Cum ar fi trebuit să procedeze operatorii 112 în cazul Caracal, conform propriului manual de operare

Maria Tufan

Redactor

PressOne a pus față în față stenogramele conversației Alexandrei Măceșanu la serviciul de urgență 112, cu manualul de operare folosit de STS pentru a răspunde la o singură întrebare:

cum îi obliga procedura pe operatorii 112 și pe polițiști să reacționeze și să răspundă în cazul apelului Alexandrei, o minoră care a declarat autorităților că a fost răpită, sechestrată, bătută și violată?

Operatorii serviciilor de urgență 112 din România au propriul regulament care descrie pas cu pas fișa postului și atribuțiile acestora în cazuri diferite de urgență.

Manualul de operare în cadrul centrelor Unice pentru apeluri de urgență a fost realizat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Direcția pentru apel unic de urgență, în anul 2008.

Documentul are 74 de pagini și nu poate fi găsit imediat prin meniul site-ului STS, cum s-ar cuveni, ci numai căutând îndelung, prin „intestinele” online ale instituției. 

În plus, pentru că pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) nu există public un astfel de ghid de procedură pentru polițiști, surse din departamentul serviciului dispecerat al Poliției Capitalei au declarat pentru PressOne că toate serviciile de urgență ale instituțiilor utilizează, în prezent, același document creat de STS.

Mai exact, polițiștii dispeceratelor de urgență nu au un manual al lor, ci sunt nevoiți să respecte aceleași reguli precum cele ale operatorilor 112, deși sarcinile celor două autorități sunt diferite. 

Am marcat cu verde liniile de dialog care sunt conform instrucțiunilor și cu roșu toate reacțiile care încalcă manualul de operare.

***

Apel I – 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.

Op. 112 (1): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

A.M.: Bună ziua, vreau și eu în legătură cu poliția!

Op. 112 (1): Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiți? 

A.M.: Sunt domnișoară, am 15 ani, și ieri am fost sechestrată de către un domn… 

Op. 112 (1): Cum te cheamă?

A.M.: Măceșanu Alexandra, vă rog veniți repede, nu știu unde sunt….

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

Operatorul 112 folosește corect formula de întâmpinare: „Alo, 112, ce urgență aveți?” 

În continuare, acesta începe interviul de localizare a evenimentului, încercând să stabilească corect urgența apelului și să obțină una dintre informațiile esențiale, potrivit manualului: identificarea persoanei și a vârstei.

Op. 112 (1): Cum adică nu știi unde ești? În ce localitate te afli?

A.M.: În Dobro … Aaa.. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu știu unde exact…

Op. 112 (1) (ton ironic): Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? … Aloo? 

A.M.: Da, stați, nu plecați vă rog…

Op. 112 (1): Ai fost violată?

A.M.: (plângând) Da, am fost violată!

Op. 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să știm exact ce … cum te putem găsi!

A.M.: A venit, a venit, a venit…Veniți repede, vă rog!!!

Se închide apelul.

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

Operatorii 112 „trebuie să vorbească rar și clar la telefon și la un volum adecvat; trebuie să reflecte autoritate și înțelegere, oferind totodată siguranță cu privire la ceea ce spun apelantului”, conform capitolului „3.3. Calitatea vocii operatorului”. 

Capitolul „3.4. Eticheta” precizează, în plus, că discuția cu apelanții trebuie să se desfășoare pe „un ton politicos și prietenesc”, cerință aflată în neconcordanță cu felul în care operatorul 112 pune, în cazul de față, întrebarea „cum adică nu știi unde ești?„, accentuat de o a doua replică pe un ton ironic și deranjat „păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? … Aloo?”.

În același capitol, manualul specifică în mod clar că operatorii 112 „trebuie să pără interesați de situația apelantului și niciodată să nu tratateze cu lejeritate situația acestuia”, dar și „să i se adreseze persoanei apelate pe nume”, mai ales dacă va trebui la un moment dat pusă în așteptare.  „Acest lucru va da apelantului impresia că nu l-ați uitat și că veți avea în vedere apelul lui„. 

