Corespondență din Ucraina. „Închide ochii timp de 10 secunde și imaginează-ți războiul. Ce vezi?”

Alina Poliakova

Redactor

Tot ceea ce-ți imaginezi - explozii, case distruse, vieți întrerupte, sunetul raidurilor aeriene, oameni care fug sau plâng paralizați deasupra cadavrelor celor dragi - este tot ceea ce nici eu și niciun alt ucrainean nu am vrut să vedem în ajunul invaziei. 

În timp ce serviciile secrete britanice și americane avertizau asupra unei posibile escaladări la scară largă, noi așteptam primăvara și sărbătorile, cumpăram rochii noi sau bilete la următorul concert. Nimeni nu voia să creadă că războiul în Europa e posibil în secolul 21. Că cineva este mai interesat să creeze rachete care să ucidă zeci sau sute de oameni decât rachete care să plece în căutarea vieții pe alte planete.

Tot ceea ce ți-ai imaginat despre război este adevărat. Acum, un an mai târziu, poți regăsi toate scenariile astea în aproape fiecare oraș din Ucraina. Și, cu cât ești mai aproape de linia frontului, cu atât ele se intensifică mai mult.

Photo 234138495 © Vladyslav Musiienko | Dreamstime.com

Dar asta nu este tot. Există niveluri ale războiului care nu pot fi văzute cu ochiul liber. 

Copiii pe care educatoarele de la grădiniță îi duc în adăpost - de fiecare dată cu un nou joc - pentru a-i opri din plâns. Aceiași copii care trebuie să-și facă temele la lumina lumânărilor sau în stațiile de metrou sau în subsoluri, pentru că pana de curent și raidurile aeriene sunt ceva cu care trebuie să se confrunte în fiecare zi. 

Elevi ai căror ani de studenție au fost petrecuți în timpul Covidului și al războiului și care nu au apucat să guste din viața de student. Studenți care se pregăteau de absolvire și care, în loc să își caute primul loc de muncă în specialitatea lor, s-au refugiat în străinătate. 

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

O afacere responsabilă care cumpără generatoare nu doar pentru a putea continua să funcționeze și să ofere locuri de muncă, dar și pentru ca oamenii să se poată adăposti acolo în timpul penelor de curent.

Și, indiferent despre ce tip de afacere e vorba - o cafenea, o sală de sport sau un oficiu poștal - să își poată încărca dispozitivele sau să poată fierbe apă. 

Și ea se va întâmpla oricum. Sau când pe un afiș de pe o ușă scrie: „Nu lucrăm în timpul atacurilor masive cu rachete”. „În timpul raidurilor aeriene?”, întrebi. Și primești răspunsul: „Nu, doar în timpul atacurilor masive cu rachete.” 

Pentru că economia trebuie să funcționeze. Și au fost 675 de raiduri aeriene în Kiev de la începutul invaziei la scară largă, care au durat 754 de ore și 28 de minute. Sau, la un loc, mai mult de 31 de zile. 

Timp de mai bine de o lună, am trăit știind că în fiecare minut aș putea fi ucisă de o rachetă. Iar restul de 11 luni în așteptarea acestui lucru.

Este o viață de stres constant - indiferent dacă ai plecat sau nu. Te uiți mereu la știri pentru a te asigura că nu s-a întâmplat ceva rău. Raidul aerian din orașul în care locuiesc cei dragi ție s-a încheiat fără explozii? Ne-au dat tancuri? Sau au promis că ne vor da tancuri anul viitor?

Asta înseamnă că războiul va continua și anul viitor?

***

Uneori îmi amintesc de viața mea de dinainte de război. Când eram încă îngrijorați de încălzirea globală, de sortarea deșeurilor și de un alt scandal despre cine va reprezenta Ucraina la Eurovision.  

Mi-ar plăcea să simt din nou oscilațiile emoționale cauzate de ceva ce a scris sau nu a scris cutare pe internet. Și nu pentru că nu a mai fost niciun bombardament de mult timp și mi se pare atât de straniu, încât încep să-mi imaginez sirene sau explozii.

Cel mai teamă îmi este că nimic nu se va schimba. Că cei care au furat nu se vor opri din furat. Că oamenii care au plecat nu se vor mai întoarce. Că atunci când mă voi urca în metrou, voi vedea pe scări un fost soldat fără unul dintre membre, cu o pancartă lângă el, pe care scrie „Ajutor pentru proteze.” 

Mai presus de toate, nu cred că vom rămâne neschimbați. 

***

Însă războiul nu înseamnă doar să încerci să trăiești viața între raiduri aeriene și întreruperi de curent, planificând fiecare zi cu gândul la un posibil atac cu rachete și întrebându-te ce urmează și dacă va exista un „următorul”. Războiul înseamnă, de asemenea, să găsești viața în mijlocul morții. 

Milioane de ucraineni au fost forțați să-și părăsească locuințele. Foto: Wolfgang Schwan - Anadolu Agency )

La cafeaua de dimineață, într-o cafenea din apropierea casei tale, unde mergi nu doar pentru cafea, ci și ca să sprijini economia. Într-un concert ținut în subsol - dacă se declanșează alarma, toată lumea este deja în adăpost. Într-un buchet de flori cumpărat de la bunica mea de lângă metrou. În sticla aia de vin care stă în dulap, „pentru victorie”.

În a te aduna și a merge la serviciu, chiar și atunci când pare că nu mai ai nicio putere. Sau în căutarea unui loc de muncă, doar pentru a putea dona.

În a încerca un lucru nou pe care l-ai amânat mereu. Să treci în sfârșit examenul pentru permisul de conducere, să te duci la yoga și să înveți să gătești borș, pentru că s-ar putea să nu mai ai niciodată o altă șansă.

Ia-ți un animal de companie sau începe o relație - pentru a nu fi nevoit să treci singur prin toate astea. Spune-le celor dragi că îi iubești. Nu te certa cu nimeni pentru o perioadă lungă de timp. Caută fericirea în lucrurile mărunte. 

Și, deși acum seamănă mai mult cu supraviețuirea decât cu viața, căutăm modalități de a ne bucura de ea. Învățăm să planificăm din nou și ne recuperăm abilitatea de a visa, în ciuda războiului. Pentru că acești ani contează în parcursul vieții noastre. 

Alina Poliakova e jurnalistă, are 29 de ani și locuiește la Kiev, în Ucraina. E redactor-șef al versiunii în limba engleză a Ukrainska Pravda și ambasadoare a transliterării corecte a numelui orașului Zaporizhzhia.