La ceremonia de decernare a premiilor Oscar 2022, după ce Chris Rock a făcut o glumă cu privire la partenera lui, care suferă de o boală autoimună, Will Smith a urcat pe scenă și l-a pocnit. Apoi, toată planeta a vorbit despre asta.

Cu palma lui Will Smith la psiholog: de ce ne pasă atât de tare?

În școala generală, poate chiar și la liceu, în grupul de băieți a fost întotdeauna o regulă sfântă: nu înjuri de mamă. Cine o încălca, suporta consecințele, și violența fizică era justificată. Dacă cel care înjura de mamă primea ca răspuns o palmă, poate chiar mai rău, un pumn, nimeni nu era șocat, dimpotrivă. Treaba asta o știa foarte bine și cel care încălca regula. Și regula era încălcată des. Și eu am făcut-o de foarte multe ori.

De ce? Nu din greșeală, nu ca o scăpare, ci ca o provocare, ca o testare a curajului celuilalt. „Haide să vedem. Ce o să-mi faci?”. Un fel de „ai curajul să mă lovești”? Dacă cel înjurat nu reacționa, era dovadă de lașitate și rămânea cu această etichetă mult timp. Era inadmisibil să nu-i aperi onoarea mamei tale, chiar cu riscul de a porni o bătaie din care era posibil să ieși cu mai multe vânătăi ca celălalt, dar cu onoarea intactă.   


Palma dată de Will Smith lui Chris Rock la Premiile Oscar din acest an m-a făcut să rememorez acest episod din copilărie. Încă oscilez între a găsi o justificare și a condamna o palmă dată pentru o glumă proastă. 

Sabina Strugariu este psihoterapeut cu o formare de lungă durată în psihoterapie relațională în cadrul EUROCPS (European Centre for Psychotherapeutic Studies) și psihoterapeut IMAGO în supervizare. Ca să înțeleg mai bine de ce întreaga lume a reacționat atât de visceral la un eveniment minor (cel puțin în comparație cu alte lucruri care se întâmplă zilele astea pe planetă), am rugat-o să ne explice câteva din procesele cognitive din spatele acestui gest, dar și a reacției noastre la el. 

„Un astfel de eveniment nu face altceva decât să oglindească cât de traumatizată și traumatizantă, în același timp, este societatea noastră. Incapacitatea noastră de a investi la fel de mult timp, energie și resurse pentru înțelegerea minții și psihicului uman și a impactului pe care îl are, la nivel social, lipsa reglării și alfabetizării emoționale, creează confuzie, contradicție și ambivalență atunci când vine vorba de situații complexe și de a alege în conformitate cu propriile valori și credințe să ne poziționăm într-o manieră sau alta. 

Atunci când persoane publice, cu influență și care sunt luate drept modele de succes aleg să se comporte într-un anumit mod, din orice motiv, faptele lor sunt judecate nu doar din perspectiva statutului lor de ființe umane, ci și din rolul lor de imagine publică la care se raportează/ se identifică/ aspiră un număr mai mic sau mai mare de oameni”, spune Sabina despre impactul pe care palma de la Oscaruri îl are deja, de mai bine de o săptămână, asupra mentalului colectiv.


De ce sunt atât de mulți oameni care consideră că o palmă, ca reacție la o glumă, este justificată? 

Cei care consideră că o reacție violentă, de orice natură, este justificată confundă adesea un comportament cu emoția din spatele lui. 

Este perfect în regulă și sănătos să fim în contact cu toate emoțiile noastre (furie, tristețe, rușine, bucurie, dezamăgire etc.) și să învățăm să le verbalizăm și exprimăm în mod adecvat, nu să le manifestăm inconștient, involuntar, irațional și reactiv prin comportamente disfuncționale. 

