Anul acesta, la Suceava, nu a fost recoltată nicio probă de analiză de laborator pentru a confirma gripa Foto: AGERPRES/EPA/ DAVID MARIUZ
Anul acesta, la Suceava, nu a fost recoltată nicio probă de analiză de laborator pentru a confirma gripa Foto: AGERPRES/EPA/ DAVID MARIUZ
07/07/2020
Cum a fost ignorată testarea gripei în județul Suceava anul acesta
Județul Suceava este singurul în care, în sezonul acesta, nu a fost făcută nicio analiză de laborator pentru confirmarea gripei în cadrul sistemului național de supraveghere a bolii.
PressOne a încercat să afle care este explicația, iar datele oferite de autoritățile sanitare arată o comunicare defectuoasă între instituții.
Ceea ce le București e prezentat ca o suită de probe negative, la Direcția de Sănătate Publică Suceava e de fapt zero testare. Instituțiile publice mint sau pasează responsabilitatea testării pentru gripă la rețeaua de medici de familie din județ, care sunt cei ce se ocupă de recoltarea probelor. La rândul lor, doctorii afirmă că nu au prea avut cazuri.
Testarea ratată
Testarea în cazul gripei este importantă pentru că, potrivit metodologiei Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), permite izolarea și caracterizarea virusurilor gripale care circulă într-o zonă. Acestea pot fi diferite de la an la an.
Documentele oficiale arată că probele analizate în laborator ajută și la monitorizarea rezistenței acestor agenți patogeni la antivirale și a morbidității bolii, pe bază de dovezi clare.
Ținând cont de faptul că județul Suceava e cel mai afectat din România de îmbolnăviri cu noul coronavirus, iar problemele sistemului medical de aici au fost evidente în această criză, situația testării în laborator în Suceava a virusului gripal poate fi văzută ca o prioritate secundară.
Adriana Pistol, șefa Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, a dat vina pe numărul mare de focare de Covid-19 din județ, când reporterul PressOne a încercat să clarifice și cu ea de ce în Suceava probele de laborator pentru gripă sunt zero.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Problematic este că instituția din București pare să nu știe că nu s-au făcut astfel analize în județ.
Negativ la București, zero la Suceava
La solicitarea PressOne, biroul de presă de la INSP a transmis că „în acest sezon, în județul Suceava, probele trimise spre testare au fost toate negative, motiv pentru care apare zero în tabel”.
Însă pe site-ul DSP Suceava au fost publicate săptămânal documente cu numărul de îmbolnăviri de gripă. Aici sunt contabilizate cazurile de gripă puse ca diagnostic de doctori pe baza simptomelor.
7 lucruri bune care s-au întâmplat (totuși) în 2024
Se încheie un an ca o cursă cu obstacole. A fost o competiție inechitabilă, cu reguli schimbate în timpul jocului, în care fiecare din noi a concurat împotriva propriei frici, a propriilor neajunsuri și prejudecăți.
De Crăciun, blocul 42 a strălucit în zori
Pe 24 decembrie 1989, Mirea era locotenent-major la unitatea militară 01404, situată pe strada Caracal, vizavi de un ansamblu de blocuri de 10 etaje. Tăcut și lacom, glonțul a sosit pe furiș: nimeni nu a auzit zgomotul împușcăturii. Dosarul Revoluției este cea mai urâtă pată rămasă neștearsă din istoria României moderne.
Fișele respective menționează, în josul paginii, pentru fiecare săptămână, că nicio probă nu a fost trimisă la laborator pentru testare gripă, spre deosebire de sezonul trecut când astfel de probe au fost făcute.
Am cerut și DSP Suceava o explicație. Instituția a ajuns de curând la al cincilea director interimar numit de la începutul acestui an, activitatea DSP-ului fiind în centrul a numeroase critici privind gestionarea focarelor de coronavirus.
Sub semnătura unuia dintre foștii directori intermari, economista Firuța Bosancu, și a unui medic epidemiolog, Cătălina Zorescu, DSP Suceava a răspuns că nu au fost făcute analize de gripă pentru că nu au primit astfel de probe de la medicii de familie responsabili de acest lucru.
Potrivit unei metodologii stabilite de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), există o rețea de medici de familie „sentinelă” care ar trebui să recolteze probele de la pacienți cu simptome de gripă și să le trimită la DSP-ul județean pentru analiză. La Suceava există zece astfel de medici.
În răspunsul celor de la DSP se menționează că, față de anul trecut, când au fost trimise probe către laborator, anul acesta „a scăzut complianța medicilor de famile din sistemul sentinelă pentru recoltarea de probe, aceștia acordând probabil o importanță mai mare gestionării epidemiei de rujeolă care a evoluat simultan în județul Suceava”.
Conform documentelor instituției locale de sănătate publică, primele cazuri de gripă în județ au fost diagnosticate la începutul lunii ianuarie. E vorba de trei cazuri, care au ajuns să fie și internate. Numărul lor a crescut, astfel că, la sfârșitul lunii respective, se ajunsese la 97 îmbolnăviri de gripă diagnosticate într-o săptămână, cu 43 de internări.