Pe toată durata conversației la 112, niciunul dintre reprezentanții autorităților serviciilor de urgență nu i se adresează Alexandrei Măceșanu pe nume. 

Potrivit primelor instrucțiuni ale operatorului 112 din capitolul interviului de localizare, după stabilirea identității apelantului, principala sarcină a operatorului este încercarea de localizare și identificarea urgenței – ambele realizându-se prin întrebări repetate și de urmărire. 

În cazul Caracal, operatoarea 112 reușește să identifice în mod corect și natura urgenței: sechestrarea și violul, una dintre infracțiunile de maximă prioritate. Potrivit manualului de operare, „toate violurile sunt considerate infracțiuni; fără a mai lua în considerare șocul psihic care însoțește un atac sexual și vătămarea corporală, violul este o infracțiune violentă care implică elemente infracționale cum ar fi atac, vătămări și alte delicte; toate violurile trebuie considerate infracțiuni de maximă prioritate”.

***

Apel II – 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.

Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?

A.M.: Tot eu sunt!

Op. 112 (2): Unde ești în Caracal?

A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi și eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel..

Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian…păi și acuma pe unde ești? Te poți uita?

A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..

Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe…. păi și da de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi..

A.M.: Deci, să vă spun, ieri am ieșit la ocazie ca să mă duc până-n oraș, și dumnealui m-a luat la ocazie, a închis mașina și m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el...

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

Operatorul 112 revine asupra localizării, apelantul oferind, în schimb, indicii de orientare. Cu toate acestea, după ce i se spune că apelanta este închisă într-o cameră și că nu poate vedea decât o poartă, operatorul 112 întreabă acuzator – „păi și da de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi…” – fără a i se adresa pe nume și fără a încerca să o calmeze în vreun fel, în ciuda faptului că e deja informată cu privire la șocul suferit în urma violului.

Op. 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la mașină…mai ții minte ceva din numărul de la mașină?

A.M.: Nu…

Op. 112 (2): Ce mașină, ce culoare măcar?

A.M.: Mașina era gri și avea boturile turtite…

Op. 112 (2): Cu bot turtit?

A.M.: Da!

Op. 112 (2): Atâta ai reținut tu, și acuma ești închisă? Ai trecut pe lângă dig? 

A.M.: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu știu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu știu. 

Op. 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?

A.M.: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr…

Op. 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta? 

A.M.: Care număr? 

Op. 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?

A.M.: E telefonul lui, l-am găsit aici..

Op. 112 (2): Telefonul lui?

A.M.: Da!

Op. 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia …

A.M.: Da doamnă vă rog trimiteți-mi pe cineva că mi-e frică..

Op. 112 (2): Hai gata, stați puțin, te cred, te-am înțeles, stai puțin la telefon dacă tot poți …

A.M.: (plângând în hohote) Mi-e frică, mi-e frică…

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

Același operator încearcă în mod corect să afle, însă, alte indicii posibile: mașină, număr de înmatriculare, culoarea autovehiculului. 

Deși manualul specifică în capitolul „3.5. Controlul conversației” felul în care trebuie menținută conversația telefonică cu formule clare de adresare, niciuna dintre acestea nu este respectată de operatorul 112.

„De dumneavoastră depinde să orientați răspunsurile apelantului astfel încât să obțineți informații relevante. Îi puteți spune persoanei sau . Orice ar putea să le distragă atenția pentru câteva momente, asigurându-i în același timp că aveți de gând să-i ajutați, vă va ajuta să mențineți controlul interviului„, se arată în manual.

„Tactica cea mai eficientă este de a pune întrebări scurte, care vizează informații specifice, cum ar fi numele, adresa, numărul de telefon, unde se află, etc. Întrebările trebuie să evidențieze informațiile relevante și trebuie menținut un de informații neîntrerupt”, este precizat în continuare. 