Emoția este justificată și validă – fiecare dintre noi simțind ceea ce simțim ca răspuns la viață, lume și situații, însă comportamentele prin care alegem să arătăm celorlalți ceea ce simțim sunt alegeri (conștiente sau mai puțin) bazate pe convingeri și valori. Viktor Frankl, psihoterapeut și supraviețuitor al Auschwitzului, spunea că „între stimul și răspuns există un spațiu și în acel spațiu se află libertatea și puterea noastră de a alege un răspuns și în răspunsul nostru se află creșterea și fericirea noastră”.

De cealaltă parte sunt cei care aleg să condamne vehement un astfel de comportament și cer ca autorul violenței fizice să fie pedepsit, canceled – în cazul lui Will Smith să i se retragă premiul pe care l-a câștigat în acea seară și să nu mai joace în film. Este asta o reacție sănătoasă, pentru noi, ca societate?

Noi ca oameni și ca societate avem încă nevoie să învățăm să setăm limite sănătoase și să negociem realitatea comună într-un mod sănătos și ferm, nu doar autoritar și agresiv.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Unul dintre formatorii mei spunea mereu faptul că „gardurile bune fac vecinii buni” – aceste limite, nu sunt doar restricții și pedepse, sunt repere și ancore și granițe și ne ajută să conviețuim în diferențele și individualitatea noastră. 

De aceea cred că mai înțelept ar fi să reușim să vorbim în termeni de consecințe, mai degrabă decât de pedepse și de comportamente, mai degrabă decât de oameni. A „anula” pe cineva ca persoană pentru un anumit comportament la un moment dat sau a reduce un om la o singură emoție, un singur gând și o singură reacție, nu este mai sănătos decât a ignora un derapaj, oricât de justificat. Polarizarea creează și mai multă polarizare, când avem cu toții nevoie de mai multă curiozitate, fermitate și empatie în setarea, respectarea și asumarea limitelor și consecințelor propriilor noastre acțiuni și ale celorlalți.

Nu neapărat cu Will Smith în minte, ci poate și cu oricare dintre noi, de la vârsta de 12 ani, mă întreb de ce unii oameni au mai degrabă tendința de a reacționa violent la o glumă, fie ea și foarte proastă sau foarte jignitoare, decât alții?

Din frică, rușine, neputință, frustrare, durere, sentimentul de nedreptate, ca reacție la traumă sau ca repetiție a unui model etc. Dar, mai ales, din lipsa unei auto-reglări emoționale – acea incapacitate de a identifica, recunoaște și numi propriile emoții, de a sta cu ele, de a le accepta și de a alege în ce cuvinte sau comportamente să le îmbrăcăm. 

Interpretăm, adesea, ceea ce spun oamenii ca având valoare absolută de adevăr – considerăm anumite glume ofensatoare atunci când lezează o sensibilitate a noastră, dar putem să râdem liniștiți și cu poftă de oameni sau situații în care nu ne regăsim, întrucât putem înțelege, rațional, comicul de situație sau de caracter sau de orice fel, întrucât nu scoate niciuna din vulnerabilitățile noastre la iveală. 

Atunci când este despre noi sau aproape de realitatea noastră, ne simțim expuși, ridiculizați, judecați și reacționăm, cel mai adesea, pentru a ne scutura de emoțiile negative și pentru a le arăta celorlalți că nu suntem fără apărare în fața lucrurilor pe care le considerăm nedrepte – încercăm, în fond, să reluăm controlul asupra propriei narative, pentru a reveni la o stare de echilibru intern și acord între imaginea pe care o avem noi despre noi și imaginea pe care credem că o au ceilalți sau ne dorim să o aibă ceilalți despre noi.

Dar cei care aleg să facă glume proaste, chiar să provoace prin poante făcute pe seama unor persoane care suferă de o boală, de exemplu? De ce o fac, mai ales când știu că ating niște coarde sensibile și care pot stârni reacții violente?

Depinde mereu de context. Există persoane care folosesc umorul și autoironia tocmai pentru a-și depăși o boală sau o suferință. Există persoane care își scot în evidență defectele, le hiperbolizează și le ridiculizează primii pentru a se simți umani și la fel ca toți ceilalți. Există persoane pentru care o astfel de glumă poate oferi un moment de respiro și de amuzament și de normalizare: pot să râd de ceea ce mă face să sufăr, prin urmare, măcar pentru un moment a durut mai puțin. 

