Cu nucleară sau fără, gemul nu se face singur

Alina Poliakova este managing editor al ediției în limba engleză a ziarului Ukrainska Pravda.

Forțele ruse au început să părăsească treptat Centrala Nucleară Zaporizhzhia*, care se află sub ocupație rusă din 4 martie 2022. Numărul de patrule militare la ZNPP și în orașul satelit Enerhodar scade treptat. Potrivit Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina, unii angajați ai ZNPP au fost, de asemenea, instruiți să părăsească centrala până la 5 iulie.

Serviciile de informații presupun că acest lucru s-ar petrece din cauza faptului că forțele rusești, care au plasat explozibili în apropierea a patru dintre cele șase unități de putere ale ZNPP și au minat o unitate de răcire, sunt pregătite să le arunce în aer.

Însă locuitorii din Zaporizhzhia și din orașele mai mici din apropierea centralei refuză să plece, deoarece s-au obișnuit deja cu amenințările constante, bombardamentele zilnice și cu ideea unui posibil atac asupra centralei ZNPP. 

Mama mea este unul dintre ei. 

Dacă mi s-ar cere să descriu cum mă simt în acest moment, aș desena o persoană în poziția lotusului, așezată pe un butoi cu praf de pușcă. Așa am trăit realitatea din ultimele zile.

„Forțele rusești încep să părăsească centrala nucleară din Zaporizhzhia”, afirmă serviciile secrete ucrainene. „Ucraina pregătește un atac terorist asupra Centralei Nucleare”, afirmă mașina de propagandă rusă.

Mama mea locuiește la 50 de kilometri în linie dreaptă de centrală, după calculele mele.

„Aveți o sursă de apă? Potabilă și nepotabilă? Ai nevoie de șase litri ca să tragi apa la toaletă. Și mâncare? E închisă ermetic? Ați cumpărat bandă adezivă? Nu uitați să opriți ventilația. Aveți un radio care funcționează? Unde sunt pastilele cu iod? Nu folosiți aerul condiționat. Strângeți la un loc documentele, banii și lucrurile esențiale.”

Scriu câte ceva de felul ăsta o dată pe oră. De cele mai multe ori, doar zic: „Te rog să vii aici, să stai la adăpost cu mine. Ia-o pe bunica și câinele și vino.”

„Bunica nu vrea și nici câinele nu vrea. Totul va fi bine. Am cumpărat o sticlă de vin roșu”, răspunde mama. 

„De ce vin?” întreb, deși am cumpărat și eu. 

„Am citit pe internet că pastilele tale nu ajută la vârsta mea. Trebuie să bei vin”, spune mama cu calm.

A doua zi dimineață se duce la piață să cumpere zmeură, pentru că, bombă nucleară sau nu, dulceața nu se face singură. În gândurile mele, ea este cea care stă în poziția lotus, după ce a ajuns la o înțelegere deplină a zenului și a curgerii ființei. Nu am altă explicație.

„Hei, ar fi mai bine să-ți evacuăm mama”, scrie un alt prieten care cunoaște situația. „Rușii sunt inspirați după Kahovka [La 6 iunie 2023, armata rusă a aruncat în aer barajul HPP Kahovka din regiunea Kherson. – n.r.].”

„Mi-ar plăcea să fie atât de ușor”, răspund eu. 

„Spune-i că te măriți. N-o să vrea să rateze momentul.”

Un bătrân mă învață cum să manipulez un alt bătrân.

„Nu ajută”, scrie fiica primului meu profesor de engleză. „I-am promis orice. Nepoți, apartament și câine. A venit o vreme, apoi s-a întors.”

Ne înțelegem reciproc durerea.

Niciunul dintre prietenii mei care au rămas acasă, în Zaporizhzhia, nu împărtășește panica mea și a Serviciului de Informații al Apărării; ei împărtășesc scepticismul mamei mele. Înțeleg: cu cât ești mai aproape de epicentrul evenimentelor, cu atât ai văzut mai multe și cu atât îți pasă mai puțin. Exploziile răsună în fiecare noapte acolo. Și pe asta nici măcar n-o vor auzi.

Azi-noapte am visat chiar această explozie. M-am trezit în vis, am verificat știrile, am văzut că rușii au aruncat în aer centrala nucleară din Zaporizhzhia și m-am culcat la loc. În vis, n-a fost înfricoșător.

Când m-am trezit din nou, de data aceasta în realitate, am fost surprinsă de nonșalanța mea din vis, dar mi-a plăcut și ideea de a nu mă mai trezi deloc până când veștile nu se îmbunătățesc.

Să presupunem că Shakespeare a avut dreptate și că viața e, cu adevărat, doar teatru. În acest caz, viața ucrainenilor obișnuiți e o dramă absurdă în care personajul principal, în loc să îl aștepte pe Godot, așteaptă o explozie nucleară și verifică știrile chiar și în timp ce face duș, pentru că, dacă explozia a avut loc deja, nu poți folosi balsam (aparent, face părul să rețină radiațiile).

Uneori chiar vrei să te poți trezi. Dar acesta nu este un vis. Așa că, dacă este totuși teatru, trebuie să sperăm că vom primi un final fericit. Și că primadona nu va ajunge cheală.

*La rugămintea autoarei, am păstrat transliterația denumirii ucrainene a localității în engleză, Zaporizhzhia, deoarece alternativa din română, Zaporijjea, este mai puțin familiară cititorilor.