În ciuda șocului și a impactului emoțional puternic pe care îl exprimă apelanta, operatorul 112 nu încearcă în niciun fel și în nicio parte a conversației să o liniștească sau să o asigure că va fi ajutată, atribuție esențială în cazul urgențelor de infracțiuni maxime. Totodată, la finalul celui de-al doilea apel telefonic, operatorul 112 se pregătește să realizeze transferul apelului către serviciul de urgență potrivit – poliția – fără a respecta vreun pas al modului în care trebuie anunțat transferul telefonic.

„Operatorul va transfera apoi apelul agențiilor specializate de intervenție potrivite să răspundă urgenței raportată. Va furniza toate informațiile necesare și va continua să proceseze apelul până când serviciul respectiv a preluat responsabilitatea apelului. Asigurați-vă că apelantul a înțeles faptul că va fi preluat de un alt dispecer care se va ocupa de soluționarea cazului său”. 

Operatorilor 112 li se explică într-un capitol intitulat „informații importante” chiar și cât de atenți trebuie să fie la absolut orice detaliu auzit în fundalul conversației, de cele mai multe ori, de apelul respectiv depinzând viața apelantului sau, ulterior, motivul pentru care un suspect ar putea ajunge la închisoare.

„În multe cazuri apelantul nu știe ce s-a întâmplat sau ce să facă. Ştie doar anumite fapte. În aceste cazuri depinde de dumneavoastră să determinați dacă raportează o infracțiune sau are nevoie de ajutor. Operatorul trebuie să fie atent la fiecare cuvânt, la conduita apelantului și la zgomotele din fundal, care pot furniza informații importante referitoare la ce se întâmplă”.

***

25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – Apel preluat de către poliție

Polițist (1): Alo

Op. 112 (2): Alo, poliția?

Polițist (1): Alo, a trecut pe lângă dig…

Op. 112 (2): A trecut pe lângă dig din ce am înțeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.

A.M.: Vă rog, veniți cât mai repede…

Polițist (1): Unde să venim domnișoară? Ia spuneți-ne …

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

Deși instrucțiunile transferului telefonic sunt foarte clare în etapa de preluare telefonică, nimeni nu îi explică Alexandrei Meceșanu că va intra în legătură directă cu un polițist, ci este lăsată să asculte conversația dintre cei doi dispeceri, acest lucru declanșând un nou val de frică în starea Alexandrei – se aude cum plânge. 

Polițistul preia apelul fără a i se adresa în vreun fel liniștitor Alexandrei și fără a îi pronunța numele vreodată, deși știe că aceasta este minoră, iar apelurile cu minori și copii trebuie să respecte un cu totul alt set de reguli, mult mai speciale.

„Trebuie să acordați o atenție deosebită apelurilor venite de la minori și vârstnici. Aceștia pot părea inițial nedumeriți în legătură cu motivul apelului și s-ar putea să nu fie prea coerenți. Nu presupuneți niciodată că sunt farsori sau senili. Trebuie să puneți întrebări specifice pentru a afla motivul pentru care aceștia au apelat Serviciul de urgență”.

Polițist (1): Unde, unde?

A.M.: Nu știu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie…

Polițist (1): Unde, în? Unde sunteți?

A.M.: În Bold…

Polițist (1): În Bold? Aaa… În județul Olt?

A.M.: Da uitați, uitați, stați un pic… Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. … (nu se înțelege)

Polițist (1): Acolo rămâneți! Rămâneți acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?

A.M.: Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!

Op. 112 (2): Continuați adresa asta, s-ar părea că e bloc…

A.M.: Vă rog veniți repede că mi-e frică!…

Polițist (1): Ce bloc este acolo? Ați spus că e un bloc.

A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte…

Polițist (1): O casă, bun, rămâneți acolo să vină un echipaj de poliție, bine?

Op. 112 (2) (ironic vorbind): E închisă …

A.M.: Vă rog veniți repede că mi-e frică de el, m-a bătut …

Polițist (1): (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneți acolo! 

A.M.: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniți (strigăt disperat)

Polițist (1): Sunteți cu cineva? Sunteți singură? Cum ați ajuns?

