The Walking Dead: o saga

Încheiat recent, pe 2 aprilie, al şaptelea sezon din The Walking Dead duce serialul postului american AMC într-o zonă mult mai întunecată.

Primul episod al acestui sezon (difuzat în octombrie 2016) a fost etichetat de mulţi fani drept cea mai dură înlănţuire de evenimente produsă vreodată de AMC. Acest titlu neoficial e determinat și de apariţia lui Negan, un antagonist a cărui plăcere macabră e să îi umilească şi să îi chinuie pe cei din jur.

Pentru cei care nu au văzut The Walking Dead − serial creat de regizorul Frank Darabont, cunoscut mai ales pentru The Shawshank Redemption (Închisoarea îngerilor) −, vorbim despre un scenariu post-apocaliptic inspirat din benzile desenate omonime, în care lumea este un infern greu de privit, darămite de experimentat.

Doar cei mai puternici supravieţuiesc în faţa unor creaturi cu corp uman, dar fără chip şi raţiune, care sfâşie tot ce le iese în cale. Serialul e un tablou convingător prin complexitatea cu care izbuteşte să se construiască aproape de la sine.

Imagine din sezonul 2. Actorii care îi joacă pe aceşti „morţi vii” sunt instruiţi la o şcoală specială dedicată walker-ilor.

Protagonistul poveștii este Rick Grimes (interpretat cu multă-multă înţelegere a rolului de către Andrew Lincoln), un şerif care, în primul sezon, se trezeşte pe un pat de spital, după o operație.

În jurul lui, toți oamenii au murit. De fapt, „au murit” e doar un fel de a spune. Morții au devenit nişte creaturi care se plimbă singure sau în hoarde, caută permanent să devoreze fiinţe vii şi nu (mai) pot raţiona. Își pot coordona corpul, dar creierul nu le mai funcţionează.

Starea aceasta se datorează unui virus care a eradicat aproape toată omenirea.

Rick ajunge relativ iute să își reîntâlnească soţia, Lori (Sarah Wayne Callies), fiul lor adolescent, Carl (Chandler Riggs), şi fostul partener Shane (Jon Bernthal).

Împreună cu alţi oameni, ei încearcă pur şi simplu să se apere de aceşti walkers.

După ce, în primele sezoane ale serialului, singura problemă a protagoniştilor erau morţii umblători (am găsit această traducere pe internet şi mi s-a părut amuzantă), Rick şi ai lui încep să dea peste clanuri sau grupuri care vor să le ia ceea ce au dobândit prin luptă.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Nedreptatea devine astfel o constantă în această lume întoarsă cu susul în jos.

Actorul Andrew Lincoln (foto) este englez şi, deci, are un puternic accent britanic, dar a reuşit totuşi să asimileze, în urma unor exerciţii fonetice cu Jessica Drake (care a fost instructor de dialect în peste o sută de producţii), un veritabil accent sudist de Georgia (de pildă, accentul din Pe aripile vântului).

Pe lângă această performanţă, Lincoln îşi dezvăluie, treptat, talentul actoricesc. Stările prin care trece de-a lungul celor 7 sezoane, complexitatea construcţiei personajului – care capătă noi valenţe odată cu derularea acţiunii – sunt atribute pe care nu ai cum să le bănuieşti la început, când Rick e un protagonist liniar, brut, deloc elevat din punct de vedere emoţional. Dar personajul așa e gândit, ca metamorfoza lui să se petreacă lent.

Viaţa în The Walking Dead – tradus pe unele site-uri ca Invazia zombi, în ciuda faptului că autorii seriei tv ocolesc intenționat termenul zombi, care nu este pronunţat de niciun personaj – devine astfel una infernală.

E o cursă permanentă pentru găsirea de resurse vitale, printre care, în afara mâncării şi a unor locuri cât de cât sigure, intră şi armele: cuţite, topoare, săbii şi, evident, pistoale, mitraliere, carabine.

