Au loc de muncă, dar nu își permit mâncare. Cine ajunge astăzi să ceară ajutor de la băncile pentru alimente și de ce

Norbert Nemeș

În Europa, milioane de tone de alimente ajung anual la gunoi, în timp ce tot mai mulți oameni, inclusiv pensionari și persoane care au un loc de muncă, apelează la băncile pentru alimente pentru a avea ce pune pe masă.

În cadrul Climate Change Summit 2026, PressOne a discutat cu Esteban Arriaga Miranda, directorul general al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA) - organizație nonguvernamentală care reunește rețele de bănci de alimente din Europa - , despre risipa alimentară, sărăcia alimentară din Europa și felul în care schimbările climatice și crizele pot afecta accesul oamenilor la hrană.

Invitat la summit pentru a vorbi despre „Food, water and climate: the triple crisis hitting Central and Eastern Europe” (Hrană, apă și climă: tripla criză care afectează Europa Centrală și de Est, n.r.), Arriaga Miranda explică de ce băncile pentru alimente sunt tot mai necesare, dar și de ce acestea nu pot înlocui responsabilitatea guvernelor de a combate sărăcia.

Europa aruncă milioane de tone de mâncare. De ce recuperăm atât de puțin? 

Esteban Arriaga Miranda, directorul general al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA), spune că băncile pentru alimente nu pot rezolva problema sărăciei și că responsabilitatea le revine guvernelor. El susține că dreptul la hrană ar trebui garantat prin lege în toate țările europene. FOTO: Mihnea Ratte

PressOne: Trăim în secolul XXI și ne confruntăm cu o situație greu de înțeles: aruncăm mari cantități de mâncare, în timp ce mulți oameni nu își permit nici măcar o masă decentă. Cum se explică această situație?

Esteban Arriaga Miranda: Este un paradox pe care, ca societate, încă nu știm cum să-l rezolvăm. Pe de o parte, aruncăm foarte multă mâncare, iar pe de altă parte, avem atât de mulți oameni care ar avea nevoie de ea.

Dacă ne uităm la Europa, cred că am putea face mult mai mult. De exemplu, am putea avea politici care să încurajeze companiile să doneze alimentele, astfel încât acestea să ajungă la oamenii care au nevoie de ele.

În același timp, am putea gestiona mai bine alimentele care rămân nevândute. Există tot felul de motive pentru care unele produse nu se vând sau nici măcar nu ajung pe rafturile supermarketurilor. Știm că pot apărea multe probleme pe parcurs, de la producători până la magazin, dar lucrurile pot fi îmbunătățite.

În prezent, din estimările noastre, reușim să recuperăm doar aproximativ 2% din alimentele disponibile pentru recuperare de-a lungul lanțului de aprovizionare, fără să luăm în calcul gospodăriile.

Citește și În fața raftului cu vânzare accelerată. Cum cumpără românii când fiecare leu contează

Când vorbim despre risipa alimentară, de obicei ne uităm la câtă mâncare se aruncă. Dar cât din mâncarea care ar putea fi încă consumată ajunge la oamenii care au nevoie de ea? Unde apar problemele?

Estimăm că avem 58 de milioane de tone de alimente irosite, dar cifra include atât gospodăriile, cât și magazinele, producătorii și alte elemente ale lanțului alimentar, iar nu toate aceste alimente mai pot fi consumate și nu toată risipa poate fi evitată.

Știm însă că dacă am reuși să recuperăm chiar și o mică parte din aceste alimente, impactul ar fi uriaș. Uneori, petrecem foarte mult timp discutând despre cât de exacte sunt cifrele. Dar, chiar dacă excludem gospodăriile și facem un calcul mai atent, băncile pentru alimente recuperează doar aproximativ 2%. 

Să vă dau un exemplu. Când vorbim despre risipa alimentară, ne referim la ceea ce se întâmplă cu alimentele după recoltare, pe parcursul lanțului de aprovizionare. Dar dacă luăm în calcul și pierderile din agricultură, posibilitățile de recuperare sunt mult mai mari.

„Unii sunt mai egali decât alții”. Cum te obligă statul să plătești zeci de mii de lei ca să poți exista lângă persoana pe care o iubești

Un cuplu în parteneriat care vrea să-și cumpere o casă și în care partenerii vor să se protejeze reciproc poate plăti doar în primul an peste 5.500 de lei + TVA pe acte notariale, taxe și asigurări, pentru o protecție pe care un cuplu căsătorit o are din oficiu.

Incidentele cu drone din Marea Neagră arată cât de nepregătită e România să-și apere apele. Ce lecție poate învăța de la Polonia

Cele mai recente atacuri cu drone din Marea Neagră arată că România trebuie să adopte urgent modelul deja implementat de Polonia în Marea Baltică: extinderea protecției navale și a infrastructurii critice maritime inclusiv în Zona Economică Exclusivă.