A.M.: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog…

Polițist (1): Sunteți singură, am înțeles, rămâneți acolo!

A.M.: (aproape plângând): Îmi este frică…

Polițistul prin stație: Alo, mașina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută și violată, da?

A.M.: (auzind conversația, începe să plângă) Vă rog veniți repede că mi-e frică, vă rog!

Polițist (1): Domnișoară închideți telefonul, veți fi contactată și vine poliția acolo, da?

A.M.: Vă rog, veniți repede!

Polițist (1) (sictirit): Da , bine, bine. 

A.M.: Domnule, domnule, este o mașină mare în curte ….

Polițist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneți la nr. 9 acolo, exact acolo!

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

Mai mult, polițistul repetă aceeași întrebare „unde?”, fără a cere vreun detaliu suplimentar care să ducă la o localizare mai exactă – asta, în ciuda răspunsurilor foarte asemănătoare și confuze pe care Alexandra le oferea.

Imediat după ce primește o potențială adresă, polițistul îi repetă Alexandrei să rămână în același loc, deși nu întreabă niciodată care este starea fizică a ei și dacă se află în vreun fel în incapacitate de deplasare. Apelanta îl informează inclusiv asupra faptului că a fost bătută – infracțiune de vătămare sau vătămare corporală gravă – însă polițistul nu prezintă niciun interes ulterior despre starea ei fizică, stare ce ar putea indica și mai mult urgența operațiunii de salvare. 

„În cazul apelanților-copii, trebuie să aveți, în primul rând, răbdare. De multe ori obținerea informațiilor de la copii cere mai mult timp decât la adulți. S-ar putea să fie nevoie să repetați întrebări sau indicații de mai multe ori, în mai multe feluri, pentru ca un copil să înțeleagă și să răspundă în mod corespunzător.

De aceea, este esențial să păstrați o voce calmă, întrucât orice enervare va fi percepută de copil și nu ar face decât să complice procesul. În plus, o voce calmă liniștește copilul și permite o comunicare mai bună. Copiilor trebuie să li se spună într-o manieră clară și directă ce trebuie să facă. De fapt îi comandați copilului ce acțiuni să întreprindă. Esențial este să o faceți într-o manieră care să nu îi inducă copilului frica”.

Un întreg subcapitol din manualul de operare 112 explică modul în care trebuie încercată liniștirea apelanților-copil. Niciuna dintre instrucțiuni nu este respectată de polițistul dispeceratului de urgență.

„Deși este important ca toți apelanții să se simtă ajutați, este vital ca apelanții- copii să fie permanent liniștiți pe durata apelului. O metodă în acest sens este folosirea numelui copilului în momentul adresării. La începutul convorbirii, aflați numele copilului și folosiți-l frecvent. Este foarte liniștitor pentru copil și-l face să simtă că de partea cealaltă a firului se află un prieten.

De asemenea, ar putea fi de ajutor să-i spuneți copilului prenumele dumneavoastră pentru a se simți mai confortabil. În afară de folosirea frecventă a numelui copilului în adresare, este foarte importantă liniștirea continuă a copilului prin folosirea unor afirmații pozitive. Afirmații precum , , ajută la calmarea unui copil aflat în panică”. 

Potrivit manualului, o altă metodă de liniștire a apelantului-copil este „recunoașterea oricărei temeri sau a oricăror sentimente pe care le-ar putea manifesta copilul”.

„Acesta poate fi speriat, nervos sau panicat. Admițând aceste sentimente prin afirmații precum sau dați copilului impresia că înțelegeți situația.

Acestui tip de fraze le pot urma comentarii pozitive, precum ”. 

***

Apel III – 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.

Op. 112 (1): Alo 112, ce urgență aveți?

A.M.: (ton disperat) Doamnă ați trimis pe cineva? Că cred că se întoarce și mi-e frică că mă bate … 

Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliția, da?

A.M.: Da, cu dumneavoastră!

Op. 112 (1): Ce ți-a zis poliția?

