Crăişorul apelor

Când a intrat în fântâna de la Donauquelle, locul care marchează izvorul Dunării, Avram Iancu (41 de ani) a fost ovaționat de o mulțime de oameni uluiți de îndrăzneala românului: parcurgerea, fără niciun fel de protecţie termică, a fluviului ce străbate patru capitale europene.

La Ulm, președintele Ligii Dunărene a făcut parte din comitetul de întâmpinare. La Linz, Avram Iancu a încins pe mal o „horă a bucuriei” alături de compatrioții care-l așteptau. La Viena, același scenariu. În capitala Ungariei, o armată de ziariști l-au așteptat pe temerarul înotător.

Pe tot traseul, navele întâlnite l-au salutat cu goarnele lor asurzitoare.

Sutele de mesaje de încurajare pe care le primeşte pe pagina de Facebook fac mai mult decât un costum de neopren, spune bibliotecarul din Petroșani care în 20 iunie a plecat în aventura vieții sale: traversarea înot a Dunării de la izvoare până la vărsare.

De la Donauquelle au trecut 43 de zile, iar Avram Iancu a depășit jumătatea distanței. Spune că, deocamdată, el conduce valsul cu apele Dunării.

L-am prins la telefon, după o zi epuizantă prin Ungaria, în care înotase de la 8 dimineața până spre seară. Se auzeau greieri pe fundal, lângă cortul instalat pe malul fluviului.

„Nici să ai 100.000 de euro nu găsești cazare aici. Nu există, pur și simplu. Unele lucruri sunt planificabile, altele – mai puțin. Azi am terminat în plin câmp.

De cele mai multe ori, dormim în cort sau în mașină, ăsta-i regimul. Prind 8 ore de odihnă, e foarte important. Sper ca în 11 zile să ajung în România, la Baziaș.”

Prima parte a călătoriei a fost complicată. În Germania și în Austria, apa a fost extrem de rece. Afluenții din Alpi ai Dunării l-au răcorit bine de tot. La Passau a avut senzația că se transformă într-un sloi de gheață.

Acolo, în orașul celor trei râuri, Dunărea întâlnește Ilzul și Innul. Confluența lor oferă un spectacol minunat, un amestec de albastru, verde și negru.

Apoi, în Slovacia, ploaia l-a însoţit trei zile la rând.

„Am înaintat greu. Nici vorbă să fac peste 40 de kilometri pe zi, cum se întâmplă în prezent, în Ungaria, unde am prins câteva zile minunate. Revin aceleași întrebări sâcâitoare: pot, nu pot, am resurse să merg până la capăt? În același timp, nu se pune problema abandonului.

În Germania și în Austria am trecut prin momente cumplite, și mă gândesc că aici voi face față, având în vedere că temperatura apei s-a mai ridicat. Acolo erau și lacurile de acumulare, fiindcă Dunărea e regularizată: sunt 63 de astfel de baraje, vă dați seama.

Acum rămâne distanța. E cumplit să înoți zilnic între 40 și 50 de kilometri. Te duci la culcare cu un perfid sentiment că lucrurile au avut o finalitate… Dimineață, afli că ceea ce aseară a reprezentat o finalitate acum e doar un nou început. E o bătălie mentală”, spune Avram Iancu.

Avram Iancu a parcurs deja mai bine de 1.500 de kilometri, din totalul de 2.860, și se îndreaptă spre Belgrad. Din echipa sa tehnică fac parte trei oameni: un caiacist, șoferul și responsabilul social media.

„Sunt porțiuni de 15, 20 sau chiar 30 de kilometri unde mașina de suport pur și simplu nu ajunge să facă joncțiunea cu malul Dunării. Sunt mlaștini, lacuri, e practic imposibil să ne întâlnim.

E un chin care se repetă zilnic, pe o perioadă lungă. Apar, firește, semnale de oprire a surghiunului. Tocmai aici intervine partea mentală, capacitatea de a mă mobiliza.

Această capacitate mi-o procur din mai multe direcții. În primul rând, o hotărâre nativă: știu exact ceea ce vreau. Apoi sunt mesajele românilor, care mă emoționează și-mi dau o putere fantastică. Mă gândesc la soția mea, la fetițele mele. 

Sunt momente în care mă rog lui Dumnezeu și-i mulțumesc atât pentru vremea bună, cât și pentru vremea rea. E și o experiență spirituală, o călătorie spirituală.

În ultimele trei zile a fost soare. Mă rog să-mi dea putere și peste 5-6 zile, când probabil o să plouă întruna, să-mi dea putere să-I mulțumesc și pentru vremea aia, că tot El o dă și știe El de ce o dă.”

*

Avram Iancu a fost campion la karate-kokusai și unul dintre cei mai buni triatloniști din țară la sfârșitul anilor ’90. Cu toate acestea, se consideră un om obișnuit, un bibliotecar al cărui destin este legat de cărți și de apă.

Muncește de 11 ani la Petroșani, e tatăl a trei fete și speră că tinerii vor regăsi în biblioteci tot „torentul acela inepuizabil de viață” pe care lui i l-a oferit lectura.

Recomandă oricui aforismele lui Valeriu Butulescu şi e fascinat de Jules Verne. A făcut o paralelă între călătoria sa și cea a personajului Ilia Bruș din Pilotul de pe Dunăre, un pescar care se hotărăște să străbată fluviul și să trăiască doar din peștele prins.

După ce Iancu l-a pomenit pe Ilia Bruș, la biblioteca din Petroșani au fost împrumutate toate volumele din Pilotul de pe Dunăre, șapte sau opt la număr. „Primesc semnale și de la alți bibliotecari din țară că ar exista un interes neobișnuit pentru această carte”, spune Avram Iancu.

„E și unul dintre motivele pentru care m-am încumetat la o astfel de provocare. Sigur că e vorba și de performanța sportivă, de stabilirea unei premiere mondiale, să înoți Dunărea de la izvoare la vărsare, doar în slip, fără protecție termică, dar un aspect are legătură și cu meseria mea de bibliotecar.

Vreau să atrag atenția generației tinere asupra lecturii. Ei nici nu știu ce pierd. Literatura clasică și internetul sunt două lucruri complementare. Nu se exclud, deci.

Apoi, anul ăsta s-au împlinit 10 ani de când România a intrat în UE. Așadar, un român înoată pe fluviul care străbate zece țări și patru capitale.

Mai mult, vreau să atrag atenția asupra ecosistemului minunat al Dunării, ecosistem care în proporție de 33% se află pe teritoriul țării noastre, iar eu sunt foarte mândru de asta. Culminând cu ecosistemul Delta Dunării, care trebuie pus în valoare și promovat.

În final, vreau să arăt lumii întregi, românilor, că limitele pot fi depășite. Atât limitele pe care le avem, cât mai ales cele pe care alții ne fac să credem că le avem.”

Avram Iancu speră să vadă Sulina cam într-o lună. Știe ce va face odată ajuns la finiș.

„Mă amăgiți? Vreau două sau trei zile în care să uit complet de acest program infernal. Nici nu mai țin minte cum e o zi obișnuită, trăită în felul în care o trăiește un om normal.”