De fapt, în afara Europei, recuperarea alimentelor direct din agricultură este segmentul care crește cel mai repede. În Europa, lucrurile avansează mult mai lent, din diverse motive. În 2025, am reușit să recuperăm doar 25.000 de tone de produse agricole. Partea bună este că vorbim despre alimente proaspete, hrănitoare, iar prin diferite programe subvenționate de stat îi putem sprijini și pe fermieri.

Din păcate, răspunsul nu este deloc simplu, mai ales că lucrăm cu multe estimări. Totuși, chiar dacă facem un calcul atent, imaginați-vă ce ar însemna să recuperăm două milioane de tone de alimente. Am putea hrăni 30 de milioane de oameni din întreaga Europă.

Știm că se poate. Am demonstrat asta în ultimii 40 de ani. Ceea ce ne lipsește este capacitatea de a face acest lucru la o scară mult mai mare.

Țările europene au adoptat măsuri pentru reducerea risipei alimentare și încurajarea donațiilor de alimente. Unde apar cele mai mari discrepanțe între legislație și practică? 

Depinde de țară, pentru că legislația diferă de la un stat european la altul. De exemplu, în prezent colaborăm cu Universitatea Harvard pentru a analiza, țară cu țară, politicile privind donarea alimentelor. Pe baza acestei analize, vom face recomandări adaptate situației din fiecare stat.

Practic, le vom oferi guvernelor și companiilor soluții concrete. Le vom arăta ce funcționează în alte țări și ce măsuri ar putea lua mai departe. Așa că nu prea mai există scuze pentru lipsa de acțiune.

De exemplu, în Europa am putea avea reguli mai clare privind răspunderea companiilor care donează alimente, astfel încât acestea să nu se ferească să facă donații. Am putea introduce și facilități fiscale pentru alimentele donate, inclusiv în ceea ce privește TVA-ul, pentru că aceste donații au beneficii atât pentru mediu, cât și pentru societate.

Trebuie să facem o distincție importantă: noi lucrăm cu surplus alimentar, nu cu deșeuri. Vorbim despre alimente care pot fi încă folosite și care, dacă nu sunt donate sau valorificate în alte moduri, ajung să fie aruncate.

Există încă prejudecata că băncile pentru alimente le oferă oamenilor mâncare aruncată, ceea ce este complet fals. Alimentele pe care le distribuim provin din surplusul alimentar și sunt bune pentru consum. Abia când nu reușim să le valorificăm putem începe să vorbim despre risipă alimentară.

Tot mai mulți europeni muncesc, dar nu își permit să pună mâncare pe masă 

Dacă ar fi să vorbim despre portretul unei persoane care nu își permite să cumpere suficientă mâncare în Europa Centrală și de Est, cum ar arăta aceasta?

În primul rând, vorbim despre sărăcie. Sărăcia nu afectează pe toată lumea la fel. Contează culoarea pielii, etnia sau genul unei persoane. Contează cine are putere și cine își permite să pună mâncare pe masă. Iar toate acestea au legătură cu felul în care funcționează societatea și economia.

În ceea ce privește băncile pentru alimente, vedem că numărul oamenilor care au nevoie de ajutor este în creștere în Europa. Între 2024 și 2025, numărul persoanelor care au apelat la băncile pentru alimente a crescut cu 800.000, ajungând la 13 milioane. Este o creștere uriașă.

Încercăm să distribuim alimentele într-un mod care să respecte demnitatea oamenilor, pentru că acest lucru contează. Oferim și alte servicii de care au nevoie. Dar dacă ai ajuns să apelezi la o bancă pentru alimente, înseamnă că te afli deja într-o situație dificilă.

Pentru mulți dintre acești oameni suntem prima și, uneori, ultima formă de sprijin înainte ca situația lor să devină și mai gravă.

Cum considerați că s-a schimbat acest portret față de acum 10 sau 20 de ani?

S-a schimbat profilul celor care au nevoie de ajutor. Mulți cred că această creștere are legătură cu imigrația sau cu refugiații. Sunt, desigur, oameni care au nevoie de sprijin și pe care îi ajutăm. Dar vedem și tot mai mulți pensionari. Oameni care au muncit o viață întreagă, iar acum pensia nu le mai ajunge până la sfârșitul lunii, din cauza inflației sau a altor probleme.

Vedem și tot mai mulți oameni care muncesc, dar trăiesc în sărăcie. Sunt persoane care au un loc de muncă cu normă întreagă, dar care, la sfârșitul lunii, nu își pot plăti facturile și ajung să ceară ajutorul unei bănci pentru alimente.