Și sunt oameni care sunt în suferință și durere și doliu pentru boala și neputința lor și au nevoie de empatie și de grijă și de respect și de conținere și un cuvânt bun. Oameni pentru care durerea e atât de vie și prezentă și neprocesată încât alte emoții nu își pot face loc, chiar și o glumă, fie ea și nevinovată și neintenționată și chiar, într-un alt context extrem de amuzantă, poate deveni o judecată, o critică, o umilință, o lipsă de empatie, de înțelegere, de respect și o invalidare a trăiri, simțirii și chiar a realității celuilalt.

Se vorbește foarte mult despre cei doi bărbați care au fost implicați în acest eveniment și foarte puțin de femeia care a trebuit să suporte consecințele ambelor părți: gluma și reacția violentă. Așa că vreau să aflu ce urmări ar putea avea tot acest scandal, din punct de vedere psihologic asupra unei femei aflate în situația asta – ironizată în mod public pentru boala de care suferă, expusă la consecințele reacției violente a partenerului ei.

Gabor Mate, unul dintre cei mai cunoscuți autori contemporani în domeniul psihologiei, spune adesea că trauma nu este „cauzată de ceea ce ni se întâmplă, ci de cum reacționăm noi la ceea ce ni se întâmplă și cine este martor la ceea ce trăim”. 

Un astfel de scandal poate fi o sursă de stres și neputință, dar poate fi și un punct de creștere și de procesare a emoțiilor, pierderii, nedreptății. Fiind vorba de persoane adulte, fiecare este responsabil de sine însuși: credințe, emoții, fapte. Indiferent dacă alegem în numele a ceva (iubire, dreptate, credință) sau în numele cuiva (soție, fiu/fiică, părinte), responsabilitatea acțiunii este, fie că ne place sau nu, ne este ușor să acceptăm sau nu, a noastră. 

Cum alegem să acționăm sau să reacționăm într-o anumită situație ține de o multitudine de factori: educație, model familial, experiențe trecute.

În situația dată, nu consider că a fost cineva nevoit să „suporte” ceva – persoana în cauză era liberă să acționeze: să se ridice și să plece, să se ridice și să ia cuvântul, să spună cum se simte, să ia o poziție publică după eveniment, să nu aibă reacție, să răspundă cu o altă glumă, să facă o plângere, să se consulte cu soțul și câte și mai câte variante mai potrivite sau nu. 

Cumva, suntem atât de dornici să găsim un vinovat, să identificăm o victimă – să-l pedepsim pe primul și să o salvăm pe a doua, încât uităm că lucrurile nu sunt atât de alb-negru și că orice situație traumatică poate fi urmată de o creștere post-traumatică și orice neputință poate fi transformată în curaj și inventivitate și reziliență, dar mai ales responsabilitatea și asumarea propriilor acțiuni.


Aș mai reacționa astăzi, la 37 de ani, cu o palmă dată cuiva care jignește persoana la care țin cel mai mult? Pot spune cu siguranță că în 99% din cazuri nu, dar aș încerca să o apăr în alte moduri, printr-o altfel de confruntare. Însă, nu pot să mint, că, poate n-ar fi mereu chiar așa. 

Când eram copii, cuvintele erau mai grele decât orice palmă, pumn, trântă sau tăvălire care se lăsa cu haine rupte. Reacțiile pe care le aveam la aceste provocări erau definitorii pentru formarea noastră, pentru cine aveam să fim în grupurile noastre de prieteni, în clasă, pentru felul în care eram priviți de colegi, de prietenii de la bloc. 

Poate n-a fost o educație sănătoasă și poate că lucrurile n-ar trebui să stea așa. Dar asta a fost generația mea și poate că nu s-au schimbat atât de multe lucruri până în ziua de azi.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...