„Dacă ai un drum impracticabil, mai ales când plouă, femeile sunt responsabile să-și care copiii în brațe până la școală, ele să curețe casă, să-i spele pe toți din casă. Nu doar violența, nu doar drepturile reproductive sunt problemele feministe.

Am învățat să nu mai spun că știu care sunt problemele femeilor, ci să redau problemele așa cum le văd ele. Și că orice problemă văzută prin ochii unei femei este o problemă feministă”, adaugă Carmen Gheorghe, președinta asociației E-Romnja.

Problemele femeilor rome nu se opresc la violența domestică sau rasismul în raport cu puterea. Și nu pot fi rezolvate decât atunci când sunt înțelese la firul ierbii, prin experiențele celor care se confruntă cu ele zilnic. Fie că e vorba de tânăra roma pe cale să abandoneze școala sau de femeia căsătorită, fără canalizare și drumuri, și care e nevoită să care apă prin noroi pentru a-și îngriji copiii.