Nu ar trebui să se întâmple asta. Nu așa ar trebui să arate Europa.

Tot mai mulți pensionari și oameni care au un loc de muncă ajung să apeleze la băncile pentru alimente, pentru că veniturile nu le mai ajung să își acopere cheltuielile de zi cu zi. Potrivit Federației Europene a Băncilor pentru Alimente, profilul celor care au nevoie de ajutor s-a schimbat în ultimii ani. Foto: Dreamstime/Brian Chase

Vedem și multe familii care depind de un singur venit, inclusiv familii monoparentale. Femeile și copiii reprezintă o mare parte dintre persoanele care apelează la băncile pentru alimente. Toate aceste vulnerabilități sociale și economice influențează cine ajunge să aibă nevoie de ajutor.

Iar dacă ne uităm la schimbările climatice, constatăm că tocmai acești oameni sunt și cei mai afectați de efectele lor.

Așadar, băncile pentru alimente ajută milioane de oameni, dar depind de alimentele pe care magazinele și producătorii nu reușesc să le vândă. Înseamnă asta că hrana oamenilor vulnerabili a ajuns să depindă de cât surplus produce industria alimentară? Poate funcționa un asemenea sistem pe termen lung?

Noi, cei din spatele băncilor pentru alimente, ne-am dori să trăim într-o lume în care să nu mai fie nevoie de noi. Faptul că băncile pentru alimente există arată că societatea a eșuat undeva. Nu noi suntem cei care ar trebui să rezolve problema sărăciei și nici nu avem această responsabilitate. Dar avem un rol important și ne bucurăm că putem schimba în bine viețile oamenilor. Până la urmă, însă, guvernele și instituțiile responsabile trebuie să își facă treaba.

De aceea, susținem ca dreptul la hrană să fie recunoscut prin legislația națională a statelor europene. Accesul la hrană ar trebui să fie un drept fundamental al omului. Am susținut foarte clar această poziție și în timpul elaborării strategiei Uniunii Europene de combatere a sărăciei. De altfel, Parlamentul European a susținut poziția băncilor pentru alimente în această privință.

Mulți se întreabă acum ce se va întâmpla cu băncile pentru alimente dacă surplusul alimentar va scădea, inclusiv datorită noilor tehnologii, precum inteligența artificială.

Eu cred însă că, mai ales din cauza schimbărilor climatice, producția și cererea de alimente vor deveni tot mai greu de anticipat. Vor exista mai multe situații neprevăzute, ceea ce va duce la un surplus alimentar mai mare, nu mai mic.

Dacă, la un moment dat, nu ar mai exista surplus alimentar, probabil că nici băncile pentru alimente nu ar mai exista în forma lor actuală, dar asta nu înseamnă că ar dispărea și oamenii care au nevoie de ajutor. Ar trebui să găsim alte soluții pentru a-i sprijini.

Din păcate, cred că suntem încă foarte, foarte departe de o asemenea situație.

Credeți că există riscul ca guvernele să se bazeze tot mai mult pe băncile de alimente, în loc să rezolve problemele din cauza cărora oamenii nu își permit să cumpere mâncare?

Cred că guvernele se bazează deja foarte mult pe băncile pentru alimente. De fapt, multe dintre băncile noastre beneficiază de finanțare prin Fondul Social European, așa că facem deja parte din sistemul european de asistență socială. Și nu este nimic greșit în asta.

Dar, așa cum spuneam, trebuie să ne ocupăm și de cauzele sărăciei și să ne asigurăm că dreptul la hrană este respectat. Băncile pentru alimente nu pot rezolva problema sărăciei, dar oamenilor le este foame acum.

Vorbim despre tot felul de soluții, cum ar fi cursurile de recalificare profesională care să îi ajute pe oameni să își găsească locuri de muncă mai bune. Rezultatele acestor măsuri, însă, se vor vedea în viitor. Oamenii au nevoie de mâncare astăzi ca să se poată gândi la ziua de mâine.

De aceea, cred că băncile pentru alimente au în continuare un rol foarte important în Europa, atât din punct de vedere social, cât și pentru protejarea mediului.

Din păcate, cred că și în viitorul apropiat băncile pentru alimente vor rămâne un sprijin important în fața multor probleme sociale și economice cu care se confruntă Europa.

Schimbările climatice și războaiele pun și mai multă presiune pe accesul la hrană 

Europa Centrală și de Est se confruntă tot mai des cu secete prelungite și fenomene meteo extreme. Cum afectează acestea disponibilitatea și prețul alimentelor în regiune? Au început băncile pentru alimente să observe deja o creștere a numărului de oameni care cer ajutor în aceste perioade?