Întreaga societate regresează spre un Ev Mediu alternativ, sălbatic, brutal, nesigur.

Pe parcurs, sintagma walking dead poate fi atribuită atât morţilor vii cu care se luptă protagoniştii, cât şi eroilor. Căci și aceștia duc o existenţă aflată pe graniţa dintre viaţă şi moarte, sunt mereu hăituiţi, presaţi, atacaţi.

Remarcabil la toate personajele este felul în care sunt văzute în plină schimbare. Cei aproximativ douăzeci de membri ai grupului lui Rick nu se cunosc la început, dar ajung să formeze o familie, suferă unul pentru celălalt. Sentimentele acestea sunt transpuse verosimil pe ecran.

Pe parcurs, unii protagoniști mor şi sunt înlocuiți cu oameni rătăciţi, aflaţi la capătul puterilor. Această împrospătare permanentă a distribuţiei îi ajută pe scenarişti, pentru că ei au mereu sarcina de a gândi noi comportamente, noi variante în care fiecare personaj să se insereze.

Seria este, deci, construită în jurul conceptului character-driven story: contează evoluţia şi modificările produse înăuntrul personajelor, iar naraţiunea e modelată în ton cu aceste permutări.

În contrast cu mulţi dintre inamicii lor, protagoniştii au un cod etic pe care încearcă să îl respecte. Nu este unul scris şi nici măcar prea des discutat, ci mai degrabă se impune prin puterea exemplului dat de Rick.

Fibra lui de fost poliţist îl face să păstreze un anumit simţ al responsabilităţii şi onoarei. Numai că viaţa e tot mai dificilă într-o lume care i-a selectat pe cei oportunişti și criminali în dauna celor corecţi, inimoşi, naivi.

E o lume dominată de cinismul unor oameni care au făcut totul pentru a rămâne în viață: au ucis, au minţit, i-au umilit pe alţii, le-au furat tot.

Începând cu sezonul 3, echipa de la machiaj şi efecte speciale a folosit tonuri mai închise pentru „walkers”, din dorinţa de a indica faptul că putrefacţia lor a avansat.

Reluând ideea de la începutul acestui text, sezonul 7 este cel mai dur al seriei. Iar episodul inaugural (intitulat The Day Will Come When You Won’t Be) are aura operei de artă de mare-mare intensitate.

E atât de visceral, încât se confundă cu scenele reuşite dintr-un film de Tarantino sau cu nebuniile maniacale comise de personajele lui David Lynch (apropo, stă să apară seria nouă a Twin Peaks).

The Day Will Come When You Won’t Be a avut al doilea cel mai mare rating din toată istoria serialului The Walking Dead. 17 milioane de telespectatori l-au urmărit în direct şi multe alte milioane l-au văzut ulterior, la televizor sau pe internet.

Acest episod îl introduce în mod epocal pe Negan (Jeffrey Dean Morgan), antagonistul acestui sezon şi probabil al celui care va urma.

Pe măsură ce acţiunea evoluează, contrastul dintre Rick şi Negan provoacă o reacţie aproape fizică. E un soi de încrâncenare a cărei intensitate nu am mai resimţit-o de mult timp în faţa unui film. Şi asta chiar şi în momentele când încercam să mă detaşez şi să îmi spun că mă uit la o ficţiune.

E foarte rar tipul de altruism acceptat şi asumat de actorul Andrew Lincoln (Rick), care îi oferă astfel prim-planul acestui Jeffrey Dean Morgan, un mare actor, un villain în spiritul celor portretizaţi de Tim Roth sau Christoph Waltz.

Dar Jeffrey Dean Morgan e parcă mai bun, mai dur, mai detestabil şi, în acelaşi timp, mai ironic şi amuzant decât Roth sau Waltz. E tipul de antagonist contrastant, pe care îl urăşti, dar totodată îl iubeşti.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€