A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniți mai repede!

Polițist (2): Alo? 

Op. 112 (1): Poliția? A revenit fata.

Polițist (2): Da…doamnă, spuneți domnișoară!

A.M.: Vă rog, ați trimis pe cineva aici?

Polițist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneți acolo că nu… în 2 minute n-are cum să zboare măi domnișoară. Stați acolo, da? 

A.M.: (plângând disperat) Veniți vă rog, veniți, mi-e frică…

Polițist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?

A.M.: (plângând) De el…m-a bătut…

Polițist (2): De el, cine este persoana?

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

Existența unui al treilea apel arată disperarea și nevoia apelantului de a păstra legătura cu autoritățile și de a fi calmat. Nici măcar în această situație, nici operatorul și nici polițistul nu încearcă să calmeze în vreun fel apelantul minor. Dacă în cazul operatorilor 112 este specificat în manualul de operare al STS faptul că tonul prietenos este obligatoriu, „Manualul de bune practici de intervenție pentru polițistul de ordine publică” specifică și el la regulile generale de tactică polițienească cât de importante sunt „adresarea politicoasă„ și „ascultarea cu atenție, răbdare și calm a relatărilor persoanelor implicate, tratarea cu mult tact a victimelor infracțiunilor, a minorilor, a femeilor, etc”.

Niciuna dintre aceste instrucțiuni nu a fost respectată de polițistul dispecer, deși apelanta se încadra din toate punctele de vedere în categoria urgențelor de maxim interes și vulnerabilitate. Dimpotrivă, tonul său a devenit agitat și nervos, tratând victima minoră a unui viol și a unei vătămări cu complet dezinteres.

A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!

Polițist (2): Popescu Lucian. Și unde stă ăsta acolo? 

A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 …

Polițist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?

A.M.: Nu știu, am găsit doar o carte de vizită și mă gândeam că poate e a lui.

Polițist (2): Păi cartea de vizită e a lui?

A.M.: Nu știu…

Polițist (2) (ton ironic): Aaa, nu știi nici asta! Bine, așteptați acum…așteptați acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, așteptați.

A.M.: Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică…vă rog…

Polițist (2): Nu pot să stau în telefon domnișoară că avem și alte apeluri, rămâneți acolo că vine echipajul de poliție, negreșit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)

A.M.: (plângând) Bine…

Polițist (2): Da? Stați liniștită, calmați-vă un pic, da?

A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică…! 

Polițist (2): Încercați să vă calmați, păi…da? Calmați-vă și va veni echipajul, e pe drum…

A.M.: (disperată) Bine, vă rog….

Polițist (2): Lăsați telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuție, echipajul nu poate să vorbească cu dvs. 

A.M.: (plângând) Bine, bine, da. Bună ziua…

Polițist (2): Bine.

Instrucțiunile din Manualul de operare al serviciilor de urgență 

În continuarea conversației, polițistului îi este menționat un nume de potențial suspect, însă ignoră posibilitatea de a afla mai multe detalii esențiale cum ar fi descrierea fizică a agresorului – atribuție esențială în interviul serviciului de urgență.

„Un element important al activității polițienești este obținerea unei descrieri exacte și complete a oamenilor, vehiculelor și locurilor. Aceste descrieri sunt vitale pentru localizarea, identificarea, acordarea de ajutor și trimiterea în judecată a persoanelor cu care intră în contact ofițerii de poliție. Datorită utilizării frecvente a descrierilor, forma și conținutul acestora au fost standardizate pentru a ușura activitatea. Este esențială utilizarea în această ordine standard atunci când solicitați sau vi se dau descrieri ale unor oameni sau vehicule”.

Absolut toate indiciile esențiale din interviul inițial cu apelantul sunt menționate în manualul de operare a serviciului de urgență 112. Toate au fost ignorate în întregime. 

