Am scris de mai multe ori despre romanele concentrice ale Zeruyei Shalev ca despre una dintre cele mai tulburătoare descoperiri pe care le-am făcut în ultima vreme.

E complicat să scrii însă despre fraza ei unică, aluvionară şi vie, care te urmăreşte multă vreme după ce ai închis cartea, la fel ca tonul profeţiilor visate, cărora, la trezire, le uiţi şi cuvintele, şi greutatea.

Iar fraza aceasta – în legătură cu care Zeruya Shalev respinge, în diferite interviuri, orice premeditare – este marca ei înregistrată: o frază exactă ca tăietura unui bisturiu, poetică, dar şi concret-prozastică, simplă şi cuprinzătoare ca o respiraţie amplă ce hrăneşte toate arterele şi capilarele romanelor sale.

Nu istoria, povestea, întîmplarea sînt esenţiale în cărţile Zeruyei Shalev, ci tocmai fraza, acea fiinţă amfibie, întinzîndu-se uneori pe mai multe pagini, rupînd alteori scurt firul epic, ambalîndu-se epopeic sau sacadînd agonic pe final de capitol. O frază inimitabilă ca gîndirea autentică.

E limba unui trib vechi şi limbajul unei familii noi, acel construct personal pe care orice scriitor îl caută şi pe care puţini îl găsesc, alcătuit din straturi succesive de generaţii şi moşteniri livreşti, dar mai ales din actualizarea lui în fiecare frază.

De aici poate şi obsesia aceasta "tolstoiană" a familiei: a familiei mari (cea în care te recunoşti doar cînd eşti pus în situaţia de a-ţi preciza identitatea) şi a familiei mici, restrînse, iubitoare pînă la sufocare şi anihilare.

"Ce e o familie?" e întrebarea care străbate în toate felurile cu putinţă romanele Zeruyei Shalev. Iar răspunsurile sînt nesfîrşite.

În Thera, familia ar fi "un parteneriat de lungă durată bazat pe încredere sau frică". În Viaţa amoroasă, răspunsul e nebunia pasiunii, căderea liberă în acel abis care nu e familia. În Soţ şi soţie, răspunsul e o anamneză a înstrăinării. În Fărîme de viaţă, familia e înţelepciunea de a accepta fragmentele evanescente de viaţă trăită.

În cea mai recentă carte a Zeruyei Shalev, Durere, apărută de curînd şi în româneşte, familia e un spaţiu atotcuprinzător în care încap vieţi întregi, cu drame şi tragedii, cu confuzii şi răzgîndiri, cu intimitatea cea mai profundă şi cu războaiele altora.

Durerea cronică, de neoprit, este punctul central în care converg toate dramele de familie din acest roman al Zeruyei Shalev, carte scrisă după o lungă pauză şi după ce scriitoarea israeliană a supravieţuit unui atentat terorist.

Nici chiar după o asemenea zguduire, tema de predilecţie a prozatoarei nu s-a schimbat. Nu teroarea în care lumea noastră se scufundă, nu ipocrizia politică şi dubla măsură, nu (în primul rînd) nevoia unei păci stabile în Orientul Mijlociu au devenit temele prime ale Zeruyei Shalev.

Asta poate pentru că familia este şi în această carte revelatorul multora dintre aceste teme.

Ce înseamnă o familie? – se întreabă şi Iris, eroina din Durere, retrăind o veche iluzie amoroasă care-i pune în primejdie familia.

Merită oare o familie nouă, care nu ţi-a fost dată, dar pe care ai ales-o cu tot ce eşti, să sacrifici tot ce nu e în interiorul ("temniţa") ei? Cu luciditate şi o anamneză completă a situaţiei, Iris îi răspunde fetei care a fost ea însăşi cînd a ales, pe vremea cînd avea vîrsta de acum a fetei sale:

"Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai obosite. Şi ea a fost ca ele, şi acum îi e greu să-şi amintească de ce. Ce risipă, şi pentru ce, de fapt? Fiindcă pruncii care vă trezesc noaptea o să se transforme cât ai clipi în adolescenţi furioşi, casa asta pe care voi vă străduiţi s-o îngrijiţi o să fie pentru ei o temniţă, familia asta pe care voi vă siliţi atât de mult s-o puneţi pe picioare şi s-o păstraţi o să devină pentru ei o povară şi, mai rău, o să devină o povară şi pentru voi.

Fiindcă soţul ăsta, pentru care voi vă sacrificaţi timpul ca să-şi termine studiile sau ca să fie promovat la serviciu, o să vă părăsească peste douăzeci de ani pentru una mai tânără, şi chiar dacă n-o să vă părăsească, e de presupus că o să devină un bărbat care îmbătrâneşte ciufut şi nerecunoscător, şi voi o să vă treziţi dorindu-vă o altă viaţă".

Şi asta e tot? O alegere, o viaţă, multă durere? – pare să se întrebe cea care încasează repetat ironia fostului iubit, pentru faptul de a fi "întemeiat o familie în neamul lui Israel".

Merită să citiţi această superbă carte despre mai multe feluri de iubire şi pentru a afla cum se ţese acest tot dintr-o substanţă umană inebranlabilă, ce nu poate atinsă de nici o iluzie, de nici o hotărîre, de nici o – simplă sau complicată – rătăcire.

*

Zeruya Shalev, Durere, traducere din limba ebraică şi note de Gheorghe Miletineanu, Editura Polirom, 2016.