Lucrurile devin tot mai imprevizibile și cred că trebuie să mai așteptăm ca să vedem efectele verii care a trecut, pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit-o „un moment al adevărului”. La acestea se adaugă și efectele situației geopolitice, de exemplu cele ale conflictului din Iran, care încă nu se văd pe deplin.

Ne așteptăm însă ca prețurile să continue să crească, iar asta va pune și mai multă presiune pe bugetele familiilor, deja afectate de pandemia de COVID-19 și de războiul din Ucraina.

Cred că oamenilor din Europa le este tot mai greu să facă față acestor probleme și tot mai mulți resimt presiunea financiară. Pentru băncile de alimente, asta înseamnă că probabil vor veni și mai mulți oameni să ceară ajutor.

Trebuie să reușim să recuperăm mai multe alimente și să le distribuim celor care au nevoie. Schimbările climatice ne pun și pe noi în fața unor probleme. De exemplu, avem nevoie de mai multe spații frigorifice pentru a putea depozita și transporta alimentele în siguranță. Multe dintre băncile pentru alimente trebuie să investească în infrastructură și logistică pentru a putea face acest lucru.

Trebuie, însă, să facem o distincție importantă: faptul că alimentele sunt disponibile nu înseamnă că oamenii își permit să le cumpere.

Faptul că există mâncare pe rafturi nu înseamnă că ea ajunge și pe mesele oamenilor.

De multe ori ne concentrăm pe câtă mâncare există, dar accesul la hrană depinde și de drepturile economice, sociale și juridice ale oamenilor. Atunci când aceste drepturi nu sunt respectate sau sunt încălcate, oamenilor le devine tot mai greu să își asigure hrana de care au nevoie.

Având în vedere războiul din Ucraina și problemele de securitate din această parte a Europei, cât de pregătite sunt țările din Europa Centrală și de Est pentru o criză majoră în aprovizionarea cu alimente?

Avem o organizație membră în Ucraina care face o treabă extraordinară, distribuind alimente în condiții extrem de dificile.

Dincolo de granițele Ucrainei, se vorbește tot mai mult despre capacitatea de a face față crizelor. Dar, din punctul nostru de vedere, nu trebuie să ne gândim doar la cât de bine pot rezista sistemele sau lanțurile de aprovizionare, ci și la oameni. Cât de pregătiți sunt ei să facă față unei crize?

În situații de criză, precum războiul din Ucraina, băncile pentru alimente pot avea un rol important în sprijinirea oamenilor aflați în dificultate. Esteban Arriaga Miranda atrage atenția că pregătirea pentru asemenea situații presupune atât asigurarea aprovizionării cu alimente, cât și sprijinirea oamenilor pentru a putea face față unei crize. FOTO: Raul Ștef

Trebuie să ne gândim cum putem face mai mult cu mai puține resurse. Aici intervine și rolul băncilor pentru alimente. Dacă recuperăm alimentele și le folosim pentru a hrăni oamenii, în loc să le aruncăm, folosim mai bine resursele pe care le avem. În felul acesta, putem deveni o societate mai eficientă și mai sustenabilă.

De exemplu, dacă am consuma mai mult din alimentele pe care acum le aruncăm, am putea depinde mai puțin de importuri.

Dacă mâine ar izbucni un război sau o altă criză majoră care ar afecta aprovizionarea cu alimente, care ar fi primele probleme cu care s-ar confrunta oamenii? Și cât de mult ar putea ajuta băncile pentru alimente într-o asemenea situație?

Băncile pentru alimente ar putea avea un rol important într-o astfel de criză, chiar dacă intervenția în situații de urgență nu este principala noastră activitate.

Suntem însă organizații care lucrează direct cu oamenii, în comunitățile lor, iar comunitățile sunt, de fapt, în centrul a tot ceea ce facem. Avem 100.000 de voluntari care îi ajută pe cei din jur. Datorită lor, suntem aproape de oameni și putem identifica rapid problemele care apar și nevoile pe care le au, inclusiv în situații de criză.

Pentru a putea folosi această rețea la adevăratul ei potențial, avem nevoie de investiții, de o mai bună coordonare și de colaborare între organizații și instituții.

De aceea, cred că trebuie să ne amintim un lucru: pentru multe familii și comunități, criza există deja. Oamenii se confruntă cu sărăcia și cu dificultăți în a-și asigura hrana de zi cu zi. Iar noi încercăm deja să îi ajutăm, chiar dacă lucrăm într-un sistem care are propriile probleme și lipsuri.

Interviul cu Esteban Arriaga Miranda a fost realizat în limba engleză și tradus în română.

Editor: Laura Popa