Foto Lucian Muntean
24/09/2020
Cum ajungi să mori în România dintr-o întrerupere de sarcină pe bani puțini
O femeie din Băicoi, în vârstă de 45 de ani, însărcinată în 12 săptămâni, a murit la începutul săptămânii, în urma unui chiuretaj efectuat într-un cabinet medical particular din Ploiești.
Medicul care a realizat chiuretajul, Virgil Mircea Burciu, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru că lua bani de la paciente în schimbul unui avort la cerere, pe vremea când era angajat al spitalului din Vălenii de Munte.
După ce a fost constatat decesul femeii, doctorul Burciu a decis, pe loc, să dea familiei înapoi suma plătită pentru chiuretaj: 500 de lei.
Doctorul Burciu, numărând banii pe care voia să îi dea înapot familiei, în timp ce echipajul Serviciului de Ambulanţă Prahova încă încerca să resusciteze femeia. Foto: captură din video via Adevărul.ro
Am încercat să aflăm ce posibilități ai pentru a face o întrerupere de sarcină dacă ești din Băicoi.
Am aflat că, deși e legal să realizeze chiuretaje, spitalele din Ploiești și zona Băicoi refuză s-o facă, motivând pandemia de COVID-19. La unul dintre spitale, am fost îndrumați chiar spre medicul Burciu, a cărui pacientă a decedat în timpul chiuretajului.
În același timp, clinicile private care efectuează intervenția medicală au prețuri de 4 ori mai mari decât cele practicate de doctorul Burciu.
În final, am cerut reacția Ministerului Sănătății. Purtătorul de cuvânt al Ministerului, Oana Grigore, a declarat într-o primă fază că Ministerul „nu încurajează întreruperile de sarcină”.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
“Nu se consideră responsabilitatea ministerului un act care este o voință personală. Noi ne ocupăm de persoane care sunt bolnave. Noi încurajăm natalitatea”
Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății
Apoi a revenit cu un telefon în care a adăugat că Ministerul va solicita DSP Prahova să facă un control la cabinetul medicului, care n-ar fi „nici adecvat și curat pentru un cabinet ginecologic”.
Pandemia e de vină
„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții
În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.
Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran
325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.
Am început prin a suna la Spitalul Orășenesc din Băicoi, care se afla, în 2019, pe lista spitalelor care nu efectuează întreruperi de sarcină la cerere, realizată de Centrul Filia. Nu a răspuns nimeni la telefon timp de o jumătate de oră.
Conform unei cercetări realizate în 2019 de către Centrul Filia, peste 51 de spitale de stat din România nu realizează avorturi la cerere. Foto: Lucian Muntean
Așa că am sunat la Spitalul din Câmpina, aflat la 20 de minute de Băicoi. Nici ei nu fac întreruperi de sarcină, iar la Băicoi, chiar dacă răspundea cineva la telefon, nu exista oricum nicio șansă:
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
- Nu facem, suntem spital Covid din martie, doamnă. Mergeți la Sinaia sau Ploiești. Sau la Particular.
Rep: La Băicoi nu se poate face așa ceva?
- N-au maternitate la Băicoi, nu. Mă gândeam la vreun particular, dar nu știu să vă spun.
Dacă am tăiat de pe listă Băicoi sau Câmpina, ne-a rămas, ca principală opțiune, Ploiești. La Spitalul Municipal ni s-a transmis că:
- Nu, la cabinet aici nu. La maternitate sau poate la cabinetele private, noi aici n-avem anestezist, n-aveam ce ne trebuie în cabinet. Încercați la maternitate, sau la cabinetele private, la Lotus, la Gral.
Vedeți dacă ei fac așa ceva. Dați pe internet și tastați clinica Lotus sau la Gral. Și vedeți acolo. Și la maternitate trebuie să sunați și să întrebați, că nu știu să vă spun.
La Maternitatea Ploiești, însă, altă dezamăgire.
- Nu se fac întreruperi de sarcină. Încercați la particulare. Lotusul, astea am înțeles că fac.
Rep: La maternitate de ce nu se poate?
- De când cu pandemia aia nu se mai fac întreruperi. Nu știu să vă spun de ce.
Oficial, pandemia nu poate fi invocată ca motiv pentru refuzul de a realiza o întrerupere de sarcină la cerere, dacă spitalul nu este spital Covid.
Chiar și în starea de urgență, în urma mai multor cazuri de avorturi la cerere refuzate, invocându-se pandemia ca motiv, conform Libertatea, în urma sesizărilor făcute de către mai multe ONG-uri, Ministerul Sănătății (MS) a trimis o adresă Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, prin care le cere acestora să faciliteze „accesul gravidelor la consultații și tratamente, dar și accesul femeilor la avorturi la cerere”.