„Este esențială obținerea unei descrieri coerente a persoanelor, deoarece ofițerului îi va fi mai ușor să vizualizeze suspectul. Încercați să folosiți rubrica rezervată pentru comentarii pentru a nota descrierile, după cum urmează:

„Când întrebați de îmbrăcămintea suspectului, începeți cu culoarea și apoi tipul sau stilul de îmbrăcăminte. În general, descrierile pentru îmbrăcăminte se fac de sus în jos – șapcă roșie, bluză verde, pantaloni albaștri și pantofi negri – pentru a ușura vizualizarea suspectului de către ofițerii de poliție.

O dată terminată descrierea fizică și a îmbrăcămintei, întrebați martorii dacă suspectul avea, ochelari, umbrelă, defecte de mișcare, tatuaje sau dacă duce ceva. Câteodată își amintesc mici detalii în timp ce vorbesc cu dumneavoastră imediat după infracțiune și le pot uita în momentul în care ajunge ofițerul de poliție”

În final, deși i s-a comunicat apelantei că echipajul de poliție este pe drum, iar aceasta a solicitat pe un ton disperat și din proprie inițiativă asistența telefonică continuă, orice altă încercare de conversație a fost oprită de polițistul dispecer.

Conform manualului, acesta nu avea doar datoria de a o liniști, ci și de a afla în continuare informații care pot fi esențiale, precum unde se află infractorul, dacă este înarmat, dacă este ajutat de cineva și cât de sigur este locul în care victima este sechestrată. Printre ultimele instrucțiuni importante se află exact ceea ce și operatorul și polițistul au refuzat să facă în cazul Alexandrei: păstrarea victimei pe fir până la intervenția poliției.

„Primele informații privesc infractorul. Se mai află încă acolo? Dacă da, unde? Cât de mare este pericolul pentru victimă și ceilalți? Ce arme sunt implicate? În mod clar, primele echipe care descind la locul infracțiunii nu trebuie să fie de la serviciul medical de urgență atâta vreme cât nu se știe dacă zona este sigură. Dacă atacatorul este încă la locul faptei, echipajele de intervenție trebuie să aștepte până când poliția a asigurat zona.

În cazul tuturor infracțiunilor violente aflate în desfășurare, apelantul trebuie reținut pe fir cât de mult posibil, pentru a furniza informații actualizate și suplimentare, până sosește echipa de intervenție. Acest lucru este de asemenea important datorită emoției puternice încercate de cei implicați. Intervenția poliției la locul faptei poate fi percepută de victimă ca un nou atacator.

Victima e posibil să fie înarmată și să-l atace pe polițist când acesta sosește acolo. Țineți apelanții la telefon și spuneți-le când sosește poliția. Această etapă a procesului devine responsabilitatea agenției din momentul în care le-a fost transferat apelul și au preluat controlul acestuia”.

***

Cazul disparițiilor din Caracal a reușit să producă, în societatea românească, un nou tip de frică.

Dincolo de frica involuntară de agresor și agresiuni, generată în mod natural de valurile de emoție care apar după orice caz de răpire sau crimă ieșite din comun și mediatizate, românii au descoperit, prin Alexandra Măceșanu, o teamă mult mai puternică: aceea că, odată ajunși față în față cu agresorul, instituțiile statului nu îi vor putea salva. Și că funcționarii serviciilor care ar trebui să îi ajute în caz de urgență, dincolo de lipsa de empatie, nu vor respecta nici măcar procedurile prevăzute în manualele de operare, atunci când ele există. 

Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a răspuns clarificărilor solicitate de PressOne până la data publicării articolului.

Potrivit manualului de operare al STS, Operatorii 112 au ca principale atribuții preluarea apelurilor de urgență, identificarea urgenței în urma culegerii de date de la apelant și, mai apoi, transferul informațiilor și apelului către dispeceratul de urgență cel mai potrivit să acționeze – în cazul de față, cel al poliției și, eventual, al salvării.

Poliția, prin dispecerul serviciului de urgență colectează și ea date, însă în mod mai amănunțit, de la apelant pentru a putea localiza cu precizie unde se află acesta și pentru a identifica exact modul în care poate fi salvat. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€