Reprezentanții DSP Suceava ne-au mai transmis în același email că, de la București, Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile ar fi comunicat „debutul sezonului epidemic de gripă în România la sfârșitul lunii ianuarie 2020 iar după această declarație nu se mai recomandă recoltarea de probe.”
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Un comunicat de presă arată însă că debutul sezonului gripal a fost anunțat de Institutul de Sănătate Publică în 16 ianuarie, adică la mijlocul lunii, nu la finalul ei.
În privința precizării că nu se mai recomandă recoltarea de probe după declararea sezonului gripal, purtătoarea de cuvânt a INSP, Veronica Zoicaș, a negat că ar fi fost în acest an vreo sugestie în acest sens a instituției din Capitală.
De asemenea, algoritmul după care se recoltau probele pentru laborator în rețeaua de medici de familie a rămas același pe parcursul întregilor luni de toamnă și iarnă, mai precizează ea.
Explicațiile medicilor „sentinelă”
Pentru supravegherea evoluției gripei în România, INSP a gândit un sistem de medici de familie numiți „sentinelă” care funcționează în 14 judete şi în municipiul Bucureşti şi cuprinde minimum 84 medici de familie. Zece dintre ei sunt din județul Suceava.
Conform unui algortim stabilit de această instituție, în tot acest sezon gripal, ar fi trebuit ca, în ziua de marți, în fiecare săptămână, medicii selectați în sistemul respectiv să facă exsudate naso-faringiene pacienților care se prezintă la cabinet cu simptome de gripă. Probele urmau să ajungă la DSP-ul local și în laborator.
Acesta este doar teoria, căci recoltarea acestor probe nu e obligatorie, după cum ne-a precizat și Adriana Pistol, directoarea Centrului Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile.
Cum reprezentanții DSP Suceava au spus că cei zece medici din sistemul sentinelă local nu au trimis probe în aceste luni, PressOne a obținut lista cu numele lor și a reușit să stea de vorbă cu patru dintre ei pentru a vedea ce s-a întâmplat.
Explicațiile doctorilor Liliana Vorbeț (Vatra Dornei), Iliada Rusu (comuna Ciocănești), Steliana Gospodaru (Suceava), Irina Badrajan (Suceava) au fost, în esență, aceleași.
Nu au avut la cabinete cazuri suspecte de gripă pentru a recolta probe. Vaccinarea antigripală ar fi jucat un rol, în viziunea lor, dar și faptul că oamenii au stat mai mult acasă din cauza noului coronavirus.
Doctoriția Irina Badrajan justifică astfel că nu a trimis nicio probă la DSP: „Virozele pot să fie cu orice fel de virus doriți dumneavoastră. Mai există niște viroze care sunt influenza like, adică seamănă cu gripa.
Gripa-gripă, gripa clasică, la mine nu am avut. (...) La spital, care s-au mai internat, probabil, cu o pneumonie gripală sau ceva, au fost foarte puțini și probabil le-or fi făcut acolo.”
Dacă în lunile ianuarie și februarie DSP-ul Suceava raporta zeci de diagnostice săptămânale de gripă, odată cu luna martie și introducerea restricțiilor de circulație, numărul de raportări locale a ajuns chiar și la zero.
Ceea ce nu înseamnă că este situația reală, lucru de altfel recunoscut la nivel național inclusiv de INSP, care atenționează în informările sale săptămânale privind gripa și infecțiile respiratorii acute că pot exista subraportări sau neraportări ale furnizorilor de servicii medicale „puternic implicați în gestionarea situației provocate de Covid-19”.
În discuția cu reporterul PressOne, Adriana Pistol, de la Centrului Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile spune că, în funcție de ce se întâmplă în această toamnă, recoltarea acestor probe pentru gripă de către medicii sentinelă ar putea deveni obligatorie.
***
Datele statistice legate de cazurile de gripă sunt împărțite în două categorii:
- cazurile clinice compatibile cu gripa, adică cele pe care doctorii le declară ca fiind gripă doar pe baza simptomelor și a vreunei legături cu un caz confirmat;
- cazurile de gripă confirmate în laborator, și care sunt alese dintre cele clinice. Nu toate cazurile diagnosticate pe baza simptomelor sunt și confirmate în laborator.
Conform celor mai recente date ale INSP, până în 17 mai, în România au fost confirmate cu laboratorul 1929 de cazuri în sezonul gripal 2019-2020. În toate informările săptămânale ale instituției, care conțin și date defalcate pentru fiecare județ, în dreptul județului Suceava apare zero.
Pe de altă parte, de exemplu, în săptămâna 17- 23 februarie, în Argeș erau confirmate în laborator 160 de cazuri, în Constanța erau 134, iar în județul Olt figurau 157 de cazuri de gripă testate.
Pe tot parcursul lunilor în care această boală circulă au fost județe care au testat în laborator zeci de probe, altele, mult mai puține. Brăila, Teleorman și Vâlcea apar cu un singur caz confirmat în laborator.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this