De la spital, recomandare la doctorul Burciu
O ultimă opțiune era Spitalul CF Ploiești. Unde am primit același răspuns, dar și o recomandare de medic: tocmai doctorul Burciu, pe masa căruia a murit femeia din Băicoi.
- Nu facem așa ceva. Noi suntem spital suport Covid.
Rep: Aveți idee unde aș putea să merg în această situație?
- Nu știu să vă spun. Poate la maternitate.
Rep: Nu fac nici la maternitate.
- Cabinet particular atunci, nu știu să vă spun. Căutați dumneavoastră pe net. Am auzit ceva... doctor Burciu, dacă vă sună cunoscut. Tot p-aici prin Ploiești.
De altfel, doctorul Burciu apare chiar pe prima pagină din Google, la o simplă căutare după „avort Ploiești”.
Și, mai important decât atât, cei 500 de lei pe care îi cerea acesta pentru un chiuretaj erau o sumă substanțial mai accesibilă decât sumele cerute de una din clinicile private recomandate chiar de unii dintre medicii de la spitalele cu care am discutat, clinica Lotus, unde numai o întrerupere de sarcină prin medicamentație costă 700 de lei.
Costul unui chiuretaj e cu totul altă discuție: depinde de cât de mare este sarcina. Pentru 12 săptămâni (limita legală este de 14 săptămâni) ni s-a spus că prețul este de 2050 lei, plus 130 de lei pentru analizele preoperatorii. În preț intră și o testare Covid, fără de care nu poți realiza această procedură.
Între 2050 de lei și 500 de lei e o diferență uriașă. Iar pentru femeia din Băicoi, de 45 de ani, cu alți doi copii acasă, ea a înclinat balanța între o clinică mai mare, unde ar fi putut realiza procedura în siguranță, și doctorul Burciu, în condițiile în care în spitalele de stat această opțiune nu a existat.
„Ministerul Sănătății încurajează natalitatea. (...) Nu se consideră responsabilitatea ministerului un act care este o voință personală.”
Am vrut să vedem cum evaluează Ministerul Sănătății evenimentul produs la Ploiești, mai ales în condițiile în care spitalele de stat refuză, motivând pandemia de COVID-19, efectuarea de chiuretaje la cerere.
Am avut următorul dialog cu Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului:
Oana Grigore: Ministerul Sănătății încurajează ducerea sarcinii până la capăt, nu încurajează avorturile. Doar în situația în care pune viața mamei sau a fătului în pericol, evident. O situație medicală. Dar noi nu încurajăm întreruperile de sarcină la cerere.
Rep: Dar ele totuși sunt legale. E un drept al femeii în România în acest moment.
Nu am spus că nu este un drept. Fiecare poate să decidă și este un drept. Ce s-a întâmplat la Băicoi trebuie să se pronunțe colegiul medicilor, pentru că e o chestiune de practică medicală și comisiile de malpraxis care funcționează pe lângă direcțiile de sănătate publică și care trebuie sesizate de către familie. Din punctul de vedere al practicii avorturilor, v-am spus, este un drept într-adevăr, dar noi nu încurajăm întreruperile de sarcină la cerere.
Rep: Dar doamna poate că a constatat că nu are unde să facă asta într-un spital de stat.
Oana Grigore: Noi nu încurajăm aceste întreruperi de sarcină. Nu se consideră responsabilitatea ministerului un act care este o voință personală. Noi ne ocupăm de persoane care sunt bolnave. Noi încurajăm natalitatea. Încurajăm alăptarea copiilor la sân. Sunt politici ale Ministerului Sănătății. Avortul la cerere este la latitudinea medicului dacă acceptă sau nu acceptă o asemena practică. Nu este o obligație.
Obligația medicului nu există în cazurile de avort la cerere. Obligația medicului este de a salva viața fătului sau a mamei în momentul în care o sarcină nu poate fi dusă la capăt. Iar Ministerul, v-am mai spus, vă mai repet încă odată, că poate așa înțelegeți ceea ce vorbesc eu, limba română, Ministerul încurajează natalitatea.
Câteva minute mai târziu, Oana Grigore a revenit către PressOne, cu precizarea că:
„În 2020, dacă îți dorești să nu ai un copil, există contracepție. Ministerul Sănătății încurajează dezvoltarea promovării metodelor contraceptive.
Cu toată empatia pentru ceea ce s-a întâmplat, îmi pare foarte rău, e o anchetă în curs acolo, noi vom cere DSP Prahova să meargă acolo în inspecție sanitară.
Am înțeles că locul nu era nici adecvat și curat pentru un cabinet ginecologic”.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this